Decizie nr.52 din 31.05.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.65g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 320 alin.(2) din Codul penal (neexecutarea hotărârii instanţei de judecată)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate  a sesizării nr. 65g/2018 privind excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 320 alin.(2)

din Codul penal

(neexecutarea hotărârii instanţei de judecată)

nr. 52  din  31.05.2018

 (în vigoare 31.05.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 400-409 art. 132 din 26.10.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 28 mai 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 31 mai 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “după aplicarea sancţiunii contravenţionale” de la articolul 320 alin.(2) din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de către dl avocat Victor Panţîru, în dosarul nr.1-373/17, pendinte la Judecătoria Soroca, sediul central.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 28 mai 2018 de către dl judecător Marcel Soficiuc din cadrul Judecătoriei Soroca, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 3 octombrie 2016, Judecătoria Soroca a anulat printr-o hotărâre ordinul de eliberare din funcţie a dlui I. Focşa, emis de administratorul interimar al S.A. “Regia Apă-Canal” Soroca pe 18 iulie 2016, şi a dispus restabilirea acestuia la locul de muncă.

4. În acest sens, pe 4 octombrie 2016, dl I. Focşa a depus o cerere la executorul judecătoresc, prin care a solicitat executarea forţată a titlului executoriu emis în baza hotărârii Judecătoriei Soroca din 3 octombrie 2016. În baza acestei cereri, executorul judecătoresc a emis o încheiere de intentare a procedurii de executare şi a depus-o pe 5 octombrie 2016 la S.A. “Regia Apă-Canal” Soroca, cu propunerea de a executa documentul executoriu. Pe 6 octombrie 2016, fiind citat de către executorul judecătoresc, dl D. Palamarciuc, în calitatea sa de administrator al companiei, a declarat că funcţia anterior deţinută de către dl I. Focşa a fost redusă prin hotărârea Consiliului de Administrare. În baza acestor informaţii, pe 6 octombrie 2016, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal cu privire la comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 318 alin.(2) [Neexecutarea hotărârii instanţei de judecată] din Codul contravenţional şi a trimis cauza contravenţională la Judecătoria Soroca, în vederea examinării acesteia.

5. În cadrul şedinţei de judecată, dl D. Palamarciuc a reiterat că se află în imposibilitatea de a executa hotărârea instanţei din 3 octombrie 2016, pentru că funcţia în discuţie a fost redusă. Mai mult, acesta a menţionat că dlui I. Focşa i-a fost propusă restabilirea în altă funcţie, cu acelaşi salariu, însă ultimul a refuzat. Totodată, el a menţionat că i-a propus Consiliului de Administrare al S.A. “Regia Apă-Canal” Soroca restabilirea dlui I. Focşa în funcţia deţinută anterior, propunere care a fost respinsă de către Consiliu. Prin decizia Judecătoriei Soroca din 25 ianuarie 2017, dl D. Palamarciuc a fost găsit vinovat pentru faptul că nu a executat, din data de 3 octombrie 2016, hotărârea instanţei de judecată, deşi fusese informat despre necesitatea executării documentului executoriu. Instanţa de judecată a respins argumentele care au fost invocate de către contravenient în cadrul şedinţei, considerându-le declarative. Acţiunile dlui D. Palamarciuc au fost încadrate de către instanţă sub articolul 318 alin.(2) din Codul contravenţional, acesta fiind sancţionat cu amendă în mărime de 200 de unităţi convenţionale. Prin decizia din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Bălţi a menţinut decizia primei instanţe.

6. Pe 2 iulie 2017, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Soroca a dispus începerea urmăririi penale în legătură cu săvârşirea faptei prevăzute de articolul 320 alin.(2) din Codul penal [Neexecutarea hotărârii instanţei de judecată dacă aceste fapte au fost comise după aplicarea sancţiunii contravenţionale]. În aceeaşi zi, dl D. Palamarciuc a fost pus sub învinuire pentru faptul că, din 4 octombrie 2016, acesta nu execută hotărârea Judecătoriei Soroca de restabilire a dlui I. Focşa la locul de muncă. Acţiunile dlui D. Palamarciuc au fost încadrate sub articolul 320 alin.(2) din Codul penal.

7. Din informaţiile conţinute în rechizitoriu (declaraţiile părţii vătămate şi a executorului judecătoresc) rezultă că pe 24 mai 2017 dl I. Focşa a fost restabilit în funcţia anterior deţinută prin ordinul emis de către administratorul S.A. “Regia Apă-Canal” Soroca. În acelaşi timp, partea vătămată declară că, deşi a fost restabilită în funcţia anterior deţinută, ea a fost informată că funcţia în discuţie a fost redusă şi că nu o poate deţine. Cu toate acestea, pe 31 mai 2017, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal prin care procedura de executare a fost încetată.

8. Pe 21 decembrie 2017, procurorul a trimis cauza penală la Judecătoria Soroca, în vederea examinării acesteia.

9. În cadrul şedinţei de judecată dl avocat Victor Panţîru a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului “după aplicarea sancţiunii contravenţionale” de la articolul 320 alin.(2) din Codul penal.

10. Prin încheierea din 18 mai 2018, instanţa de judecată a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.

B. Legislaţia pertinentă

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

12. Prevederile relevante al Codului contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 318

Neexecutarea hotărârii instanţei de judecată

“(1) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare a hotărârii instanţei de judecată ori a documentului executoriu menţionat la art.11 lit.c) sau d) din Codul de executare

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale.

(2) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare de către o persoană cu funcţie de răspundere a documentelor indicate la alin.(1) ori împiedicarea executării acestora

se sancţionează cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale.”

13. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 320

Neexecutarea hotărârii instanţei de judecată

“(1) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare a hotărârii instanţei de judecată, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancţiunii contravenţionale,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 650 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

(2) Neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare de către o persoană cu funcţie de răspundere a hotărârii instanţei de judecată, precum şi împiedicarea executării ei, dacă aceste fapte au fost comise după aplicarea sancţiunii contravenţionale,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 850 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că textul “după aplicarea sancţiunii contravenţionale” de la articolul 320 alin.(2) din Codul penal nu este suficient de clar, deoarece nu stabileşte o perioadă de timp expresă în interiorul căreia persoana poate executa, după aplicarea sancţiunii contravenţionale în baza articolului 318 din Codul contravenţional, hotărârea instanţei de judecată, fără a fi trasă la răspundere penală pentru neexecutarea acesteia. Astfel, autorul excepţiei consideră că, în lipsa unei perioade de timp între sancţiunea contravenţională şi tragerea la răspundere penală pentru neexecutarea hotărârii instanţei de judecată, dispoziţiile articolului 320 alin.(2) din Codul penal pot fi aplicate imediat după aplicarea sancţiunii contravenţionale.

15. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate contravin articolului 23 din Constituţie, cu privire la calitatea legii.

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Victor Panţîru, în dosarul nr.1-373/17, aflat pe rolul Judecătoriei Soroca, sediul central, este formulată de către subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

19. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “după aplicarea sancţiunii contravenţionale” de la articolul 320 alin.(2) din Codul penal.

20. De asemenea, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile contestate sunt contrare articolului 23 din Constituţie, care se referă la calitatea legii.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că problema abordată în sesizare se rezumă la faptul că persoana care a fost sancţionată contravenţional pentru neexecutarea hotărârii instanţei de judecată nu poate anticipa, din conţinutul textului de lege criticat, cât timp are la dispoziţie pentru a executa hotărârea instanţei, fără a fi tras la răspundere penală în baza articolului 320 alin.(2) din Codul penal.

22. Cu privire la aceste critici, Curtea reţine că atât răspunderea contravenţională, cât şi cea penală pentru neexecutarea hotărârii instanţei de judecată este condiţionată de îndeplinirea anumitor proceduri cu privire la executarea acestei hotărâri. Astfel, articolul 256 din Codul de procedură civilă stabileşte că hotărârea judecătorească se execută, în modul stabilit de lege, după ce rămâne definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată după pronunţare. În acest sens, după ce hotărârea judecătorească rămâne definitivă sau în cazul executării imediate a acesteia, urmează a fi intentată procedura de executare a hotărârii. Procedura de executare se intentează la cererea creditorului urmăritor sau, în cazurile prevăzute de Cod, la demersul instanţei de judecată, cu prezentarea documentului executoriu spre executare [articolul 60 alin.(1) din Codul de executare]. Regula generală este că, în termen de 3 zile după primirea documentului executoriu, executorul judecătoresc emite o încheiere cu privire la intentarea procedurii de executare, pe care o expediază părţilor în procedura de executare în cel mult 3 zile de la emitere, şi îi propune debitorului să execute documentul executoriu în termen de 15 zile, fără să întreprindă acţiuni de punere în executare a acestuia [articolul 60 alin.(3) din Codul de executare].

23. În prezenta cauză, persoana a fost sancţionată contravenţional pentru neexecutarea hotărârii instanţei judecătoreşti de restabilire la locul de muncă şi de încasare a salariului mediu pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă. În aceste cazuri, Codul de executare stabileşte că instanţa de judecată trebuie să prezinte din oficiu titlul executoriu spre executare [articolul 15 alin.(2) din Cod], iar executorul judecătoresc trebuie să intenteze procedura de executare şi să-i propună debitorului executarea documentului executoriu în termen de 3 zile, fără a întreprinde acţiuni de punere în executare a documentului executoriu în acest termen [articolul 60 alineatele (1) şi (3¹) din Cod]. În acest sens, Curtea observă că până la aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru neexecutarea hotărârii instanţei de judecată, Codul de executare stabileşte pentru debitor un termen pentru executarea hotărârii menţionate.

24. În acelaşi timp, Curtea reţine că după aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru neexecutarea hotărârii instanţei de judecată persoana nu este eliberată de obligaţia executării hotărârii. Din contra, ea poate fi trasă la răspundere penală dacă refuză, se eschivează sau împiedică repetat executarea hotărârii în discuţie. Cu privire la faptul dacă persoana sancţionată contravenţional anterior pentru neexecutarea hotărârii instanţei are o perioadă de timp pentru a executa hotărârea acesteia, Curtea reţine că textul de lege criticat nu stabileşte un termen expres. Însă, Curtea constată că după aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru neexecutarea hotărârii instanţei judecătoreşti de restabilire la locul de muncă şi de încasare a salariului mediu pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă executorul judecătoresc are obligaţia de a acorda un nou termen pentru executarea hotărârii. Această obligaţie derivă din articolul 153 alin.(1) din Codul de executare, care prevede că:

“(1) În cazul în care administraţia unităţii sau organul ei colegial nu a executat hotărârea judecătorească privind restabilirea salariatului la locul de muncă, instanţa, în baza procesului-verbal de constatare întocmit de executorul judecătoresc, va aplica persoanei cu funcţie de răspundere sau, după caz, membrilor organului colegial, obligaţi să execute hotărârea, sancţiunea prevăzută de Codul contravenţional. În acest caz, executorul judecătoresc stabileşte debitorului un nou termen de executare.”

25. Este firesc că nu doar în cazurile de neexecutare a hotărârii privind restabilirea salariatului la locul de muncă, ci şi în celelalte cazuri executorul judecătoresc trebuie să stabilească un nou termen de executare a hotărârii instanţei, după ce persoanei i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în baza articolului 318 din Codul contravenţional pentru neexecutarea hotărârii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că după aplicarea primei sancţiuni autorităţile urmează să consemneze un nou termen pentru executarea obligaţiei, astfel încât, la expirarea acestui nou termen, persoana să poată fi trasă din nou la răspundere (HCC nr.13 din 11 iunie 2013, § 87).

26. Aşadar, Curtea reţine că articolul 320 alin.(2) din Codul penal nu poate fi incident dacă, după aplicarea sancţiunii contravenţionale: (i) persoanei nu i se oferă un nou termen pentru executarea hotărârii instanţei şi (ii) persoana nu refuză, nu se eschivează sau nu împiedică repetat executarea hotărârii instanţei.

27. Dincolo de aceste aspecte, în prezenta cauză persoana a menţionat că nu a executat hotărârea instanţei de restabilire la locul de muncă atât până la aplicarea sancţiunii contravenţionale (a se vedea §§ 4-5 supra), cât şi până la începerea urmăririi penale (a se vedea § 7 supra), deoarece Consiliul de Administrare a redus funcţia respectivă. Curtea reţine că prevederile articolului 318 din Codul contravenţional şi ale articolului 320 din Codul penal pot fi aplicate în mod separat doar dacă persoana nu execută hotărârea instanţei de judecată fără motive justificate. Aceste raţiuni se bazează pe dispoziţiile articolului 23 alin.(1) din Codul de executare, care prevede că:

“(1) În cazul în care acţiunile (inacţiunile) cu elemente ale contravenţiei ale persoanelor care, fără motive justificate, nu îndeplinesc cerinţele executorului judecătoresc sau împiedică executarea documentului executoriu, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal cu privire la contravenţie, pe care îl înaintează spre examinare instanţei de judecată. În cazul în care aceste acţiuni conţin elemente ale infracţiunii, executorul judecătoresc expediază materialele organelor de urmărire penală.”

28. Totodată, practica judiciară demonstrează că, atunci când persoana este învinuită de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, trebuie probată posibilitatea reală a persoanei de a executa hotărârea în discuţie (a se vedea, în acest sens: decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 29 ianuarie 2008, în dosarul nr.1ra-52/08, §§ 6.2-6.3; deciziile Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 16 februarie 2016, în dosarul nr.1ra-348/2016, § 7, şi din 12 octombrie 2016, în dosarul nr.1ra-1674/2016, § 13; decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2016, în dosarul nr.1a-1991/15).

29. Mai mult, Curtea constată că în prezenta cauză fapta de neexecutare a hotărârii judecătoreşti pentru perioada cuprinsă între 3 octombrie 2016 (ziua adoptării hotărârii instanţei şi a emiterii titlului executoriu) şi 26 aprilie 2017 (ziua adoptării deciziei Curţii de Apel Bălţi) a fost sancţionată contravenţional (a se vedea § 5 supra). În acelaşi timp, pentru fapta de neexecutare a aceleiaşi hotărâri, din perioada 4 octombrie 2016 până în prezent, persoana a fost pusă sub învinuire şi cauza penală a fost trimisă în instanţa de judecată (a se vedea §§ 6 şi 8 supra). Sub acest aspect, Curtea reaminteşte că a reţinut în jurisprudenţa sa că prima sancţionare conform prevederilor articolului 318 din Codul contravenţional şi a doua conform prevederilor articolului 320 din Codul penal se referă la perioade distincte, între care nu există suprapunere, chiar dacă atitudinea persoanei sancţionate faţă de executarea hotărârii judecătoreşti era aceeaşi înainte, pe parcursul şi între cele două perioade. Sancţionarea repetată pentru neexecutarea unei obligaţii legale nu este incompatibilă cu principiul ne bis in idem, dacă se face distincţie între cele două perioade de referinţă, prin specificarea clară a limitelor temporale respective (HCC nr.13 din 11 iunie 2013, §§ 82, 86).

30. Cu titlu de exemplu, Curtea menţionează că în cauza Smolickis v. Letonia, decizia din 27 ianuarie 2005, Curtea Europeană a constatat că a existat o distincţie între cele două perioade de referinţă, şi anume între prima condamnare pentru perioada de până la 24 octombrie 1997 şi a doua condamnare pentru perioada de după 8 mai 1998. Astfel, având în vedere că limitele temporale dintre cele două fapte erau menţionate clar, Curtea Europeană a constatat neîncălcarea principiului ne bis in idem. Acest fapt este explicat şi în cauza Raninen v. Finlanda, decizia din 7 martie 1996, § 4, în care Curtea Europeană a reţinut următoarele: dat fiind faptul că condamnările s-au bazat pe refuzurile sale repetate, dar totuşi distincte, nu se poate considera că reclamantul a fost pedepsit “din nou” pentru o infracţiune pentru care “a fost deja [...] condamnat în mod definitiv”.

31. Totodată, Curtea observă că practica judiciară a Curţii Supreme de Justiţie demonstrează un consens atunci când dispoziţiile articolului 318 din Codul contravenţional şi cele ale articolului 320 din Codul penal sunt aplicate prin suprapunere (a se vedea deciziile Colegiului penal lărgit din: 8 noiembrie 2016, în dosarul nr.1ra-1376/2016, § 12; 4 octombrie 2016, în dosarul nr.1ra-1154/2016, § 8; 21 iulie 2015, în dosarul nr.1ra-672/2015, § 6; 13 februarie 2018, în dosarul nr.1ra-223/2018, § 6; precum şi decizia Colegiului penal din 28 iunie 2017, în dosarul nr.1ra-1025/2017, § 6). Astfel, din jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie rezultă că perioadele de neexecutare a hotărârii judecătoreşti trebuie să fie diferite, astfel încât prevederile articolului 318 din Codul contravenţional să fie aplicate pentru prima perioadă de neexecutare, iar prevederile articolului 320 din Codul penal pentru a doua perioadă, fiind inadmisibilă aplicarea sancţiunii penale pentru perioada de neexecutare care a fost sancţionată contravenţional. Curtea observă că această distincţie a perioadelor de referinţă corespunde raţionamentelor din jurisprudenţa Curţii (a se vedea HCC nr.13 din 11 iunie 2013, §§ 82, 86, citată supra).

32. Aşadar, Curtea reţine că textul “după aplicarea sancţiunii contravenţionale” de la articolul 320 alin.(2) din Codul penal este redactat în mod clar, în conformitate cu articolul 23 din Constituţie. Prin urmare, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “după aplicarea sancţiunii contravenţionale” de la articolul 320 alin.(2) din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de către dl avocat Victor Panţîru, în dosarul nr.1-373/17, pendinte la Judecătoria Soroca, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.