Decizie nr.56 din 02.06.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.23g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ (respectarea procedurii prealabile până la înaintarea acţiunii în contencios administrativ)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.23g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ

(respectarea procedurii prealabile până la

înaintarea acţiunii în contencios administrativ)

nr. 56  din  02.06.2020

 (în vigoare 02.06.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.180-187 art. 96 din 17.07.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 19 februarie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 2 iunie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ, în partea privind obligativitatea procedurii prealabile pentru actele administrative care au efect pe termen scurt, ridicată de către dl Viorel Morari, parte în dosarul nr.3r-2/2020, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet al Colegiului civil de la Curtea de Apel Chişinău (judecătorii Anatolie Minciuna, Veronica Negru şi Ecaterina Palanciuc), în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 9 decembrie 2019, Procurorul General al Republicii Moldova a emis Ordinul nr.1826-p “Cu privire la delegare”, prin care s-a dispus delegarea dlui procuror Viorel Morari de a exercita atribuţiile de procuror în Secţia de unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanţele de judecată din cadrul Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale, pentru o perioadă de o lună, din 10 decembrie 2019 până pe 10 ianuarie 2020. În aceeaşi zi, dl Procuror General a emis Dispoziţia nr.75/33 “Cu privire la controlul Procuraturii Anticorupţie”.

4. Pe 9 decembrie 2019, dl procuror Viorel Morari a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, o cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale, solicitând suspendarea executării actelor administrative menţionate supra şi anularea acestora.

5. Pe 10 decembrie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a Ordinului şi a Dispoziţiei enunţate supra.

6. Prin Încheierea din 19 decembrie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a declarat inadmisibilă acţiunea formulată de dl Viorel Morari, în baza articolului 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ, din cauza nerespectării procedurii prealabile prevăzute de articolul 208 din Codul administrativ.

7. Pe 23 decembrie 2019, dl Viorel Morari a depus un recurs împotriva Încheierii din 19 decembrie 2019, emisă de Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei la rejudecare la aceeaşi instanţă.

8. Pe 27 decembrie 2019, dl Viorel Morari a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ, în partea privind obligativitatea procedurii prealabile în privinţa actelor administrative care au efect pe termen scurt.

9. Prin Încheierea din 17 februarie 2020, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

[…]”.

Articolul 53

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

“(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagube.

[…]”.

11. Prevederile relevante ale Codului administrativ sunt următoarele:

Articolul 207

Examinarea admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ

“(1) Instanţa verifică din oficiu dacă sunt întrunite condiţiile pentru admisibilitatea unei acţiuni în contenciosul administrativ. Dacă este inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs.

(2) Acţiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când:

[…]

f) nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art.208;

[…]

(4) Declararea acţiunii ca inadmisibilă în baza temeiurilor specificate la alin.(2) lit.f) – h) nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant cu aceeaşi acţiune”.

Articolul 208

Respectarea procedurii prealabile

“(1) În cazurile prevăzute de lege, până la înaintarea acţiunii în contencios administrativ, se va respecta procedura prealabilă.

(2) Dacă autoritatea publică competentă decide cu privire la cererea prealabilă, deşi termenul pentru depunerea cererii prealabile nu a fost respectat, acţiunea în contenciosul administrativ este oricum admisibilă. Această prevedere nu se aplică în cazul în care printr-un act administrativ individual este favorizat un terţ.

(3) Dacă procedura prealabilă nu este prevăzută de lege, acţiunea în obligare se admite numai în cazul în care reclamantul a depus anterior la autoritatea publică competentă o cerere de emitere a actului administrativ individual.

(4) O acţiune în realizare se admite numai dacă reclamantul a depus anterior la autoritatea publică competentă o cerere prin care a solicitat realizarea, tolerarea sau omiterea unei acţiuni.

(5) O acţiune în constatare este admisibilă numai dacă reclamantul s-a adresat anterior la autoritatea publică competentă cu cerere de constatare”.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

12. În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că articolul 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ, în partea privind respectarea procedurii prealabile pentru actele administrative care au efect pe termen scurt, încalcă principiul protecţiei efective a drepturilor reclamantului.

13. Autorul sesizării menţionează că articolele 207 alin.(2) lit.f) şi 208 din Codul administrativ nu fac distincţie între actele administrative individuale definitive şi cele cu termen scurt/restrâns de executare. Aşadar, procedura prealabilă în cazul actelor administrative cu termen stabilit nu constituie un remediu efectiv împotriva abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţii publice. Mai mult, această procedură birocratizează excesiv procedura administrativă şi permite tergiversarea quasi-legală a repunerii în drepturi a persoanei vătămate de o autoritate publică.

14. De asemenea, autorul afirmă că respectarea procedurii prealabile pentru actele administrative cu termen scurt face inutil procesul de verificare a legalităţii acestora de către instanţele de judecată, deoarece, odată executate, aceste acte administrative îşi produc efectele juridice. Prin urmare, autorul susţine că anularea ulterioară a actelor administrative devine formală şi tardivă.

15. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 4, 8, 15, 20, 23 alin.(2), 53 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului administrativ, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl Viorel Morari, parte în dosarul nr.3r-2/2020, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

19. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ. Această cauză are ca obiect un recurs împotriva încheierii instanţei de judecată de inadmisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, în care au fost aplicate dispoziţiile contestate. Astfel, Curtea admite că instanţa de recurs va verifica modul în care au fost aplicate prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ, în partea privind obligativitatea procedurii prealabile pentru actele administrative care au efect pe termen scurt. Acest articol stabileşte verificarea de către instanţa de judecată a condiţiilor pentru admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ şi declararea inadmisibilităţii acesteia în cazul neîntrunirii condiţiilor prevăzute în mod expres de lege, inter alia, pentru nerespectarea procedurii prealabile. Curtea notează că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

21. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru examinarea în fond a excepţiei de neconstituţionalitate este incidenţa în cauza concretă a unui drept garantat de Constituţie. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 18; DCC nr.33 din 19 martie 2020, § 19; DCC nr.35 din 23 martie 2020, § 18).

22. Autorul sesizării a menţionat că articolul 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ, în partea privind obligativitatea procedurii prealabile pentru actele administrative care au efect pe termen scurt, este contrar articolelor 1 alin.(3), 4, 8, 15, 20, 23 alin.(2), 53 şi 54 din Constituţie. Curtea va examina aplicabilitatea acestor prevederi constituţionale.

23. Cu privire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 4 [prioritatea tratatelor internaţionale privind protecţia drepturilor fundamentale la care Republica Moldova este parte], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 15 [universalitatea drepturilor şi libertăţilor] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei în drepturile fundamentale garantate de Constituţie, Curtea poate pune în operă aceste articole (a se vedea, în acest sens, HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 16; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, § 22; DCC nr.7 din 24 ianuarie 2020, § 17; DCC nr.28 din 12 martie 2020, § 18; DCC nr.30 din 19 martie 2020, § 18).

24. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că, pentru a putea fi invocat standardul calităţii legii prevăzut de articolul 23 din Constituţie, trebuie să existe o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.38 din 8 iulie 2016, § 35; DCC nr.44 din 22 mai 2017, § 18; DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020, § 22; DCC nr.35 din 23 martie 2020, § 22). Curtea a stabilit că nu există o problemă de constituţionalitate din perspectiva calităţii unei legi atât timp cât nu este afectat un drept fundamental.

25. Cu referire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor contestate raportată la articolele 20 şi 53 alin.(1) din Constituţie, Curtea menţionează că aceste articole îi garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor competente împotriva actelor administrative care încalcă drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

26. Curtea menţionează că articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil.

27. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul de acces la justiţie, garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie, nu este un drept absolut, ci unul care poate suferi limitări, inclusiv de ordin procedural, în special, prin instituirea condiţiilor de admisibilitate, domeniu în care statul se bucură de o anumită marjă de discreţie, atât timp cât nu este afectată esenţa dreptului. Aceste limitări trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (a se vedea cazurile Ashingdane v. Regatul Unit, 28 mai 1985, § 57; Zwišzek Nauczycielstwa Polskiego v. Polonia, 21 septembrie 2004, § 29; Szwagrun-Baurycza v. Polonia, 24 octombrie 2006, § 49). Dacă restricţia este compatibilă cu aceste principii, nu va avea loc nicio încălcare a articolului 6 din Convenţie (Z şi alţii v Regatul Unit, 10 mai 2001, § 92-93; Momčilović v. Croaţia, 26 martie 2015, § 55-57).

28. Curtea observă că articolul 208 alin.(1) din Codul administrativ instituie procedura prealabilă ca o condiţie de formulare a acţiunii în contencios administrativ. Nerespectarea acestei proceduri are ca rezultat declararea inadmisibilităţii acţiunii (articolul 207 alin.(2) lit.f) din Cod).

29. Curtea mai notează că cererea prealabilă se depune în scris la autoritatea publică emitentă, în termen de 30 de zile de la comunicarea sau de la notificarea actului administrativ individual sau a respingerii petiţiei (articolul 164 alin.(1) coroborat cu articolul 165 alin.(1) din Cod).

30. Curtea reaminteşte că a stabilit în jurisprudenţa sa constantă faptul că reglementarea de către legislator, în limitele competenţei care i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept – subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.14 din 15 noiembrie 2012, § 76; DCC nr.43 din 8 iulie 2016, § 28).

31. În cauza Momčilović v. Croaţia, 26 martie 2015, referitoare la condiţia de a încerca soluţionarea unei cereri civile ca o introducere necesară la procedurile contencioase împotriva statului, Curtea Europeană a reţinut că era chemată să examineze dacă restricţionarea dreptului de acces la un tribunal impusă de această condiţie instituia o limitare care afecta însăşi esenţa acestui drept. Pentru că această condiţie nu era nici nerezonabilă în sine şi nici nu conducea la prejudicierea juridică a cererii reclamantului, limitarea nu a afectat însăşi esenţa dreptului său de acces la un tribunal (§ 43 şi 56).

32. Totodată, Curtea Europeană a reţinut că dispoziţiile legale referitoare la formalităţile şi limitele de timp care trebuie îndeplinite pentru a formula o acţiune sunt destinate să asigure buna administrare a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice. Părţile unui litigiu ar trebui să aibă aşteptarea ca aceste reguli să fie aplicate (Gheorghiţă v. Republica Moldova, 2 iulie 2019, § 27).

33. Astfel, în baza celor menţionate supra, Curtea reţine că scopul procedurii prealabile constă în verificarea legalităţii actelor administrative individuale, inclusiv a celor care au efect pe termen scurt, prin prisma legalităţii şi a respectării procedurii de emitere, şi de a determina revizuirea sau revocarea actelor administrative de către organul emitent, în cazul ilegalităţii acestora.

34. În HCC nr.14 din 15 noiembrie 2012, Curtea a reţinut, la § 77, că din ansamblul reglementărilor rezultă că prin instituirea procedurii prealabile de soluţionare a litigiilor legislatorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi. De asemenea, procedura prealabilă poate constitui un mijloc eficient apt să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii. Această constatare a fost reiterată în DCC nr.43 din 8 iulie 2016, § 29.

35. Curtea a mai stabilit că în materia contenciosului administrativ procedura prealabilă este o procedură graţioasă, care nu presupune implicarea unui organ cu atribuţii jurisdicţionale, ci chiar a aceluiaşi organ care a emis actul administrativ sau a organului ierarhic superior. În cazul manifestării dezacordului privind actul emis ca urmare a procedurii prealabile, acesta poate fi supus unui control judecătoresc, cu stabilirea tuturor garanţiilor procesuale pentru justiţiabil (asigurarea principiului contradictorialităţii, egalităţii, disponibilităţii în drepturi) şi a remediilor juridice efective împotriva actului administrativ contestat (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.14 din 15 noiembrie 2012, § 89-90).

36. Curtea reţine că, în cazul în care există pericolul executării actului administrativ contestat până la finalizarea examinării cererii prealabile şi până la pronunţarea unei decizii privitor la cerere de către autoritatea publică, persoana are dreptul să solicite suspendarea executării actului administrativ. Aşadar, Curtea observă că suspendarea poate fi solicitată la etapa examinării cererii prealabile de către autoritatea publică (articolul 172 din Codul administrativ), până la înaintarea cererii de chemare în judecată şi direct la etapa examinării acţiunii de contencios administrativ (articolul 214 din Codul administrativ).

37. Astfel, în cazul contestării actului administrativ defavorabil, inclusiv a celui cu efect pe termen scurt, persoana poate solicita suspendarea executării actului odată cu înaintarea cererii prealabile sau autoritatea publică competentă pentru soluţionarea cererii prealabile îl poate suspenda din oficiu. Motivele suspendării sunt prevăzute la articolul 172 alin.(2) din Cod: existenţa unor suspiciuni serioase şi rezonabile privind legalitatea actului administrativ individual defavorabil şi existenţa pericolului iminent de producere a unor prejudicii ireparabile prin executarea în continuare a actului administrativ individual defavorabil. Decizia cu privire la suspendarea executării se ia în termen de 5 zile lucrătoare din momentul înregistrării, dacă legea nu prevede altfel (articolul 172 din Codul administrativ). Dacă se depune o cerere de suspendare a executării actului administrativ individual, acesta poate fi executat doar după soluţionarea cererii respective (articolul 171 alin.(4) teza a II-a din Cod).

38. Mai mult, Curtea observă că articolul 214 alin.(1) teza a II-a din Codul administrativ prevede că în cazul în care autoritatea publică competentă pentru soluţionarea cererii prealabile a refuzat suspendarea actului administrativ sau nu a examinat cererea de suspendare în termenul prevăzut de lege, persoana are dreptul de a solicita suspendarea executării actului administrativ individual în faţa instanţei de judecată competente până la înaintarea acţiunii în contencios administrativ.

39. De altfel, Curtea evidenţiază că, având în vedere complexitatea litigiilor de contencios administrativ, legislatorul a prevăzut posibilitatea reclamantului de a depune doar o declaraţie pe propria răspundere pentru probarea faptelor privind suspendarea actului administrativ, în locul prezentării probelor obişnuite (articolul 214 alin.(3) din Cod).

40. Totodată, Curtea reţine că şi la examinarea acţiunii în contencios administrativ instanţa de judecată poate dispune suspendarea executării actului administrativ individual din motivele prevăzute la articolul 172 alin.(2) din Cod. Încheierea instanţei de judecată cu privire la suspendarea executării actului administrativ poate fi contestată cu recurs (articolul 214 alin.(4) din Cod).

41. Sub acest aspect, Curtea notează că autoritatea publică competentă să soluţioneze cererea prealabilă şi instanţa de judecată de contencios administrativ trebuie să examineze cu prudenţă motivele de suspendare prevăzute la articolul 172 alin.(2) din Cod şi trebuie să-şi motiveze decizia de suspendare sau refuzul suspendării actului administrativ.

42. În plus, potrivit articolului 214 alin.(6) din Codul administrativ, Curtea reţine că, dacă la momentul suspendării executării actului administrativ individual de către instanţa de judecată acesta este deja executat, instanţa dispune, la cerere, întoarcerea executării, în măsura în care aceasta este real posibilă. Posibilitatea de întoarcere a executării operează şi în cazul anulării actului administrativ de către instanţa de judecată (articolul 224 alin.(2) din Cod).

43. Curtea observă că, potrivit articolului 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ, nerespectarea procedurii prealabile presupune declararea inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ. Totuşi, acest fapt nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune (articolul 207 alin.(4) din Cod). Astfel, cu respectarea procedurii prealabile, persoana are dreptul să conteste din nou, în instanţa de judecată, actul administrativ care îi încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime.

44. Astfel, Curtea observă că prevederile din Codul administrativ conţin garanţii şi remedii suficiente pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei împotriva actelor administrative individuale emise de autorităţile publice, inclusiv a actelor care au efect pe termen scurt.

45. În acest context, Curtea reiterează că stabilirea unor condiţii de admisibilitate pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a accesului liber la justiţie. Mai mult, Curtea reţine că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia şi ţine de competenţa exclusivă a legislatorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, aşa cum prevăd articolele 72 alin.(3) lit.e) şi 115 alin.(4) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, HCC nr.14 din 15 noiembrie 2012, § 70, 76; DCC nr.43 din 8 iulie 2016, § 26; DCC nr.12 din 3 februarie 2020, § 19).

46. În consecinţă, Curtea conchide că prevederile contestate de autorul sesizării nu aduc atingere articolelor 20 [accesul liber la justiţie] şi 53 alin.(1) [dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică] din Constituţie.

47. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 42 alin.(1), 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ, în partea privind obligativitatea procedurii prealabile pentru actele administrative care au efect pe termen scurt, ridicată de către dl Viorel Morari, parte în dosarul nr.3r-2/2020, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.