Decizie nr.6 din 13.10.2015 de inadmisibilitate a Sesizării nr.38a/2015 privind controlul constituţionalităţii Legii nr.26 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător (reglementarea prin licenţiere a activităţii farmaceutice)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a Sesizării nr.38a/2015 privind controlul constituţionalităţii

Legii nr. 26  din  13  martie  2014  pentru  modificarea  şi  completarea 

Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin

licenţiere a activităţii de întreprinzător

(reglementarea prin licenţiere a activităţii farmaceutice)

nr. 6  din  13.10.2015

 (în vigoare 13.10.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 25-30 art. 5 din 05.02.2016

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 25 septembrie 2015, înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând preliminar sesizarea menţionată,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 13 octombrie 2015 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La 25 septembrie 2015, deputatul în Parlament dna Mihaela Iacob a adresat Curţii Constituţionale sesizarea privind controlul constituţionalităţii Legii nr.26 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

3. În vederea perfecţionării sistemului de licenţiere în Republica Moldova, Parlamentul a adoptat Legea nr.26 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.

4. Prin Legea nr.26 din 13 martie 2014 au fost operate unele amendamente şi la art.8 alin.(1) pct.25) al Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, şi anume în partea privind licenţierea activităţii farmaceutice.

5. Până la modificările operate, articolul 8 alin.(1) pct.25) al Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 prevedea că se supune reglementării prin licenţiere de către Camera de Licenţiere activitatea farmaceutică, inclusiv cu folosirea preparatelor narcotice şi/sau psihotrope, desfăşurată de întreprinderile şi/sau instituţiile farmaceutice (pentru întreprinderile şi instituţiile nou-create, până la obţinerea certificatului de acreditare), cu excepţia cazurilor când se modifică ori se completează genul de activitate.

6. În redacţia actuală, articolul 8 alin.(1) pct.25) al Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 stabileşte că se supune reglementării prin licenţiere de către Camera de Licenţiere activitatea farmaceutică.

7. Autorul sesizării susţine că, odată cu modificarea art.8 alin.(1) pct.25) al Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, domeniul farmaceutic s-a confruntat cu mari dificultăţi datorate punerii în aplicare a acestor prevederi.

8. Astfel, autorul sesizării consideră că prevederile Legii nr.26 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător contravin prevederilor articolelor 1 alin.(3), 7, 9 alin.(1) şi (3), 15, 16, 46 şi 127 alin.(1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 9

Principiile fundamentale privind proprietatea

“(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.

(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.

(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sînt factorii de bază ai economiei.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.”

Articolul 127

Proprietatea

“(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.

(3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

10. Prevederile relevante ale Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător (Republicată: M.O., 2005, nr.26-28, art.95) sunt următoarele:

Articolul 2

Noţiuni principale

“În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni:

licenţă – act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere;

[…].”

Articolul 8

Genurile de activitate supuse reglementării prin licenţiere

“(1) Se supun reglementării prin licenţiere următoarele genuri de activitate:

a) de către Camera de Licenţiere:

[…]

25) activitatea farmaceutică;

[…]”

Articolul 11

Decizia privind eliberarea/prelungirea licenţei sau privind respingerea

declaraţiei pentru eliberarea/prelungirea licenţei

“(1) Autoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea/prelungirea licenţei şi documentelor anexate, adoptă decizia privind eliberarea/prelungirea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.

(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), în cazurile expres stabilite de legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă, poate fi stabilit un termen mai mare pentru adoptarea de către autoritatea de licenţiere a deciziei privind eliberarea/prelungirea licenţei sau privind respingerea declaraţiei pentru eliberarea/prelungirea licenţei.

(3) Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea/prelungirea licenţei se comunică solicitantului cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.

[…]

(6) Licenţa se consideră eliberată/prelungită dacă autoritatea de licenţiere nu răspunde solicitantului de licenţă în termenele prevăzute de lege. După expirarea termenului cumulativ stabilit pentru înştiinţarea despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea/prelungirea licenţei, despre respingerea acesteia sau despre adoptarea deciziei privind eliberarea/prelungirea licenţei, cu condiţia lipsei unei comunicări scrise despre temeiurile refuzului înregistrării şi/sau respingerii declaraţiei pentru eliberarea/prelungirea licenţei, solicitantul de licenţă poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat licenţa.

(7) În cazul survenirii situaţiei prevăzute la alin.(6), autoritatea de licenţiere perfectează licenţa în condiţiile art.14 alin.(1).

(8) Procedura aprobării tacite, prevăzute la alin.(6), se aplică tuturor licenţelor, cu excepţia celor emise de autorităţile de reglementare din sectorul financiar (bancar şi nebancar), în domeniul activităţilor care vizează regimul armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor.

(9) Răspunsul negativ, dat în termenele prevăzute de lege, nu echivalează cu aprobarea tacită.

(10) Prevederile prezentului articol sînt aplicabile şi în cazul utilizării serviciului e-licenţiere.”

11. Prevederile relevante ale Legii nr.1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică (Republicată: M.O., 2005, nr.59-61, art.200) sunt următoarele:

Articolul 1

Noţiuni generale

“În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni generale:

activitate farmaceutică – domeniu ştiinţifico-practic al ocrotirii sănătăţii, care include elaborarea medicamentelor, standardizarea, înregistrarea, producerea, prepararea, controlul calităţii, păstrarea, informarea, livrarea şi eliberarea acestora populaţiei, precum şi conducerea întreprinderilor farmaceutice şi a subdiviziunilor acestora, activităţi exercitate numai în cadrul întreprinderii farmaceutice, cu excepţia cercetărilor în vederea elaborării şi testării medicamentelor, efectuate în conformitate cu legislaţia în vigoare;

[…]”

Articolul 14²

Exclusivitatea licenţei pentru exercitarea

activităţii farmaceutice

“Licenţa pentru exercitarea activităţii farmaceutice este unicul document necesar pentru funcţionarea întreprinderii şi instituţiei farmaceutice.”

12. Prevederile relevante ale Legii nr.552-XV din 18 octombrie 2001 privind evaluarea şi acreditarea în sănătate (M.O., 2001, nr.155-157, art.1234) sunt următoarele:

Articolul 8

Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate

“Pentru evaluarea şi acreditarea instituţiilor şi întreprinderilor medico-sanitare şi farmaceutice, prin hotărîre a Guvernului, pe lîngă Ministerul Sănătăţii se înfiinţează Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate, denumit în continuare Consiliu, care are statut de persoană juridică şi dispune de ştampilă cu stema de stat şi cu denumirea sa şi îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat de Guvern.”

Articolul 9

Atribuţiile principale ale Consiliului

“Consiliul exercită următoarele atribuţii:

[…]

e) ia decizii privind acreditarea sau neacreditarea, eliberarea sau retragerea certificatelor de acreditare în condiţiile stabilite de lege;

f) ia decizii privind acreditarea şi eliberarea certificatelor de acreditare sau privind neacreditarea;

[…]”

Articolul 11

Procedura de evaluare şi acreditare

“(1) Instituţiile şi întreprinderile medico-sanitare şi farmaceutice de stat şi private sînt supuse evaluării şi acreditării, în mod obligatoriu, o dată în 5 ani.

(2) Evaluarea şi acreditarea se desfăşoară în două etape:

a) iniţierea procedurii de acreditare, care prevede depunerea cererii şi primirea documentaţiei necesare de la Consiliu, precum şi perioada de autoevaluare;

b) evaluarea şi acreditarea sistemelor de asigurare a calităţii serviciilor prestate de către instituţiile şi întreprinderile medico-sanitare şi farmaceutice.

(3) Administraţia instituţiei şi întreprinderii medico-sanitare şi farmaceutice nou-înfiinţate solicită, în cel mult un an de la începutul activităţii unităţii, evaluarea şi acreditarea acesteia.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

13. Autorul sesizării susţine că prevederile articolului 8 alin.(1) lit.a) pct.25) din Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, în redacţia Legii nr.26 din 13 martie 2014, au fost puse în aplicare din ziua publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, adică din 18 aprilie 2014. Astfel, chiar din 18 aprilie 2014 se cerea de la entităţile vizate în lege să deţină licenţă, deşi până la punerea în aplicare a normei menţionate, în conformitate cu prevederile articolului 8 alin.(1) pct.25) al Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 activitatea farmaceutică se desfăşura în baza certificatelor de acreditare, licenţa fiind necesară doar pentru întreprinderile şi instituţiile nou-create, până la obţinerea certificatului de acreditare.

14. Respectiv, punerea imediată în aplicare a legii a avut drept efect sancţionarea persoanelor juridice care desfăşoară activitatea farmaceutică. Or, entităţile vizate nu s-au putut conforma îndată noilor cerinţe.

15. În acelaşi timp, prin Art.II din Legea nr.26 din 13 martie 2014 Guvernului i se acordă un termen de 3 luni de la data publicării, pentru a aduce actele sale normative, inclusiv cele departamentale, în concordanţă cu legea în cauză.

16. Autorul sesizării menţionează că legiuitorul nu a stabilit un termen rezonabil de tranziţie pentru a oferi mediului de afaceri posibilitatea de a se conforma la prevederile Legii nr.26 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001.

17. Autorul sesizării consideră că prin adoptarea Legii nr.26 din 13 martie 2014 statul nu a asigurat unul din principiile fundamentale ale dreptului – echitatea – şi nu a asigurat antreprenoriatului condiţii de activitate conform prevederilor art.8 alin.(1) şi (2) din Legea nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

18. În opinia sa, adoptarea Legii nr.26 din 13 martie 2014 a condus la lezarea flagrantă a principiilor fundamentale privind proprietatea.

B. Aprecierea Curţii

19. Examinând sesizarea sub aspectul admisibilităţii, Curtea constată următoarele.

20. În temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor.

21. Curtea menţionează că articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

22. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

23. Curtea constată că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie Legea nr.26 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.

24. Curtea menţionează că autorul sesizării a invocat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3), 7, 9 alin.(1) şi (3), 15, 16, 46 şi 127 alin.(1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova.

25. Curtea observă că, deşi autorul sesizării solicită controlul constituţionalităţii Legii nr.26 din 13 martie 2014 în ansamblu, în expunerea argumentelor sale invocă totuşi exclusiv amendamentul adus la articolul 8 alin.(1) pct.25 din Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător şi doar prin prisma modului de punere în aplicare a acestuia.

26. Totodată, examinând în substanţă problema abordată în sesizare, Curtea constată că autorul sesizării nu a criticat separat conţinutul art.8 alin.(1) lit.a) pct.25) din Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, potrivit căruia activitatea farmaceutică se supune reglementării prin licenţiere de către Camera de Licenţiere.

27. Astfel, Curtea constată că în aspectele elucidate în sesizare autorul se axează doar pe modul de punere în aplicare a prevederilor articolului 8 alin.(1) pct.25) din Legea nr.451-XV din 30 iulie 2001, în redacţia Legii nr.26 din 13 martie 2014.

28. Cu referire la situaţia de fapt, invocată de autorul sesizării, şi anume sancţionarea entităţilor vizate (farmaciilor) pentru lipsa licenţei, Curtea menţionează că acestea sunt în drept a se adresa în instanţele de judecată pentru a-şi apăra drepturile încălcate.

29. În acelaşi timp, Curtea constată lipsa în instanţele de judecată a litigiilor, în cadrul cărora persoanele juridice care activează în domeniul farmaceutic ar ridica excepţia de neconstituţionalitate, cu invocarea pretinselor încălcări ale normelor constituţionale.

30. Astfel, Curtea atestă lipsa legăturii de cauzalitate între argumentele invocate în sesizare, care sunt axate pe modalitatea de punere în aplicare a legii şi cerinţele finale, fapt pentru care sesizarea nu poate fi declarată admisibilă.

Din aceste motive, în conformitate cu prevederile articolelor 26 alin.(1), 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea deputatului în Parlament Mihaela Iacob privind controlul constituţionalităţii Legii nr.26 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.