BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.60 din 25.02.2022 cu privire procedura de monitorizare a unor programe audiovizuale şi/sau servicii media audiovizuale din oficiu

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
25.02.2022

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire procedura de monitorizare a unor programe

audiovizuale şi/sau servicii media audiovizuale din oficiu

nr. 60  din  25.02.2022

 (în vigoare 25.02.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 73-77 art. 305 din 18.03.2022

* * *

La data de 24 februarie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a declarat stare de urgenţă.

În acest context, în vederea asigurării securităţii informaţionale şi reieşind din prevederile Codului serviciilor media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. În perioada stării de urgenţă, preşedinta Consiliului Audiovizualului prin ordin dispune efectuarea controlului din oficiu şi indică programele audiovizuale şi/sau serviciile media audiovizuale ce vor fi monitorizate.

2. Rezultatele monitorizării efectuate conform pct.1 din prezenta decizie sunt supuse examinării de către Consiliul Audiovizualului în conformitate cu art.83. alin.(3) lit.a) şi alin.(5) din Codul serviciilor media audiovizuale.

3. Audierile subiecţilor interesaţi, prevăzute la art.83 alin.(5) din Codul serviciilor media audiovizuale, pot fi scrise sau verbale. Astfel, subiecţii interesaţi vor expune poziţia în scris până la începerea şedinţei publice şi/sau verbal în cadrul şedinţei publice, la distanţă/on-line. Consiliul Audiovizualului examinează rezultatele monitorizării şi adoptă decizii şi în cazul în care subiecţii interesaţi nu vin cu o poziţie scrisă şi/sau nu intervin în cadrul şedinţei publice.

4. În perioada stării de urgenţă, furnizorii de servicii media vor respecta prevederile art.22 din CSMA, conform cărora: "(1) Informaţiile şi comunicatele oficiale ale autorităţilor publice cu privire la starea de urgenţă, de asediu şi de război sunt difuzate de către furnizorii de servicii media integral şi cu prioritate.

(2) Informaţiile prevăzute la alin.(1) sunt difuzate în cadrul serviciilor media audiovizuale liniare în mod operativ, din momentul comunicării acestora.

(3) Informaţiile prevăzute la alin.(1) sunt difuzate inclusiv prin intermediul limbajului mimico-gestual sau prin titrare sincron pentru a asigura accesul la informaţie al persoanelor cu dizabilităţi de auz".

5. Distribuitorii de servicii media audiovizuale, în măsura posibilităţilor tehnice, implementează prevederile art.22 din CSMA prin difuzarea informaţiilor oficiale prin intermediul canalelor tehnice sau pe burtieră.

6. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.