Decizie nr.65 din 19.06.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.78g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din articolul 70 alineatele (7) şi (8) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (remunerarea administratorului/lichidatorului în procesul de insolvabilitate)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de  inadmisibilitate  a  sesizării  nr.78g / 2018  privind  excepţia  de

neconstituţionalitate a unor texte din articolul 70 alineatele (7) şi (8)

din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012

(remunerarea administratorului/lichidatorului

în procesul de insolvabilitate)

nr. 65  din  19.06.2018

 (în vigoare 19.06.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 410-415 art. 144 din 02.11.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU

dlui Igor DOLEA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 12 iunie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 19 iunie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textelor “onorariul de succes sub formă procentuală se plăteşte din contul creditorilor […] din sumele distribuite creditorilor în urma valorificării masei debitoare” din articolul 70 alin.(7) şi “onorariul de succes se reţine de administrator/lichidator, la data distribuirii masei debitoare, din sumele repartizate creditorilor în contul stingerii creanţelor validate” din articolul 70 alin.(8) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl avocat Pavel Pitihin, în dosarul nr.2i-105/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 12 iunie 2018 de către dl judecător Vitalie Guţan, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 16 aprilie 2015, Curtea de Apel Chişinău a hotărât punerea sub observaţie a debitorului “Nectar-Expo” S.R.L. cu desemnarea unui administrator provizoriu.

4. Ulterior, prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău a fost intentat procesul de insolvabilitate şi s-a dispus trecerea la procedura falimentului, în vederea lichidării patrimoniului “Nectar-Expo” S.R.L. şi a distribuirii produsului realizat, fiind desemnat în calitate de lichidator al întreprinderii un administrator autorizat.

5. Pe parcursul derulării procesului de insolvabilitate, lichidatorul care a realizat masa debitoare grevată cu garanţii a distribuit mijloacele băneşti obţinute către creditorii garanţi, reţinând din fondurile obţinute onorariul de succes al lichidatorului.

6. După distribuirea mijloacelor băneşti către creditori, reprezentantul debitorului insolvabil “Nectar-Expo” S.R.L. a formulat contestaţii către instanţa de insolvabilitate în privinţa onorariului de succes reţinut de către lichidator.

7. Pe 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel a respins contestaţia depusă de către reprezentantul debitorului “Nectar-Expo” S.R.L. privind legalitatea distribuirilor intermediare şi a reţinerii onorariului lichidatorului, ca fiind nefondată.

8. Prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 decembrie 2017 a fost admis recursul declarat de către reprezentantul debitorului SRL “Nectar-Expo” şi a fost casată încheierea Curţii de Apel Chişinău, care a fost restituită spre rejudecare.

9. În cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Pavel Pitihin a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din articolul 70 alin.(7) şi (8) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

10. Prin încheierea din 18 mai 2018, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.

B. Legislaţia pertinentă

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”.

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 120

Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive

“Este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive.”

12. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 70

Remunerarea administratorului/lichidatorului. Compensarea cheltuielilor

“[…]

(7) Onorariul de succes sub formă procentuală se plăteşte din contul creditorilor, în funcţie de volumul şi de complexitatea administrării, în cuantum de cel mult 5% din sumele distribuite creditorilor în urma valorificării masei debitoare şi/sau din suma creanţelor stinse prin compensare, cu transmiterea în natură în contul datoriei a bunurilor din masa debitoare. În cazul în care statul este creditor majoritar, onorariul de succes sub formă procentuală se stabileşte în baza unei grile aprobate prin hotărâre de Guvern.

(8) Onorariul de succes se reţine de administrator/lichidator, la data distribuirii masei debitoare, din sumele repartizate creditorilor în contul stingerii creanţelor validate, iar în cazul stingerii creanţelor prin compensare, se achită de creditor cu 5 zile înainte de data transmiterii în natură a bunurilor din masa debitoare.

(9) Cuantumul procentual al remuneraţiei şi al compensaţiei cheltuielilor ce urmează a fi plătite administratorului/lichidatorului se stabileşte de comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor, după caz.

[…]”.

DREPT COMPARAT

13. Potrivit legislaţiei Germaniei (Legea privind insolvenţa din 5 octombrie 1994), sunt considerate costuri ale procedurii de insolvenţă onorariul instanţei privind procedura de insolvenţă, precum şi remuneraţia câştigată şi cheltuielile suportate de către administratorul provizoriu de insolvenţă, de către administratorul de insolvenţă şi de către membrii comitetului creditorilor. În secţiunea 63 a Legii este prevăzut că administratorul de insolvenţă are dreptul la o remuneraţie în vederea exercitării funcţiei sale şi la rambursarea cheltuielilor efectuate. Cuantumul unei astfel de remuneraţii se calculează în baza valorii fondului de insolvenţă care este realizat la momentul încetării procedurii. Instanţa de insolvenţă stabileşte, printr-un ordin, remuneraţia administratorului de insolvenţă şi cheltuielile care îi sunt rambursate în funcţie de domeniul de aplicare şi complexitatea exercitării funcţiei de administrator.

14. Legislaţia Regatului Unit prevede două tipuri de lichidare. Aceasta poate fi voluntară, atunci când este instituită prin rezoluţia acţionarilor, sau obligatorie, atunci când este instituită prin hotărârea instanţei. Lichidarea unei societăţi comerciale instituită prin hotărârea acţionarilor se numeşte lichidarea voluntară a societăţii, iar costurile procedurii de insolvenţă sunt plătite din activele sale. Acţionarii au un interes direct cu privire la cuantumul costurilor şi, în special, al costurilor pentru remunerarea agentului de insolvenţă desemnat să acţioneze în calitate de lichidator. Legislaţia privind insolvenţa recunoaşte acest interes prin furnizarea de mecanisme pentru ca membrii să stabilească baza onorariilor lichidatorului. Baza de stabilire a remuneraţiei lichidatorului se stabileşte fie ca procent din valoarea activelor care sunt realizate sau distribuite, fie prin referire la perioada de activitate a lichidatorului şi a personalului său pentru rezolvarea problemelor apărute în procesul de lichidare sau ca o sumă fixă stabilită. În practică, mărimea onorariului este convenită, de obicei, cu acţionarii înainte de lichidare şi este stabilită în funcţie de cheltuielile suportate şi de timpul acordat lichidării. În cazuri mai simple, există o taxă fixă. În cazul insolvenţei obligatorii, rata de remunerare a administratorului/ lichidatorului este stabilită iniţial de către instanţă.

15. Scopul fundamental al falimentului în Italia este lichidarea unui debitor insolvabil. Potrivit articolului 1 al Legii falimentului, falimentul se aplică în cazul persoanelor fizice sau al entităţilor insolvabile care desfăşoară o activitate de întreprinzător, indiferent dacă este vorba despre societăţi pe acţiuni, companii, societăţi cu răspundere limitată sau de parteneriate. Din aceste pretenţii sunt satisfăcute, în primul rând, creanţele preferenţiale: acestea sunt costurile procedurilor de faliment, inclusiv onorariile profesionale şi alte cheltuieli suportate în cadrul acestor proceduri. În principiu, comisioanele destinatarului sunt calculate ca procent din activele şi din datoriile falimentului. Costurile tuturor acţiunilor întreprinse în procedura falimentului sunt suportate de debitor. Plata remuneraţiei şi a cheltuielilor reprezintă o cheltuială aferentă falimentului şi are prioritate faţă de toate creanţele celorlalţi creditori. Costurile unei proceduri depind de mărimea fondului insolvent, de complexitatea afacerii, de localizarea activelor şi de orice litigiu care apare în timpul procedurii. Comisioanele lichidatorilor sunt plătite din veniturile procedurii şi se calculează ca procent din încasările activelor vândute şi ca procent din datoriile debitorului.

16. Legea privind procedura insolvenţei din România prevede că lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului-sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul va face toate demersurile necesare de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, a bunurilor, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului. Creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în procesul de insolvenţă. Articolul 4 al Legii prevede că toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului. Judecătorul-sindic va putea autoriza, pe baza documentelor justificative ataşate la raportul lunar al administratorului judiciar/lichidatorului, plata cheltuielilor din fondul de lichidare.

17. În legislaţia Australiei privind insolvenţa nu există o abordare sau o formulă legală care să ofere o bază pentru calculul remuneraţiei practicienilor în procedura de insolvenţă, singura condiţie fiind ca remuneraţia să fie una “rezonabilă”. Codul de Practică Profesională al Asociaţiei practicienilor de insolvenţă din Australia prevede că taxele unui administrator pot fi calculate folosind una din cele patru metode: timpul petrecut de către administrator şi personalul acestuia în conformitate cu tarifele orare; o taxă fixă cotată pe baza unei estimări a costurilor; sau un procent din activele realizate; şi o taxă de succes. Toate aceste taxe rezonabile sau remuneraţii pentru munca pe care o efectuează în mod corespunzător trebuie aprobate de creditori, de o comisie de inspecţie sau de o instanţă. Creditorii au un interes direct asupra nivelului comisioanelor şi costurilor, pentru că administratorul este plătit, de regulă, din activele disponibile ale companiei cu prioritate faţă de orice plăţi către creditori.

18. Legea cu privire la faliment nr.22 din 9 iulie 2003 a Spaniei prevede în articolul 34 că administratorii insolvabilităţii vor avea dreptul la remuneraţie din masa bunurilor/ masa debitoare. Remunerarea pentru procedura insolvenţei se va determina prin intermediul unei taxe ce va fi aprobată printr-un regulament şi care va acoperi numărul creditorilor la cumularea masei, volumul lucrului efectuat şi atribuţiile pe care administratorul insolvenţei le efectuează. Administratorii insolvabilităţii vor putea percepe taxe ce rezultă din aplicarea tarifului numai pentru intervenţia lor în procedură. Suma totală maximă pe care administratorul insolvenţei o poate percepe va fi cea mai mică din următoarele două: suma rezultată din înmulţirea activelor debitorului cu 4 la sută sau un milion cinci sute de mii de euro. Totuşi, în mod motivat, judecătorul poate aproba o remuneraţie care să depăşească limita menţionată anterior, graţie complexităţii procedurii, costurile asumate de către administratorul insolvenţei o justifică, însă fără a exceda 50 la sută din limita menţionată.

19. Fondul monetar internaţional în Raportul privind problemele fundamentale ale procedurilor de insolvenţă a recomandat că absenţa unor proceduri de insolvenţă reglementate eficient poate agrava crizele economice şi financiare. Este posibil ca, în absenţa unor proceduri eficiente, aplicate într-o manieră previzibilă, creditorii să nu poată recupera creanţele, ceea ce poate avea consecinţe asupra creditului, în plus, fără proceduri reglementate prin lege drepturile debitorilor (şi ale angajaţilor acestora) nu pot fi suficient protejate, iar creditorii individuali nu pot fi trataţi în mod echitabil. Recomandările Fondului monetar internaţional referitoare la remunerarea lichidatorului/administratorului prevăd că pot fi utilizate diferite soluţii pentru calcularea taxelor - de exemplu, o rată orară sau un procent din valoarea sumelor distribuite creditorilor (în cazul lichidării) sau a activelor firmei (în cazul procedurii de restructurare). Orice soluţie care este adoptată, este esenţial ca aceasta să fie transparentă şi ca creditorii să cunoască metoda de calcul de la începutul procesului judiciar.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

20. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că, potrivit normelor contestate, sumele care urmează a fi achitate administratorului/lichidatorului cu titlu de onorariu de succes sunt deduse, în mod inechitabil, din suma creanţelor băneşti, validate de către instanţa de judecată în tabelul de creanţe, şi puse în final pe seama creditorului. În consecinţă, ar avea loc încălcarea principiului caracterului obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi o încălcare a dreptului de proprietate al creditorului asupra bunului.

21. De asemenea, autorul consideră că normele contestate sunt discriminatorii în raport cu alte norme de drept ce reglementează încasarea sumelor cu titlu de onorariu achitate fie de către executorul judecătoresc în cadrul executării unor creanţe sau altor drepturi a creditorului recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fie către avocaţi pentru serviciile de asistenţă juridică prestate în cadrul unui proces judiciar, cheltuieli pe care legislatorul le atribuie în sarcina debitorului sau a părţii care a pierdut procesul. În cazul normelor contestate, onorariul de succes al administratorului/lichidatorului este pus pe seama creditorului şi dedus din suma creanţei validate şi care urmează a-i fi achitată.

22. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 4, 7, 16, 20, 46, 54 şi 120 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

23. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

24. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

25. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Pavel Pitihin, în dosarul nr.2i-105/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Prin urmare, aceasta este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

26. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconsti-tuţionalitate îl constituie textele “onorariul de succes sub formă procentuală se plăteşte din contul creditorilor […] din sumele distribuite creditorilor în urma valorificării masei debitoare” din articolul 70 alin.(7) şi “onorariul de succes se reţine de administrator/lichidator, la data distribuirii masei debitoare, din sumele repartizate creditorilor în contul stingerii creanţelor validate” din articolul 70 alin.(8) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

27. Constituţia garantează obligaţia statului privind reglementarea activităţii economice, financiare şi valutare, precum şi crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

28. Curtea menţionează că Legea insolvabilităţii stabileşte cadrul juridic privind procesul de restructurare a societăţilor insolvabile în vederea remedierii lor financiare şi economice şi procesul de insolvabilitate în vederea satisfacerii colective a creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea patrimoniului lui şi distribuirea produsului obţinut pentru a diminua la maxim efectele negative ale situaţiei când un subiect de drept se află în incapacitate de plată.

29. Această activitate implică efectuarea şi întreprinderea unui spectru larg de acţiuni complexe cu un grad sporit de risc şi responsabilitate cu privire la actele întocmite şi la patrimoniul gestionat, care la rândul lor îi conferă din start administratorului şi lichidatorului o multitudine de atribuţii. Administratorul/lichidatorul îşi exercită atribuţiile cu diligenţa unui bun profesionist, acţionând pe propria răspundere în vederea armonizării intereselor creditorului şi debitorului.

30. În acest sens, Curtea Europeană a menţionat că complexitatea procedurilor de insolvenţă presupune, în mod firesc, existenţa unor reglementări din partea statului pentru a asigura tratamentul egal şi corect al creditorilor aflaţi în situaţii analoage sau similare. Datorită cunoaşterii directe a societăţii şi a nevoilor acesteia, autorităţile naţionale sunt în principiu mai bine plasate decât judecătorul internaţional pentru a aprecia ce este în interesul public. În cadrul sistemului de protecţie instituit prin Convenţie, ţine de competenţa autorităţilor naţionale să efectueze evaluarea iniţială în vederea stabilirii criteriilor care ar trebui să determine importanţa şi natura privilegiată a creanţelor în procedurile de insolvenţă. În consecinţă, autorităţile naţionale se bucură de o marjă largă de apreciere în acest domeniu (a se vedea Acar şi alţii v. Turcia, decizia din 12 decembrie 2017, § 33).

31. Curtea conchide că instituirea prin lege a unei proceduri distincte a insolvabilităţii este justificată de preocuparea legislatorului de a reglementa în mod judicios aspectele ce ţin de procedura vizată. Această procedură nu poate fi asimilată cu procedura încasării sumelor cu titlu de onorariu achitate executorilor judecătoreşti sau avocaţilor.

32. Administratorul/lichidatorul trebuie să aibă o conduită echidistantă faţă de interesele divergente ale creditorilor şi ale debitorului. De altfel, în cadrul procedurii insolvabilităţii, administratorul/lichidatorul are o poziţie independentă şi o situaţie deosebită faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, nefiind parte în proces, ci participant la procedură, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Acesta nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri. El trebuie să asigure echilibrul între interesul debitorului insolvabil, pentru păstrarea, majorarea şi valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, şi interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele într-o măsură cât mai mare şi în mod efectiv.

33. Curtea menţionează că, datorită gradului sporit de responsabilitate în gestionarea eficientă a patrimoniului pentru realizarea obiectivului principal al insolvenţei, legislatorul a stabilit o remunerare suplimentară sub formă de onorariu de succes într-un cuantum procentual care să asigure un echilibru între interesele creditorilor şi cele ale debitorului, precum şi complexitatea administrării efectuată de către administrator/lichidator. Procentajul remuneraţiei şi al compensaţiei cheltuielilor ce urmează a fi plătite administratorului/lichidatorului se stabileşte de comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor, după caz, conform articolului 70 alin.(9).

34. Curtea observă că legislatorul le-a oferit creditorilor posibilitatea de a stabili cuantumul cu care urmează a fi remunerat administratorul/ lichidatorul.

35. Echilibrul dintre interesele patrimoniale ale debitorului şi ale creditorilor este asigurat şi prin faptul că onorariul de succes al administratorului/lichidatorului se plăteşte din sumele distribuite creditorilor, pe când onorariul fix se plăteşte din patrimoniul debitorului.

36. Prin urmare, această practică se încadrează în marja de discreţie a legislatorului, fără a afecta prevederile invocate ale Constituţiei.

37. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din articolul 70 alineatele (7) şi (8) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl avocat Pavel Pitihin, în dosarul nr.2i-105/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.