Decizie nr.69 din 12.10.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.122g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 23 alineatul (3) lit.b) [în redacţia actuală art.33 alin.(3) lit.c)] din Legea nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier (obligaţia recoltării probelor biologice pentru stabilirea stării de ebrietate)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.122g/2016 privind excepţia de
neconstituţionalitate a articolului 23 alineatul (3) lit.b) [în redacţia
actuală art.33 alin.(3) lit.c)] din Legea nr.131-XVI din 7 iunie 2007
privind siguranţa traficului rutier (obligaţia recoltării probelor
biologice pentru stabilirea stării de ebrietate)
nr. 69 din 12.10.2016
(în vigoare 12.10.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 423-429 art. 105 din 09.12.2016
* * *
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Victor POPA,
Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 11 octombrie 2016,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 12 octombrie 2016 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 23 alineatul (3) lit.b) [în redacţia actuală art.33 alin.(3) lit.c)] din Legea nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier, ridicată de avocatul Igor Chiriac în dosarul nr.3ra-1236/16, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.
2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 11 octombrie 2016 de către judecătorul Valeriu Doagă din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. La 26 mai 2014, I.M. a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliţie şi Inspectoratului Naţional de Patrulare al Inspectoratului General de Poliţie, solicitând anularea buletinului de trimitere la examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, precum şi constatarea acţiunilor de supunere examinării medicale drept ilegale.
4. La 6 noiembrie 2015, prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, a fost admisă parţial acţiunea înaintată de I.M. şi a fost declarat nul buletinul de trimitere la examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate, celelalte cerinţe au fost respinse ca fiind nefondate.
5. La 29 martie 2016, prin decizia Curţii de Apel Chişinău a fost admis apelul declarat de către Inspectoratul General de Poliţie şi Inspectoratul Naţional de Patrulare al Inspectoratului General de Poliţie, fiind casată integral hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
6. La 22 iunie 2016, reprezentantul reclamantului I.M., avocatul Igor Chiriac, a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 23 alineatul (3) lit.b) [în redacţia actuală art.33 alin.(3) lit.c)] din Legea nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier (republicată, M.O., 2015, nr.11-21, art.6), invocând încălcarea articolelor 16 alin.(2), 24, 28 şi 54 din Constituţie.
7. Prin încheierea din 5 octombrie 2016, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
B. Legislaţia pertinentă
8. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:
Articolul 28
Viaţa intimă, familială şi privată
“Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată.”
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
9. Prevederile relevante ale Legii nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier (republicată, M.O., 2015, nr.11-21, art.6) sunt următoarele:
Articolul 33
Drepturile şi obligaţiile proprietarului şi
ale conducătorului de autovehicul
“(3) Conducătorul de autovehicul este obligat:
[…]
b) să se supună, la solicitarea agentului de circulaţie, procedurii de testare a aerului expirat şi examenului medical de recoltare a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei ori consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope sau de medicamente cu efecte similare.”
10. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997), sunt următoarele:
Articolul 8
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că normele contestate creează o situaţie discriminatorie datorită faptului că în unele cazuri starea de ebrietate a conducătorilor mijloacelor de transport se stabileşte doar prin testarea alcoolscopică, însă în alte cazuri suplimentar este necesară recoltarea probelor biologice.
12. Autorul excepţiei pretinde că norma contestată, stabilind obligaţia supunerii conducătorilor mijloacelor de transport testării alcoolscopice şi examinării medicale, implică înlăturarea persoanei de la conducerea autovehiculului, fapt care limitează dreptul la libera circulaţie şi dreptul la libertatea personală.
13. De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile contestate permit intervenţia asupra integrităţii fizice a persoanei şi cauzează imixtiuni arbitrare în viaţa personală.
14. Autorul excepţiei consideră că, în situaţia în care starea de ebrietate a conducătorilor mijloacelor de transport se determină prin concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat, obligaţia supunerii recoltării probelor biologice pentru confirmarea stării de ebrietate nu îşi găseşte justificare, fiind neproporţională.
15. În viziunea autorului excepţiei, prevederile contestate încălcă articolele 16 alin.(2), 24, 27, 28 şi 54 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
18. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Igor Chiriac în dosarul nr.3ra-1236/16, aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
19. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
20. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art.23 alineatul (3) lit.b) [în redacţia actuală art.33 alin.(3) lit.c)] din Legea nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier, care vizează în esenţă obligaţia conducătorilor mijloacelor de transport de a se supune, la solicitarea agentului de circulaţie, examinării medicale prin recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei.
21. Curtea observă că în Hotărârea nr.18 din 18 iulie 2016, examinând constituţionalitatea art.2641 alin.(3) din Codul penal, şi-a expus poziţia asupra obligaţiei impuse conducătorilor mijloacelor de transport de a se supune cerinţelor agenţilor de circulaţie în cazul când există anumite bănuieli în privinţa consumului de alcool, statuând că:
“55. [...] instituirea condiţiilor de circulaţie a mijloacelor de transport este un atribut exclusiv al legiuitorului, care a reglementat regimul de circulaţie pe drumurile publice astfel încât desfăşurarea traficului rutier să aibă loc în deplină siguranţă.
[...]
57. [...] necesitatea intervenţiei în viaţa privată prin obligarea conducătorului mijlocului de transport la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii stării de ebrietate este justificată de protecţia unor valori importante ca ordinea publică, securitatea în trafic, prevenirea pericolului pentru viaţa şi integritatea fizică a altor persoane, precum şi prevenirea pericolului asupra vieţii, integrităţii corporale a însuşi conducătorului mijlocului de transport.
58. În acelaşi sens, şi Curtea Europeană, în cauzele Tirado Ortiz şi Lozano Martin vs. Spania (decizia din 15 iunie 1999) şi X. vs. Olanda (decizia din 4 decembrie 1978), a statuat că în timp ce testarea obligatorie a nivelurilor de alcool poate fi considerată drept o încălcare a vieţii private a reclamanţilor în sensul articolului 8 § 1 din Convenţie, în acelaşi timp ea poate fi considerată ca fiind necesară pentru prevenirea infracţiunilor şi protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
[...]”.
22. În hotărârea menţionată, Curtea a reţinut că obligarea conducătorului mijlocului de transport de a se supune examinării medicale în vederea stabilirii stării de ebrietate nu poartă un caracter excesiv şi nu aduce atingere prevederilor constituţionale.
23. În lumina celor expuse, având în vedere că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este similar cu obiectul Hotărârii nr.18 din 18 iulie 2016, Curtea menţionează că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi, deci, nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 23 alineatul (3) lit.b) [în redacţia actuală art.33 alin.(3) lit.c)] din Legea nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier (republicată, M.O., 2015, nr.11-21, art.6), ridicată de avocatul Igor Chiriac în dosarul nr.3ra-1236/16, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Alexandru TĂNASE |
| Nr.69. Chişinău, 12 octombrie 2016. |