BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.73 din 12.10.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.117g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iulie 2007 (tariful energiei regenerabile)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
12.10.2016

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.117g/2016 privind excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea energiei

 regenerabile nr. 160-XVI din 12 iulie 2007

(tariful energiei regenerabile)

nr. 73  din  12.10.2016

 (în vigoare 12.10.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40-49 art. 13 din 10.02.2017

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Ana Florean, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 3 octombrie 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 12 octombrie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 12 lit.a) teza a doua “La aprobarea tarifelor se va ţine cont de preţurile la produsele similare de pe piaţa internaţională.” şi a articolului 24 alin.(2) din Legea energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iulie 2007, ridicată de avocatul Constantin Lazari în dosarul nr.3-984/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 3 octombrie 2016 de către judecătorul Oleg Melniciuc, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 19 aprilie 2016, SC “ASA Business” SRL a solicitat Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (în continuare – ANRE) să aprobe tariful energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie în mărime de 4,65 lei/kWh.

4. La 16 mai 2016, Consiliul de administraţie al ANRE a emis Hotărârea nr.155/2016 privind tarifele la energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, prin care a aprobat tariful energiei electrice produsă de SC “ASA Business” SRL în mărime de 1,90 lei/kWh.

5. Nefiind de acord cu tariful aprobat, SC “ASA Business” SRL a înaintat o acţiune în contenciosul administrativ împotriva ANRE, în vederea obligării acesteia de a adopta o nouă hotărâre.

6. În cadrul procesului, avocatul Constantin Lazari a înaintat instanţei de judecată un demers cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 12 lit.a) teza a doua “La aprobarea tarifelor se va ţine cont de preţurile la produsele similare de pe piaţa internaţională.” şi a articolului 24 alin.(2) din Legea energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iulie 2007.

7. Prin încheierea din 23 septembrie 2016, instanţa de judecată a admis demersul şi a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 9

Principiile fundamentale privind proprietatea

“(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.

(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.

(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei.”

Articolul 126

Economia

“(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;

b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;

c) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

d) stimularea cercetărilor ştiinţifice;

e) exploatarea raţională a pământului şi a celorlalte resurse naturale, în concordanţă cu interesele naţionale;

f) refacerea şi protecţia mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

g) sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii;

h) inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine.”

9. Prevederile relevante ale Legii energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iulie 2007 (M.O., 2007, nr.127-130, art.550) sunt următoarele:

Articolul 12

Atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru

Reglementări în Energetică

“Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică, denumită în continuare ANRE:

a) aprobă tarifele pentru fiecare tip de energie şi combustibil regenerabile, calculate de către producător în baza metodologiilor aprobate de ANRE, care prevăd recuperarea investiţiilor efectuate, eventual, în construcţia, extinderea sau modernizarea instalaţiilor, precum şi a liniilor de conexiune, de transport şi distribuţie a energiei şi a combustibilului, în termen de până la 15 ani, cu condiţia ca rata de rentabilitate prescrisă să nu depăşească dublul ratei corespunzătoare din sectorul energetic tradiţional. La aprobarea tarifelor se va ţine cont de preţurile la produsele similare de pe piaţa internaţională;

b) elaborează, după caz, actele necesare reglementării raporturilor dintre participanţii la piaţa de energie regenerabilă;

c) elaborează proiecte de contracte privind comercializarea energiei şi combustibilului regenerabile, prevăzând accesul liber şi nediscriminatoriu al producătorilor de energie şi combustibil regenerabile la reţelele electrice şi termice centralizate, la reţelele şi instalaţiile de distribuţie a combustibilului;

d) eliberează licenţă pentru producerea combustibilului regenerabil.”

Articolul 24

Tarifele la energia regenerabilă

“(1) Tarifele pentru energia regenerabilă se stabilesc şi se aprobă anual, în funcţie de tipul şi capacitatea de producere a instalaţiilor, de volumele de producere şi livrare preconizate şi de perioada de livrare a energiei regenerabile.

(2) La stabilirea acestor tarife, după caz, se va ţine cont de preţurile de pe piaţa internaţională.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că normele contestate permit ANRE să diminueze în mod abuziv tariful energiei regenerabile prezentat de producător.

11. De asemenea, autorul menţionează că tariful aprobat de către ANRE în baza normelor contestate nu este în măsură să acopere investiţiile efectuate de producător, fapt care duce la pierderea interesului de a produce un asemenea tip de energie.

12. Potrivit autorului excepţiei, prevederile contestate din Legea energiei regenerabile încalcă articolele 1 alin.(3), 4 alin.(2), 7, 9, 114 şi 126 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iulie 2007, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Constantin Lazari în dosarul nr.3-984/2016, care se află pe rolul Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

17. Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolelor 12 lit.a) şi 24 alin.(2) din Legea energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iulie 2007, potrivit cărora la aprobarea tarifelor pentru energia regenerabilă ANRE va ţine cont de preţurile la produsele similare de pe piaţa internaţională.

18. Astfel, autorul consideră că normele contestate aduc atingere articolelor 1 alin.(3), 4 alin.(2), 7, 9, 114 şi 126 din Constituţie.

19. Curtea reiterează că articolele 1, 4, 7 şi 9 din Constituţie comportă un caracter generic şi constituie imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

20. Referitor la pretinsa încălcare a art.114 din Constituţie, care prevede înfăptuirea justiţiei în numele legii şi doar de către instanţele judecătoreşti, Curtea constată lipsa unei legături de cauzalitate între prevederile acestui articol şi prevederile contestate.

21. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care normele constituţionale invocate au incidenţă asupra normelor contestate.

22. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 126 din Constituţie, care garantează protecţia concurenţei loiale şi crearea unui cadru favorabil tuturor factorilor de producţie, Curtea relevă următoarele.

23. Articolul 12 din Legea energiei regenerabile prevede atribuţiile ANRE în domeniul valorificării surselor regenerabile de energie. Potrivit literei a) teza întâi, ANRE aprobă tarifele pentru fiecare tip de energie şi combustibil regenerabile, calculate de către producător în baza metodologiilor aprobate de ANRE, care prevăd recuperarea investiţiilor efectuate, eventual, în construcţia, extinderea sau modernizarea instalaţiilor, precum şi a liniilor de conexiune, de transport şi distribuţie a energiei şi a combustibilului, în termen de până la 15 ani, cu condiţia ca rata de rentabilitate prescrisă să nu depăşească dublul ratei corespunzătoare din sectorul energetic tradiţional.

24. Potrivit tezei a doua a art.12 lit.a) şi art.24 alin.(2) din Lege, la aprobarea acestor tarife se va ţine cont, după caz, de preţurile la produsele similare de pe piaţa internaţională.

25. Astfel, potrivit prevederilor legale menţionate, Curtea observă că la aprobarea tarifului pentru energia regenerabilă ANRE urmează să ia în considerare mai multe circumstanţe.

26. De asemenea, Curtea constată că la aprobarea acestor tarife legiuitorul a stabilit că ANRE urmează să ţină cont, după caz, şi de preţurile de pe piaţa internaţională. Curtea reţine însă că această dispoziţie nu are un caracter exclusiv.

27. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că autorul excepţiei pretinde că normele contestate permit ANRE să micşoreze arbitrar tariful calculat de producător, în detrimentul producătorului.

28. În acest sens, Curtea subliniază că o eventuală aplicare neconformă a dispoziţiilor legale nu poate servi ca temei de neconstituţionalitate.

29. Prin urmare, normele contestate, precum şi argumentele autorului excepţiei, nu reprezintă o problemă de neconstituţionalitate, ci de aplicare a legii.

30. În ce priveşte alegaţiile autorului referitor la investiţiile efectuate în vederea producerii energiei regenerabile, Curtea reţine că soluţionarea acestui aspect ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti. Or, doar instanţele judecătoreşti sunt în drept să constate în ce măsură tariful aprobat acoperă investiţiile efectuate de producător.

31. În lumina celor menţionate, Curtea reţine că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 12 lit.a) teza a doua “La aprobarea tarifelor se va ţine cont de preţurile la produsele similare de pe piaţa internaţională.” şi a articolului 24 alin.(2) din Legea energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iulie 2007, ridicată de avocatul Constantin Lazari în dosarul nr.3-984/2016, pendinte la Judecătoria Rîşcani, mun.Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.