BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.79 din 09.07.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.91g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
09.07.2018

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.91g/2018 privind excepţia

de neconstituţionalitate  a unor texte din  Legea

insolvabilităţii nr. 149  din  29 iunie 2012

nr. 79  din  09.07.2018

 (în vigoare 09.07.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 424-429 art. 162 din 16.11.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 28 iunie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 9 iulie 2018 în camera de consiliu,

Prezintă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textelor:

- “activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă” din articolul 75 alin.(1) lit.a);

- “iar mandatul reprezentantului debitorului va fi redus la reprezentarea intereselor acţionarilor/asociaţilor” din articolul 88 alin.(4) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Valeriu Duca, în dosarul nr.2i-61/18, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Teleneşti.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 28 iunie 2018 de către dna judecător Ludmila Iarmaliuc, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 11 februarie 2016, creditorul B.C. “Moldova-Agroindbank” S.A. a depus o cerere introductivă împotriva debitorului S.R.L. “Moldagocon” privind intentarea procesului de insolvabilitate.

4. Pe 2 iunie 2016, Curtea de Apel Chişinău a constatat insolvabilitatea debitorului S.R.L. “Moldagocon”.

5. În cadrul şedinţei de judecată, reprezentantul debitorului S.R.L. “Moldagocon” a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

6. Prin încheierea din 23 iunie 2018, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 126

Economia

“(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;

b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;

c) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

d) stimularea cercetărilor ştiinţifice;

e) exploatarea raţională a pământului şi a celorlalte resurse naturale, în concordanţă cu interesele naţionale;

f) refacerea şi protecţia mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

g) sporirea numărului de locuri de muncă, crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii;

h) inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine.”

8. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 75

Alte efecte

“(1) Din momentul intentării procedurii de insolvabilitate:

a) activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă;

[…]”.

Articolul 88

Reprezentarea debitorului în procedura de insolvabilitate

“(1) După intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului va desemna pe cheltuiala lor un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele debitorului şi ale acţionarilor/asociaţilor acestora şi pentru a participa la procedură din contul debitorului.

(2) Dacă nu este desemnat un astfel de reprezentant în termen de 10 zile lucrătoare din data publicării hotărârii privind intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, instanţa de insolvabilitate desemnează un reprezentant al debitorului din rândul persoanelor specificate la art.247.

(3) Reprezentantul debitorului are următoarele atribuţii:

a) exprimă intenţia debitorului de a propune un plan al procedurii de restructurare în condiţiile prezentei legi;

b) formulează contestaţii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;

c) după intrarea în procedura de insolvabilitate sau în procedura falimentului, participă la inventar, semnând actul, primeşte raportul final şi bilanţul de închidere, participă la adunarea convocată pentru soluţionarea obiecţiilor şi aprobarea raportului;

d) participă la adunările creditorilor;

e) primeşte notificarea privind închiderea procedurii.

(4) După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul insolvabilităţii/lichidator, care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul reprezentantului debitorului va fi redus la reprezentarea intereselor acţionarilor/asociaţilor.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită verificarea constituţionalităţii unor texte din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012. Acesta consideră că normele contestate au ca scop privarea debitorului de capacitatea juridică şi de posibilitatea de a proteja efectiv drepturile personale nepatrimoniale în relaţiile cu organele de stat.

10. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 23, 26, 46 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl Valeriu Duca, în dosarul nr.2i-61/18, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Teleneşti, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

14. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textele “activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă” din articolul 75 alin.(1) lit.a) şi “iar mandatul reprezentantului debitorului va fi redus la reprezentarea intereselor acţionarilor/asociaţilor” din articolul 88 alin.(4) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

15. Constituţia garantează la articolul 126 obligaţia statului privind reglementarea activităţii economice, financiare şi valutare, precum şi crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

16. Curtea relevă că, pornind de la cerinţele economice şi sociale ale statului, legislativul poate institui prin lege anumite restrângeri pentru practicarea unor genuri de activitate economică.

17. Curtea menţionează că Legea insolvabilităţii stabileşte cadrul juridic privind procesul de restructurare a societăţilor insolvabile în vederea remedierii lor financiare şi economice şi procesul de insolvabilitate în vederea satisfacerii colective a creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii planului sau prin lichidarea patrimoniului lui şi distribuirea produsului obţinut pentru a diminua la maxim efectele negative ale situaţiei când un subiect de drept se află în incapacitate de plată.

18. Prin urmare, legislatorului îi revine responsabilitatea de a decide cu privire la cazurile şi gradul în care pot fi limitate drepturile garantate de Constituţie, respectând raportul proporţional al restrângerii cu situaţia care a determinat-o.

19. Cu privire la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor constituţionale cuprinse la articolul 46, referitoare la proprietate şi protecţia acesteia, Curtea reţine următoarele.

20. Legea insolvabilităţii determină o abordare echilibrată a situaţiei debitorului insolvent, fără a-l favoriza în detrimentul creditorilor, care suportă totuşi o pagubă ca urmare a imposibilităţii debitorului de a onora datoriile scadente, iar procedura insolvenţei oferă debitorului de bună-credinţă toate pârghiile necesare salvării afacerii sale în măsura în care aceasta mai are şanse de a fi viabilă.

21. În consecinţă, incapacitatea de plată a datoriilor scadente este un incident major, ale cărui efecte negative nu sunt limitate doar la relaţia creditor-debitor, ci sunt susceptibile de a afecta activitatea mai multor întreprinzători, legaţi prin succesiunea operaţiilor lor.

22. Prin urmare, legislatorul a dorit ca prin suspendarea activităţii organelor de conducere ale debitorului să schimbe managementul neperformant al acestuia din perioada anterioară deschiderii procedurii de insolvabilitate prin desemnarea unui manager specialist în situaţii de criză şi a limitat organele de conducere ale debitorului prin instituirea unor măsuri de asigurare a administrării masei debitoare.

23. Situaţia persoanei juridice aflată într-o stare financiară precară, care nu-şi putea onora obligaţiile ajunse la scadenţă, este provocată de managementul ineficient al organelor de conducere ale acesteia. Odată cu constatarea acestui fapt, prin hotărâre judecătorească, activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă conform articolului 75 alin.(1) al Legii menţionate.

24. Procedura insolvenţei poate fi caracterizată ca o formă de preluare a controlului asupra debitorului de către creditori, pentru că, odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, controlul asupra masei debitoare este transferat de la acţionari la creditori, care-l vor exercita prin intermediul administratorilor autorizaţi ai procedurilor de insolvenţă. Administratorii autorizaţi îşi exercită atribuţiile cu diligenţa unui bun profesionist, acţionând pe propria răspundere.

25. Textul articolului 68 alin.(2) este formulat în mod clar şi stabileşte că în procedura de insolvabilitate, procedura falimentului sau procedura de restructurare acţiunile administratorului/lichidatorului sunt orientate spre păstrarea, majorarea şi valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cât mai deplină a creanţelor creditorilor.

26. Prin urmare, Curtea nu poate reţine argumentele autorului potrivit cărora dispoziţiile legale contestate sunt imprevizibile.

27. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 26 din Constituţie, Curtea constată lipsa argumentelor prin care autorul ar demonstra că normele criticate îi restricţionează dreptul de a contesta acţiunile administratorului, ale creditorilor sau ale altor subiecte, precum şi dreptul de a fi asistat de un apărător, ales sau numit din oficiu.

28. Aşadar, în baza celor menţionate, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinarea sa în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor:

- “activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă” din articolul 75 alin.(1) lit.a);

- “iar mandatul reprezentantului debitorului va fi redus la reprezentarea intereselor acţionarilor/asociaţilor” din articolul 88 alin.(4) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Valeriu Duca, în dosarul nr.2i-61/18, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Teleneşti.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.