Decizie nr.ASER-49 din 30.09.2021
CONSILIUL CONCURENŢEI
D E C I Z I E
nr. ASER-49 din 30.09.2021
(în vigoare 30.09.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 249-253 art.1223 din 15.10.2021
* * *
Plenul Consiliului Concurenţei,
acţionând în temeiul art.41 din Legea concurenţei nr.183/2012, art.12 şi art.20 din Legea nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat, Hotărârii Parlamentului nr.331/2018 privind numirea în funcţie a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei,
analizând raportul privind monitorizarea schemei de ajutor de stat existent referitor la aplicarea cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată la importul şi/sau livrarea medicamentelor, la alcoolul etilic nedenaturat, destinat producerii farmaceutice şi utilizării în medicină, precum şi la medicamentele preparate în farmacii conform prescripţiilor magistrale, cu conţinut de ingrediente (substanţe medicamentoase) autorizate, inclusiv materialele anexate,
DECIDE:
1. Măsura de sprijin acordată în baza prevederilor art.96 lit.b), liniuţa a doua din Codul fiscal nr.1163/1997, referitor la aplicarea cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată, în mărime de 8%, la medicamentele de la poziţiile tarifare 3001-3004, atât indicate în Nomenclatorul de stat de medicamente, cât şi autorizate de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, la alcoolul etilic nedenaturat de la poziţiile tarifare 220710000 şi 220890910, destinat producerii farmaceutice şi utilizării în medicină, în limita volumului contingentului anual stabilit de Guvern, importate şi/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la medicamentele preparate în farmacii conform prescripţiilor magistrale, cu conţinut de ingrediente (substanţe medicamentoase) autorizate, nu constituie ajutor de stat în sensul art.3 din Legea nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat.
2. Ministerul Finanţelor, Serviciul Vamal şi Serviciul Fiscal de Stat vor exclude măsura de sprijin acordată în baza prevederilor art.96 lit.b), liniuţa a doua din Codul fiscal nr.1163/1997 din lista schemelor de ajutor de stat existent.
3. Prezenta Decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi adusă la cunoştinţa Ministerului Finanţelor, Serviciului Vamal şi Serviciului Fiscal de Stat.
4. Partea dispozitivă a Deciziei va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPREŞEDINTE | Ion MAXIM |
| Nr.ASER-49. Chişinău, 30 septembrie 2021. | |