Documente
Declaraţie comună din 16.01.2003 a Preşedintelui Republicii Moldova şi Preşedintelui Republicii Bulgaria
Declaraţie comună* a Preşedintelui Republicii Moldova
şi Preşedintelui Republicii Bulgaria
din 16.01.2003
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2005, volumul 30, pag.399
* * *
____________________
* Semnată la Chişinău la 16 ianuarie 2003.
În vigoare din data semnării.
La 16-17 ianuarie 2003, Preşedintele Republicii Bulgaria Gheorghi
Pârvanov a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia
Preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin.
În cadrul întrevederilor, care s-au desfăşurat într-o atmosferă
cordială, şefii celor două state au discutat problemele actuale şi
perspectivele dezvoltării relaţiilor moldo-bulgare, de asemenea, au
efectuat un schimb de informaţii referitor la procesele social-economice
şi politice din ambele ţări. Cei doi preşedinţi şi-au exprimat
satisfacţia în legătură cu intensitatea dialogului politic bilateral şi
s-au pronunţat în favoarea dezvoltării ascendente a relaţiilor
moldo-bulgare bazate pe încredere reciprocă şi pragmatism.
Părţile au căzut de acord ca extinderea şi aprofundarea cooperării
în domeniile comercial, al transporturilor şi comunicaţiilor,
energeticii, turismului, ştiinţei şi culturii, precum şi în alte
domenii, corespund obiectivelor strategice de dezvoltare social-
economică a ambelor state.
Partea moldovenească va favoriza ratificarea de către Parlamentul
Republicii Moldova a Acordului interguvernamental cvadripartit în
domeniul transportării materialelor radioactive pe teritoriul Republicii
Moldova şi teritoriul Ucrainei.
Părţile au subliniat posibilităţile, pe care le prezintă cooperarea
directă în plan regional pentru dezvoltarea relaţiilor economice. Ele
vor stimula contactele directe între oamenii de afaceri din cele două
state.
Părţile au ajuns la înţelegerea privind stimularea continuă a
cooperării bilaterale în domeniile ştiinţei, culturii şi învăţămîntului.
Ele s-au pronunţat în favoarea intensificării cooperării între
instituţiile de învăţămînt din cele două state, deschiderea
universităţii comunităţii bulgare cu participarea Republicii Moldova şi
Republicii Bulgaria. A fost subliniat, în special, rolul bulgarilor din
Republica Moldova, care reprezintă o punte de legătură între popoarele
celor două state prietene. Preşedintele Bulgariei a exprimat mulţumire
statului moldovenesc pentru grija manifestată faţă de cetăţenii
Republicii Moldova de origine bulgară.
Preşedinţii au subliniat importanţa pe care ei o atribuie cooperării
multilaterale în Europa de Sud-Est, ca parte a proceselor de integrare
europeană. A fost subliniat interesul Republicii Moldova în studierea
experienţei Republicii Bulgaria în relaţiile acesteia cu UE, precum şi
de a intensifica cooperarea regională, în particular, în cadrul Pactului
de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
Partea bulgară susţine Republica Moldova în cadrul Pactului de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, în lumina proceselor de integrare
europeană şi includerea ei în Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est.
Părţile au subliniat importanţa Organizaţiei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa ca mecanism eficient, care împreună cu alte
organizaţii şi structuri regionale joacă un rol important în
consolidarea securităţii şi stabilităţii, încurajarea proceselor
democratice şi cooperarea economică între statele membre ale OSCE.
Exprimînd îngrijorarea în legătură cu pericolul în creştere a tuturor
formelor terorismului internaţional, posibilităţilor răspîndirii armelor
de distrugere în masă, extinderii fenomenului crimei organizate,
preşedinţii au subliniat necesitatea solidarităţii internaţionale în
lupta împotriva terorismului, precum şi a altor sfidări şi ameninţări la
adresa securităţii.
Preşedintele Republicii Moldova şi Preşedintele Republicii Bulgaria
au confirmat convingerea lor fermă asupra necesităţii dezvoltării şi
consolidării în continuare a relaţiilor dintre cele două state şi în
legătură cu aceasta declară următoarele:
1) Reiterează voinţa lor de a dezvolta în continuare relaţii bazate
pe prietenie şi parteneriat, în baza Tratatului de Prietenie şi
Cooperare, fiind ghidate de principiile Cartei ONU, documentele
fundamentale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa,
Consiliului Europei, şi alte documente internaţionale relevante.
2) Vor stimula cooperarea reciproc avantajoasă atît pe plan
bilateral, cît şi în cadrul organizaţiilor şi structurilor
internaţionale şi regionale, în particular, în cadrul Iniţiativei
Central Europene, Cooperării Economice la Marea Neagră, Comisiei
Dunării, Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est etc.
3) Îşi exprimă intenţiile lor de a colabora împotriva noilor sfidări
şi ameninţări la adresa securităţii, cum ar fi terorismul, răspîndirea
armelor de distrugere în masă, crima organizată, traficul ilicit de
armament, droguri şi fiinţe umane, conducîndu-se de normele general
recunoscute ale dreptului internaţional.
4) Vor contribui la consolidarea şi extinderea relaţiilor reciproc
avantajoase în domeniul comercial, transporturilor şi comunicaţiilor,
energeticii, turismului, ştiinţei şi culturii, precum şi în alte
domenii, în interesul utilizării eficiente a potenţialului existent, în
scopul ridicării bunăstării cetăţenilor lor. Preşedinţii s-au pronunţat
în favoarea consolidării bazei juridice a relaţiilor bilaterale şi au
salutat semnarea în cadrul vizitei a Acordului interguvernamental cu
privire la asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal şi a
Acordului de colaborare dintre Ministerul Justiţiei al Republicii
Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Bulgaria. Părţile au
confirmat interesul lor de a încheia Acordul de comerţ liber între cele
două state.
Preşedintele Republicii Bulgaria a adresat o invitaţie Preşedintelui
Republicii Moldova de a vizita Republica Bulgaria într-o perioadă
convenabilă, datele concrete urmînd să fie stabilite pe căi diplomatice.
PREŞEDINTELE PREŞEDINTELE
REPUBLICII MOLDOVA REPUBLICII BULGARIA
VLADIMIR VORONIN GHEORGHI PÂRVANOV