Documente
Documentul Reuniunii din 29.06.90 de la Copenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a C.S.C.E.
Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.707-XII din 10.09.91
Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru
dimensiunea umană a C.S.C.E.
din 29.06.1990
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1998, volumul 1, pag.285
Reprezentanţii statelor participante la Conferinţa pentru securitate
şi cooperare în Europa (CSCE) - Austria, Belgia, Bulgaria, Canada,
Cehoslovacia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Republica
Democrată Germană, Republica Federală a Germaniei, Grecia, Irlanda,
Islanda, Italia, Iugoslavia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Marea
Britanie, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România,
San-Marino, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Ungaria,
Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice şi Vatican - s-au reunit la
Copenhaga, între 5 şi 29 iunie 1990, conform prevederilor privind
Conferinţa pentru dimensiunea umană a CSCE conţinute în documentul final
al Reuniunii de la Viena, desfăşurată în cadrul Urmărilor CSCE.
Reprezentantul Albaniei a asistat la Reuniunea de la Copenhaga în
calitate de observator.
Prima Reuniune a Conferinţei a avut loc la Paris între 30 mai şi 23
iunie 1989.
Reuniunea de la Copenhaga a fost deschisă şi închisă de ministrul
afacerilor externe al Danemarcei.
Deschiderea oficială a Reuniunii de la Copenhaga a avut loc în
prezenţa Majestăţii Sale, Regina Danemarcei, şi Alteţei Sale Regale,
Prinţul consort.
Declaraţiile de deschidere au fost pronunţate de miniştri şi
adjuncţi ai miniştrilor statelor participante.
La o şedinţă specială a miniştrilor afacerilor externe ai statelor
participante la CSCE, ţinută la 5 iunie 1990, la invitaţia ministrului
afacerilor externe al Danemarcei, s-a convenit să se întrunească o
comisie pregătitoare la Viena, la 20 iulie 1990, pentru pregătirea unei
Reuniuni la nivel înalt a şefilor de stat sau de guvern, la Paris.
Statele participante exprimă marea lor satisfacţie faţă de
schimbările politice fundamentale intervenite în Europa după prima
Reuniune a Conferinţei pentru dimensiunea umană a CSCE, care a avut loc
la Paris, în 1989. Ele constată că procesul CSCE a contribuit într-o
mare măsură la aceste schimbări şi că, la rîndul său, această evoluţie a
făcut să progreseze într-o manieră semnificativă aplicarea prevederilor
Actului final şi a altor documente ale CSCE.
Ele recunosc că democraţia pluralistă şi statul de drept sunt
esenţiale pentru garantarea respectării tuturor drepturilor omului şi a
tuturor libertăţilor fundamentale, dezvoltarea contactelor între
persoane şi căutarea soluţiilor pentru alte probleme conexe de ordin
umanitar. În consecinţă, ele se felicită pentru angajamentul luat de
toate statele participante de a înfăptui idealurile democraţiei şi
pluralismului politic, ca şi pentru hotărîrea lor comună de a instaura
societăţi democratice bazate pe alegeri libere şi pe statul de drept.
La Reuniunea de la Copenhaga, statele participante au procedat la
examinarea aplicării angajamentelor lor în domeniul dimensiunii umane.
Ele au apreciat că în respectarea angajamentelor conţinute în
prevederile pertinente ale documentelor CSCE s-au înregistrat progrese
fundamentale după Reuniunea de la Paris. Totodată, au exprimat părerea
că sunt necesare progrese suplimentare pentru deplina realizare a
angajamentelor lor în domeniul dimensiunii umane.
Statele participante exprimă convingerea lor că respectarea deplină
a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dezvoltarea
societăţilor bazate pe o democraţie pluralistă şi statul de drept sunt
condiţii prealabile necesare pentru a face să progreseze realizarea unei
ordini durabile a păcii, securităţii, justiţiei şi cooperării pe care
ele caută să o stabilească în Europa. În consecinţă, ele reafirmă
angajamentul lor de a înfăptui pe deplin prevederile Actului final şi
ale celorlalte documente ale CSCE privind dimensiunea umană şi vor
acţiona astfel încît să dezvolte în continuare progresele realizate.
Ele recunosc că cooperarea între ele, ca şi participarea activă a
persoanelor, grupurilor şi grupărilor, organizaţiilor şi instituţiilor
sunt esenţiale pentru asigurarea continuării progreselor permiţînd
realizarea obiectivelor lor comune.
În vederea întăririi respectării şi aplicării drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale, dezvoltării contactelor între persoane şi
soluţionării problemelor umanitare conexe, statele participante convin
asupra celor ce urmează:
I
(1) Statele participante exprimă convingerea lor că apărarea şi
promovarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale reprezintă
una din sarcinile esenţiale ale statului şi reafirmă că recunoaşterea
acestor drepturi şi libertăţi constituie fundamentul libertăţii,
justiţiei şi păcii.
(2) Ele sunt hotărîte să sprijine şi să promoveze principiile
justiţiei care sunt baza statului de drept. Ele consideră că statul de
drept nu înseamnă numai o legalitate formală care asigură regularitatea
şi coerenţa în instaurarea şi punerea în aplicare a ordinii democratice,
ci o justiţie bazată pe recunoaşterea şi deplina acceptare a valorii
supreme a persoanei umane şi garantată de instituţiile care oferă un
cadru pentru exprimarea sa cea mai completă.
(3) Ele reafirmă că democraţia este elementul inerent al statului de
drept. Ele recunosc importanţa pluralismului organizaţiilor politice.
(4) Ele confirmă că vor respecta dreptul fiecăreia dintre ele de
a-şi alege şi dezvolta liber sistemul său politic, social, economic şi
cultural, conform normelor internaţionale general acceptate în materia
drepturilor omului. În exercitarea acestui drept, ele vor veghea ca
legile, reglementările, practicile şi politicile lor să fie conforme cu
obligaţiile decurgînd din dreptul internaţional şi să fie armonizate cu
prevederile Declaraţiei privind principiile şi alte angajamente asumate
în cadrul CSCE.
(5) Ele declară solemn că între principiile justiţiei, esenţiale
pentru expresia completă a demnităţii inerente a persoanei umane şi a
drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor fiinţelor umane, trebuie
menţionate următoarele:
(5.1.) - Alegeri libere care vor fi organizate la intervale
rezonabile, prin vot secret sau urmînd o procedură echivalentă, care
asigură libertatea votului, în condiţiile garantării efective a liberei
expresii a voinţei alegătorilor în alegerea reprezentanţilor lor;
(5.2.) - O formă de guvernare de tip reprezentativ şi în care
puterea executivă este responsabilă în faţa parlamentului ales sau a
corpului electoral;
(5.3.) - Datoria guvernului şi a autorităţilor publice de a se
conforma constituţiei şi de a acţiona conform legii;
(5.4.) - O delimitare clară între stat şi partidele politice;
îndeosebi, partidele politice nu se pot confunda cu statul;
(5.5.) - Activitatea guvernului şi a administraţiei, ca şi cea a
autorităţilor judiciare, trebuie exercitată conform regimului stabilit
prin lege. Respectarea regimului stabilit prin lege trebuie să fie
asigurată;
(5.6.) - Forţele militare şi poliţia trebuie să fie plasate sub
controlul autorităţilor civile, în faţa cărora sunt răspunzătoare;
(5.7.) - Drepturile omului şi libertăţile fundamentale trebuie să
fie garantate de lege şi în conformitate cu obligaţiile decurgînd din
dreptul internaţional;
(5.8.) - Legile - adoptate conform unei proceduri publice - şi
reglementările fac obiectul unei publicaţii care reprezintă condiţia
aplicabilităţii lor. Aceste texte vor fi accesibile tuturor;
(5.9.) - Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul,
fără nici o discriminare, la o protecţie egală prin lege. În această
privinţă, legea interzice orice discriminare şi garantează tuturor
persoanelor o protecţie egală şi efectivă contra oricărei discriminări,
oricare ar fi motivul acesteia;
(5.10.) - Orice persoană va dispune de un recurs efectiv contra
oricăror decizii administrative de natură a garanta respectarea
drepturilor fundamentale şi a asigura securitatea juridică;
(5.11.) - Hotărîrile administrative contra unei persoane pot fi pe
deplin motivate şi indică, în general, căile de recurs existente;
(5.12.) - Vor fi asigurate independenţa judecătorilor şi
funcţionarea imparţială a justiţiei;
(5.13.) - Va fi recunoscută şi protejată independenţa avocaţilor,
mai ales în ceea ce priveşte condiţiile de recrutare şi exercitarea
activităţii lor;
(5.14.) - Regulile privind procedura penală fac necesară o definiţie
clară a competenţelor privind actele de urmărire şi cele care le preced
şi le însoţesc;
(5.15.) - Orice persoană arestată sau deţinută pentru o infracţiune
penală are dreptul de a fi diferită în cel mai scurt timp justiţiei sau
unei autorităţi judiciare, care va hotărî asupra legalităţii arestării
sau deţinerii sale;
(5.16.) - Cînd s-a hotărît asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în
materie penală îndreptate împotriva ei sau a drepturilor şi obligaţiilor
sale, în urma unei acţiuni în justiţie, orice persoană are dreptul ca,
în cauza respectivă, să fie ascultată în mod echitabil şi public de un
tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit de lege;
(5.17.) - Orice persoană urmărită va avea dreptul să se apere
singură sau să dispună rapid de asistenţa unui apărător la alegerea sa
sau, dacă nu are mijloace să angajeze un apărător, să poată fi asistată
gratuit de un avocat din oficiu, atunci cînd interesele justiţiei
reclamă acest lucru;
(5.18.) - Nimeni nu poate fi acuzat de o infracţiune penală, judecat
sau declarat vinovat, decît dacă infracţiunea este prevăzută de o lege
ce-i defineşte elementele cu claritate şi precizie;
(5.19.) - Orice persoană este presupusă nevinovată, atîta timp cît
culpabilitatea sa n-a fost dovedită conform legii;
(5.20.) - Considerînd importanţa contribuţiei instrumentelor
internaţionale privind drepturile omului într-un stat de drept pe plan
intern, statele participante reafirmă faptul că ele vor avea în vedere
să adere la Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice,
la Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi
culturale şi la alte instrumente internaţionale pertinente, dacă n-au
făcut-o încă;
(5.21.) - Pentru a completa recursurile interne şi a garanta mai
bine respectarea de către statele participante a obligaţiilor
internaţionale la care au subscris, statele participante vor avea în
vedere să adere la o Convenţie internaţională cu caracter regional sau
universal privind protecţia drepturilor omului, cum este Convenţia
europeană a drepturilor omului sau Protocolul facultativ la Pactul
internaţional privind drepturile civile şi politice, care prevăd
proceduri şi recursuri individuale în faţa instanţelor internaţionale.
(6) Statele participante declară că voinţa poporului, exprimată
liber şi echitabil în cadrul unor alegeri periodice şi cinstite, este
fundamentul autorităţii şi legitimităţii oricărui guvern. Statele
participante vor respecta, în consecinţă, dreptul cetăţenilor lor de a
participa la guvernarea ţărilor lor fie direct, fie prin intermediul
reprezentanţilor liber aleşi de ei, în cadrul unor alegeri echitabile.
Ele recunosc responsabilitatea ce le revine de a apăra şi proteja,
conform legilor lor, obligaţiile lor internaţionale în materia
drepturilor omului şi a angajamentelor lor internaţionale, ordinea
democratică stabilită în mod liber, prin voinţa poporului, împotriva
activităţii persoanelor, grupurilor sau organizaţiilor care iau parte
sau refuză să renunţe la acte de terorism sau violenţă în scopul
răsturnării acestei ordini sau a celei a unui alt stat participant.
(7) Pentru ca voinţa poporului să fie fundamentul autorităţilor
publice, statele participante:
(7.1.) - Vor organiza alegeri libere la intervale rezonabile, după
cum prevede legea;
(7.2.) - Vor permite ca toate locurile, cel puţin într-una din
camerele puterii legislative naţionale, să fie liber disputate în cadrul
unui vot popular;
(7.3.) - Vor garanta un sufragiu universal şi egal tuturor
cetăţenilor majori;
(7.4.) - Vor veghea ca voturile să fie exprimate printr-un scrutin
secret sau urmînd o procedură echivalentă, care asigură libertatea
votului, şi să fie numărate şi prezentate cu obiectivitate, rezultatele
oficiale fiind făcute publice;
(7.5.) - Vor respecta dreptul cetăţenilor de a solicita funcţii
politice sau publice, cu titlu individual sau ca reprezentanţi ai unor
partide politice sau organizaţii, fără discriminare;
(7.6.) - Vor respecta dreptul persoanelor ca şi al grupurilor sau
grupărilor de a crea, în deplină libertate, propriile lor partide sau
alte organizaţii politice, dînd acestor partide şi organizaţii garanţii
legale necesare care să le permită să se confrunte, pe baza unei
egalităţi de tratament, în faţa legii şi a autorităţilor;
(7.7.) - Vor veghea ca legea şi ordinea publică a statului să
contribuie la desfăşurarea campaniilor politice într-un climat de
echitate şi libertate, care să excludă orice presiune administrativă,
violenţă sau intimidare, de natură să interzică partidelor şi
candidaţilor să-şi exprime liber opţiunile şi calităţile lor, sau ar
împiedica alegătorii să ia cunoştinţă de acestea şi să le discute sau să
voteze fără teamă de repercusiuni;
(7.8.) - Vor veghea ca nici un obstacol de ordin juridic sau
administrativ să nu se opună liberului acces la mijloacele de informare
în masă, pe bază de nediscriminare, pentru toate grupurile sau grupările
politice şi toate persoanele care doresc să participe la alegeri;
(7.9.) - Vor veghea ca acei candidaţi care obţin numărul necesar de
voturi cerut de lege să fie în mod corespunzător investiţi în funcţia
lor şi să li se permită să o menţină pînă la expirarea mandatului sau
pînă în momentul în care s-a pus capăt acestuia pentru orice alt motiv
conform modului prevăzut de lege şi procedurilor parlamentare şi
constituţionale democrate.
(8) Statele participante consideră că prezenţa observatorilor
străini şi naţionali este de natură să amelioreze desfăşurarea
alegerilor în statele în care ele au loc. În consecinţă, ele invită
observatori ai oricărui alt stat participant la CSCE, ca şi ai oricărei
instituţii şi organizaţii particulare competente care vor dori să
urmărească desfăşurarea procedurii alegerilor lor naţionale, în măsura
prevăzută de lege. Ele vor facilita, de asemenea, un acces similar
pentru alegerile organizate la alte eşaloane decît cele naţionale.
Observatorii se vor angaja să nu se amestece în opţiunile electorale.
II
(9) Statele participante reafirmă că:
(9.1.) - Orice persoană are dreptul la libertatea exprimării,
inclusiv dreptul de a comunica. Acest drept cuprinde libertatea
exprimării opiniilor, precum şi de a primi şi transmite informaţii şi
idei, fără vreun amestec din partea autorităţilor publice şi fără a se
ţine seama de frontiere. Exercitarea acestui drept nu poate face
obiectul unor restricţii, decît în condiţiile prevăzute de lege şi dacă
acestea sunt compatibile cu normele internaţionale general admise. În
special, nici o limitare nu trebuie adusă accesului şi utilizării
mijloacelor de reproducere a documentelor de orice natură sub rezerva,
totuşi, a respectării drepturilor privitoare la proprietatea
intelectuală, inclusiv drepturile de autor;
(9.2.) - Orice persoană are dreptul de a organiza întruniri şi
manifestaţii paşnice. Orice restricţie ce poate fi adusă exercitării
acestor drepturi trebuie să fie prevăzută de lege şi să fie compatibilă
cu normele internaţionale general admise;
(9.3.) - Dreptul de asociere este garantat. De asemenea, este
garantat dreptul de a înfiinţa un sindicat şi de a adera în mod liber la
acesta, sub rezerva respectării dreptului general de care se bucură
orice sindicat de a-şi stabili propriile condiţii de aderare. Aceste
drepturi nu pot fi supuse nici unui control prealabil. Libertatea de
asociere a muncitorilor, inclusiv dreptul la grevă, este garantată, sub
rezerva unor limitări prevăzute de lege şi compatibile cu normele
internaţionale general admise;
(9.4.) - Orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire,
conştiinţă şi religie. Acest drept cuprinde libertatea de separare de o
anumită religie sau convingere, precum şi de a practica religia sau
convingerile în mod individual sau colectiv, în public sau în
particular, prin intermediul unui cult religios, al învăţămîntului, prin
practicarea şi respectarea obiceiurilor. Exercitarea acestor drepturi nu
poate fi îngrădită decît în limite prevăzute de lege şi conforme cu
normele internaţionale general admise;
(9.5.) - Respectă dreptul oricărei persoane de a părăsi orice ţară,
inclusiv ţara sa, precum şi de a reveni în propria ţară, în conformitate
cu obligaţiile internaţionale ale statului şi cu angajamentele asumate
în cadrul CSCE. Restricţiile aduse acestui drept vor avea un caracter
excepţional şi vor fi considerate ca necesare numai în măsura în care
răspund unei nevoi publice specifice, ori dacă vizează un obiectiv
legitim, urmînd să fie proporţionale cu acest obiectiv şi să nu fie
folosite abuziv sau arbitrar;
(9.6.) - Orice persoană are dreptul să se bucure în linişte de
bunurile sale, fie în mod individual, fie în asociere cu alte persoane.
Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decît pentru raţiuni de
utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege, conform
obligaţiilor şi angajamentelor internaţionale.
(10) Reafirmînd angajamentul lor de a garanta pe deplin drepturile
fiecărei persoane de a cunoaşte şi respecta drepturile omului şi
libertăţile fundamentale, precum şi de a contribui în mod activ,
individual sau în asociere cu alţii, la promovarea şi ocrotirea acestor
drepturi, statele participante se angajează;
(10.1) - Să respecte dreptul fiecăruia, individual sau în asociere
cu alţii, de a cere, primi şi transmite, în mod liber, opiniile şi
informaţiile privitoare la drepturile omului şi libertăţile
fundamentale, inclusiv dreptul de a difuza şi de a publica aceste opinii
şi informaţii;
(10.2.) - Să respecte drepturile fiecăruia, cu titlu individual sau
în asociere cu alţii, de a studia şi examina modul în care drepturile
omului şi libertăţile fundamentale sunt respectate, precum şi de a
elabora şi examina idei proprii menite să îmbunătăţească protecţia
drepturilor omului, precum şi mijloace mai eficace pentru a garanta
conformitatea acestora cu normele internaţionale general admise în
materia drepturilor omului;
(10.3.) - Să vegheze ca orice persoană să poată exercita dreptul de
asociere, inclusiv dreptul de a înfiinţa organizaţii neguvernamentale,
pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, în special sindicate şi grupuri de supraveghere în materia
drepturilor omului, precum şi de a adera la aceste organizaţii şi de a
participa la activităţile pe care le desfăşoară;
(10.4.) - Să permită membrilor acestor grupuri sau organizaţii să
aibă acces liber la organizaţii similare, în interiorul şi în afara
graniţelor ţării, ca şi la organizaţii internaţionale, şi să comunice cu
acestea, să efectueze schimburi, să stabilească contacte şi să coopereze
cu aceste grupuri sau organizaţii, precum şi să solicite, să primească
şi să utilizeze, în vederea promovării şi protecţiei drepturilor omului
şi libertăţilor fundamentale, contribuţii financiare benevole, din ţară
sau din străinătate, în condiţiile legii.
(11) Statele participante afirmă din nou că, în caz de pretinse
încălcări ale drepturilor omului şi ale libertăţilor fundamentale,
recursurile disponibile vor cuprinde;
(11.1) - Dreptul oricărei persoane de a cere şi de a primi asistenţă
juridică corespunzătoare;
(11.2.) - Dreptul oricărei persoane de a cere şi de a primi ajutorul
altor persoane pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
precum şi de a ajuta alte persoane la apărarea acestor drepturi şi
libertăţi;
(11.3.) - Dreptul unor persoane sau al unor grupări care acţionează
în numele acestora de a comunica cu organisme internaţionale competente
pentru a primi şi examina informaţii privitoare la încălcarea
drepturilor omului.
(12) Statele participante, dornice să asigure o mai bună
transparenţă în aplicarea angajamentelor asumate prin Documentul final
de la Viena, cu privire la dimensiunea umană a CSCE, hotărăsc să admită,
ca măsură de încredere, prezenţa observatorilor trimişi de către statele
participante, a reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale şi a
altor persoane interesate, la desfăşurarea procedurilor în faţa
tribunalelor, în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională şi dreptul
internaţional; şedinţele de judecată închise nu pot fi stabilite decît
în împrejurările prevăzute de lege şi conform obligaţiilor ce decurg din
dreptul internaţional şi angajamentelor internaţionale.
(13) Statele participante hotărăsc să acorde o atenţie deosebită
recunoaşterii drepturilor copilului, drepturilor sale civile şi
libertăţilor individuale ale acestuia, celor economice, sociale şi
culturale, precum şi dreptului acestuia la o protecţie specială
împotriva oricărei forme de violenţă sau exploatare. Ele vor adera la
Convenţia asupra drepturilor copilului, dacă nu au aderat încă,
convenţie deschisă statelor pentru semnare de la 26 ianuarie 1990. Ele
vor recunoaşte în legislaţia naţională drepturile copilului, astfel cum
sunt ele prevăzute în acordurile internaţionale la care sunt părţi.
(14) Statele participante sunt de acord să încurajeze crearea, în
ţările lor, a condiţiilor necesare pentru învăţămînt studenţilor şi
stagiarilor originari din alte state participante, inclusiv celor care
urmează o pregătire profesională sau tehnică. De asemenea, ele sunt de
acord să faciliteze călătoriile tinerilor care urmează o formă de
învăţămînt într-un alt stat participant şi, în acest scop, să încurajeze
încheierea, în măsura în care este necesar, de acorduri bilaterale şi
multilaterale între instituţiile şi organizaţiile publice de profil şi
unităţile lor de învăţămînt.
(15) Statele participante vor acţiona pentru a facilita transferul
persoanelor condamnate şi invită statele participante care nu sunt părţi
la Convenţia asupra transferului persoanelor condamnate, semnată la
Strasbourg la 21 noiembrie 1983, să examineze aderarea la aceasta.
(16) Statele participante
(16.1.) - reafirmă angajamentul lor de a interzice tortura şi alte
pedepse sau tratamente inumane ori degradante şi de a lua măsuri
legislative, administrative, judiciare şi altele, pentru a preveni şi
reprima astfel de practici, pentru a ocroti persoanele împotriva
oricărei practici psihiatrice ori a altor practici medicale care încalcă
drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi pentru a lua
măsuri eficace în vederea prevenirii şi reprimării unor astfel de
practici;
(16.2.) - îşi exprimă intenţia de a adera cît mai urgent posibil la
Convenţia împotriva torturii şi altor tratamente ori pedepse inumane sau
degradante, dacă nu au aderat pînă în prezent, şi să recunoască
atribuţiile Comitetului împotriva torturii prevăzute de art. 21 şi 22
ale Convenţiei, precum şi de a-şi retrage rezervele privitoare la
atribuţiile Comitetului, conform art. 20;
(16.3.) - subliniază că nici o împrejurare excepţională, fie că este
vorba de stare de război sau de pericol de război, de instabilitate
politică internă ori de altă stare de urgenţă, nu poate fi invocată
pentru a justifica tortura;
(16.4.) - vor asigura ca educaţia şi informarea privitoare la
interzicerea torturii să facă parte integrantă din programul de formare
a persoanelor responsabile de aplicarea legii, civile sau militare, a
personalului medical, a funcţionarilor şi a altor persoane care pot
participa la paza, interogatoriul ori la alt tratament la care este
supus orice individ în cursul unei arestări, detenţii sau executării
pedepsei cu închisoarea;
(16.5.) - vor analiza sistematic regulile, instrucţiunile, metodele
şi practicile privitoare la interogatoriu, ca şi dispoziţiile aplicabile
pentru paza şi tratamentul persoanelor supuse oricărei forme de
arestare, detenţie şi executarea pedepsei cu închisoarea pe teritoriul
aflat sub jurisdicţia acestora, în vederea prevenirii torturii;
(16.6.) - în vederea examinării şi adoptării de măsuri
corespunzătoare, în conformitate cu dispoziţiile şi procedurile
stabilite pentru punerea efectivă în practică a angajamentelor privind
dimensiunea umană a CSCE, ele se vor ocupa cu prioritate de toate
cazurile de tortură şi alte pedepse sau tratamente inumane sau
degradante, de care iau cunoştinţă pe căi oficiale sau din orice altă
sursă de informare demnă de încredere;
(16.7.) - vor acţiona pornind de la faptul că salvgardarea şi
garantarea vieţii şi securităţii oricărui cetăţean supus unei forme
oarecare de tortură sau de pedeapsă sau tratament inumane sau degradante
vor constitui unicul criteriu pentru determinarea urgenţei şi a
priorităţilor care să fie avute în vedere la adoptarea unor măsuri
corespunzătoare; ca urmare, examinarea tuturor cazurilor de tortură şi a
altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante în cadrul oricărui
organ sau mecanism internaţional nu poate fi invocată ca pretext pentru
abţinerea de la examinarea şi adoptarea măsurilor corespunzătoare, în
conformitate cu dispoziţiile şi procedurile stabilite pentru punerea în
practică efectivă a angajamentelor referitoare la dimensiunea umană a
CSCE.
(17) Statele participante
(17.1.) - Reamintesc angajamentul pe care şi l-au asumat prin
Documentul final de la Viena de a continua să examineze problema
pedepsei capitale şi de a coopera în cadrul organizaţiilor
internaţionale competente;
(17.2.) - Reamintesc, în acest context, adoptarea de către Adunarea
generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 15 decembrie 1989 a celui
de-al doilea Protocol facultativ la Pactul Internaţional referitor la
drepturile civile şi politice avînd ca scop abolirea pedepsei cu moartea;
(17.3.) - Iau notă de restricţiile şi garanţiile privind aplicarea
pedepsei cu moartea, adoptate de comunitatea internaţională, îndeosebi
prin articolul 6 al Pactului Internaţional referitor la drepturile
civile şi politice;
(17.4.) - Iau notă de dispoziţiile celui de-al şaselea Protocol la
Convenţia europeană de salvgardare a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, privind abolirea pedepsei cu moartea;
(17.5.) - Iau notă de recentele măsuri adoptate de un anumit număr
de state participante în vederea abolirii pedepsei cu moartea;
(17.6.) - Iau notă de activităţile desfăşurate de mai multe
organizaţii neguvernamentale privind chestiunea pedepsei cu moartea;
(17.7.) - Vor face, în cadrul Conferinţei asupra dimensiunii umane,
schimb de informaţii în problema pedepsei cu moartea şi vor menţine
această chestiune în studiu;
(17.8.) - Vor publica informaţiile privind aplicarea pedepsei cu
moartea.
(18) Statele participante
(18.1.) - Iau notă de recunoaşterea de către Comisia drepturilor
omului a Organizaţiei Naţiunilor Unite a dreptului fiecăruia la obiecţia
de conştiinţă la serviciul militar;
(18.2.) - Iau notă de măsurile adoptate recent de către mai multe
state participante de a permite scutirea de serviciul militar
obligatoriu pentru aceia care declară că au obiecţii de conştiinţă;
(18.3.) - Iau notă de activităţile mai multor organizaţii
neguvernamentale asupra chestiunii obiecţiei de conştiinţă în cazul
serviciului militar obligatoriu;
(18.4.) - Convin să examineze posibilitatea creării, dacă nu s-a
făcut încă, a unui serviciu sub alte forme care să fie compatibile cu
motivele invocate de către aceia care declară că au obiecţii de
conştiinţă, aceste forme de serviciu fiind în principiu de natură
necombatantă, sau civilă, de interes public şi neprezentînd nici un
caracter represiv;
(18.5.) - Vor da publicităţii informaţiile asupra acestei chestiuni;
(18.6.) - Vor continua examinarea, în cadrul Conferinţei asupra
dimensiunii umane, a chestiunilor pertinente legate de scutirea de
serviciul militar obligatoriu, acolo unde este cazul, pentru persoanele
care manifestă obiecţii de conştiinţă şi vor schimba informaţii în
aceste chestiuni.
(19) Statele participante afirmă că o mai mare libertate de mişcare
şi de contacte între cetăţeni prezintă importanţă în contextul
protejării şi promovării drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale. Ele vor veghea ca politicile privind intrarea pe
teritoriul lor să fie pe deplin compatibile cu obiectivele stabilite
prin prevederile pertinente ale Actului final şi Documentelor finale ale
Reuniunilor de la Madrid şi Viena. Reafirmînd hotărîrea lor de a nu
reveni asupra angajamentelor care figurează în documentele CSCE, ele se
angajează să aplice integral şi să amelioreze procedurile actuale în
domeniul contactelor între persoane, inclusiv pe o bază bilaterală şi
multilaterală. În acest context,
(19.1.) - Ele se vor strădui să aplice procedurile de intrare pe
teritoriul lor, inclusiv în ce priveşte eliberarea vizelor, precum şi
controlul paşapoartelor şi controlul vamal, de bună credinţă şi fără
întîrziere nejustificată. În funcţie de necesităţi, ele vor reduce
termenul de aşteptare pentru hotărîrile privind vizele, vor simplifica
practica şi vor reduce formalităţile administrative legate de cererile
de viză;
(19.2.) - Ele vor veghea, în examinarea cererilor de viză, ca
acestea să fie analizate cu promptitudine, astfel încît considerente
familiale, personale sau profesionale importante să fie avute în mod
corespunzător în atenţie, îndeosebi în cazurile urgente cu caracter
umanitar;
(19.3.) - Ele se vor strădui, dacă va fi necesar, să reducă taxele
aferente acordării vizelor, pentru a le coborî la nivelul cel mai scăzut
cu putinţă.
(20) Statele participante se vor consulta şi eventual vor conlucra
în soluţionarea problemelor pe care le ridică sporirea circulaţiei de
persoane,
(21) Statele participante recomandă ca viitoarea Reuniune de la
Helsinki din cadrul Urmărilor CSCE să examineze posibilitatea
organizării unei reuniuni de experţi în chestiunile consulare.
(22) Statele participante reafirmă că protejarea şi promovarea
drepturilor muncitorilor migranţi au o dimensiune umană. În acest
context,
(22.1.) - Ele convin că protejarea şi promovarea drepturilor
muncitorilor migranţi privesc toate statele participante şi, în acest
sens, ele ar trebui să fie examinate în cadrul procesului CSCE;
(22.2.) - Ele reafirmă angajamentul lor de a aplica integral în
legislaţia lor naţională drepturile muncitorilor migranţi prevăzute în
acordurile internaţionale la care ele sunt parte;
(22.3.) - Ele consideră că în viitoarele instrumente internaţionale
privind drepturile muncitorilor migranţi, ele vor trebui să ţină seama
de importanţa acestei probleme pentru toate statele;
(22.4.) - Ele se declară gata să examineze, cu prilejul viitoarelor
reuniuni ale CSCE, condiţiile promovării în continuare a drepturilor
muncitorilor migranţi şi ale familiilor lor.
(23) Statele participante îşi reafirmă convingerea exprimată în
Documentul final de la Viena că promovarea drepturilor economice,
sociale şi culturale, precum şi a drepturilor civile şi politice
prezintă o importantă capitală pentru demnitatea umană şi înfăptuirea
aspiraţiilor legitime ale fiecăruia.
Ele reafirmă, totodată, angajamentul lor, cuprins în Documentul
Conferinţei de la Bonn privind cooperarea economică în Europa, de a
promova dreptatea socială şi de a ameliora condiţiile de viaţă şi de
muncă. În contextul continuării eforturilor lor îndreptate spre
realizarea progresivă prin toate mijloacele a deplinei exercitări a
drepturilor economice, sociale şi culturale, ele vor acorda o atenţie
deosebită problemelor care se ridică în domeniile folosirii mîinii de
lucru, locuinţelor, securităţii sociale, sănătăţii, educaţiei şi
culturii.
(24) Statele participante vor asigura ca exercitarea tuturor
drepturilor şi libertăţilor fundamentale mai sus enunţate să nu fie
supusă nici unei restricţii, în afara celor prevăzute de lege şi în
conformitate cu angajamentele lor decurgînd din dreptul internaţional,
îndeosebi în baza Pactului internaţional asupra drepturilor civile şi
politice şi cu angajamentele lor internaţionale, în special din cadrul
Declaraţiei universale a drepturilor omului. Aceste restricţii vor avea
un caracter de excepţie. Statele participante vor proceda astfel încît
ele să nu se aplice în mod abuziv sau de o manieră arbitrară, ci în aşa
fel încît exercitarea deplină a acestor drepturi să fie garantată.
Orice restricţie a drepturilor şi libertăţilor trebuie să
corespundă, într-o societate democratică, unuia din obiectivele legii şi
să fie strict dimensionată cu obiectul acesteia.
(25) Statele participante confirmă că orice derogare de la
obligaţiile privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale în
perioada instaurării stării de urgenţă trebuie să rămînă strict în
limitele prevăzute de dreptul internaţional, îndeosebi de instrumentele
internaţionale pertinente, la care ele au aderat, în special privind
drepturile de la care nu se pot face derogări. Ele reafirmă că:
(25.1.) - Măsurile de derogare de la astfel de obligaţii trebuie să
fie adoptate în strictă conformitate cu regulile procedurale stabilite
prin aceste instrumente;
(25.2.) - Starea de urgenţă trebuie proclamată oficial, public şi
conform modalităţilor stabilite prin lege;
(25.3.) - Măsurile de derogare de la obligaţii vor fi limitate
strict la cerinţele situaţiei;
(25.4.) - Asemenea măsuri nu vor cuprinde discriminări întemeiate pe
rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine socială sau apartenenţă la o
minoritate.
III
(26) Statele participante recunosc că o democraţie viguroasă depinde
de existenţă, ca parte integrantă a vieţii naţionale, a valorilor şi
practicilor democratice, precum şi a unei game cuprinzătoare de
instituţii democratice. În acest sens, ele vor încuraja, facilita şi
eventual vor sprijini eforturile concrete de cooperare şi schimbul de
informaţii, idei şi asistenţă, ca şi contactele directe şi cooperarea
între persoane, grupuri şi organizaţii în următoarele domenii:
- dreptul constituţional, reformele şi dezvoltarea în materie;
- legislaţia electorală, organizarea şi observarea alegerilor;
- crearea şi administrarea de curţi şi tribunale, ca şi de sisteme
juridice;
- instituirea unei administraţii publice imparţiale şi eficiente, în
care recrutarea şi avansarea sunt întemeiate pe merit;
- aplicarea legii;
- puteri locale şi descentralizare;
- acces la informaţii şi protecţia vieţii private;
- crearea partidelor politice şi rolul acestora în societăţile
pluraliste;
- libertatea şi independenţa sindicatelor;
- mişcări cooperatiste;
- crearea altor forme de asocieri libere şi grupuri de interes
public;
- presă, independenţa mijloacelor de informare în masă, viaţă
intelectuală şi culturală;
- învăţămînt în aşezăminte educative, privind valorile, instituţiile
şi practicile democratice şi promovarea unei atmosfere de liberă
discuţie.
Aceste eforturi vor acoperi întreaga sferă a cooperării în cadrul
dimensiunii umane a CSCE, concentrîndu-se, între altele, asupra
următoarelor subiecte: pregătire, schimb de informaţii, lucrări şi
material pedagogic, programe şi proiecte de cooperare, schimburi şi
conferinţe ale universitarilor şi specialiştilor, burse de studii, burse
de cercetare, acordare de asistenţă pe linie de experţi şi consilieri,
contacte şi programe comerciale şi ştiinţifice.
(27) Statele participante vor facilita, de asemenea, crearea şi
întărirea instituţiilor naţionale independente în cadrul drepturilor
omului şi statului de drept, care să poată servi, de asemenea, ca centre
de coordonare şi de cooperare între aceste instituţii în statele
participante. Ele propun încurajarea cooperării între parlamentari ai
statelor participante, îndeosebi de către asociaţiile interparlamentare
existente şi prin crearea de comisii mixte şi organizarea unor dezbateri
televizate cu participarea unor parlamentari, reuniuni şi mese rotunde.
Ele vor încuraja, de asemenea, instituţiile existente, cum ar fi
organizaţiile din sistemul ONU şi Consiliul Europei, să continue şi să
lărgească activităţile pe care le-au întreprins în acest domeniu.
(28) Statele participante recunosc importanţa experienţei
Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului şi al libertăţilor
fundamentale şi convin să examineze noi căi şi mijloace, care să permită
Consiliului Europei să-şi aducă contribuţia la dimensiunea umană a CSCE.
Ele convin că natura acestei contribuţii ar putea fi examinată mai
detaliat în cadrul unui viitor forum al CSCE.
(29) Statele participante vor avea în vedere ideea convocării unei
reuniuni sau a unui seminar de experţi, pentru examinarea şi discutarea
măsurilor de cooperare consacrate promovării şi menţinerii unor
instituţii democratice viabile şi preconizînd realizarea de studii de
legislaţie comparată în domeniul drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, îndeosebi prin folosirea experienţei acumulate în acest
domeniu de către Consiliul Europei şi în cadrul activităţilor Comisiei
"Democraţia prin drept".
IV
(30) Statele participante recunosc că problemele privind
minorităţile naţionale nu pot fi rezolvate de o manieră satisfăcătoare
decît într-un cadru politic democratic, bazat pe un stat de drept, cu un
sistem judiciar independent şi eficace. Acest cadru garantează
respectarea deplină a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
egalitatea în drepturi şi condiţii egale pentru toţi cetăţenii, libera
exprimare a tuturor intereselor şi a aspiraţiilor lor legitime,
aplicarea de reguli juridice care permit un control eficient asupra
abuzului de putere exercitat de guvern, pluralismul politic şi toleranţa
socială.
Ele recunosc, printre altele, rolul important pe care-l joacă
organizaţiile neguvernamentale, inclusiv partidele politice,
sindicatele, organizaţiile pentru drepturile omului şi grupările
religioase, în promovarea toleranţei şi a diversităţii culturale şi
căutarea de soluţii la problemele privind minorităţile naţionale.
Ele reafirmă, de asemenea, că respectarea drepturilor persoanelor
aparţinînd minorităţilor naţionale, considerate ca drepturi ale omului
universal recunoscute, este un factor esenţial al păcii, justiţiei,
stabilităţii şi democraţiei în statele participante.
(31) Persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale au dreptul să
exercite pe deplin şi efectiv drepturile omului şi libertăţile lor
fundamentale, fără nici o discriminare şi în deplină egalitate în faţa
legii.
Statele participante vor adopta, dacă e cazul, măsuri speciale avînd
drept scop garantarea pentru persoanele aparţinînd minorităţilor
naţionale a deplinei egalităţi cu ceilalţi cetăţeni în exercitarea şi
beneficiul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale.
(32) Apartenenţa la o minoritate naţională este o problemă de
opţiune individuală şi nici un dezavantaj nu poate rezulta dintr-o
asemenea alegere.
Persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale au dreptul de a
exprima, păstra şi dezvolta în deplină libertate identitatea lor etnică,
culturală, lingvistică sau religioasă şi de a menţine şi dezvolta
cultura lor sub toate formele sale, la adăpost de orice tentativă de
asimilare contra voinţei lor. În special, ele au dreptul:
(32.1.) - să folosească liber limba lor maternă atît în particular
cît şi în public;
(32.2.) - să creeze şi să menţină propriile lor instituţii,
organizaţii sau asociaţii educative, culturale şi religioase, care pot
solicita contribuţii financiare benevole şi alte contribuţii, inclusiv
un ajutor public, conform legislaţiei naţionale;
(32.3.) - să profeseze şi să practice religia lor, inclusiv de a-şi
procura, poseda şi utiliza obiecte religioase, precum şi de a practica
un învăţămînt religios în limba lor maternă;
(32.4.) - să stabilească şi să menţină contacte neîngrădite între
ele în ţara lor, precum şi în afara frontierelor, cu cetăţenii altor
state care au în comun o origine etnică sau naţională, un patrimoniu
cultural sau credinţe religioase;
(32.5.) - să difuzeze şi să schimbe informaţii în limba lor maternă
şi să aibă acces la aceste informaţii;
(32.6.) - să creeze şi să menţină organizaţii sau asociaţii în
ţările lor şi să participe la activităţile organizaţiilor
neguvernamentale internaţionale.
Persoanele care aparţin minorităţilor naţionale pot, individual sau
în comun cu alţi membri ai grupului lor, să exercite drepturile lor şi
să se bucure de aceste drepturi. Exercitarea sau neexercitarea acestor
drepturi nu poate antrena un dezavantaj pentru o persoană care aparţine
unei minorităţi naţionale.
(33) Statele participante vor proteja identitatea etnică, culturală,
lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale pe teritoriul lor şi
vor crea condiţii de natură să promoveze această identitate. Ele vor lua
măsurile necesare în acest sens după consultări corespunzătoare şi în
special după ce vor contacta organizaţiile sau asociaţiile acestor
minorităţi, conform procedurii de decizie din fiecare stat.
Asemenea măsuri vor trebui să fie conforme cu principiile egalităţii
şi nediscriminării faţă de ceilalţi cetăţeni ai statului participant
respectiv.
(34) Statele participante se vor strădui să garanteze ca persoanele
care aparţin minorităţilor naţionale, independent de faptul că ele vor
trebui să înveţe limba sau limbile oficiale ale statului respectiv, să
aibă posibilitatea să înveţe limba lor maternă sau să primească un
învăţămînt în această limbă, precum şi, dacă este posibil şi necesar, să
o utilizeze în raporturile lor cu autorităţile publice, conform
legislaţiei naţionale în vigoare. În cadrul învăţămîntului istoriei şi
culturii, în instituţiile educative, se va ţine, de asemenea, seama de
istoria şi cultura minorităţilor naţionale.
(35) Statele participante vor respecta dreptul persoanelor care
aparţin minorităţilor naţionale de a participa efectiv la treburile
publice, îndeosebi la activităţile privind protecţia şi promovarea
identităţii unor astfel de minorităţi.
Statele participante iau notă de eforturile întreprinse pentru
crearea şi favorizarea condiţiilor de natură să permită promovarea
identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a anumitor
minorităţi naţionale, prin crearea, ca unul din mijloacele de realizare
a acestor obiective, de administraţii locale sau autonome
corespunzătoare, potrivit situaţiei istorice şi teritoriale specifice
acestor minorităţi, în conformitate cu politica statului respectiv.
(36) Statele participante recunosc importanţa deosebită pe care o
prezintă întărirea cooperării constructive între ele în ce priveşte
problemele legate de minorităţile naţionale. O astfel de cooperare are
ca scop să încurajeze înţelegerea şi încrederea reciprocă, relaţiile
amicale şi de bună vecinătate, pacea, securitatea şi justiţia
internaţională.
Fiecare stat participant va favoriza instaurarea unui climat
favorabil înţelegerii şi respectului reciproc, cooperării şi
solidarităţii între toţi cetăţenii rezidenţi pe teritoriul său, fără
distincţie de origine etnică sau naţională, sau de credinţă religioasă
şi va încuraja soluţionarea problemelor prin dialog bazat pe principiile
statului de drept.
(37) Nici unul din aceste angajamente nu poate fi interpretat ca
implicînd un drept oarecare de a întreprinde vreo activitate sau de a
înfăptui vreo acţiune contrară scopurilor şi principiilor Cartei
Naţiunilor Unite, altor obligaţii decurgînd din dreptul internaţional
sau prevederilor Actului final, inclusiv principiului integrităţii
teritoriale a statelor.
(38) Statele participante, în eforturile lor vizînd protejarea şi
promovarea drepturilor persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale,
vor respecta pe deplin angajamentele luate în virtutea convenţiilor în
vigoare în domeniul drepturilor omului şi altor instrumente
internaţionale şi vor examina posibilitatea de a adera la convenţiile în
materie, dacă n-au făcut-o încă, inclusiv acelea care acordă cetăţenilor
dreptul de a depune o plîngere.
(39) Statele participante vor coopera strîns în cadrul
organizaţiilor internaţionale competente din care fac parte, inclusiv
Organizaţia Naţiunilor Unite şi, eventual, Consiliul Europei, ţinînd
seama de lucrările în curs privind problemele relative la minorităţile
naţionale.
Ele vor examina posibilitatea de a ţine o reuniune de experţi pentru
a proceda la discutarea aprofundată a problemei minorităţilor naţionale.
(40) Statele participante condamnă clar şi fără echivoc
totalitarismul, ura rasială şi etnică, antisemitismul, xenofobia şi
orice discriminare împotriva oricui, precum şi orice persecuţie pentru
motive religioase şi ideologice. În acest context, ele recunosc, printre
altele, problemele specifice ale Romilor (ţiganilor).
Ele declară că sunt ferm hotărîte să intensifice eforturile lor
pentru a lupta împotriva acestor fenomene sub toate formele lor şi, în
consecinţă,
(40.1) - Vor lua măsuri eficace, inclusiv adoptarea, conform
sistemului lor constituţional şi a obligaţiilor lor internaţionale, de
legi necesare pentru asigurarea protecţiei contra oricărui act
constituind o incitare la violenţă contra persoanei sau grupurilor de
persoane, bazată pe discriminare naţională, rasială, etnică sau
religioasă, la ostilitate sau ură, inclusiv antisemitismul;
(40.2.) - Ele se vor angaja să ia toate măsurile corespunzătoare şi
potrivite obiectivului lor de a proteja persoanele sau grupurile de
persoane care ar putea fi victime ale ameninţărilor sau actelor de
discriminare, ostilitate sau violenţă pe motivul identităţii lor
rasiale, etnice, culturale, lingvistice şi religioase, şi pentru a
proteja bunurile lor;
(40.3.) - Ele vor lua măsuri eficace, conform sistemelor lor
constituţionale, la nivel naţional, regional şi local, pentru a favoriza
înţelegerea şi toleranţa, în special în domeniile învăţămîntului,
culturii şi informaţiei;
(40.4.) - Ele se vor strădui să garanteze ca învăţămîntul să pună
accent, printre obiectivele sale, pe problema combaterii urii şi
prejudecăţilor rasiale şi pe respectarea diferitelor civilizaţii şi
culturi;
(40.5.) - Ele vor recunoaşte dreptul pe care-l are orice persoană de
a dispune efectiv de un recurs şi se vor strădui să recunoască, conform
legislaţiei naţionale, dreptul pe care-l au persoanele şi grupurile de
persoane implicate de a depune plîngeri contra actelor de discriminare,
inclusiv acte rasiste şi xenofobe şi de a susţine asemenea plîngeri;
(40.6.) - Ele vor avea în vedere să adere, dacă nu au făcut-o încă,
la instrumentele internaţionale privind problema discriminării şi vor
garanta că se vor conforma pe deplin obligaţiilor conţinute în aceste
instrumente, inclusiv celor care prevăd prezentarea de rapoarte
periodice;
(40.7.) - Ele vor examina, de asemenea, posibilitatea adoptării
mecanismelor internaţionale care să permită statelor şi persoanelor
particulare să supună organismelor internaţionale comunicări privind
actele de discriminare.
V
(41) Statele participante reafirmă angajamentul lor faţă de
dimensiunea umană a CSCE şi subliniază importanţa acesteia ca parte
integrantă a unei abordări echilibrate a securităţii şi cooperării în
Europa. Ele consideră că Conferinţa asupra dimensiunii umane a CSCE şi
mecanismul dimensiunii umane a CSCE din Documentul final de la Viena
şi-au dovedit utilitatea ca metodă permiţînd promovarea dialogului şi
cooperării şi au ajutat la reglementarea unor probleme specifice
pertinente. Ele îşi exprimă convingerea că ar trebui să se continue să
se aplice aceste metode şi să fie dezvoltate în cadrul evoluţiei
procesului CSCE.
(42) Statele participante recunosc necesitatea ameliorării în
continuare a eficacităţii procedurilor descrise în paragrafele 1-4 ale
capitolului referitor la dimensiunea umană a CSCE din Documentul final
de la Viena şi, în această perspectivă, hotărăsc:
(42.1) - Să răspundă în scris, cît mai curînd posibil şi cel mai
tîrziu într-un termen de patru săptămîni, cererilor de informaţii şi
solicitărilor care li se adresează în scris de către alte state
participante în cadrul paragrafului 1;
(42.2.) - Ca reuniunile bilaterale, de natura celor menţionate în
paragraful 2, să aibă loc cît mai curînd posibil, ca regulă generală în
termen de trei săptămîni de la data cererii;
(42.3.) - Să se abţină ca pe timpul unei reuniuni bilaterale,
organizată conform paragrafului 2, să invoce situaţii şi cazuri care nu
au legătură cu tema reuniunii, exceptînd cazul în care părţile au
convenit astfel.
(43) Statele participante au examinat propuneri concrete de noi
măsuri menite să amelioreze punerea în practică a angajamentelor privind
dimensiunea umană a CSCE. În acest sens, ele au analizat propuneri
privind trimiterea de observator care să examineze situaţii şi cazuri
specifice, numirea de raportori care să ancheteze şi să propună soluţii
corespunzătoare, crearea unei comisii asupra dimensiunii umane a CSCE, o
mai mare participare a persoanelor, a organizaţiilor şi instituţiilor la
mecanismul dimensiunii umane şi noi eforturi, pe plan bilateral şi
multilateral, pentru a favoriza reglementarea chestiunilor pertinente.
Ele hotărăsc să continue examinarea aprofundată în forumurile
ulterioare pertinente ale CSCE a acestor propuneri, precum şi a altor
propuneri vizînd întărirea mecanismului dimensiunii umane şi să aibă în
vedere adoptarea, în cadrul dezvoltării ulterioare a procesului CSCE, de
noi măsuri corespunzătoare. Ele convin că aceste măsuri ar trebui să
contribuie la realizarea efectivă de noi progrese, precum şi la
întărirea prevenirii conflictelor şi a încrederii în domeniul
dimensiunii umane a CSCE.
* * *
(44) Reprezentanţii statelor participante exprimă profunda lor
gratitudine poporului şi guvernului danez pentru organizarea excelentă a
Reuniunii de la Copenhaga şi pentru calda ospitalitate manifestată faţă
de delegaţiile participante la Reuniune.
(45) Conform dispoziţiilor privind Conferinţa asupra dimensiunii
umane a CSCE, conţinute în Documentul final al Reuniunii de la Viena ce
a avut loc în cadrul Urmărilor CSCE, cea de-a treia Reuniune a
Conferinţei va avea loc la Moscova în perioada 10 septembrie - 4
octombrie 1991.
Copenhaga, 29 iunie 1990
Anexă
DECLARAŢIA PREŞEDINTELUI
privind accesul organizaţiilor neguvernamentale şi
a mijloacelor de informare în masă la şedinţele
Conferinţei asupra dimensiunii umane
Preşedintele notează importanţa pe care o prezintă pentru toate
statele participante practica în materie de transparenţă a reuniunilor
Conferinţei asupra dimensiunii umane şi de acces la aceste reuniuni, aşa
cum au fost aplicate la Reuniunea de la Viena şi se află expuse în anexa
XI a Documentului final al acestei reuniuni. În vederea facilitării şi
dezvoltării acestei practici cu ocazia viitoarelor reuniuni ale
conferinţei asupra dimensiunii umane a CSCE, statele participante au
convenit ca în materie de transparenţă şi acces să fie respectate
următoarele reguli:
- libera circulaţie a membrilor organizaţiilor neguvernamentale
interesate în localurile Conferinţei, cu excepţia zonelor rezervate
delegaţiilor şi serviciilor Secretariatului executiv. În acest sens, li
se vor elibera, la cerere, legitimaţii de acreditare de către
Secretariatul executiv;
- contacte neîngrădite între membrii ONG interesate şi delegaţii,
precum şi cu reprezentanţii acreditaţi ai mijloacelor de informare în
masă;
- accesul la documentele oficiale ale Conferinţei în toate limbile
de lucru, precum şi la orice document pe care delegaţii ar dori să-l
comunice membrilor ONG interesate;
- posibilitatea ca membrii ONG respective să transmită delegaţilor
comunicări relative la dimensiunea umană a CSCE. În acest sens, se va
asigura accesul la căsuţele poştale ale fiecărei delegaţii;
- accesul liber al delegaţilor la toate documentele provenind de la
ONG respective şi adresate Secretariatului executiv pentru informarea
Conferinţei. În acest scop, Secretariatul executiv va ţine la zi o
colecţie a acestor documente aflată la dispoziţia delegaţilor.
Se angajează, de asemenea, să garanteze reprezentanţilor mijloacelor
de informare în masă:
- libera circulaţie în localurile Conferinţei, exceptînd zonele
rezervate delegaţiilor şi serviciilor Secretariatului executiv. În acest
scop, Secretariatul executiv le va asigura legitimaţii de acreditare pe
baza prezentării documentelor cerute;
- contacte neîngrădite cu delegaţii, precum şi cu membrii ONG
respective;
- accesul la documentele oficiale ale Conferinţei în toate limbile
de lucru.
Preşedintele remarcă faptul că prezenta declaraţie va figura în
anexă la Documentul Reuniunii de la Copenhaga şi va fi publicată
împreună cu acesta.