Extras din hotărîrea CSM nr.830/36 din 12.12.2017
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
E X T R A S
din Hotărârea Plenului CSM
nr.830/36 din 12.12.2017
(în vigoare 12.01.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 7-17 art. 42 din 12.01.2018
* * *
Consiliul Superior al Magistraturii
HOTĂRĂŞTE:
1. Se modifică pct.13 din Regulamentul cu privire la criteriile de selecţie, promovare şi transferare a judecătorilor prin excluderea din conţinutul acestuia a lit.(a) pct.13 "numirea în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani".
2. Se modifică pct.13 din Regulamentul privind modul de publicare a hotărârilor judecătoreşti pe portalul naţional al instanţelor de judecată şi pe pagina web a Curţii Supreme de Justiţie prin expunerea în următoarea redacţie: "Autoritatea responsabilă pentru asigurarea accesibilităţii hotărârilor judecătoreşti pe portalul naţional al instanţelor de judecată este Agenţia de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti, care va asigura, în mod permanent, posibilitatea căutării hotărârilor judecătoreşti după numele părţilor şi va garanta transparenţa hotărârilor judecătoreşti prin implementarea celor mai noi şi mai practice modalităţi de căutare a informaţiilor conţinute de acestea".
| PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI | |
| PLENULUI CONSILIULUI SUPERIOR | |
| AL MAGISTRATURII | Victor MICU |