BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.10/1 din 19.02.2018 privind rezultatele controlului tematic în cadrul ÎM CIA "TRANSELIT" S.A.

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
19.02.2018

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Â R E

privind rezultatele controlului tematic

în cadrul ÎM CIA "TRANSELIT" S.A.

nr. 10/1  din  19.02.2018

 (în vigoare 19.02.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 68-76 art. 330 din 02.03.2018

* * *

Controlul tematic, efectuat de către Direcţia generală supraveghere asigurări potrivit deciziilor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) (Ordonanţele nr.12/12-O din 24.03.20171 şi nr.35/15-O din 11.08.20172, Ordinul nr.80 din 11.12.2017) în cadrul Întreprinderii Mixte Compania Internaţională de Asigurări "TRANSELIT" S.A. (în continuare – Compania sau ÎM CIA "TRANSELIT" S.A.), a constatat.

________________________________

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.92-102, art.646

2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.316-321, art.1603

La situaţia din 31.03.2017 Compania nominalizată, potrivit raportului specializat privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorului (reasigurătorului), prezentat conform formei-tip (aprobată prin Hotărârea C.N.P.F. nr.26/15 din 07.07.20113), a admis un calcul în mărime majorată a indicatorului ratei de solvabilitate.

________________________________

3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011 nr.135-138, art.1147

Potrivit verificărilor de fond şi evaluărilor în cadrul controlului, au fost identificate abateri şi nereguli în calcularea şi reflectarea marjei de solvabilitate disponibile, formarea rezervelor tehnice de asigurare, categoriilor de active admise să reprezinte fondul asiguraţilor, evaluarea activelor în conformitate cu standardele internaţionale, competenţele şi atribuţiile actuarului, precum şi admiterea stingerii datoriilor prin achitări reciproce cu unii intermediari.

De asemenea, controlul relevă admiterea de către asigurător, la situaţia din 30.06.2017, a supracheltuielilor de achiziţie autorizate în structura primei de asigurare pentru asigurările obligatorii şi facultative.

În susţinerea celor invocate, Consiliul de Administraţie atestă că administraţia Companiei a admis nerespectarea cadrului juridic (Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări4, Hotărârea C.N.P.F. nr.1/5 din 11.01.20115, Hotărârea C.N.P.F. nr.2/1 din 21.01.20116 şi Standardele Internaţionale de Contabilitate).

________________________________

4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213

5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.37-38, art.205

6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.59-62, art.310

În contextul celor enunţate şi călăuzindu-se de art.1, art.3, art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.j), art.22 alin.(3), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare7, art.54 alin.(1) şi alin.(2) lit.c), art.55 alin.(1) lit.a) şi lit.b) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări, Regulamentul privind gradualizarea sancţiunilor aplicate asigurătorului (reasigurătorului) sau brokerului de asigurare şi/sau reasigurare, aprobat prin Hotărârea C.N.P.F. nr.60/5 din 20.12.20138, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

________________________________

7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS

8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.53-59, art.313

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de rezultatele controlului tematic al respectării de către ÎM CIA "TRANSELIT" S.A. a legislaţiei privind nivelul marjelor de solvabilitate şi al coeficientului de lichiditate ale asigurătorului, activelor admise spre acoperirea fondului asiguraţilor la situaţia din 31.03.2017, precum şi de respectarea de către asigurător a legislaţiei privind achitarea retribuţiilor intermediarilor în asigurări şi propriilor reglementări privind cheltuielile de achiziţie la situaţia din 30.06.2017.

2. Se prescrie în mod reiterat ÎM CIA "TRANSELIT" S.A., în termen de până la 30.09.2019, remedierea şi lichidarea deficitului de active pentru acoperirea fondului asiguraţilor.

[Pct.2 modificat prin Hot.CNPF nr.22/4 din 03.06.2019, în vigoare 03.06.2019]

[Pct.2 modificat prin Hot.CNPF nr.36/1 din 13.08.2018, în vigoare 13.08.2018]

3. Se prescrie ÎM CIA "TRANSELIT" S.A. respectarea necondiţionată a prevederilor cadrului normativ, precum şi dispunerea unor acţiuni aferente remedierii iregularităţilor atestate în Actul de control, în special:

- a modului de formare şi menţinere a rezervelor tehnice suficiente îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare şi reasigurare şi, respectiv, a cotei reasigurătorului aferente rezervelor tehnice;

- a regulilor de calcul al marjei de solvabilitate cu prezentarea rapoartelor specializate ulterioare, luând în considerare diferenţele atestate în Actul de control;

- a cerinţelor privind categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice şi marja de solvabilitate;

- a inventarierii creanţelor cu termenul de scadenţă expirat la fiecare perioadă de raportare în scopul formării provizioanelor pentru deprecierea creanţelor;

- a respectării propriilor reglementări privind cheltuielile de achiziţie, în partea ce ţine de calcularea/achitarea comisionului sau altor retribuţii pentru contractele de asigurare încheiate şi achitarea acestora doar prin virament.

4. Se aplică ÎM CIA "TRANSELIT" S.A. amendă în mărime echivalentă cu 0,1 la sută din capitalul social minim, suma respectivă urmând a fi transferată potrivit legislaţiei în vigoare.

5. Se ia act de prezentarea acordului adiţional la contractul încheiat cu actuarul certificat al Companiei cu includerea tuturor atribuţiilor obligatorii prevăzute la art.41 alin.(21) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 cu privire la asigurări.

6. Despre executarea pct.3 şi pct.4 din prezenta Hotărâre ÎM CIA "TRANSELIT" S.A. va informa C.N.P.F. în termen de o lună, cu anexarea documentelor confirmative, iar a pct.2 – în termen de până la 25.10.2019.

[Pct.6 modificat prin Hot.CNPF nr.22/4 din 03.06.2019, în vigoare 03.06.2019]

[Pct.6 modificat prin Hot.CNPF nr.36/1 din 13.08.2018, în vigoare 13.08.2018]

7. Controlul asupra executării prezentei Hotărâri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.

8. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (www.cnpf.md) şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.