Hotărâre nr.11 din 25.03.2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 73 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004 (aducerea forţată a debitorului) (sesizarea nr.169g/2020)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 73 din Codul

 de executare, adoptat prin Legea nr. 443 din 24 decembrie 2004

(aducerea forţată a debitorului)

(sesizarea nr.169g/2020)

nr. 11  din  25.03.2021

 (în vigoare 25.03.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 96-99 art. 57 din 09.04.2021

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 4 noiembrie 2020,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 72 şi 73 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, ridicată din oficiu de dna judecător Livia Mitrofan, în dosarul nr.25-2938/20, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că prevederile contestate sunt contrare articolelor 23, 25, 26, 27, 28 şi 54 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 1 martie 2021, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de dna judecător Livia Mitrofan, autoarea sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Pe 8 decembrie 2016, Judecătoria Căuşeni, sediul central, a pronunţat o încheiere cu privire la încasarea unei datorii în mărime de 9488,88 lei de la dl Gheorghe Socolan. Încheierea în discuţie a fost trimisă executorului judecătoresc Grigore Stoian.

8. Pe 14 martie 2017, executorul judecătoresc a intentat, printr-o încheiere, procedura de executare şi a aplicat măsuri de asigurare.

9. Pe 24 iulie 2020, executorul judecătoresc a formulat un demers către instanţa de judecată prin care a solicitat anunţarea în căutare a debitorului Gheorghe Socolan. De asemenea, acesta a solicitat dispunerea aducerii forţate a debitorului în faţa executorului judecătoresc.

10. Executorul judecătoresc menţionează că, potrivit informaţiilor oferite de către registratorii independenţi şi de stat, debitorul nu dispune de bunuri imobile şi/sau mijloace financiare. De asemenea, executorul judecătoresc menţionează că a efectuat mai multe acţiuni de căutare a debitorului: a fost telefonată mama debitorului; a avut loc deplasarea la domiciliul debitorului, unde s-a constatat că debitorul nu locuieşte acolo şi nu se cunoaşte locul de aflare al acestuia; a avut loc informarea acestuia prin reţelele de socializare.

11. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, din 29 octombrie 2020, dna judecător Livia Mitrofan a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 72 şi 73 din Codul de executare şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

"(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege."

[…]".

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

13. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 44

Drepturile şi obligaţiile părţilor

" […].

(3) Debitorul este obligat să execute documentul executoriu, să declare în scris, pe propria răspundere, executorului judecătoresc, la solicitarea acestuia, toate veniturile, drepturile de creanţă deţinute şi bunurile sale, inclusiv cele care se află în proprietate comună pe cote-părţi, în devălmăşie sau care sînt gajate, precum şi locul aflării lor. Aceeaşi obligaţie revine şi conducătorilor, contabililor şi fondatorilor persoanei juridice debitor. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea prevăzută de lege.

[…]".

Articolul 72

Căutarea debitorului şi a bunurilor sale

"(1) În cazul cînd prezenţa debitorului la anumite acţiuni de executare este impusă de lege, de documentul executoriu sau cînd executorul judecătoresc ori creditorul o consideră necesară, iar locul de aflare a debitorului nu este cunoscut, instanţa de judecată, la demersul executorului judecătoresc sau la cererea creditorului, adoptă o încheiere de căutare a debitorului. Demersul executorului judecătoresc privind căutarea debitorului se examinează pe baza materialelor anexate la demers. Instanţa care examinează demersul poate dispune citarea participanţilor la proces şi a executorului judecătoresc pentru a se pronunţa cu privire la temeiurile invocate în demers.

(2) Căutarea debitorului persoană fizică se efectuează de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află ultimul domiciliu al debitorului.

(3) Căutarea debitorului persoană juridică se efectuează de către executorul judecătoresc, la cererea creditorului.

(4) Încheierea privind căutarea debitorului sau privind refuzul de a da debitorul în căutare poate fi contestată cu recurs.

(5) Mijloacele de transport sînt declarate în căutare de executorul judecătoresc prin emiterea unei încheieri. În temeiul încheierii de declarare în căutare a mijlocului de transport, posesorul acestuia poate fi înlăturat de la conducere de către colaboratorii organului afacerilor interne, iar mijlocul de transport poate fi reţinut pe un termen de pînă la 3 zile lucrătoare de la comunicarea faptului reţinerii, la expirarea căruia mijlocul de transport este restituit proprietarului sau posesorului legal, după caz."

Articolul 73

Aducerea forţată a debitorului

"(1) În cazul în care debitorul nu se prezintă repetat la solicitarea executorului judecătoresc, instanţa de judecată, la demersul acestuia din urmă, va dispune aducerea forţată în faţa lui a debitorului şi a altor persoane indicate la art.44 alin.(3) din prezentul cod. Demersul executorului judecătoresc privind aducerea forţată a debitorului se examinează pe baza materialelor anexate la demers. Instanţa care examinează demersul poate dispune citarea participanţilor la proces şi a executorului judecătoresc pentru a se pronunţa cu privire la temeiurile invocate în demers.

(2) Aducerea forţată a debitorului se face de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială debitorul îşi are domiciliul sau sediul.

(3) Cheltuielile de aducere forţată se încasează de la debitor în beneficiul statului de către instanţa de judecată în modul prevăzut la capitolul XXXV din Codul de procedură civilă."

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

14. Prin decizia sa din 1 martie 2021, Curtea a constatat respectarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz a unor prevederi din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea a observat că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de dna judecător Livia Mitrofan în dosarul nr.25-2938/20, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. Curtea a reţinut că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui demers al executorului judecătoresc referitor la anunţarea în căutare a debitorului şi dispunerea aducerii forţate a acestuia. Curtea admite că normele contestate sunt aplicabile la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolele 72 şi 73 din Codul de executare.

19. Curtea a observat că prevederile contestate nu au fost supuse anterior controlului de constituţionalitate.

20. Curtea a notat că autoarea sesizării a invocat incidenţa articolelor 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 25 [libertatea individuală şi siguranţa persoanei], 26 [dreptul la apărare], 27 [dreptul la libera circulaţie], 28 [viaţa intimă, familială şi privată] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie. Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi constituţionale.

21. Articolul 10 alin.(1) din Codul de executare prevede că executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri prin care creditorul îşi realizează, prin intermediul executorului judecătoresc şi cu participarea organelor de stat abilitate, drepturile recunoscute printr-un document executoriu, dacă debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile în mod benevol.

22. Curtea a reamintit că executarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă ultima etapă a procesului judiciar şi constituie un drept garantat de articolele 20 şi 120 din Constituţie, i.e. dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie o parte integrantă a dreptului la un proces echitabil. Potrivit articolului 120 din Constituţie, respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti este obligatorie. Caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti se exprimă prin obligativitatea executării acestora (a se vedea HCC nr.39 din 14 decembrie 2017, § 49; HCC nr.22 din 8 octombrie 2019, § 33).

23. Cu privire la contestarea articolului 72 din Codul de executare, care prevede căutarea debitorului şi a bunurilor sale, autoarea excepţiei menţionează că această măsură produce o ingerinţă în drepturile referitoare la libertatea individuală, la libera circulaţie şi la respectarea vieţii intime, familiale şi private, garantate de articolele 25, 27 şi 28 din Constituţie.

24. Cu privire la incidenţa articolului 25 din Constituţie, Curtea a notat că dispoziţiile acestui articol garantează persoanelor reţinute sau arestate că privarea lor de libertate se va desfăşura în baza unei proceduri legale. Dispoziţiile articolului 72 din Codul de executare însă nu afectează norma constituţională citată supra, deoarece măsurile de căutare a debitorului permise de instanţa de judecată şi efectuate de organul afacerilor interne au ca scop de a obţine informaţii despre locaţia (locul de şedere) a debitorului şi informarea executorului judecătoresc despre aceasta. Prin urmare, măsurile de căutare nu privează debitorul de libertate şi nici nu implică acţiuni de percheziţionare, reţinere sau arestare a persoanei, care ar face incidentă norma constituţională a articolului 25.

25. În Hotărârea nr.21 din 4 august 2020, § 28-29, Curtea a notat că dreptul la libera circulaţie este un drept fundamental, garantat de articolul 27 din Constituţie. Potrivit alin.(2) al acestui articol, oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară. De asemenea, dreptul la libera circulaţie este protejat şi de articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană. Curtea Europeană a subliniat că articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţie îi garantează oricărei persoane dreptul la libera circulaţie într-un anumit teritoriu şi dreptul de a părăsi acest teritoriu, fapt care implică şi dreptul de a călători într-o ţară la alegerea sa, în care i s-ar permite intrarea (a se vedea Baumann v. Franţa, 22 mai 2001, § 61; Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 64; De Tommaso v. Italia, 27 februarie 2017, § 104). Curtea nu a reţinut o ingerinţă în dreptul la libera circulaţie, deoarece articolul 72 din Codul de executare prevede că instanţa adoptă o încheiere judecătorească de căutare a debitorului, iar acţiunile de căutare presupun identificarea locului de şedere (de domiciliu, de reşedinţă etc.) al persoanei căutate fără a i se restricţiona libertatea de circulaţie în interiorul ţării sau libertatea de a părăsi ţara.

26. Cu privire la incidenţa articolului 28 din Constituţie, care îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 8 din Convenţia Europeană, Curtea a notat următoarele. Articolul 72 alin.(2) din Codul de executare prevede că căutarea debitorului persoană fizică se efectuează de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află ultimul domiciliu al debitorului. Curtea a reţinut că, în această cauză, autoarea sesizării nu a demonstrat neconformitatea articolului 72 din Codul de executare cu articolul 28 din Constituţie.

27. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa drepturilor fundamentale invocate de autoarea sesizării, Curtea a subliniat că nici articolele 23 şi 54 din Constituţie nu sunt incidente. Potrivit jurisprudenţei sale, articolul 23 nu are o aplicare de sine stătătoare. Pentru a putea fi invocat standardul calităţii legii, trebuie să existe o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.119 din 20 octombrie 2020, § 29; DCC nr.146 din 17 decembrie 2020, § 22; DCC nr.13 din 2 februarie 2021, § 20). De asemenea, cu referire la pretinsa încălcare a articolului 54 din Constituţie, Curtea a subliniat că nici acest articol nu poate fi invocat de sine stătător. Articolul 54 îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Astfel, pentru a putea fi invocat acest articol, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr.3 din 14 ianuarie 2021, § 22). Prin urmare, Curtea a considerat inadmisibil capătul sesizării referitor la articolul 72 din Codul de executare.

28. Cu privire la contestarea articolului 73 din Codul de executare, Curtea a reţinut următoarele.

29. Curtea a notat că autoarea excepţiei susţine că aplicarea prevederilor contestate conduce la o interpretare arbitrară a normelor de drept, fapt care generează încălcarea libertăţii individuale a persoanei. Restrângerea acestui drept trebuie să respecte standardele testului de proporţionalitate. În opinia autoarei excepţiei, există şi o ingerinţă în dreptul la libera circulaţie şi în dreptul la respectarea vieţii intime, familiale şi private, garantate de articolele 27 şi 28 din Constituţie.

30. Curtea a constatat că articolul 73 din Codul de executare stabileşte că în cazul în care, la solicitarea repetată a executorului judecătoresc, debitorul nu se prezintă în faţa executorului judecătoresc, instanţa de judecată dispune aducerea lui forţată. În baza actului judecătoresc, organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială debitorul îşi are domiciliul îl va aduce pe debitor în mod forţat în faţa executorului. Expresia legală "aducerea forţată a debitorului" presupune aplicarea unor măsuri de constrângere contrare voinţei persoanei şi fac incidente normele referitoare la libertatea individuală din articolul 25 din Constituţie.

31. Curtea a reţinut că, la examinarea unei cauze similare şi aplicarea articolului 5 § 1 din Convenţia Europeană, corespondentul articolului 25 din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Europeană a notat că însoţirea şi prezenţa unei persoane la secţia de poliţie a reprezentat o "privare de libertate". Având în vedere cerinţele legislaţiei, nimic nu a sugerat că persoana ar putea decide în mod liber să nu-i urmeze pe ofiţerii de poliţie la secţia de poliţie sau că, odată ajuns acolo, să o părăsească în orice moment, fără a suporta consecinţe. Chiar dacă persoana şi-a exprimat obiecţia faţă de ordinul ofiţerului de poliţie de a-l urma la sector, el totuşi a fost dus acolo de poliţie. Curtea Europeană a considerat că pe parcursul evenimentelor întâmplate a existat un element de constrângere, care, în pofida scurtei durate a acestei proceduri, a constituit o privare de libertate în sensul articolului 5 § 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Creangă v. România, 23 februarie 2012, § 94-98; Rozhkov v. Rusia (nr.2), 31 ianuarie 2017, § 79; Tsvetkova şi alţii v. Rusia, 10 aprilie 2018, § 107-108).

32. Curtea a menţionat că textele "va dispune aducerea forţată în faţa lui [a executorului]" şi "aducerea forţată a debitorului se face de către organul afacerilor interne" din articolul 73 alin.(1) şi, respectiv, alin.(2) din Codul de executare presupun folosirea de către organul afacerilor interne a unor mijloace procedurale de constrângere a debitorului şi obligarea acestuia de a se prezenta în faţa executorului judecătoresc. Astfel de măsuri de constrângere - fie că reprezintă doar un ordin verbal al poliţistului, nerespectarea căruia comportă anumite efecte juridice, fie că implică forţa fizică sau a mijloacelor speciale faţă de debitor – fac incidente dispoziţiile articolului 25 din Constituţie.

33. Curtea reţine că, deşi autorul invocă motive doar în susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor contestate în ceea ce priveşte aducerea forţată a debitorului-persoană fizică, norma contestată se referă şi la alte "persoane indicate la articolul 44 alin.(3)" din Codul de executare, adică aducerea forţată "a conducătorilor, contabililor şi fondatorilor" debitorului – persoane juridice. În aceste condiţii, deşi la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul nu a invocat dispoziţiile menţionate supra, Curtea constată că acestea se află în conexiune cu prevederile contestate (a se vedea HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, § 23; HCC nr.3 din 4 februarie 2020, § 26-27; HCC nr.16 din 9 iunie 2020, § 36). Prin urmare, Curtea îşi va extinde analiza şi asupra constituţionalităţii normelor contestate în partea care se referă la persoanele fizice care au calitatea de conducător, contabil sau fondator al debitorului-persoană juridică, deoarece acestea se protejează prin mijloace constituţionale similare.

34. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor articolelor 26 şi 28 din Constituţie, Curtea a observat că autoarea sesizării nu a motivat contrarietatea dispoziţiilor contestate cu normele constituţionale invocate. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.33 din 19 martie 2020, § 31; DCC nr.50 din 28 mai 2020, § 16; DCC nr.54 din 2 iunie 2020, § 31; DCC nr.72 din 29 iunie 2020, § 20; DCC nr.93 din 30 iulie 2020, § 20).

35. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile articolului 73 din Codul de executare sunt de natură de a restrânge dreptul la libertate al debitorului, şi pentru a constata dacă o astfel de restrângere este sau nu constituţională, Curtea, la etapa fondului, va examina prevederile contestate în raport cu articolele 25 şi 54 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate

36. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea menţionează că în cadrul unei proceduri de executare, atunci când nu se cunoaşte locul de aflare al debitorului, la cererea creditorului sau la demersul executorului judecătoresc, judecătorul dispune prin încheiere, în mod unipersonal, darea debitorului în căutare. Norma nu stabileşte clar care este scopul dării în căutare a debitorului. Mai mult, darea persoanei în căutare este o măsură restrictivă, care se execută de către organul de poliţie de la domiciliul persoanei şi afectează viaţa privată a persoanei şi libera sa circulaţie. Autoarea consideră că această restricţie trebuie să fie previzibilă şi să conţină suficiente garanţii.

37. Autoarea consideră că categoriile de obligaţii sunt diferite ca esenţă şi volum, iar darea în căutare trebuie să fie proporţională cu natura obligaţiei. Spre exemplu, darea în căutare a persoanei pentru neexecutarea unei hotărâri de încasare a unei sume de valoare mică, examinată în lipsa părţilor (cu citare publică), nu poate fi egalată după gravitatea sa cu neexecutarea hotărârii cu privire la încasarea pensiei pentru întreţinerea copilului minor. Astfel, legea nu stabileşte pentru care categorii de obligaţii trebuie dată persoana în căutare, în vederea asigurării principiului proporţionalităţii între natura obligaţiei şi restrângerea dreptului protejat.

38. De asemenea, autoarea sesizării a menţionat că aducerea persoanei în faţa executorului judecătoresc presupune, inter alia, reţinerea persoanei şi privarea ei de libertate. În acest sens, norma respectivă nu-i oferă persoanei garanţii minime împotriva abuzului şi o motivare clară a reţinerii sale.

39. Totodată, autoarea menţionează că în cazul aducerii persoanei în faţa executorului judecătoresc Parlamentul trebuie să asigure un echilibru între dreptul la executarea hotărârii şi respectarea garanţiilor individuale, însă prin aplicarea legii garanţiile în discuţie pot fi încălcate

40. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate pretinde că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 23, 25, 26, 27, 28 şi 54 din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor

41. În opinia sa, Parlamentul a menţionat că pretinsele invocări de neconstituţionalitate prezentate de autoarea sesizării urmează a fi respinse ca fiind nefondate. Parlamentul a notat că norma criticată crtiticate este precisă şi previzibilă, ea vine să reglementeze în mod unitar şi să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine şi să evite paralelismele legislative ce ar putea genera incertitudine şi insecuritate juridică. Norma contestată corespunde celor trei criterii de calitate, astfel încât destinatarul să fie capabil să-şi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia.

42. În opinia sa, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti menţionează că norma contestată nu instituie un mecanism automat de aplicare a măsurii de aducere forţată a debitorului. În urma unei examinări minuţioase şi multilaterale a materialelor şi circumstanţelor cazului, instanţa de judecată poate dispune sau poate refuza aducerea forţată a debitorului. Raţiunea existenţei măsurilor coercitive a fost de a mări şansele unei executări silite şi de a-i impune debitorului respectarea actului judecătoresc definitiv. Chiar dacă această măsură limitează zona de confort a debitorului, ea este previzibilă pentru el din moment ce nu execută o hotărâre judecătorească sau o cerinţă legală a unei autorităţi învestite de stat cu atribuţii coercitive.

43. În opinia sa, Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice a notat că susţine argumentele autoarei sesizării şi consideră că normele contestate vin în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate.

C. Aprecierea Curţii

44. Curtea reţine că dreptul la libertate nu este un drept absolut şi, prin urmare, poate fi supus restrângerilor, cu respectarea prevederilor articolului 54 alin.(2) din Constituţie. În acest sens, Curtea are de analizat, prin efectuarea testului legalităţii şi a testului proporţionalităţii, dacă restrângerea este prevăzută de lege, dacă urmăreşte unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute în Constituţie, dacă realizează, odată implementată, unul din aceste scopuri, dacă este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o (a se vedea HCC nr.5 din 25 februarie 2020, § 94).

I. Dacă ingerinţa este prevăzută de lege

45. Aşa cum prevede articolul 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor "prevăzute de lege". Principiul legalităţii presupune îndeplinirea standardului calităţii prevederilor legale aplicabile (a se vedea HCC nr.16 din 4 iunie 2018, § 44; HCC nr.9 din 8 aprilie 2019, § 40; HCC nr.16 din 9 iunie 2020, § 48; HCC nr.21 din 4 august 2020, § 46). Calitatea legii constituie o condiţie vitală pentru menţinerea securităţii raporturilor juridice şi ordonarea eficientă a relaţiilor sociale (a se vedea HCC nr.21 din 22 iulie 2016, § 55).

46. În acest sens, articolul 23 alin.(2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi care trebuie să corespundă celor patru criterii ale calităţii: accesibilitate, previzibilitate, claritate şi existenţa unor garanţii adecvate împotriva ingerinţelor arbitrare (a se vedea Kruslin v. Franţa, 24 aprilie 1990, § 30).

47. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. În special, accesibilitatea legii presupune publicarea ei, în conformitate cu prevederile articolului 76 din Constituţie şi ale Legii nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, legea publicându-se în Monitorul Oficial. Orice persoană trebuie să poată dispune de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). Curtea constată că normele contestate sunt accesibile destinatarilor, deoarece au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.34-35 din 3 martie 2005 şi republicate în nr.214-220 din 5 noiembrie 2010.

48. La rândul ei, condiţia previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când îi permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40). În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 69; HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 79). Curtea observă că articolul 73 din Codul de executare prevede că, "în cazul în care debitorul nu se prezintă repetat la solicitarea executorului judecătoresc, instanţa de judecată [...] va dispune aducerea forţată" a debitorului în faţa executorului judecătoresc, iar "aducerea forţată a debitorului se face de către organul afacerilor interne în a cărui rază teritorială debitorul îşi are domiciliul sau sediul". Prin urmare, dispoziţiile contestate sunt suficient de clare şi previzibile pentru destinatarii săi.

49. Curtea observă că articolul 73 prevede că, în cazul în care debitorul nu se prezintă repetat la solicitarea executorului judecătoresc, instanţa dispune aducerea sa forţată în faţa executorului judecătoresc. Dispunerea acestei măsuri se face prin examinarea circumstanţelor factuale şi juridice ale cazului de către judecător. Dat fiind acest fapt, este îndeplinită condiţia garanţiilor împotriva arbitrariului. Prin urmare, exigenţele calităţii normei sunt îndeplinite.

II. Dacă ingerinţa urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime

50. Potrivit articolului 54 alin.(2) din Constituţie, ingerinţele într-un drept fundamental trebuie să urmărească realizarea unuia sau mai multor din următoarele scopuri legitime: protecţia securităţii naţionale, asigurarea bunăstării economice a ţării, asigurarea ordinii publice, în vederea prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protecţia drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale şi garantarea autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

51. Curtea observă că articolul 1 al Codului de executare prevede că procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare în baza legii. În acest sens, Curtea constată că scopul general al Codului de executare este de a realiza executarea documentelor executorii. Acest scop general ţine de asigurarea caracterului obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti. El poate fi subsumat următoarelor scopuri legitime prevăzute de articolul 54 alin.(2) din Constituţie: protecţia drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane şi garantarea autorităţii justiţiei.

52. Articolul 25 din Constituţie garantează dreptul la libertate individuală şi la siguranţă al persoanei. De asemenea, în conformitate cu articolul 5 § 1 din Convenţia Europeană, orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Curtea Europeană a reţinut că articolul 5 din Convenţie garantează protecţia persoanei împotriva ingerinţelor arbitrare ale statului în libertatea sa. Prin garantarea "dreptului la libertate", articolul 5 § 1 se referă la libertatea fizică a persoanei; el are drept scop să evite situaţiile în care persoanele sunt private de libertate în mod arbitrar. Cu toate acestea, respectarea legislaţiei naţionale nu este suficientă: articolul 5 § 1 mai pretinde ca lipsirile de libertate să fie conforme cu scopul apărării persoanei de arbitrariu. Există un principiu fundamental, conform căruia nicio detenţie arbitrară nu poate fi compatibilă cu articolul 5 § 1 din Convenţie, iar noţiunea "arbitrară" pe care o prevede articolul 5 § 1 nu se limitează la lipsa conformităţii cu dreptul intern, astfel încât o lipsire de libertate poate fi legală potrivit legislaţiei interne şi totodată arbitrară, deci contrară Convenţiei (a se vedea Creangă v. România, 23 februarie 2012, § 84).

53. Curtea reţine că aducerea forţată a debitorului reprezintă o măsură excepţională, coercitivă şi privativă de libertate, care trebuie să urmărească realizarea unui scop legitim. Chiar dacă reprezintă o lipsire de libertate de scurtă durată, ea nu trebuie să fie arbitrară. În această cauză, Curtea reţine că aducerea forţată a debitorului în faţa unui executor judecătoresc nu contribuie la realizarea scopului urmărit de procedura de executare.

54. Scopul procedurii prevăzute de articolul 73 din Codul de executare constă în aducerea la cunoştinţa debitorului a actelor executorului judecătoresc, pentru realizarea drepturilor altor persoane şi a interesului garantării autorităţii justiţiei. Acest scop este pus în operă şi la etapa anterioară reglementată de articolul 67 din Codul de executare. Articolul 67 din Cod stabileşte în detaliu procedura aducerii la cunoştinţa debitorului a actelor de executare. După aducerea lor la cunoştinţă se prezumă că debitorul cunoaşte despre existenţa actelor în discuţie. Prin urmare, aducerea forţată a debitorului în faţa executorului judecătoresc, în vederea informării sale, este inutilă. Fiind inutilă, această acţiune devine arbitrară, deci contrară articolului 25 din Constituţie, interpretat prin prisma exigenţelor articolului 5 § 1 din Convenţie.

55. Având în vedere faptul că norma contestată nu contribuie la realizarea unui scop legitim permis de articolul 54 alin.(2) din Constituţie, Curtea este scutită să treacă la următoarea etapă a testului de proporţionalitate.

56. Rezumând cele enunţate supra, Curtea conchide că prevederile articolului 73 din Codul de executare contravin articolului 25 coroborat cu articolul 54 din Constituţie şi, prin urmare, sunt neconstituţionale.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.g) şi 140 alin.(2) din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu de dna judecător Livia Mitrofan, în dosarul nr.25-2938/20, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Se declară neconstituţional articolul 73 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004.

3. Se declară inadmisibilă sesizarea în partea în care se referă la controlul constituţionalităţii articolului 72 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.