Hotărâre nr.16 din 18.05.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 10 alin.(4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental (accesul la informaţie) (Sesizarea nr.29g/2016)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 10 alin.(4) din

Legea nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental

(accesul  la  informaţie)

(Sesizarea nr.29g/2016)

nr. 16  din  18.05.2016

 (în vigoare 18.05.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 193-203 art. 57 din 08.07.2016

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dnei Sorina Munteanu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 24 martie 2016

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 10 alin.(4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental, ridicată de către dl Vitalie Zama, reprezentantul asociaţiei obşteşti “Juriştii pentru Drepturile Omului”, în dosarul nr.2-674/16, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională la 24 martie 2016 de către dl Ciprian Valah, judecător în cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile articolului 10 alin.(4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental contravin prevederilor articolelor 1 alin.(3), 4 alin.(2), 34 alin.(1) şi (2) şi 54 alin.(2) din Constituţie, precum şi articolului 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare – Convenţia Europeană).

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 4 aprilie 2016 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de către dl Vitalie Zama, autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Sergiu Bivol, şef de secţie în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiţiei.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. La 13 august 2015, Asociaţia obştească “Juriştii pentru Drepturile Omului” a solicitat Ministerului Justiţiei furnizarea informaţiilor cu privire la identitatea unor persoane care au instrumentat dosarele la nivel naţional într-o serie de cauze examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare - “Curtea Europeană”).

8. La 9 septembrie 2015, Ministerul Justiţiei a respins solicitarea asociaţiei obşteşti, invocând prevederile articolului 10 alin.(4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental, care stabileşte că prevederile Legii nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie nu se aplică corespondenţei Agentului guvernamental cu Curtea Europeană şi cu alte autorităţi, precum şi materialelor din dosarele ce se află în procedura Agentului guvernamental.

9. La 2 octombrie 2015, nefiind de acord cu răspunsul primit, Asociaţia obştească “Juriştii pentru Drepturile Omului” a depus la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, solicitând constatarea încălcării dreptului de acces la informaţie şi obligarea furnizării informaţiei solicitate.

10. În cadrul şedinţei de judecată din 18 ianuarie 2016, reprezentantul Asociaţiei obşteşti “Juriştii pentru Drepturile Omului” a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 10 alin.(4) din Legea cu privire la Agentul guvernamental, invocând faptul că limitarea accesului la informaţie, prevăzută de norma respectivă contravine prevederilor Constituţiei, precum şi tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor omului.

11. Prin încheierea din 21 martie 2016, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

12. Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140), sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“[…] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 34

Dreptul la informaţie

“(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională.

(4) Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sînt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Mijloacele de informare publică nu sunt supuse cenzurii.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

13. Prevederile relevante ale Legii nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie (M.O., 2000, nr.88-90, art.664) sunt următoarele:

Articolul 4

Principiile politicii statului în domeniul accesului la informaţiile oficiale

“(1) Oricine, în condiţiile prezentei legi, are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale.

(2) Exercitarea drepturilor prevăzute în alineatul (1) al prezentului articol poate fi supusă unor restricţii pentru motive specifice, ce corespund principiilor dreptului internaţional, inclusiv pentru apărarea securităţii naţionale sau vieţii private a persoanei […]”

Articolul 7

Informaţiile oficiale cu accesibilitate limitată

“(1) Exercitarea dreptului de acces la informaţie poate fi supusă doar restricţiilor reglementate prin lege organică şi care corespund necesităţilor:

respectării drepturilor şi reputaţiei altei persoane;

[…]

c) informaţiilor cu caracter personal, a căror divulgare este considerată drept o imixtiune în viaţa privată a persoanei, protejată de legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal;

[…]

(4) Nu se vor impune restricţii ale libertăţii de informare decît dacă furnizorul de informaţii poate demonstra că restricţia este reglementată prin lege organică şi necesară într-o societate democratică pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei sau protecţiei securităţii naţionale şi că prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decît interesul public în cunoaşterea informaţiei.

[…]”

Articolul 8

Accesul la informaţia cu caracter personal

“(1) Informaţia cu caracter personal face parte din categoria informaţiei oficiale cu accesibilitate limitată şi constă din date referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar constitui o violare a vieţii private, intime şi familiale.

(2) Accesul la informaţia cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.”

14. Prevederile relevante ale Legii nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal (M.O., 2011, nr.170-175, art.492) sunt următoarele:

Articolul 29

Confidenţialitatea datelor cu caracter personal

“(1) Operatorii şi terţii care au acces la datele cu caracter personal sînt obligaţi să asigure confidenţialitatea acestor date, cu excepţia cazurilor:

prelucrarea se referă la date făcute publice în mod voluntar şi manifest de către subiectul datelor cu caracter personal;

datele cu caracter personal au fost depersonalizate. […]”

Articolul 31

Depersonalizarea datelor cu caracter personal

“(1) În scopuri statistice, de cercetare istorică, ştiinţifică, sociologică, medicală, de documentare juridică, operatorul depersonalizează datele cu caracter personal prin retragerea din ele a părţii care permite identificarea persoanei fizice, transformîndu-le în date anonime, care nu pot fi asociate cu o persoană identificată sau identificabilă. […]”

15. Prevederile relevante ale Legii nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental (M.O., 2015, nr.224-233, art.455) sunt următoarele:

Articolul 10

Procedura contencioasă în faţa Curţii Europene

“(1) După o notificare oficială parvenită din partea Curţii Europene cu privire la depunerea unei cereri individuale, Agentul guvernamental solicită autorităţilor materiale şi comentarii cu privire la circumstanţele de fapt şi de drept, explicîndu-le totodată riscurile şi perspectiva cazului. Autorităţile, indiferent de statutul acestora, sînt obligate să transmită informaţiile solicitate şi actele privind procedurile desfăşurate în faţa acestora, indiferent de stadiul în care se află, în termenele şi condiţiile stabilite de Agentul guvernamental.

(2) În cazul în care materialele şi comentariile solicitate sînt atribuite la secretul de stat, la categoria informaţiei cu accesibilitate limitată ori conţin date cu caracter personal, acestea vor fi transmise Agentului guvernamental în condiţiile stabilite de lege.

(3) Comentariile autorităţilor prezentate Agentului guvernamental pot fi folosite exclusiv în procedurile în faţa Curţii Europene.

(4) Prevederile Legii nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie nu se aplică corespondenţei Agentului guvernamental cu Curtea Europeană şi cu alte autorităţi, precum şi materialelor din dosarele ce se află în procedura Agentului guvernamental.”

16. Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat de către Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966 şi ratificat de către Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990) sunt următoarele:

Articolul 19

“1. Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.

2. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.

3. Exercitarea libertăţilor prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comportă obligaţii şi răspunderi speciale. În consecinţă, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare:

a) respectării drepturilor sau reputaţiei altora;

b) apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice.”

17. Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997), sunt următoarele:

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

Articolul 10

Libertatea de exprimare

“1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

ÎN DREPT

18. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă limitarea accesului la anumite categorii de informaţii deţinute de Agentul guvernamental în contextul reprezentării Guvernului în faţa Curţii Europene.

19. Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum dreptul la informaţie, proporţionalitatea restrângerii dreptului la informaţie, precum şi dreptul la viaţa privată.

A. ADMISIBILITATEA

20. Prin decizia sa din 4 aprilie 2016, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:

(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

21. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii cu privire la Agentul guvernamental, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

22. Fiind ridicată de către dl Vitalie Zama, reprezentantul unei părţi în dosarul nr.2-674/16, care se află pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

23. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

24. Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 10 alin.(4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental.

25. Curtea acceptă argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte şi sunt determinante pentru soluţionarea chestiunii privind furnizarea informaţiei solicitate.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

26. Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiectul controlului constituţionalităţii.

27. Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiului principal, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene.

28. Curtea reiterează că în Hotărârea nr.55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale articolului 4 din Constituţia Republicii Moldova a statuat că “această prevedere comportă consecinţe juridice, presupunând, mai întâi, că organele de drept, inclusiv Curtea Constituţională [...], sunt în drept să aplice în procesul examinării unor cauze concrete normele dreptului internaţional [...], acordând, în caz de neconcordanţă, prioritate prevederilor internaţionale”.

29. În aceeaşi ordine de idei, în Hotărârea nr.10 din 16 aprilie 2010 pentru revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 “Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova” în redacţia Hotărârii nr.39 din 9 iulie 2001, Curtea Constituţională a menţionat că “practica jurisdicţională internaţională [...] este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.

30. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

31. Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că prevederile contestate încalcă articolele 1 alin.(3), 4 alin.(2), 34 alin.(1) şi (2) şi 54 alin.(2) din Constituţie.

32. În ceea ce priveşte încălcarea articolelor 1 şi 4 din Constituţie, Curtea observă că acestea comportă un caracter generic şi reprezintă imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

33. Totodată, Curtea reiterează că normele constituţionale cuprinse în articolul 54 nu au o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicate prin raportare la un drept fundamental, garantat de Constituţie.

34. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu prevederile articolului 34 combinat cu articolul 54 din Constituţie, cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene.

B. FONDUL CAUZEI

Pretinsa încălcare a articolului 34 combinat cu articolul 54 din Constituţie

35. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile art.10 alin.(4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 încalcă articolul 34 alin.(1) şi (2) din Constituţie, care prevede că:

“(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. [...]”

36. La fel, autorul excepţiei pretinde că norma contestată contravine articolului 54 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia:

“(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.”

1. Argumentele autorului excepţiei de neconsti-tuţionalitate

37. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile supuse controlului constituţionalităţii limitează nejustificat accesul la corespondenţa şi materialele dosarelor aflate în posesia Agentului guvernamental.

38. În susţinerea alegaţiilor sale, autorul excepţiei menţionează că actele deţinute de Agentul guvernamental conţin informaţii de interes public, care nu sunt confidenţiale şi nu constituie secret de stat. Astfel, accesul la aceste informaţii nu poate fi restricţionat, aşa cum prevede articolul 34 alin.(1) şi (2) din Constituţie.

39. De asemenea, autorul excepţiei consideră că restrângerea dreptului la informaţie prevăzută la articolul 10 alin.(4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 nu urmăreşte un scop legitim şi nu este necesară într-o societate democratică, este contrară exigenţelor prevăzute de articolul 54 din Constituţie şi articolul 10 din Convenţia Europeană.

2. Argumentele autorităţilor

40. În opinia prezentată, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că dreptul la informaţie nu este absolut şi, prin urmare, accesul liber la informaţie urmează a fi limitat în cazul în care prejudiciază alte drepturi garantate de Constituţie. Or, Agentul guvernamental în corespondenţa sa cu Curtea Europeană şi cu alte autorităţi, precum şi în materialele din dosarele ce se află în procedură, utilizează informaţii care includ date personale şi confidenţiale.

41. Potrivit Preşedintelui Republicii Moldova, restrângerea dreptului la informaţie prin norma contestată urmăreşte scopul de protecţie a unor interese legitime, cum ar fi respectarea reputaţiei altor persoane, fiind necesară într-o societate democratică.

42. În opinia Guvernului, norma contestată de la articolul 10 din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 se referă la procedura contencioasă în faţa Curţii Europene, iar materialele şi dosarele ce se află în procedura Agentului guvernamental nu pot fi oferite altor persoane decât părţilor din dosar, deoarece acestea ţin de protecţia datelor cu caracter personal.

43. De asemenea, Guvernul a susţinut că există două interese concurente, şi anume libertatea de exprimare şi protecţia vieţii private, motiv pentru care autorităţile naţionale beneficiază de o amplă marjă de apreciere în ceea ce priveşte modalităţile de protejare a drepturilor respective. Guvernul a menţionat că furnizarea materialelor şi documentelor respective ar putea expune statul la o eventuală violare a Convenţiei, în cazul în care persoanele afectate ar depune ulterior la Curtea Europeană o plângere privind divulgarea datelor cu caracter personal. În concluzie, Guvernul a susţinut constituţionalitatea normei contestate.

44. În opinia sa, Parlamentul a menţionat că Agentul guvernamental are sarcina de a solicita de la autorităţile publice materiale cu privire la circumstanţele de fapt şi de drept în cauzele aflate în procedură, cu respectarea confidenţialităţii identităţii reclamanţilor în cazurile dispuse de Curtea Europeană, asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi a caracterului confidenţial al procedurilor şi informaţiilor în cadrul reglementării amiabile potrivit Regulamentului Curţii Europene. Parlamentul susţine că restricţionarea accesului la corespondenţa Agentului guvernamental, precum şi la materialele din dosarele aflate în procedură se încadrează în obligaţia statului de a garanta fiecărei persoane dreptul la viaţa privată, consfinţit de art.24 din Constituţie. De altfel, în conformitate cu art.16 din Constituţie, respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

45. Parlamentul a concluzionat că norma contestată prevede o restrângere a dreptului la informaţie în conformitate cu prevederile art.54 alin.(2) din Constituţie, precum şi cu cele ale art.10 alin.(2) din Convenţie, fiind justificată de necesitatea împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale, garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane.

3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii generale

46. Dreptul la informaţie este un drept fundamental al omului, fiind garantat de art.34 din Constituţie. Alineatul (1) al articolului constituţional prevede că: “Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”.

47. Acest drept obligă autorităţile publice să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Dreptul la informaţie nu poate fi asigurat decât printr-un nivel adecvat al transparenţei autorităţilor publice.

48. Curtea reiterează că orice autoritate şi/sau instituţie publică este obligată să ofere informaţiile solicitate, atât timp cât nu există un motiv legitim de a refuza aceste solicitări (a se vedea Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 22 iunie 2015). Or, articolul 34 alin.(3) din Constituţie stabileşte că dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor.

49. Dreptul la informaţie este un drept multidimensional. Acesta serveşte mai multor categorii de interese individuale şi de grup şi reprezintă o condiţie iniţială pentru participarea publicului la procesul democratic. Accesul la informaţie are consecinţe importante pentru funcţionarea adecvată a unui regim democratic.

50. Dreptul de acces la informaţie este un instrument important pentru cuantificarea abuzurilor, greşelilor de administrare, corupţiei şi pentru punerea în aplicare a drepturilor sociale şi economice importante.

51. Curtea a reţinut anterior că dreptul la informaţie poate fi supus unor excepţii, care să permită abţinerea de la prezentarea anumitor categorii de informaţii. Aceste excepţii includ protecţia securităţii naţionale, a relaţiilor internaţionale, a vieţii private a persoanelor, a confidenţialităţii comerciale, a ordinii publice şi a punerii în aplicare a legii, precum şi refuzul de a prezenta informaţiile primite în condiţii de confidenţialitate sau cele care rezultă din discuţiile interne. Pentru a putea fi invocate, excepţiile trebuie să justifice existenţa unui prejudiciu pentru interesul public, în cazul în care informaţiile ar fi comunicate (a se vedea Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 22 iunie 2015).

52. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că libertatea de a primi informaţii, menţionată la alineatul 2 al articolului 10 din Convenţie, se referă mai întâi de toate la accesul la sursele generale de informaţii şi vizează în primul rând interdicţia impusă unui stat de a împiedica o persoană să primească informaţii pe care alţii doresc sau pot fi dispuşi să o acorde (Leander c. Suediei, hotărâre din 26 martie 1987, § 74).

53. În acelaşi timp, Curtea Europeană a subliniat că autorităţile statului, pe lângă obligaţia de a nu interveni arbitrar în viaţa privată a unei persoane, urmează să întreprindă acţiuni care implică adoptarea unor măsuri menite să asigure respectarea vieţii private chiar şi în sfera relaţiilor între persoane (a se vedea Armonienė c. Lituaniei, nr.36919/02, § 36, 25 noiembrie 2008; Söderman c. Suediei [MC], nr.5786/08, § 78, 12 noiembrie 2013).

54. Conceptul de “viaţă privată” este un termen larg, care nu poate fi definit exhaustiv şi care include integritatea fizică şi psihică a unei persoane şi, prin urmare, poate cuprinde mai multe aspecte ale identităţii persoanei, cum ar fi, de exemplu, identificarea de gen, orientarea sexuală, precum şi elemente ce privesc dreptul la reputaţie (S. şi Marper c. Regatului Unit [MC], nr.30562/04 şi nr.30566/04, § 66, 4 decembrie 2008). Termenul respectiv include informaţiile cu caracter personal în privinţa cărora există o speranţă legitimă că nu vor fi publicate fără consimţământul celor la care acestea se referă (Flinkkilä şi alţii c. Finlandei, nr.25576/04, § 75, 6 aprilie 2010, şi Saaristo şi alţii c. Finlandei, nr.184/06, § 61, 12 octombrie 2010).

55. Mai mult, Curtea Europeană menţionează că, deşi limitele criticii acceptabile în adresa persoanelor care ocupă funcţii publice sunt mai largi decât pentru persoanele particulare, în privinţa judecătorilor gradul de toleranţă este mai redus (Nikula c. Finlandei, nr.31611/96, [MC], 21 martie 2002). Or, critica fără temeiuri plauzibile ar ştirbi imaginea justiţiei în societate şi încrederea de care aceasta urmează să beneficieze în vederea îndeplinirii actului de justiţie.

56. De asemenea, Curtea Europeană a observat că “este dificil de a deduce din Convenţie un drept general de acces la date şi documente administrative [...]” (a se vedea Sdružení Jihočeské Matky c. Republicii Cehe, decizie din 10 iulie 2006).

57. Cât priveşte accesul la informaţiile cu caracter oficial, prezintă relevanţă Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr.19 privind accesul la informaţia deţinută de autorităţile publice, adoptată la 25 noiembrie 1981, conţinând următoarele prevederi:

“[...] Orice persoană [...] are dreptul să obţină, la cerere, informaţii deţinute de autorităţile publice, altele decât organele legislative şi autorităţile judiciare.

[...] Principiile respective pot fi supuse doar acelor limitări şi restricţii care sunt necesare într-o societate democratică pentru protejarea intereselor publice legitime (cum ar fi securitatea naţională, siguranţa publică, ordinea publică, bunăstarea economică a ţării, prevenirea infracţiunilor sau pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale), precum şi pentru protecţia vieţii private şi a altor interese individuale legitime, urmând să se ţină cont, cu toate acestea, de interesul specific al unei persoane în obţinerea informaţiei deţinută de autorităţile publice care îl priveşte personal. [...]”

58. De asemenea, Comitetul de Miniştri, prin adoptarea la 3 iulie 1986 a Recomandării nr.1037 privind protecţia datelor şi dreptul la informaţie, a reafirmat principiul potrivit căruia dreptul de acces la informaţia oficială poate fi restricţionat în scopul protecţiei vieţii private şi a chemat statele-membre să identifice un mecanism de reconciliere a protecţiei datelor cu caracter personal şi accesului la informaţiile oficiale.

59. Totodată, în Recomandarea Comitetului de Miniştri nr.2 privind accesul la documentele oficiale, adoptată la 21 februarie 2002, se menţionează:

“[...] 2. Accesul la un document poate fi refuzat în cazul în care divulgarea informaţiilor ce se conţin în actul oficial respectiv ar putea prejudicia unul dintre interesele menţionate [...] [viaţa privată şi alte interese legitime ale persoanelor], dacă nu există un interes public care prevalează.

[...]

2. Dacă o limitare se aplică doar unor informaţii din cele conţinute într-un document oficial, autoritatea publică urmează să acorde totuşi accesul la restul informaţiilor pe care acesta le conţine. Orice omitere trebuie să fie indicată în mod clar. Cu toate acestea, în cazul în care versiunea parţială a documentului devine astfel lipsită de sens sau poate genera confuzii, accesul poate fi refuzat. [...]”

3.2. Aplicarea principiilor enunţate în prezenta cauză

60. În speţă, Curtea reţine că dispoziţiile contestate stabilesc că prevederile Legii privind accesul la informaţie nu se aplică corespondenţei Agentului guvernamental cu Curtea Europeană şi cu alte autorităţi, precum şi materialelor din dosarele ce se află în procedura Agentului guvernamental.

61. Curtea notează că Legea privind accesul la informaţie a fost adoptată întru dezvoltarea dispoziţiilor art.34 din Constituţie, în scopul creării unui cadru normativ general privind condiţiile de realizare a dreptului de acces al cetăţenilor la informaţiile deţinute de autorităţile publice.

62. În acelaşi timp, Curtea observă că norma supusă controlului de constituţionalitate vizează restrângerea dreptului la informaţie, protejat de articolul 34 din Constituţie.

63. Întrucât acest drept nu este absolut, pe cale de consecinţă, se impune examinarea respectării principiului proporţionalităţii în speţă, o cerinţă imperativă, necesar a fi respectată în cazurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, prevăzută de art.54 alin.(2) din Constituţie.

64. De asemenea, pentru a fi compatibilă cu prevederile constituţionale menţionate, o astfel de restricţie sau ingerinţă trebuie să fie “prevăzută de lege”, să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime, dintre cele enumerate în alineatul doi, şi să fie “necesară într-o societate democratică”, în vederea realizării scopurilor respective.

65. Prin urmare, Curtea va efectua testul de proporţionalitate, ca o metodă logică prestabilită, destinată să identifice dacă dreptul pretins a fi încălcat a suportat o atingere ce depăşeşte limitele impuse de Constituţie.

66. Conform testului de proporţionalitate, restricţia prevăzută de norma contestată trebuie să urmărească în mod obiectiv un scop legitim, să fie indispensabilă pentru îndeplinirea scopului respectiv şi proporţională – pentru a asigura un just echilibru între interesele concurente.

1) Prevăzută de lege

67. Curtea notează că, pentru a stabili dacă restricţia impusă dreptului la informaţie este prevăzută de lege, urmează să se verifice dacă norma contestată care o prevede este accesibilă, clară şi previzibilă.

68. Curtea reţine că norma contestată este cuprinsă în Legea nr.151 cu privire la Agentul guvernamental, adoptată de Parlament la 30 iulie 2015 şi publicată la 21 august 2015 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.224-233, art.455. Prin urmare, restricţia este prevăzută de lege şi întruneşte criteriul accesibilităţii.

69. Cât priveşte condiţia preciziei suficiente sau a previzibilităţii, Curtea observă că aceasta presupune existenţa unor norme de drept detaliate în privinţa subiectului tratat (Kruslin c. Franţei, hotărâre din 24 aprilie 1990, § 27).

70. În acest context, Curtea observă că norma supusă controlului constituţionalităţii stabileşte categoriile de informaţii deţinute de Agentul guvernamental exceptate de la aplicarea prevederilor Legii privind accesul la informaţie, şi anume: (1) corespondenţa Agentului guvernamental cu Curtea Europeană şi cu alte autorităţi şi (2) materialele din dosarele ce se află în procedura Agentului guvernamental.

2) Scopul legitim

71. Din ansamblul reglementărilor Legii nr.151 din 30 iulie 2015, Curtea desprinde următoarele aspecte importante.

72. Potrivit articolului 6 din legea enunţată supra, în exercitarea atribuţiilor sale, Agentul guvernamental are obligaţia de a acţiona cu maximă diligenţă în vederea reprezentării intereselor Republicii Moldova; de a respecta caracterul confidenţial al procedurilor şi informaţiilor în cazurile reglementării amiabile, precum şi în alte cazuri prevăzute de Regulamentul Curţii Europene; de a asigura confidenţialitatea identităţii reclamantului în cazurile dispuse de Curtea Europeană, precum şi de a asigura protecţia datelor cu caracter personal cuprinse în materialele cauzelor aflate în posesia sa.

73. În acelaşi timp, potrivit alineatului (3) de la articolul 10 din Lege, comentariile autorităţilor prezentate Agentului guvernamental pot fi folosite exclusiv în procedurile în faţa Curţii Europene. Iar alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că în cazul în care materialele şi comentariile solicitate sînt atribuite la secretul de stat, la categoria informaţiei cu accesibilitate limitată ori conţin date cu caracter personal, acestea vor fi transmise Agentului guvernamental în condiţiile stabilite de lege.

74. În acest context, Curtea reţine că actele aflate în procedura Agentului guvernamental şi cele care ţin nemijlocit de reprezentarea Guvernului la Curtea Europeană pot conţine date cu caracter personal şi/sau informaţii confidenţiale. În cazul divulgării acestora, ar putea fi afectate dreptul la viaţa privată a reclamanţilor, reputaţia şi/sau prezumţia nevinovăţiei altor persoane, care figurează în actele aflate în posesia Agentului guvernamental.

75. Curtea observă că restricţia prevăzută de norma contestată derivă din specificul procedurii contencioase în faţa Curţii Europene, urmărind un scop dublu, şi anume (1) protejarea intereselor instituţiei Agentului guvernamental în cadrul reprezentării statului în faţa Curţii Europene şi, în special, (2) protecţia drepturilor persoanelor vizate în cauzele examinate de Curtea Europeană (dreptul la viaţa privată, prezumţia nevinovăţiei, demnitatea şi reputaţia persoanei ş.a.).

76. Astfel, Curtea reţine că restrângerea dreptului de acces la o anumită categorie de informaţie este aplicat pentru salvgardarea “altui drept”, în particular - protejarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, precum şi împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale, prin urmare, corespunde scopului legitim, la care face referire cel de-al doilea alineat al articolului 54 din Constituţie.

3) Necesară într-o societate democratică

77. Pentru ca restricţia impusă de norma contestată să fie necesară într-o societate democratică, Curtea urmează să verifice dacă există un just echilibru între interesele concurente aflate în discuţie, precum şi dacă ingerinţa în dreptul la informaţie este proporţională scopului legitim urmărit. În acest sens, Curtea urmează să pună în balanţă, pe de o parte, dreptul la informaţie şi, pe de altă parte, dreptul la protecţia vieţii private a persoanelor prin nedivulgarea datelor cu caracter personal.

78. Curtea reţine poziţia Curţii Europene în ceea ce priveşte marja de apreciere permisă şi principiile care urmează a fi respectate atunci când sunt puse în discuţie două drepturi concurente protejate de Convenţie.

79. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a notat că “(…) atunci când trebuie să soluţioneze un conflict între două drepturi care beneficiază de o protecţie egală potrivit Convenţiei, Curtea urmează să aprecieze importanţa intereselor concurente. Rezultatul examinării cauzei nu trebuie, în principiu, să varieze în funcţie de faptul dacă cererea a fost depusă la Curte potrivit articolului 8 din Convenţie (..) sau potrivit articolului 10 din Convenţie (..) pentru că aceste două drepturi merită, în principiu, respect în mod egal (a se vedea Hachette Filipacchi Associés (ICI PARIS) c. Franţei, nr.12268/03, § 41, 23 iulie 2009; Timciuc c. României (dec.), nr.28999/03, § 144, 12 octombrie 2010; Mosley c. Regatului Unit al Marii Britanii, nr.48009/08, § 111, 10 mai 2011; şi Couderc şi Hachette Filipacchi Associés c. Franţei [MC], nr.40454/07, § 91, 10 noiembrie 2015)”. Respectiv, Curtea a concluzionat că “marja de apreciere ar trebui, în teorie, să fie aceeaşi în ambele cazuri (a se vedea Von Hannover (nr.2) c. Germaniei, 17 februarie 2012, § 106; Axel Springer AG c.Germaniei, 17 februarie 2012, § 87; şi Couderc şi Hachette Filipacchi Associés, § 91).”

80. De asemenea, Curtea Europeană a notat că “în scopul îndeplinirii obligaţiei pozitive de protecţie a drepturilor unei persoane în conformitate cu articolul 8 din Convenţie (…), statul ar putea fi determinat să restrângă într-o anumită măsură drepturile altei persoane garantate de articolul 10 (...)” (a se vedea hotărârea Bédat c. Elveţiei [MC], nr.56925/08, 29 martie 2016). Atunci când examinează necesitatea restricţiei într-o societate democratică în interesul “protecţiei reputaţiei sau a drepturilor altora”, Curtea Europeană verifică dacă autorităţile naţionale au stabilit un just echilibru în cadrul asigurării protecţiei a două valori garantate de Convenţie, care ar putea fi în conflict una cu alta în anumite cazuri, şi anume libertatea de exprimare, protejată de articolul 10, pe de o parte, şi dreptul la viaţă privată, garantat de articolul 8 din Convenţie, pe de altă parte.

81. Aplicând principiile de mai sus cu privire la asigurarea protecţiei a două valori garantate - dreptul la informaţie şi dreptul la viaţa privată a altor persoane, Curtea menţionează următoarele.

82. Din specificul activităţii instituţiei Agentului guvernamental, Curtea constată existenţa anumitor premise care au determinat instituirea unor restricţii în exercitarea dreptului de acces la informaţiile prevăzute de norma contestată. Totuşi, Curtea observă că norma contestată este o normă de blanchetă care instituie restricţii excesive la informaţia aflată în posesia Agentului guvernamental şi nu permite individualizarea categoriilor de informaţii care urmează a fi restricţionate publicului.

83. În acest sens, Curtea reţine că, adiţional prevederilor Legii nr.151 din 30 iulie 2015, există un şir de acte normative adoptate anterior, care protejează confidenţialitatea unor informaţii deţinute de autorităţile publice, inclusiv a datelor cu caracter personal.

84. Astfel, prevederile articolului 8 din Legea privind accesul la informaţie stabilesc că datele cu caracter personal fac parte din categoria informaţiei oficiale cu accesibilitate limitată şi reprezintă date referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar constitui o violare a vieţii private, intime şi familiale, iar accesul la asemenea informaţie se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

85. De asemenea, dispoziţiile Legii privind protecţia datelor cu caracter personal prevăd confidenţialitatea categoriilor speciale de date cu caracter personal - care dezvăluie originea rasială sau etnică a persoanei, convingerile ei politice, religioase sau filozofice, apartenenţa socială, datele privind starea de sănătate sau viaţa sexuală, precum şi cele referitoare la condamnările penale, măsurile procesuale de constrângere sau sancţiunile contravenţionale.

86. În acest context, Curtea reţine că, datorită importanţei deosebite pe care o prezintă, informaţiile ce vizează datele cu caracter personal, a căror divulgare ar putea afecta drepturile persoanelor, beneficiază de o protecţie legală sporită şi prevalează asupra accesului liber la informaţie în cazurile expres prevăzute de lege.

87. Cu referire la informaţiile confidenţiale din corespondenţa Agentului guvernamental cu autorităţile publice, Curtea menţionează că corespondenţa secretă a autorităţilor este protejată de prevederile Legii cu privire la secretul de stat nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008, fiind supusă unui regim special de păstrare.

88. În egală măsură, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte corespondenţa Agentului guvernamental în contextul reglementării amiabile a unei cauze, articolul 62 §2 din Regulamentul Curţii Europene prevede că negocierile purtate în vederea obţinerii unei reglementări amiabile a unei cauze sunt confidenţiale şi nu trebuie să influenţeze observaţiile făcute de părţi în cadrul procedurii contencioase. Nici o comunicare scrisă sau orală, precum şi nici o ofertă de reglementare intervenită în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menţionată sau invocată în procedura contencioasă.

89. Însă, în partea ce ţine de necesitatea restricţionării accesului la corespondenţa Agentului guvernamental cu Curtea Europeană, Curtea relevă că, potrivit regulii generale de la articolul 40 § 2 din Convenţie, accesul la actele depuse la Secretariatul Curţii Europene nu este limitat pentru public, decât dacă Preşedintele Curţii Europene decide altceva.

90. În acelaşi timp, Regulamentul Curţii Europene prevede că regula generală nu se aplică actelor prezentate în vederea soluţionării amiabile a cauzei, care nu sunt accesibile publicului, precum şi actelor în procedura fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv pledoariile, care sunt confidenţiale, decât dacă Preşedintele Camerei nu decide altfel (pct. 33 şi 106 din Regulament).

91. Mai mult, Regulamentul Curţii Europene prevede că accesul publicului la un document sau la o parte a unui document poate fi restrâns în interesul moralei, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor o impun, sau atunci când, în circumstanţe speciale, în măsura în care este considerat strict necesar de Preşedintele Camerei, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

92. Din cele menţionate, Curtea reţine necesitatea examinării individualizate a solicitărilor de informaţii deţinute de Agentul guvernamental, într-o manieră similară celei a Curţii Europene, fără a fi exceptate integral şi în mod automat categoriile de informaţii, cum prevede norma contestată, de la aplicarea Legii privind accesul la informaţie.

93. În acest context, Curtea relevă că dacă o limitare se aplică doar unor informaţii deţinute de Agentul guvernamental, pentru a nu fi prejudiciate viaţa privată sau alte interese legitime, totuşi, accesul la restul informaţiilor de care acesta dispune urmează să fie prezentate la cerere, iar în cazul în care versiunea parţială a unui document devine lipsită de sens sau poate genera confuzii, accesul poate fi refuzat, astfel cum prevede Recomandarea Comitetului de Miniştri nr.2 din 21 februarie 2002 privind accesul la documentele oficiale.

94. Pentru considerentele enunţate supra, ţinând cont de specificul procedurii de reprezentare a statului în faţa Curţii Europene şi al obligaţiilor Agentului guvernamental ce derivă din aceasta, Curtea reţine ca fiind necesară reglementarea caracterului confidenţial al anumitor categorii de informaţii prevăzute de Legea nr.151 din 30 iulie 2015, fără însă a stabili o interdicţie de blanchetă.

95. În acest context, Curtea va emite o adresă Parlamentului în vederea identificării categoriilor de informaţii care ar urma să fie exceptate de la aplicarea prevederilor Legii privind accesul la informaţie, în funcţie de specificul activităţii Agentului guvernamental în exercitarea atribuţiilor sale, ţinând cont de raţionamentele menţionate.

96. În concluzie, Curtea reţine că norma contestată nu asigură un just echilibru între dreptul de acces la informaţie şi protecţia drepturilor altor persoane şi prin urmare nu este necesară într-o societate democratică.

97. Din aceste raţionamente, Curtea constată că dispoziţiile art.10 alin.(4) din Legea cu privire la Agentul guvernamental nr.151 din 30 iulie 2015 transgresează principiul proporţionalităţii, măsura prevăzută fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins şi prin aceasta fiind contrară articolului 34 combinat cu articolul 54 din Constituţie.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e), şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl Vitalie Zama, reprezentantul Asociaţiei obşteşti “Juriştii pentru Drepturile Omului”, în dosarul nr.2-674/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău.

2. Se declară neconstituţional articolul 10 alineatul (4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

ADRESĂ

La 18 mai 2016 Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea nr.16 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 10 alin.(4) din Legea cu privire la Agentul guvernamental nr.151 din 30 iulie 2015.

Prin această hotărâre, Curtea a declarat neconstituţional alineatul (4) de la articolul 10 din Legea cu privire la Agentul guvernamental, potrivit căruia: “Prevederile Legii nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie nu se aplică corespondenţei Agentului guvernamental cu Curtea Europeană şi cu alte autorităţi, precum şi materialelor din dosarele ce se află în procedura Agentului guvernamental.”

În hotărârea menţionată, Curtea a reţinut că exceptarea informaţiei deţinute de Agentul guvernamental de la aplicarea prevederilor Legii privind accesul la informaţie urmăreşte scopul legitim de protecţie a intereselor statului în procedurile de reprezentare în faţa Curţii Europene şi, în special, a drepturilor altor persoane (dreptul la viaţa privată, reputaţie ş.a.) şi a fost determinată de specificul procedurii de reprezentare a statului în faţa Curţii Europene şi de exercitarea corespunzătoare a obligaţiilor Agentului guvernamental.

În acelaşi timp, Curtea a constatat că norma cuprinsă la alineatul (4) de la articolul 10 din Legea cu privire la Agentul guvernamental instituie restricţii excesive cu privire la informaţia aflată în posesia Agentului guvernamental. Apreciind norma contestată ca fiind o normă de blanchetă, Curtea a subliniat că aceasta nu asigură un just echilibru între dreptul de acces la informaţie şi protecţia drepturilor altor persoane.

În acest sens, Curtea subliniază importanţa şi necesitatea reglementării caracterului confidenţial al anumitor informaţii deţinute de Agentul guvernamental, ţinând cont de raţionamentele expuse în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 18 mai 2016, însă fără a excepta integral şi în mod automat toate categoriile de informaţii deţinute.

Curtea solicită Parlamentului să examineze, în conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.