Hotărâre nr.17 din 03.05.2018 privind Raportul auditului programelor naţionale în ocrotirea sănătăţii la 31.12.2017
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
privind Raportul auditului programelor
naţionale în ocrotirea sănătăţii la 31.12.2017
nr. 17 din 03.05.2018
(în vigoare 15.06.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 195-209 art. 20 din 15.06.2018
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa secretarului general de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, dl Boris Gîlcă; şefului Direcţiei financiar-administrative din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, dl Anatol Gudumac; şefului Direcţiei management instituţional din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, dna Elena Gavriliţa; şefului Secţiei planificare asigurări sociale şi medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, dna Lilia Gantea; şefului Serviciului audit intern din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, dna Svetlana Anastasiuc; coordonatorului Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, dl Oleg Hîncu; directorului Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, dl Dumitru Parfentiev; şefului Direcţiei economie şi finanţe din cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, dl Sergiu Negritu; şefului Direcţiei contractare din cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, dl Ghenadie Damaşcan; şefului Secţiei colaborare internaţională din cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, dna Maria Livciu, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, în conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.20171, a examinat Raportul auditului programelor naţionale în ocrotirea sănătăţii la 31.12.2017.
______________________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017, în continuare - Legea nr.260 din 07.12.2017.
Misiunea de audit a fost realizată în temeiul art.31 şi art.32 din Legea nr.260 din 07.12.2017 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit pe anul 20182, Standardele de audit3, cadrul normativ intern, precum şi cu bunele practici în domeniu.
______________________________
2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.75 din 29.12.2017 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2018” (cu modificările şi completările ulterioare).
3 ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 400, aprobate pentru aplicare prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013; ISSAI 1000-9999, aprobate pentru aplicare prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014.
Examinând rezultatele auditului public extern şi audiind Raportul prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
în scopul realizării politicii social-economice a statului direcţionate spre dezvoltarea sistemului de sănătate, precum şi implementării Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-20174, la 11 iulie 2014 a fost semnat Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, în mărime de 20 milioane Drepturi Speciale de Tragere (în continuare – DST), pe un termen de 5 ani, care a fost ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.20155. Astfel, pentru anii 2015-2019 au fost stabilite 5 subprograme, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale fiind responsabil de implementarea a două dintre acestea.
______________________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017, în continuare - Legea nr.260 din 07.12.2017.
2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.75 din 29.12.2017 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2018” (cu modificările şi completările ulterioare).
3 ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 400, aprobate pentru aplicare prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013; ISSAI 1000-9999, aprobate pentru aplicare prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014.
4 Hotărârea Guvernului nr.1471 din 24.12.2007 “Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017”.
5 Legea nr.35 din 19.03.2015 pentru ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”.
Auditul informaţiilor financiare la 31.12.2017 reflectate în Raportul privind executarea bugetului, care constituie cheltuielile aparatului central al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, şi cheltuielile Proiectului de Asistenţă Tehnică a fost efectuat de Curtea de Conturi în baza mandatului său şi în condiţiile Acordului de finanţare.
Constatările auditului relevă caracterul permanent al denaturărilor aferente informaţiilor financiare ale cheltuielilor reflectate în Raportul privind executarea bugetului, care au condiţionat formularea opiniei cu rezerve. Astfel,
i. raportul financiar a fost denaturat cu suma de 350,8 mii lei, inclusiv din cauza nerespectării unor prevederi ale cadrului de reglementare în domeniul evidenţei contabile şi raportării financiare în sectorul bugetar;
ii. sistemul de management financiar şi control al entităţii se află la etapa iniţială de implementare, iar în activitatea auditului intern se constată rezerve.
La capitolul cheltuielile suportate pe parcursul anului 2017, din mijloacele financiare ale Proiectului de Asistenţă Tehnică (8376,5 mii lei, sau echivalentul a 438,1 mii dolari SUA), componentă a Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, s-a constatat că acestea oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine fidelă şi veridică a informaţiilor financiare.
Debursarea şi repartizarea resurselor financiare din contul Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova” (23,6 mil.lei) relevă că la baza delimitării mijloacelor debursate nu au stat criterii/reglementări concrete în raport cu responsabilităţile şi acţiunile desfăşurate de părţile implicate. Planificarea activităţilor pentru realizarea indicatorilor de debursare (24052,6 mii lei, sau echivalentul a 841,0 mii DST) a fost orientată prioritar la revizuirea şi punerea în aplicare a modalităţii de stimulare a asistenţei medicale primare bazate pe performanţă, precum şi la reforma unor spitale publice, acţiuni care urmau a fi îndeplinite de Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
Efectiv, pe parcursul anului 2017 a fost realizat indicatorul legat de debursare, aferent utilizării preţurilor DRG (Grupuri Omogene de Diagnostic), la contractarea serviciilor medicale spitaliceşti de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (970,5 mii DST, sau echivalentul a 23609,1 mii lei), fiind debursate mijloacele financiare pentru acest indicator.
Potrivit informaţiilor prezentate, în anul 2017 Compania Naţională de Asigurări în Medicină a beneficiat de mijloace financiare în sumă de 4626,1 mii lei, iar Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale i-au fost transferate de la bugetul de stat 18 983,0 mii lei, în timp ce indicatorul a fost realizat în totalitate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Prin urmare, lipsa reglementărilor privind delimitarea responsabilităţilor între fostul Minister al Sănătăţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină, dar şi lipsa interacţiunii datelor raportate ale indicatorilor de rezultat determină riscul de nerealizare a obiectivelor stabilite în Acordul de finanţare, precum şi nevalorificarea resurselor financiare creditare.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d), art.34 alin.(1), art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului programelor naţionale în ocrotirea sănătăţii la 31.12.2017, care este parte componentă a prezentei Hotărâri.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru întreprinderea măsurilor de rigoare în vederea implementării recomandărilor din Raportul de audit;
2.2. Oficiului Băncii Mondiale din Republica Moldova, pentru informare;
2.3. Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare.
3. Despre măsurile întreprinse privind executarea subpunctului 2.1. din prezenta Hotărâre şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit, se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni din data publicării prezentei Hotărâri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Prezenta Hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Veaceslav UNTILA |
| Nr.17. Chişinău, 3 mai 2018. | |
Anexă
la Hotărârea Curţii de Conturi
nr.17 din 03 mai 2018
RAPORTUL
auditului programelor naţionale în ocrotirea sănătăţii la 31.12.2017
|
LISTA ACRONIMELOR |
|
| DLI | Indicatori legaţi de debursări |
| MSMPS | Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale |
| DST | Drepturi Speciale de Tragere |
| BM | Banca Mondială |
| CNAM | Compania Naţională de Asigurări în Medicină |
| OMS | Organizaţia Mondială a Sănătăţii |
| DRG | Grupuri Omogene de Diagnostic |
| CNSP | Centrul Naţional de Sănătate Publică |
I. OPINIE DE AUDIT CU REZERVE ASUPRA INFORMAŢIILOR FINANCIARE
ALE RAPORTULUI PRIVIND EXECUTAREA BUGETULUI
Au fost auditate informaţiile financiare reflectate în Raportul privind executarea bugetului (Formularul FD-044), întocmite la 31 decembrie 2017, care reprezintă cheltuielile aparatului central al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
Activităţile desfăşurate de audit în scopul colectării probelor suficiente şi adecvate au permis auditului obţinerea unei asigurări rezonabile pentru a exprima opinia cu rezerve privind informaţiile financiare ale raportului privind executarea bugetului la aparatul central al MSMPS, întocmite pe anul bugetar expirat.
II. BAZA PENTRU OPINIA DE AUDIT CU REZERVE
Auditul a fost desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit (ISSAI 100, ISSAI 200 şi ISSAI 1000-2999)1 şi cu bunele practici în domeniul auditului public aplicate de Curtea de Conturi. Responsabilităţile noastre potrivit standardelor menţionate sunt expuse în secţiunea Responsabilitatea echipei de audit din prezentul Raport de audit. Misiunea de audit a fost efectuată independent faţă de entitatea auditată. Activităţile realizate în scopul colectării probelor suficiente, precum şi constatările expuse în Capitolul V. “Aspectele-cheie de audit” au demonstrat caracterul permanent al denaturărilor aferente informaţiilor financiare reflectate în Raportul privind executarea bugetului, care reprezintă cheltuielile aparatului central al MSMPS, aceste circumstanţe fiind condiţionate de carenţele sistemului de control intern.
Considerăm că probele colectate sunt suficiente şi adecvate, constatările fiind expuse în capitolul specificat, ceea ce a permis auditului obţinerea unei asigurări rezonabile pentru a exprima opinia cu rezerve, inclusiv:
- denaturarea cheltuielilor aferente serviciilor de locaţiune, cu suma de 242,7 mii lei, urmare a achitării plăţilor în avans (50,7 mii lei), precum şi depăşirea sumelor contractuale (192,0 mii lei) au fost determinate de nerespectarea prevederilor normative2, cât şi de carenţele controlului intern;
- denaturarea cheltuielilor prin efectuarea achiziţiilor de bunuri şi servicii fără încheierea contractelor cu agenţii economici (10,08 mii lei), precum şi în lipsa contului de plată (98,0 mii lei), ceea ce contravine cadrului normativ3.
___________________________
1 ISSAI 100, ISSAI 200, aprobate pentru aplicare prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013, ISSAI 1000-9999, aprobate pentru aplicare prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014.
2 Pct.1.4.3.1 din Planul de conturi contabile în sistemul bugetar şi Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015.
3 Pct.3 din Regulamentul achiziţiilor publice de valoare mică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.665 din 27.05.2016 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.665 din 27.05.2016); pct.3 din Regulamentul achiziţiilor publice de valoare mică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.148 din 14.12.2008 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.148 din 14.12.2008).
III. OPINIE DE AUDIT FĂRĂ REZERVE ASUPRA INFORMAŢIILOR
FINANCIARE ALE PROIECTULUI DE ASISTENŢĂ TEHNICĂ
Au fost auditate rapoartele financiare ale Proiectului de Asistenţă Tehnică4 la situaţia din 31 decembrie 2017, ale cărui cheltuieli pe parcursul anului de raportare au constituit 8.376,5 mii lei, sau echivalentul a 438,1 mii dolari SUA, care reprezintă cheltuielile suportate din mijloacele financiare ale Proiectului menţionat, componentă a Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”.
În opinia auditului, bazată pe probe suficiente şi adecvate, informaţiile financiare ale Proiectului de Asistenţă Tehnică, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine fidelă şi veridică a acestora.
___________________________
4 Sursele şi utilizarea fondurilor din mijloacele Proiectului de Asistenţă Tehnică din cadrul Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, la finele semestrului încheiat la 31 decembrie 2017, dolari SUA; Raportul privind executarea cheltuielilor din mijloacele Proiectului de Asistenţă Tehnică din cadrul Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, la finele semestrului încheiat la 31 decembrie 2017, mii dolari SUA; Declaraţia de contabilitate DA-A aferentă Proiectului de Asistenţă Tehnică din cadrul Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, la finele semestrului încheiat la 31 decembrie 2017, dolari SUA.
IV. PREZENTAREA DOMENIULUI AUDITAT
Reforma administraţiei publice centrale
Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale este organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul sănătăţii, muncii, protecţiei sociale şi demografiei5.
Reforma administraţiei publice centrale a fost iniţiată în conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr.189 din 21.07.2017 “Pentru aprobarea listei ministerelor”, iar potrivit Hotărârii Guvernului nr.594 din 26.07.2017 “Cu privire la restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate”, a fost desfăşurată procedura de reorganizare a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, prin absorbţia Ministerului Sănătăţii, devenind succesor de drepturi şi obligaţii al acestuia.
În conformitate cu restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate şi în scopul asigurării redistribuirii alocaţiilor bugetare, în perioada 22 august - 1 septembrie 2017 a fost stopată executarea cheltuielilor autorităţilor finanţate din bugetul de stat atât pentru fostul Minister al Sănătăţii, cât şi pentru Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Astfel, începând cu 1 septembrie, codurile IBAN pentru veniturile colectate au fost închise, ulterior acestea fiind modificate ca urmare a desfăşurării procesului de restructurare.
Astfel, odată cu restructurarea celor două ministere, alocaţiile bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 20176 au fost modificate. În acest sens, auditul a analizat/examinat cheltuielile aparatelor centrale (Formularul FD-044) atât al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cât şi al Ministerului Sănătăţii la situaţia din 31.08.2017. Necesitatea auditării cheltuielilor reflectate în rapoartele privind executarea bugetului pentru fiecare minister separat rezidă în procesul de consolidare a acestora urmare a reorganizării, astfel încât la situaţia din 31.12.2017 cheltuielile aparatelor centrale au fost comasate şi raportate pentru Ministerul nou creat.
___________________________
5 Pct.2 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.694 din 30.08.2017.
6 Legea bugetului de stat pentru anul 2017 nr.279 din 16.12.2016.
Date generale despre Programul “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”
MSMPS este responsabil7 de realizarea obiectivelor strategice la nivel naţional în sistemul de sănătate, beneficiind de susţinerea partenerilor externi de dezvoltare. Astfel, pentru realizarea politicii social-economice a statului, direcţionată spre dezvoltarea sistemului de sănătate, precum şi în scopul implementării Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-20178, la 11 iulie 2014 a fost semnat Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, în vederea realizării Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, în mărime de 20 milioane DST, pe un termen de 5 ani, ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.20159. Creditul a fost acordat pe o perioadă de rambursare de 20 ani, termenul de graţie fiind de 5 ani şi rata dobânzii anuale de 1,25%, taxa de angajament – 0,5% per an, şi taxa de deservire – 0,75% per an.
Prevederile Acordului de finanţare10 stabilesc că creditul în sumă echivalentă cu douăzeci milioane Drepturi Speciale de Tragere (20.000.000 DST) vor fi repartizate, după cum urmează:
(a) suma de optsprezece milioane şase sute mii Drepturi Speciale de Tragere (18.600.000 DST) urmează să fie alocată pentru Programul care constituie parte integrantă a Operaţiunii;
(b) suma de un milion patru sute mii Drepturi Speciale de Tragere (1.400.000 DST) urmează să fie alocată pentru Proiectul care constituie parte integrantă a Operaţiunii, în vederea susţinerii finanţării Operaţiunii.
Obiectivul Operaţiunii stabilit în Acord este de a contribui la reducerea riscurilor-cheie ale bolilor netransmisibile şi la ameliorarea eficienţei serviciilor de sănătate din Republica Moldova. Potrivit prevederilor Acordului de finanţare11, Operaţiunea constă din: (i) Program şi (ii) Proiect de Asistenţă Tehnică – “Consolidarea capacităţii Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină întru realizarea Programului”, MSMPS fiind responsabil de realizarea celor două subprograme din cinci stabilite în Program12, şi anume:
1) Politici şi managementul în sectorul sănătăţii – care constituie cheltuielile aparatului central al MSMPS şi care reprezintă bugetul operaţional al Ministerului pentru a-şi îndeplini funcţiile sale13;
2) Programele Naţionale Speciale de Sănătate – care prevăd realizarea activităţilor indicate în Programul Naţional privind Controlul Tutunului.
___________________________
7 Hotărârea Guvernului nr.1471 din 24.12.2007 “Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017” (în continuare – Hotărârea Guvernului nr.1471 din 24.12.2007).
8 Hotărârea Guvernului nr.1471 din 24.12.2007.
9 Legea nr.35 din 19.03.2015 pentru ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova” (în continuare – Acordul de finanţare, ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.2015).
10 Art.II din Acordul de finanţare, ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.2015.
11 Art.II pct.2.01. din Acordul de finanţare, ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.2015.
12 Art.III pct.3.01 din Acordul de finanţare, ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.2015.
13 Pct.26 (i) din Documentul de evaluare a Programului privind creditul propus în valoare de 20 mil. DST, echivalentul a 30,8 mil. dolari SUA pentru Operaţiunea de transformare a sectorului sănătăţii, aprobat la 30.04.2014.
V. ASPECTELE-CHEIE DE AUDIT
5.1. Cheltuielile suportate din sursele Programului “Politici şi managementul în sectorul sănătăţii” reprezintă bugetul operaţional14 şi rezumă cheltuielile aparatelor centrale ale fostelor Ministere al Sănătăţii şi al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pe 8 luni, precum şi cheltuielile pe 4 luni ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (după reorganizare).
Reforma administraţiei publice centrale15 prin procedura de reorganizare a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, cu absorbţia Ministerului Sănătăţii, a determinat auditarea cheltuielilor acestora la situaţia din 31.08.2017, precum şi a cheltuielilor aparatului central al actualului Minister al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, la situaţia din 31.12.2017.
Executarea cheltuielilor de către fostul Minister al Sănătăţii pentru 8 luni ale anului de raportare, din contul cheltuielilor aferente realizării subprogramului “Politici şi managementul în sectorul sănătăţii”, a constituit suma de 8.026,0 mii lei, cheltuielile efective reprezentând 8.639,2 mii lei. Cheltuielile aparatului central al MSMPS, pentru 4 luni ale anului 2017, au fost executate în sumă de 8.983,3 mii lei, cu 878,0 mii lei mai puţin faţă de plafonul precizat. Cheltuielile efective au constituit 10.235,5 mii lei, depăşind nivelul cheltuielilor aprobate cu 374,2 mii lei, urmare a datoriilor curente pentru remunerarea muncii.
Rapoartele privind executarea bugetelor atât ale Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pentru 8 luni, cât şi al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale pentru ultimul trimestru al anului 2017 (Formularul FD-044) sunt prezentate în Anexele nr.2, nr.3 şi nr.4 la prezentul Raport de audit.
Conform datelor reflectate, se denotă că cele mai semnificative cheltuieli au fost cele de personal, care constituie o pondere de 50% din totalul cheltuielilor şi includ retribuirea muncii, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, fiind urmate de cheltuielile destinate plăţii pentru mărfurile şi serviciile achiziţionate, cu o pondere totală de 13%.
___________________________
14 Pct.26 (i) din Documentul de evaluare a Programului privind creditul pentru Republica Moldova pentru Operaţiunea de transformare a sectorului sănătăţii, aprobat la 30.04.2014.
15 Hotărârea Guvernului nr.594 din 26.07.2017 “Cu privire la restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate” (în continuare – Hotărârea Guvernului nr.594 din 26.07.2017).
5.1.1. Cheltuielile raportate aferente serviciilor de locaţiune nu reprezintă o imagine fidelă şi veridică, fiind denaturate cu suma de 242,7 mii lei urmare a achitării plăţilor în avans (50,7 mii lei), precum şi depăşirea sumelor contractuale (192,0 mii lei).
În cadrul auditului s-a stabilit că fostul Minister al Sănătăţii a admis în anul 2017, în raport cu o entitate, achitarea dublă a facturii aferente serviciilor de locaţiune (din 31.12.2016, în sumă de 50,7 mii lei). Aceste circumstanţe au determinat depăşirea valorii serviciilor facturate, precum şi depăşirea sumei contractuale cu 37,0 mii lei, prin ce nu a fost asigurată respectarea prevederilor normative16.
Analiza de către auditor a exactităţii facturării serviciilor prestare de către o entitate publică, prin contrapunerea articolelor, volumului şi valorii acestora cu cele din contract, a stabilit că valoarea serviciilor facturate s-a efectuat cu depăşirea sumei contractuale cu 155,0 mii lei, ceea ce contravine prevederilor normative17.
Circumstanţele menţionate indică necesitatea îmbunătăţirii proceselor de control intern la acest capitol, cu asigurarea respectării cadrului normativ, înregistrării şi raportării fidele a cheltuielilor aferente achiziţionării bunurilor şi serviciilor.
___________________________
16 Pct.1.4.3.1 din Planul de conturi contabile în sistemul bugetar şi Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015.
17 Pct.15 şi pct.20 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.665 din 27.05.2016.
5.1.2. Achiziţionarea bunurilor urmează a fi efectuată în baza planificării achiziţiilor, iar carenţele controlului intern au cauzat denaturarea cheltuielilor prin efectuarea achiziţiilor de bunuri şi servicii fără încheierea contractelor cu agenţii economici (10,08 mii lei), precum şi în lipsa contului de plată (98,0 mii lei).
Contrar cadrului normativ18, fostul Minister al Sănătăţii a admis la 31.08.2017 achiziţionarea bunurilor şi serviciilor în lipsa confirmării contului de plată în sumă de 12,0 mii lei, depăşirea sumelor contractuale cu 7,0 mii lei în cazul a 2 agenţi economici, prin ce nu a fost asigurată respectarea prevederilor normative19, ceea ce a determinat denaturarea cheltuielilor cu suma de 19,0 mii lei20.
De asemenea, la situaţia din 31.08.2017, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a efectuat achiziţionarea de bunuri şi servicii neplanificate, prin admiterea achiziţionării acestora fără încheierea contractelor cu agenţii economici (10,0 mii lei), precum şi fără confirmarea prin contul de plată în valoare de 40,0 mii lei21.
MSMPS, la finele anului 2017 (4 luni), a efectuat plăţi în lipsa contului de plată în sumă de 39,0 mii lei22, situaţie ce a determinat realizarea cheltuielilor neprevăzute şi aplicarea incorectă a procesului de achiziţie prin efectuarea cheltuielilor nejustificate din punct de vedere economic.
___________________________
18 Pct.3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.665 din 27.05.2016; pct.3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.148 din 14.12.2008.
19 Pct.1.4.3.1 din Planul de conturi contabile în sistemul bugetar şi Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015.
20 Contul 333110 – 0,5 mii lei; contul 336110 – 2,3 mii lei; contul 222400 – 1,0 mie lei; contul 222720 – 6,0 mii lei; contul 222220 – 2,2 mii lei; contul 318110 – 0,4 mii lei; contul 222500 – 5,0 mii lei; contul 339110 – 2,0 mii lei.
21 Contul 222990 – 21,2 mii lei; contul 332110 – 3,5 mii lei; contul 336110 – 1,6 mii lei; contul 222500 – 2,7 mii lei; contul 339110 – 0,6 mii lei; contul 222400 – 6,5 mii lei; contul 222720 – 1,0 mie lei.
22 Contul 222720 – 0,3 mii lei; contul 222990 – 6,2 mii lei; contul 336110 – 22,5 mii lei; contul 222500 – 0,6 mii lei; contul 222720 – 0,2 mii lei; contul 222210 – 0,5 mii lei; contul 339110 – 0,4 mii lei; contul 222400 – 1,0 mie lei; contul 222910 – 6,3 mii lei.
5.2. Cheltuielile suportate din sursele Proiectului de Asistenţă Tehnică prezintă o imagine fidelă şi veridică şi nu sunt însoţite de denaturări semnificative.
Cheltuielile efectuate din mijloacele Proiectului de Asistenţă Tehnică au menirea de a sprijini realizarea obiectivelor Programului prin consolidarea capacităţilor MSMPS şi ale CNAM.
Astfel, pentru a acorda o asistenţă tehnică adecvată şi în timp util, din cauza că MSMPS dispune de o capacitate limitată de achiziţionare a serviciilor de consultanţă, din valoarea totală a Acordului de finanţare (30,8 mil. dolari SUA) a fost prevăzută suma de 2,1 mil. dolari SUA, în cadrul unei componente separate ce va urma procedurile de creditare pentru investiţii, din care urmează a fi finanţat un set selectat de activităţi de asistenţă tehnică şi de consolidare a capacităţilor23.
La finele anului 2017, MSMPS a raportat cheltuieli aferente Proiectului de Asistenţă Tehnică în sumă de 8.376,5 mii lei, sau echivalentul a 438,1 mii dolari SUA. Cheltuielile ce ţin de implementarea activităţilor Proiectului şi cheltuielile aferente suportului instituţional au fost raportate în sumă de 7.670,7 mii lei (echivalentul a 399,4 mii dolari SUA) şi, respectiv, de 705,8 mii lei (echivalentul a 38,7 mii dolari SUA).
În scopul realizării acţiunilor stabilite pentru implementarea Proiectului menţionat, au fost încheiate 15 contracte cu agenţi economici furnizori/prestatori, inclusiv cu personalul din cadrul Unităţii de management a Proiectului, în sumă de, respectiv, 1.066,2 mii dolari SUA, 501,2 mii lei şi 81,7 mii euro.
Verificările efectuate de audit prin examinarea sumelor aferente clauzelor contractuale, documentelor contabile şi altor informaţii nu au stabilit devieri de la criteriile stabilite, înregistrările în evidenţa contabilă fiind confirmate de documentele primare, inclusiv de anexele la acestea, care confirmă prestarea serviciilor/livrarea mărfurilor.
Verificarea raportării soldurilor mijloacelor băneşti la 31.12.2017, prin analiza şi cuantificarea tuturor tranzacţiilor efectuate prin intermediul contului curent şi contrapunerea datelor reflectate în Notele de contabilitate, nu a stabilit devieri.
În conformitate cu restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate24, la 21.09.2017 a avut loc transferarea soldului în valută străină în sumă de 72,6 mii dolari SUA, precum şi diferenţele de curs valutar.
Soldul mijloacelor financiare rămase în cont la 31.12.2017 a constituit 49,7 mii dolari SUA, fiind confirmate, inclusiv, de Ministerul Finanţelor.
___________________________
23 Pct.20 din Documentul de evaluare a Programului privind creditul propus în valoare de 20 milioane DST (echivalentul a 30,8 milioane dolari SUA) pentru Republica Moldova pentru Operaţiunea de transformare în domeniul sănătăţii, aprobat la 30.04.2014.
24 Hotărârea Guvernului nr.594 din 26.07.2017.
VI. MENŢIUNI PRIVIND CONTINUITATEA ACTIVITĂŢII
Conform Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, Operaţiunea de Modernizare a Sectorului Sănătăţii urma a fi implementată pe o durată de 5 ani, data încheierii acesteia fiind 30 martie 2019. Conform Notei de Memoriu25, pentru a asigura realizarea tuturor indicatorilor debursabili, precum şi absorbţia integrală a mijloacelor creditare, BM a acceptat extinderea termenului de realizare a Operaţiunii de Modernizare a Sectorului Sănătăţii în Republica Moldova cu 12 luni, adică până la 30 martie 2020.
În perioada auditată, realizarea Programului a fost afectată de reforma autorităţilor publice centrale26, care a condiţionat procedura de reorganizare prin absorbţie a Ministerului Sănătăţii de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi crearea autorităţii centrale de specialitate – Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Ultimul a devenit succesor de drepturi şi obligaţii. Astfel, această reformă a demarat în semestrul doi al anului 2017, unităţile de personal fiind optimizate semnificativ (de cca 50%: de la 210 unităţi pentru 2 ministere la 105 pentru ministerul nou creat). Reieşind din priorităţile strategice ale domeniului sănătăţii de care beneficiază populaţia republicii, acestea denotă necesitatea revizuirii, ajustării atribuţiilor şi obligaţiilor angajaţilor, în scopul asigurării lor, precum şi a drepturilor constituţionale la serviciile de sănătate ale cetăţenilor.
În contextul relevanţei scopului propus de acest Program, se denotă că lipsa delimitării exacte a atribuţiilor responsabililor de realizarea politicilor şi indicatorilor de sănătate determină riscul de neatingere a aşteptărilor şi a calităţii acestora. Totodată, cerinţele înalte de îndeplinire a atribuţiilor şi lipsa criteriilor şi condiţiilor de stimulare faţă de resursele umane ale instituţiilor implicate în realizarea Programului pot condiţiona riscuri în domeniu şi efecte posibile de nerealizare a obiectivelor şi acţiunilor Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”.
___________________________
25 Nota de Memoriu din 27.10.2017 referitor la evaluarea intermediară a operaţiunii Modernizarea Sectorului Sănătăţii în Republica Moldova.
26 Hotărârea Guvernului nr.594 din 26.07.2017.
VII. ALTE ASPECTE
Subprogramul “Politici şi managementul în sectorul sănătăţii”
7.1. Obiectivele aferente subprogramului “Politici şi managementul în sectorul sănătăţii” sunt la etapa de actualizare.
Potrivit prevederilor Acordului de finanţare27, pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Sănătate, MSMPS este responsabil de realizarea subprogramelor:
- Politici şi managementul în sectorul sănătăţii, în cadrul căruia este responsabil de realizarea indicatorului de debursare nr.9 “Procentul spitalelor publice din Chişinău care se află sub un management comun, de la nivelul de referinţă de 0%”;
- “Programe Naţionale Speciale de Sănătate – realizarea activităţilor indicate în Programul Naţional privind Controlul Tutunului”.
Conform prevederilor Acordului de finanţare28, pentru retragerea mijloacelor financiare ale Programului au fost stabilite o serie de rezultate care trebuie realizate de MSMPS, fiind măsurate prin indicatori specifici legaţi de debursări, iar cota de finanţare alocată fiecărui indicator corespunde nivelului de efort necesar pentru realizarea acestuia şi/sau fiind evidenţiat rolul acestuia în vederea atingerii obiectivului de dezvoltare al Proiectului. Astfel, fondurile creditului urmează a fi debursate de Ministerul Finanţelor în funcţie de nivelul de îndeplinire a indicatorilor aferenţi debursărilor de către părţile implicate.
Pentru anul 2017, prin Legea bugetului de stat pentru anul 201729 au fost aprobate mijloace financiare în sumă de 24.052,6 mii lei din contul împrumutului acordat de BM pentru realizarea Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”30. Astfel, în bugetul de stat, la grupa “Ocrotirea sănătăţii”, pentru anul de referinţă au fost aprobate aceste mijloace financiare, care au fost repartizate, după cum urmează: 19.426,5 mii lei – MSMPS, şi 4.626,1 mii lei – CNAM31.
Suma alocaţiilor planificate şi aprobate iniţial de 24.052,6 mii lei (echivalentul a 841,0 mii DST) a inclus alocaţiile aferente realizării indicatorilor legaţi de debursări:
- orientat spre revizuirea şi punerea în aplicare a schemei de stimulare bazate pe performanţă în asistenţa medicală primară (indicatorul nr.6 – 323,5 mii DST), pentru care au fost elaborate reglementări în acest sens şi transmise CNAM pentru utilizarea la contractarea serviciilor cu instituţiile medicale în domeniu. Deşi activităţile privind realizarea indicatorului respectiv au fost efectuate în anul 2017, debursarea mijloacelor financiare urmează a fi efectuată în 2018;
- destinat reformei unor spitale publice din mun. Chişinău, care se află sub administrare comună (indicatorul nr.9 – 517,5 mii DST). Acest indicator nu a fost realizat urmare a deciziei de stopare temporară a promovării conceptului32. Astfel, la finele lunii iulie 2017 s-a decis stoparea temporară a promovării “Concepţiei reformării spitalelor”, iar în cadrul evaluării Programului la mijloc de termen s-a decis revizuirea acestui indicator cu păstrarea plasării doar a 3 spitale sub un management comun. Aceste circumstanţe au determinat amânarea atingerii indicatorului, fapt ce a condiţionat nevalorificarea în anul 2017 a mijloacelor financiare în sumă de 517,5 mii DST, echivalentul a 724,5 mii dolari SUA.
Pe parcursul anului 2017, CNAM a realizat indicatorul legat de debursare aferent utilizării preţurilor DRG la contractarea serviciilor medicale spitaliceşti (indicatorul nr.8 – 970,5 mii DST, echivalentul a 23.609,1 mii lei). Astfel, au fost debursate mijloacele financiare pentru acest indicator.
Potrivit informaţiilor prezentate, în 2017 CNAM a beneficiat de mijloace financiare în sumă de 4.626,1 mii lei, iar MSMPS i-au fost transferate mijloace financiare de la bugetul de stat în sumă de 18.983,0 mii lei.
Prevederile Acordului de finanţare, precum şi ale Acordului de implementare, semnat la 07.05.2015 între MSMPS şi CNAM, stabilesc că responsabil de realizarea indicatorilor de debursare nr.1 şi nr.9 este Ministerul, iar de îndeplinirea indicatorilor de debursare nr.6 şi nr.8 – CNAM.
Evaluările auditului prin prisma analizei mijloacelor financiare planificate în bugetul de stat, debursate şi efectiv transferate către MSMPS şi CNAM, relevă neconcordanţa resurselor financiare repartizate în raport cu responsabilităţile şi activităţile efectuate pentru realizarea indicatorilor legaţi de debursări.
Ţinând cont de prevederile Acordului de finanţare33, mijloacele financiare aferente indicatorilor legaţi de debursări pe instituţiile responsabile de implementare urmau a fi repartizate în proporţie de 100% către CNAM, aceasta fiind responsabilă de realizarea indicatorului de debursare nr.8 “Implementarea şi actualizarea preţurilor DRG pentru achitarea spitalelor publice pentru asistenţă acută”.
Mijloacele financiare debursate din contul împrumutului acordat de BM se prezintă, structurate în tabel, după cum urmează:
|
Tabelul |
||||||||||
| Instituţii responsabile |
Indicatori debursabili | Suma totală alocată, mii DST |
Planificat, mii DST |
Planificat, mii lei |
Planificat, mii dolari SUA |
Debursat, mii DST |
Debursat, mii lei |
Debursat, mii dolari SUA |
Conform Legii bugetului de stat pentru anul 2017 | |
| 2017 | 2017 | 2017 | 2017 | 2017 | 2017 | aprobat | tran- sferat |
|||
| MSMPS | DLI 9: Spitalele publice din Chişinău, care se află sub administrare comună | 2588.0 | 517.5 | 14 800.5 | 724.5 | - | - | - | - | - |
| CNAM | DLI 8: Utilizarea preţurilor DRG actualizate pentru plăţile CNAM către spitalele publice de îngrijiri acute | 1294.0 | - | - | - | 970.5 | 23 609.1 | 1 363.3 | - | - |
| CNAM | DLI 2: Adulţi cu hipertensiune a căror tensiune arterială este sub control | 2588.0 | - | - | - | - | - | - | - | - |
| CNAM | DLI 6: Revizuirea şi punerea în aplicare a schemei de stimulare bazate pe performanţă în asistenţa medicală primară | 1294.0 | 323.5 | 9 252.1 | 452.9 | - | - | - | - | - |
| CNAM | DLI 7: Introducerea stimulentelor bazate pe performanţă pentru a îmbunătăţi (i) eficienţa şi (ii) calitatea îngrijirii în spitale | 1294.0 | - | - | - | - | - | - | - | - |
| MSMPS | DLI 1: Prevalenţa fumatului în rândul adulţilor | 2588.0 | - | - | - | - | - | - | - | - |
|
Modul de planificare şi repartizare a mijloacelor financiare debursate |
||||||||||
| Instituţiile implicate în realizarea acţiunilor pentru atingerea indicatorilor debursabili | Mijloace financiare planificate pentru a fi transferate | Efectiv transferat | ||||||||
| MSMPS | 679.3 | 19426.5 | 951.0 | x | 18 983.0 | x | - | - | ||
| CNAM | 161.8 | 4626.1 | 226.5 | x | 4 626.1 | x | - | - | ||
| TOTAL | 841.1 | 24052.6 | 1177.5 | 970.5 | 23609.1 | 1363.3 | 24052.6 | 23 609.1 | ||
|
Sursă: Acordul de finanţare şi Legea bugetului de stat pentru anul 2017. |
||||||||||
Potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 201734, mijloacele financiare aprobate în sumă de 24.052,6 mii lei pentru realizarea Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova” au fost repartizate în sumă de 18.983,0 mii lei MSMPS, ceea ce reprezintă o pondere de 80% din totalul mijloacelor creditare debursate. CNAM a beneficiat de mijloace financiare în sumă de 4.626,1 mii lei, valoarea acestora constituind 20% din totalul resurselor debursate.
Analiza auditului referitor la planificarea şi aprobarea mijloacelor financiare prin Legea bugetului de stat pe anul 2017, precum şi repartizarea sumelor relevă că la baza delimitării mijloacelor debursate nu au stat criterii/reglementări concrete, iar auditului nu i-au fost prezentate justificări aferente divizării resurselor financiare în raport cu responsabilităţile şi acţiunile realizate de părţile implicate. Prin urmare, lipsa reglementărilor exhaustive privind delimitarea activităţilor şi raportarea indicatorilor de rezultat atât la MSMPS, cât şi la CNAM determină riscul de nerealizare a activităţilor stabilite în Acordul de finanţare, precum şi nevalorificarea mijloacelor financiare creditare.
___________________________
27Ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.2015.
28Art.III pct.3.01. secţiunea IV, pct.1 şi pct.2 din Acordul de finanţare ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.2015.
29Legea bugetului de stat pentru anul 2017 nr.279 din 16.12.2016.
30Scrisoarea Ministerului Finanţelor nr.10/1-6/99 din 05.04.2018.
31Scrisoarea MSMPS nr.01-3/3-13 din 20.01.2017.
32Raportul de progres privind implementarea Operaţiunii (Programului şi Proiectului) de modernizare a sectorului sănătăţii în semestrul II 2017, Scrisoarea MSMPS nr.21-2/43p din 07.02.2018.
33Art.II din Acordul de finanţare ratificat prin Legea nr.35 din 19.03.2015.
34Legea bugetului de stat pentru anul 2017 nr.279 din 16.12.2016.
Subprogramul “Programe Naţionale Speciale de Sănătate privind Activităţile de Control al Tutunului”
7.2. Implementarea obiectivelor aferente subprogramului “Programe Naţionale Speciale de Sănătate – realizarea activităţilor indicate în Programul Naţional privind Controlul Tutunului” are loc cu unele amânări de la termenele stabilite iniţial în Acordul de finanţare, ceea ce va cauza valorificarea cu întârziere a fondurilor de finanţare.
MSMPS este responsabil de realizarea indicatorului de debursare 1 “Prevalenţa fumatului la adulţi, comparativ cu situaţia iniţială privind fumatul”, care rezidă în diminuarea ratei fumătorilor pentru perioada Programului (martie 2015 – martie 2019), cu 1% în anul al 2-lea şi cu 2% în anul al 4-lea, fiind stabilit în cadrul subprogramului “Programe Naţionale Speciale de Sănătate”, care constă în realizarea activităţilor indicate în Programul Naţional privind Controlul Tutunului.
Realizarea Planului de acţiuni privind implementarea Programului Naţional privind Controlul Tutunului este unul dintre obiectivele stabilite în Strategia de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Sănătate pentru anii 2008-2017, ale cărei activităţi sunt direcţionate spre protecţia cetăţenilor de impactul consumului de alcool şi tutun.
Centrul Naţional de Sănătate Publică a fost desemnat responsabil de realizarea măsurilor prevăzute pentru atingerea obiectivelor specifice stabilite în Programul Naţional privind Controlul Tutunului.
Conform informaţiilor prezentate35 auditului, CNSP a realizat pe parcursul anului 2017 un şir de acţiuni privind reducerea numărului de fumători, prevenirea supunerii la fumul de tutun, printre care:
− întreprinderea măsurilor de majorare a taxelor la produsele din tutun;
− instituirea liniei fierbinţi gratuite pentru populaţie şi agenţii economici privind consecinţele fumatului, prevederile legislaţiei în domeniul controlului tutunului, precum şi pentru consiliere şi renunţare la fumat;
− efectuarea investigaţiilor de laborator a brandurilor de produse din tutun de provenienţă autohtonă, cât şi din import;
− desfăşurarea seminarelor de instruire a cadrelor în domeniul controlului tutunului etc.
De asemenea, la data de 01.09.2017, prin Hotărâre de Guvern a fost aprobat Regulamentul sanitar privind avertismentele de sănătate şi etichetarea produselor din tutun, a tutunului destinat rulării în ţigarete şi a produselor conexe, care stabileşte cerinţele privind conţinutul şi prezentarea avertismentelor de sănătate, conţine informaţiile care trebuie specificate pe pachetul unitar şi pe ambalajul exterior al produselor din tutun, al tutunului destinat rulării în ţigarete şi al produselor conexe.
Pentru a testa rezultatele preliminare privind reducerea ratei fumătorilor la mijlocul termenului de implementare a Proiectului, a fost efectuat în primăvara anului 2017 studiul “Cunoştinţe, atitudini şi practici”, realizat de OMS, cu suportul financiar al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare. Rezultatele studiului nu au fost validate până în prezent.
Deşi conform Acordului de finanţare pentru anul 2017 a fost prevăzută debursarea sumei de 1165,0 DST, BM a fost de acord cu amânarea debursării intermediare pentru anul 2019 aferente acestui indicator36. Astfel, atingerea indicatorului debursabil nr.1 “Prevalenţa fumatului la adulţi, comparativ cu situaţia iniţială privind fumatul” se preconizează a fi evaluată şi verificată final prin studiul STEPS, planificat pentru anul 2018 de către OMS în cooperare cu Agenţia de Sănătate Publică. Colectarea datelor pentru acest studiu va demara în a doua jumătate a anului 2018, iar rezultatele vor fi prezentate în trimestrul I al anului 2019.
___________________________
35Scrisoarea CNSP nr.02-2/814 din 28.03.2018 “Cu privire la realizarea Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2017-2021 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acestuia în anul 2017”.
36Pct.6 din Nota Băncii Mondiale: “Moldova HTO Feb-Mar visit AM Apr-06-2016 final”.
7.3. Referitor la implementarea sistemului de management financiar şi control în cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale se constată rezerve.
În conformitate cu Legea nr.229 din 23.09.201037, MSMPS are obligaţia de a organiza şi implementa sistemul de management financiar şi control pentru asigurarea principiilor bunei guvernări şi atingerea obiectivelor entităţii publice. Activităţile de control urmează a fi organizate şi realizate în toate procesele operaţionale şi la toate nivelurile entităţii publice. Totodată, Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 stabileşte în mod expres că entitatea este obligată să organizeze un sistem de control intern.
Urmare a solicitării spre analiză a documentelor justificative privind implementarea sistemului de management financiar şi control, se constată rezerve întrucât:
√ nu au fost elaborate proceduri scrise cu privire la controlul intern şi urmează a fi descrise procesele aferente gestionării fondurilor publice;
√ nu a fost instituit un registru al riscurilor.
Activitatea de audit intern a MSMPS este una funcţională, dar nu este suficient de documentată. Totodată, se denotă că pentru anul 2017 la fostul Minister al Sănătăţii au fost planificate 4 misiuni de audit, dintre care au fost realizate doar două, acestea nefiind aprobate de către ministrul sănătăţii. La acest aspect este relevant de menţionat că, potrivit Planului anual de acţiuni al Serviciului audit intern din cadrul MSMPS, au fost planificate 2 misiuni de audit, nefiind realizate niciuna.
Deşi anul de referinţă a fost unul de reforme pentru fostele autorităţi publice centrale, comasarea acestora impunând noi obiective, oportunităţi, strategii şi, respectiv, alte riscuri, entitatea nu a intensificat procedurile de control intern în scopul îmbunătăţirii activităţii entităţii şi identificării, evaluării şi gestionării riscurilor.
Aceste circumstanţe nu asigură evaluarea obiectivă a sistemului de management financiar şi control, neoferind conducerii recomandări pentru perfecţionarea şi îmbunătăţirea activităţii ministerului.
La 21.04.2018 entitatea a prezentat acţiunile aprobate aferente implementării sistemului de management financiar şi control pentru anul 2018.
___________________________
37Legea nr.229 din 23.09.2010 privind controlul financiar public intern.
VIII. IMPLEMENTAREA RECOMANDĂRILOR AUDITURILOR PRECEDENTE
În ce priveşte verificarea nivelului de executare a cerinţelor din Hotărârea Curţii de Conturi nr.16 din 26.04.2017 “Cu privire la Raportul auditului situaţiilor financiare consolidate ale Ministerului Sănătăţii şi instituţiilor din subordine întocmite la 31.12.2016”, se relevă că cerinţa nr.2.3 a fost executată parţial, fiind prezentat auditului planul de acţiuni aprobat de Ministerul Sănătăţii în luna ianuarie 2017, care nu a fost reexaminat prin prisma cerinţei elaborării şi aprobării reglementărilor exhaustive privind implicarea nemijlocită a fiecărei instituţii în realizarea Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, ţinând cont de competenţele şi responsabilităţile legale, cu delimitarea realizării activităţilor de către Ministerul Sănătăţii şi CNAM şi interacţiunea datelor raportate ale indicatorilor de rezultat, respectiv, debursarea şi beneficierea de mijloacele financiare creditate.
Totodată, cu referire la recomandarea nr.2 din Raportul auditului situaţiilor financiare consolidate ale Ministerului Sănătăţii şi instituţiilor din subordine întocmite la 31.12.201638, se menţionează că aceasta a fost parţial executată. Deşi au fost transmise somaţii persoanelor cărora le-au fost achitate nejustificat mijloace financiare (24,5 mii lei), doar de la o singură persoană a fost recuperată suma de 3,2 mii lei. Auditului nu i-au fost prezentate confirmări privind întreprinderea măsurilor, potrivit normelor legale, de recuperare a sumelor achitate nejustificat din contul mijloacelor publice, în sumă de 21,3 mii lei, inclusiv a mijloacelor financiare în sumă de 3,4 mii lei achitate nejustificat la demisionarea unei persoane cu funcţie de demnitate publică, precum şi diurna şi cheltuielile de cazare achitate unei persoane care nu era angajată a instituţiei, în sumă de 17,9 mii lei.
În aceste circumstanţe, se constată că recomandările înaintate de Curtea de Conturi nu au fost executate pe deplin, urmând a fi reiterate în prezentul Raport de audit.
___________________________
38Hotărârea Curţii de Conturi nr.16 din 26.04.2017 “Cu privire la Raportul auditului situaţiilor financiare consolidate ale Ministerului Sănătăţii şi instituţiilor din subordine întocmite la 31.12.2016”.
IX. RECOMANDĂRILE AUDITULUI
Conducerea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale va asigura:
1. identificarea şi evaluarea necesităţilor de bunuri şi servicii în limita resurselor financiare, cu întocmirea Planului anual de efectuare a achiziţiilor publice, în conformitate cu prevederile legale şi normative în vigoare (pct. 5.1.2);
2. respectarea prevederilor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar prin neadmiterea achitării avansurilor şi depăşirii sumelor contractuale (pct.5.1.1);
3. implementarea sistemului de management financiar şi control, inclusiv asigurarea funcţionalităţii Serviciului de audit intern, prin efectuarea auditurilor, înaintarea recomandărilor şi monitorizarea implementării acestora (pct.7.3);
4. recuperarea mijloacelor financiare achitate nejustificat la demisionarea unei persoane cu funcţie de demnitate publică, în sumă de 3,4 mii lei, precum şi diurna şi cheltuielile de cazare achitate unei persoane care nu era angajată a instituţiei, în sumă de 17,9 mii lei (capitolul VII);
5. elaborarea şi aprobarea reglementărilor aferente stimulării personalului responsabil de elaborarea politicilor în domeniul sănătăţii, inclusiv a programelor naţionale de sănătate, cu ajustarea atribuţiilor şi responsabilităţilor în fişele de post ale angajaţilor implicaţi în elaborarea şi monitorizarea calităţii politicilor în domeniul sănătăţii;
6. asigurarea planificării şi repartizării mijloacelor financiare debursate aferente Proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, în raport cu responsabilităţile de realizare a activităţilor de către MSMPS şi CNAM şi interacţiunea datelor raportate ale indicatorilor de rezultat (pct.7.1).
X. RESPONSABILITĂŢILE CONDUCERII ŞI ALE CELOR ÎNSĂRCINAŢI
CU GUVERNANŢA PENTRU INFORMAŢIILE FINANCIARE
Managementul entităţii este responsabil de pregătirea şi prezentarea fidelă a rapoartelor/informaţiilor financiare în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară39, precum şi de implementarea sistemului de management financiar şi control, care asigură întocmirea rapoartelor/informaţiilor financiare ce nu conţin denaturări semnificative cauzate de fraudă sau de eroare.
Rolul managementului Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, în calitate de administrator de buget în domeniul finanţelor publice, este reglementat prin art.25 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014 şi constă în: organizarea sistemelor de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a bugetului în cadrul autorităţii publice respective şi, după caz, în cadrul instituţiilor bugetare din subordine; elaborarea, aprobarea, asigurarea implementării şi raportării strategiilor sectoriale de cheltuieli; stabilirea priorităţilor de politică sectorială şi asigurarea conformităţii strategiilor sectoriale de cheltuieli cu documentele de planificare strategică şi cu limitele de cheltuieli prognozate/aprobate în buget; asigurarea repartizării limitei sectoriale de cheltuieli pe bugetele componente ale bugetului public naţional şi pe autorităţi publice centrale, în cadrul sectorului de care este responsabil, inclusiv determinarea transferurilor cu destinaţie specială de la bugetul de stat la bugetele locale etc.
___________________________
39Art.29 din Legea nr.131 din 03.07.2015 privind achiziţiile publice; pct.4.2 din Planul de conturi contabile în sistemul bugetar şi Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015.
XI. RESPONSABILITATEA AUDITORULUI
Responsabilitatea auditorului este de a planifica şi a realiza misiunea de audit public extern, cu obţinerea probelor suficiente şi adecvate în vederea susţinerii bazei pentru opinia de audit pentru anul bugetar 2017. Totodată, responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra informaţiilor financiare, bazată pe desfăşurarea auditului în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit.
Obiectivul auditului public extern a constat în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că informaţiile financiare ale Raportului privind executarea bugetului aferent Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi informaţiile financiare ale Proiectului de Asistenţă Tehnică aferente exerciţiului bugetar 2017 sunt întocmite şi prezentate în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară, prezintă o imagine fidelă şi veridică a informaţiilor financiare şi sunt lipsite de denaturări semnificative din cauza fraudelor sau erorilor.
| Controlor de stat principal | Irina PÎNTEA |
| Şef al Direcţiei generale auditul sectorului social | Sofia CIUVALSCHI |
|
Anexa nr.1 Metodologia, obiectivele auditului şi sfera de abordare În temeiul art.31 şi art.32 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit pe anul 2018, aprobat prin Hotărârea nr.75 din 29.12.2017, Curtea de Conturi a desfăşurat auditul programelor naţionale în ocrotirea sănătăţii la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi la unele entităţi din subordine. Aria de audit a cuprins Raportul privind executarea bugetului (Formularul FD-044), întocmit la 31 decembrie 2017, care constituie cheltuielile aparatului central al MSMPS, precum şi rapoartele financiare ale Proiectului de Asistenţă Tehnică la situaţia din 31 decembrie 2017, care constituie cheltuielile suportate pe parcursul anului 2017 din mijloacele financiare ale Proiectului menţionat, componentă a Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”. Metodologia auditului În vederea susţinerii constatărilor, formulării concluziilor şi recomandărilor, probele de audit au fost obţinute în urma aplicării tehnicilor de evaluare preliminară a sistemului de control intern şi a procedurilor de fond, ţinându-se cont de semnificaţia, nivelul materialităţii şi riscurile identificate, cu aplicarea diferitor tehnici şi metode (examinări, confirmări, recalculări, intervievări etc.), prin verificarea documentelor primare şi registrelor contabile, analiza indicatorilor şi a unor date semnificative, precum şi prin examinarea explicaţiilor unor persoane cu funcţii de răspundere. Activităţile auditului de testare a cheltuielilor raportate pentru anul 2017 au fost specifice, ţinând cont de reforma autorităţilor publice centrale. Potrivit Hotărârii Guvernului nr.594 din 26.07.2017 “Cu privire la restructurarea administraţiei publice centrale de specialitate”, a fost iniţiată procedura de reorganizare a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, care s-a efectuat prin absorbţia Ministerului Sănătăţii, devenind succesor de drepturi şi obligaţii al acestuia. Totodată, în scopul asigurării redistribuirii alocaţiilor bugetare, în perioada 22 august - 1 septembrie 2017 a fost stopată executarea cheltuielilor autorităţilor finanţate din bugetul de stat atât pentru fostul Minister al Sănătăţii, cât şi pentru fostul Minister al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Astfel, începând cu 1 septembrie, codurile IBAN pentru veniturile colectate au fost închise pentru fostele două ministere, ulterior acestea fiind modificate ca urmare a desfăşurării procesului de restructurare40. Astfel, ţinând cont de noile practici elaborate de Ministerul Finanţelor, raportarea cheltuielilor la 31.12.2017 de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a cuprins perioada de 4 luni, iar perioada de 8 luni a fost raportată separat de către fostele Minister al Sănătăţii şi Minister al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care a fost succesorul de drepturi şi obligaţii. Aceste circumstanţe au determinat auditarea separată a cheltuielilor aparatului central atât al fostului Minister al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cât şi al fostului Minister al Sănătăţii la situaţia din 31.08.2017, precum şi al ministerului nou creat pentru următoarele 4 luni. De menţionat că, pentru perioada auditată, metodologia de evidenţă contabilă şi raportare financiară în sectorul bugetar41 nu a suferit modificări, ceea ce a stat la baza continuităţii activităţii instituţiilor bugetare şi raportării financiare. Prin urmare, auditul a cuprins anul financiar 1 ianuarie - 31 decembrie aferent înregistrării şi raportării cheltuielilor publice, ţinând cont de raportarea etapizată a 8 luni pentru Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi 4 luni pentru Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. În cadrul misiunii de audit, drept criterii de audit au servit prevederile legislaţiei aferente domeniului, care reglementează condiţiile de planificare, aprobare, monitorizare şi control al utilizării mijloacelor publice, inclusiv legislaţia muncii, managementul financiar şi controlul intern etc. Obiectivele auditului şi sfera de abordare Prin aplicarea pragului de semnificaţie la nivelul situaţiilor financiare, au fost stabilite obiectivele de audit. Astfel, probele de audit au fost acumulate în cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Obiectivele auditului au fost stabilite în urma aplicării procedurilor analitice şi de cunoaştere a domeniului auditat şi constau în: a) obţinerea unei asigurări rezonabile că cheltuielile bugetare au fost înregistrate/reflectate corect în evidenţa contabilă, calculate şi achitate regulamentar, precum şi raportate veridic; b) obţinerea unei asigurări rezonabile că au fost reflectate corect şi în deplină măsură în evidenţa contabilă, precum şi raportate veridic: cheltuielile pentru retribuirea muncii. Pentru obţinerea probelor relevante şi rezonabile, care să susţină opinia auditorilor, au fost evaluate elementele semnificative, fiind aplicată următoarea eşantionare: - remunerarea muncii – 40%; - contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatori – 30%; - primele AOAM achitate de patroni – 30%; - indemnizaţiile achitate la încetarea raporturilor de muncă – 100%; cheltuielile aferente plăţii mărfurilor şi serviciilor, şi anume: - serviciile pentru locaţiune – 100%; - cotizaţiile de membru în organizaţiile internaţionale – 100%; - deplasările de serviciu peste hotare – 100%; - serviciile de pază – 100%; - serviciile neatribuite altor alineate – 100%. De asemenea, au fost auditate cheltuielile Proiectului de Asistenţă Tehnică pe un eşantion de 100%; c) asigurarea că Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a implementat un sistem eficient de management financiar şi control, în vederea bunei guvernări a resurselor financiare publice şi a patrimoniului public. Prin aplicarea pragului de semnificaţie la nivelul informaţiilor financiare, au fost stabilite elementele semnificative din informaţiilor financiare şi obiectivele de audit, iar ulterior – aria de audit din totalul cheltuielilor raportate la 31.12.2017. Pe parcursul desfăşurării misiunii de audit, la efectuarea activităţilor şi procedurilor de audit echipa de audit s-a ghidat de: ISSAI 200, ISSAI 1200, ISSAI 1220, ISSAI 1230, ISSAI 1240, ISSAI 1250, ISSAI 1260, ISSAI 1580, ISSAI 1570 etc. _________________________ 40 Scrisoarea Ministerului Finanţelor nr.2413-5/246 din 21.08.2017. 41 Planul de conturi contabile în sistemul bugetar şi Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015. |
|
Anexa nr.2 Analiza Raportului privind veniturile şi cheltuielile executate ale Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei la 31.08.2017 (Formularul FD-044), lei |
|||||||
| Denumirea indicatorului | ECO k1-k6 |
Aprobat iniţial pe an |
Plan precizat pe an |
Executat în perioada de gestiune |
Venituri/ cheltuieli efective |
TOTAL | |
| Creanţe | Datorii | ||||||
| I. VENITURI, TOTAL | 15877666.0 | 10387866.0 | 10387322.67 | 10390322.67 | |||
| Încasări din prestarea serviciilor cu plată | 142310 | 20000.0 | 12000.0 | 12000.0 | 15000.0 | ||
| finanţate de la buget | 149800 | 15857666.0 | 10375866.0 | 10375322.67 | 10375322.67 | ||
| II. CHELTUIELI, TOTAL | 15335700.0 | 10290066.0 | 10289719.75 | 10329430.03 | 150.0 | 621518.1 | |
| Salariul de bază | 211110 | 3618188.66 | |||||
| Sporuri şi suplimente la salariul de bază | 211120 | 1272242.46 | |||||
| Ajutor material | 211130 | 515141.82 | |||||
| Premieri | 211140 | 1388567.27 | |||||
| Retribuirea muncii | 211180 | 9888700.0 | 6852700.0 | 6852688.9 | 467786.76 | ||
| Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii | 212100 | 2145500.0 | 1486400.0 | 1486363.51 | 1474769.94 | 109148.41 | |
| Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de angajatori şi angajaţi pe teritoriul ţării | 212210 | 413000.0 | 286800.0 | 286745.49 | 286745.5 | 6775.45 | |
| Cheltuieli privind utilizarea combustibilului, carburanţilor şi lubrifianţilor | 221110 | 75191.69 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea produselor alimentare | 221130 | 2682.64 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea materialelor de uz gospodăresc şi rechizitelor de birou | 221160 | 13271.84 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea altor materiale | 221190 | 19953.3 | |||||
| Energie termică | 222130 | 424300.0 | 207491.94 | 207491.94 | 149969.37 | ||
| Alte servicii comunale | 222190 | 3085.72 | 3085.72 | 4628.58 | 1542.86 | ||
| Servicii informaţionale | 222210 | 31600.0 | 31600.0 | 31600.0 | |||
| Servicii de telecomunicaţii | 222220 | 160000.0 | 45999.53 | 45999.53 | 52838.28 | 12769.37 | |
| Servicii de locaţiune | 222300 | 846700.0 | 784997.79 | 784994.79 | 741972.7 | ||
| Servicii de transport | 222400 | 23900.0 | 11099.39 | 11099.39 | 10863.39 | 150.0 | |
| Servicii de reparaţii curente | 222500 | 121979.0 | 121979.0 | 125749.0 | 3770.0 | ||
| Formare profesională | 222600 | 202000.0 | |||||
| Deplasări de serviciu în interiorul ţării | 222710 | 35000.0 | 63.8 | 63.8 | 63.8 | ||
| Deplasări de serviciu peste hotare | 222720 | 29066.0 | 29066.0 | 29066.0 | |||
| Servicii de protocol | 222920 | 50500.0 | 18512.5 | 18512.5 | 18512.5 | ||
| Servicii poştale şi servicii de distribuire a drepturilor sociale | 222980 | 94200.0 | 21770.6 | 21770.6 | 23157.6 | 1387.0 | |
| Servicii neatribuite altor alineate | 222990 | 43000.0 | 21704.26 | 21704.26 | 21907.84 | 203.58 | |
| Indemnizaţii la încetarea acţiunii contractului de muncă | 273200 | 140400.0 | 100700.0 | 100695.23 | 117415.54 | 16720.31 | |
| Indemnizaţii pentru incapacitatea temporară de muncă achitate din mijloacele financiare ale angajatorului | 273500 | 105600.0 | 37300.0 | 37206.81 | 34942.54 | 1414.36 | |
| Cheltuieli privind ieşirea activelor | 289100 | 66718.62 | |||||
| Cheltuieli privind transmiterea activelor cu titlu gratuit | 289200 | 4803.8 | |||||
| SOLD OPERATIONAL | 541966.0 | 97800.0 | 97602.92 | 60892.64 | X | X | |
| III. ACTIVE NEFINANCIARE | 512900.0 | 97800.0 | 97602.92 | 9609.88 | |||
| Procurarea combustibilului, carburanţilor şi lubrifianţilor | 331110 | 210100.0 | 62900.0 | 62827.58 | 9369.88 | ||
| Procurarea pieselor de schimb | 332110 | 19200.0 | 3600.0 | 3580.0 | |||
| Procurarea produselor alimentare | 333110 | 2700.0 | 2682.64 | ||||
| Procurarea materialelor pentru scopuri didactice, ştiinţifice şi alte scopuri | 335110 | 11500.0 | |||||
| Procurarea materialelor de uz gospodăresc şi rechizitelor de birou | 336110 | 232100.0 | 12700.0 | 12673.6 | |||
| Procurarea altor materiale | 339110 | 40000.0 | 15900.0 | 15839.1 | 240.0 | ||
| SOLD BUGETAR (DEFICIT/EXCEDENT) | 3000 | X | X | ||||
|
Sursă: Raportul privind veniturile şi cheltuielile executate ale Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei la 31.08.2017 (Formularul FD-044) |
|||||||
|
Anexa nr.3 Analiza Raportului privind veniturile şi cheltuielile executate ale Ministerului Sănătăţii la 31.08.2017 (Formularul FD-044), lei |
|||||||
| Denumirea indicatorului | ECO k1-k6 |
Aprobat iniţial pe an |
Plan precizat pe an |
Executat în perioada de gestiune |
Venituri / cheltuieli efective |
TOTAL creanţe |
TOTAL datorii |
| I. VENITURI, TOTAL | 12354500.0 | 8192341.0 | 8191621.7 | 8191621.7 | |||
| Finanţare de la buget | 149800 | 12344500.0 | 8119200.0 | 8074748.1 | 8074748.1 | ||
| Încasări din prestarea serviciilor cu plată | 142310 | 10000.0 | 10000.0 | 53764.6 | 53764.6 | ||
| Donaţii voluntare pentru cheltuieli curente | 144124 | 63141.0 | 63109.1 | 63109.1 | |||
| II. CHELTUIELI, TOTAL | 11012600.0 | 8026841.0 | 8026297.7 | 8639123.3 | |||
| Remunerarea muncii angajaţilor conform statelor | 211180 | 7217900.0 | 4969700.0 | 4969667.6 | |||
| Salariul de bază | 211110 | 2499406.6 | |||||
| Sporuri şi suplimente la salariul de bază | 211120 | 1432711.7 | |||||
| Ajutor material | 211130 | 158330.6 | |||||
| Premieri | 211140 | 834837.2 | |||||
| Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii | 212100 | 1558700.0 | 1111100.0 | 1111039.4 | 1096542.6 | ||
| Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală | 212210 | 300500.0 | 218200.0 | 218121.3 | 216686.6 | ||
| Cheltuieli privind utilizarea combustibilului, carburanţilor şi lubrifianţilor | 221110 | 53755.0 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea pieselor de schimb | 221120 | 17816.0 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea produselor alimentare | 221130 | 2500.0 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea materialelor de uz gospodăresc şi rechizitelor de birou | 221160 | 171978.3 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea altor materiale | 221190 | 15440.0 | |||||
| Servicii informaţionale | 222210 | 40000.0 | 38000.0 | 37983.2 | 37983.2 | ||
| Servicii de telecomunicaţii | 222220 | 310000.0 | 72200.0 | 72172.1 | 74724.3 | ||
| Servicii de locaţiune | 222300 | 670000.0 | 445800.0 | 445788.7 | 395119.1 | ||
| Servicii de transport | 222400 | 0.0 | 12801.3 | 12801.3 | 13761.3 | ||
| Servicii de reparaţii curente | 222500 | 150000.0 | 9998.7 | 9940.0 | 10240.0 | ||
| Formare profesională | 222600 | 40000.0 | 0.0 | 0.0 | |||
| Deplasări de serviciu | 222720 | 150000.0 | 99000.0 | 98956.7 | 92341.2 | ||
| Servicii de protocol | 222920 | 150000.0 | 90000.0 | 90000.0 | 90000.0 | ||
| Servicii de pază | 222940 | 280500.0 | 153720.0 | 153720.0 | 173560.0 | ||
| Servicii poştale şi distribuire a drepturilor sociale | 222980 | 35000.0 | 10510.0 | 10507.6 | 15186.6 | ||
| Servicii neatribuite altor alineate | 222990 | 50000.0 | 153711.0 | 153705.7 | 164691.6 | ||
| Cheltuieli privind uzura maşinilor şi utilajelor | 231400 | 495293.3 | |||||
| Cheltuieli privind uzura altor mijloace fixe | 231900 | -137835.5 | |||||
| Amortizarea activelor nemateriale | 232000 | -24030.5 | |||||
| Indemnizaţii la încetarea acţiunii contractului | 273200 | 0.0 | 110600.0 | 110570.3 | 196619.2 | ||
| Indemnizaţii pentru incapacitatea temporară de muncă | 273500 | 60000.0 | 28300.0 | 28230.6 | 30445.5 | ||
| Cotizaţii de membru în organizaţiile internaţionale | 281110 | 0.0 | 496200.0 | 496159.0 | 496159.0 | ||
| Plăţi aferente documentelor executorii cu executare | 281361 | 0.0 | 7000.0 | 6934.3 | 6934.3 | ||
| Rambursarea mijloacelor bugetare din anii precedenţi la autoritatea/instituţia bugetară | 281500 | 3188.5 | |||||
| Cheltuieli privind transmiterea activelor cu titlu gratuit | 289200 | 4737.8 | |||||
| Sold operaţional (3=1-2) | 1341900.0 | 165500.0 | 165324.0 | -447501.6 | X | X | |
| III. ACTIVE NEFINANCIARE | 1341900.0 | 165500.0 | 165324.0 | X | |||
| Reparaţii capitale ale clădirilor | 311120 | 370300.0 | 0.0 | 0.0 | X | ||
| Procurarea maşinilor şi utilajelor | 314110 | 370300.0 | 0.0 | 0.0 | X | ||
| Procurarea uneltelor şi sculelor | 316110 | 30000.0 | 0.0 | 0.0 | X | ||
| Procurarea combustibilului, carburanţilor şi lubrifianţilor | 331110 | 97500.0 | 20800.0 | 20763.5 | X | ||
| Procurarea pieselor de schimb | 332110 | 42500.0 | 8600.0 | 8560.0 | X | ||
| Procurarea produselor alimentare | 333110 | 0.0 | 2500.0 | 2500.0 | X | ||
| Procurarea materialelor de uz gospodăresc şi rechizitelor de birou | 336110 | 401300.0 | 119800.0 | 119760.5 | X | ||
| Procurarea altor materiale | 339110 | 30000.0 | 13800.0 | 13740.0 | X | ||
|
Sursă: Raportul privind veniturile şi cheltuielile executate ale Ministerului Sănătăţii la 31.08.2017 (Formularul FD-044) |
|||||||
|
Anexa nr.4 Analiza Raportului privind veniturile şi cheltuielile executate ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale la 31.12.2017 (Formularul FD-044), lei |
|||||||
| Denumirea indicatorului | ECO k1-k6 |
Aprobat iniţial pe an |
Plan precizat pe an |
Executat în perioada de gestiune |
Venituri / cheltuieli efective |
TOTAL creanţe |
TOTAL datorii |
| I. VENITURI, TOTAL | 0 | 10319000.0 | 9312812.9 | 9312812.9 | |||
| Finanţare de la buget | 149800 | 0 | 10233100.0 | 9299208.5 | 9299208.5 | ||
| Încasări din prestarea serviciilor cu plată | 142310 | 0 | 60700.0 | 13604.4 | 13604.4 | ||
| Donaţii voluntare pentru cheltuieli curente din su | 144124 | 0 | 25200.0 | 0.0 | |||
| II. CHELTUIELI, TOTAL | 0 | 9861300.0 | 8983297.7 | 10235537.2 | 24343.0 | 1338581.7 | |
| Remunerarea muncii angajaţilor conform statelor | 211180 | 0 | 5501600.0 | 5161187.6 | 1029936.5 | ||
| Salariul de bază | 211110 | 2341129.7 | |||||
| Sporuri şi suplimente la salariul de bază | 211120 | 1923759.0 | |||||
| Ajutor material | 211130 | 207216.3 | |||||
| Premieri | 211140 | 924538.0 | |||||
| Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii | 212100 | 0 | 1225300.0 | 1140638.0 | 1205418.8 | 237554.8 | |
| Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală | 212210 | 0 | 238500.0 | 221071.9 | 187046.0 | ||
| Cheltuieli privind utilizarea combustibilului, carburanţilor şi lubrifianţilor | 221110 | 18759.7 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea pieselor de schimb | 221120 | 52973.4 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea produselor alimentare | 221130 | 24605.9 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea materialelor de uz gospodăresc şi rechizitelor de birou | 221160 | 85292.9 | |||||
| Cheltuieli privind utilizarea altor materiale | 221190 | 11954.2 | |||||
| Energie termică | 222130 | 0 | 192600.0 | 38984.9 | 55903.7 | 16918.8 | |
| Alte servicii comunale | 222190 | 0 | 7714.3 | 6171.4 | 6171.4 | 1542.8 | |
| Servicii informaţionale | 222210 | 0 | 51081.8 | 44760.0 | 44760.0 | ||
| Servicii de telecomunicaţii | 222220 | 0 | 82584.1 | 57905.5 | 55162.9 | 10026.8 | |
| Servicii de locaţiune | 222300 | 0 | 591904.8 | 540078.5 | 566417.1 | 26338.7 | |
| Servicii de transport | 222400 | 0 | 16700.0 | 5490.0 | 4730.0 | 50.0 | |
| Servicii de reparaţii curente | 222500 | 0 | 93100.0 | 68780.0 | 65010.0 | 2001.7 | |
| Deplasări de serviciu peste hotare | 222720 | 0 | 341295.0 | 340829.1 | 345653.8 | 4824.7 | |
| Servicii editoriale | 222910 | 0 | 47270.0 | 6319.2 | 6319.2 | ||
| Servicii de protocol | 222920 | 0 | 40850.0 | 12074.1 | 12074.1 | ||
| Servicii de pază | 222940 | 0 | 125400.0 | 125400.0 | 83600.0 | ||
| Servicii poştale şi distribuire a drepturilor sociale | 222980 | 0 | 31400.0 | 16967.4 | 15598.4 | 18.0 | |
| Servicii neatribuite altor alineate | 222990 | 0 | 178900.0 | 145838.6 | 146235.0 | 1040.0 | 600.0 |
| Cheltuieli privind uzura clădirilor | 231100 | 132307.3 | |||||
| Cheltuieli privind uzura maşinilor şi utilajelor | 231400 | 93579.9 | |||||
| Amortizarea activelor nemateriale | 232000 | 85986.7 | |||||
| Indemnizaţii la încetarea acţiunii contractului | 273200 | 0 | 556400.0 | 536680.1 | 433303.9 | ||
| Indemnizaţii pentru incapacitate temporară de munca | 273500 | 0 | 42100.0 | 32718.2 | 25263.6 | 10770.6 | |
| Cotizaţii de membru în organizaţiile internaţionale | 281110 | 0 | 496600.0 | 481403.4 | 481403.4 | ||
| Rambursarea mijloacelor bugetare din anii precedenţi la autoritatea/instituţia bugetară | 281500 | 21301.3 | |||||
| Cheltuieli privind ieşirea activelor | 289100 | 101757.3 | |||||
| Cheltuieli privind transmiterea activelor cu titlu gratuit | 289200 | 491605.7 | |||||
| Sold operaţional (3=1-2) | 457700.0 | 329515.2 | -922724.2 | X | X | ||
| III. ACTIVE NEFINANCIARE | 0 | 457700.0 | 329515.2 | X | 2884.7 | 0.0 | |
| Reparaţii capitale ale clădirilor | 311120 | 0 | 95600.0 | 95586.0 | X | ||
| Procurarea combustibilului, carburanţilor şi lubrifianţilor | 331110 | 0 | 69600.0 | 16020.3 | X | 2884.2 | |
| Procurarea pieselor de schimb | 332110 | 0 | 1200.0 | 1182.0 | X | ||
| Procurarea produselor alimentare | 333110 | 0 | 32800.0 | 25496.9 | X | ||
| Procurarea materialelor de uz gospodăresc şi rechizitelor de birou | 336110 | 0 | 226800.0 | 164810.0 | X | ||
| Procurarea materialelor de construcţie | 337110 | X | 0.5 | 0.0 | |||
| Procurarea altor materiale | 339110 | 0 | 31700.0 | 26420.0 | X | ||
|
Sursă: Raportul privind veniturile şi cheltuielile executate ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale la 31.12.2017 (Formularul FD-044) |
|||||||
|
Anexa nr.5 Sursele şi utilizarea fondurilor din mijloacele Proiectului de Asistenţă Tehnică din cadrul Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, la finele semestrului încheiat la 31 decembrie 2017 |
||||||||||
| Descriere | Actual | Planificat | Variaţie | PAD | ||||||
| semestrul curent |
de la începutul anului până în prezent |
cumulativ (total) până în prezent |
semestrul curent |
de la începutul anului până în prezent |
cumulativ (total) până în prezent |
semestrul curent |
de la începutul anului până în prezent |
cumulativ (total) până în prezent |
durata de viaţă a proiectului |
|
| Deschiderea soldurilor de numerar | ||||||||||
| IDA cont desemnat DA-A (în dolari SUA) | 43165.22 | 147818.82 | ||||||||
| IDA cont desemnat DA-A (în MDL) | 1298.28 | 0.95 | ||||||||
| Total | 44463.50 | 147819.77 | ||||||||
| Sursele de finanţare | ||||||||||
| Aprovizionarea contului desemnat DA-A | 130000.00 | 340000.00 | 670000.00 | |||||||
| Alte surse, în caz că există | ||||||||||
| Surse totale | 130000.00 | 340000.00 | 670000.00 | |||||||
| Utilizarea fondurilor prin categorii | ||||||||||
| Bunuri, servicii non-consultanţă, servicii de consultanţă (inclusiv audituri), costurile de instruire şi de operare | 124766.22 | 438122.49 | 620302.72 | 260024.69 | 573380.96 | 755561.19 | -135258.47 | -135258.47 | -135258.47 | 1932000.0 |
| Alte finanţări, dacă există | ||||||||||
| Cheltuieli totale pentru Proiect | 124766.22 | 438122.49 | 620302.72 | 260024.69 | 573380.96 | 755561.19 | -135258.47 | -135258.47 | -135258.47 | 1932000.0 |
| Diferenţe de curs valutar | 0 | 0 | 0 | |||||||
| Diferenţe de curs valutar | ||||||||||
| Închiderea soldurilor de numerar | ||||||||||
| Cont desemnat DA-B (în dolari SUA) | 49696.08 | 49696.08 | 49696.08 | |||||||
| Cont desemnat DA-B (în MDL) | 1.20 | 1.20 | 1.20 | |||||||
| Total | 49697.28 | 49697.28 | 49697.28 | 260024.69 | 573380.96 | 755561.19 | -135258.47 | -135258.47 | -135258.47 | 1932000.0 |
|
Anexa nr.6 Raportul privind executarea cheltuielilor din mijloacele Proiectului de Asistenţă Tehnică din cadrul Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, la finele semestrului încheiat la 31 decembrie 2017, mii dolari SUA |
||||||||||
| Componenta, subcomponenta şi activitatea proiectului | Actual executat | Planificat | Variaţie | PAD | ||||||
| semestrul curent |
de la începutul anului până în prezent |
cumulativ (total) până în prezent |
semestrul curent |
de la începutul anului până în prezent |
cumulativ (total) până în prezent |
semestrul curent |
de la începutul anului până în prezent |
cumulativ (total) până în prezent |
durata de viaţă a proiectului |
|
| 1. Componenta privind asistenţa tehnică | ||||||||||
| 1. Activităţile privind asistenţa tehnică | ||||||||||
| 1.1.1. Asistenţă tehnică pentru realizarea unui mecanism de plăţi DRG printr-un exerciţiu de costuri DRG bazat pe date naţionale | 52.7 | 52.7 | 52.7 | 180.6 | 180.6 | 180.6 | -127.9 | -127.9 | -127.9 | 784.0 |
| 1.1.2.a) Asistenţă tehnică pentru proiectarea unei scheme de stimulare bazate pe performanţă pentru îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei în spitalele contractate de CNAM | 0.0 | 117.7 | 117.7 | 0.0 | 117.7 | 117.7 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 196.1 |
| 1.1.2.b) Asistenţă tehnică locală pentru pilotarea şi revizuirea noului sistem de stimulare bazat pe performanţă al spitalelor | 2.0 | 7.0 | 17.0 | 7.0 | 12.0 | 22.0 | -5.0 | -5.0 | -5.0 | 36.0 |
| 1.1.3. Asistenţă tehnică pentru restructurarea proceselor de afaceri şi a fluxurilor de lucru pentru spitalul universitar | 0.0 | 45.0 | 56.2 | 0.0 | 45.0 | 56.2 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 112.6 |
| 1.1.4.b) Asistenţă tehnică pentru efectuarea verificării tehnice a conformităţii DLI / DLR 1 şi DLI / DLR 2, ancheta STEPS | 280.7 | |||||||||
| 1.1.5. Asistenţă tehnică pentru elaborarea unui manual privind calitatea îngrijirii şi revizuirea sistemului de salarizare pentru performanţa în asistenţa medicală primară | 21.9 | 43.8 | 87.5 | 21.9 | 43.8 | 87.5 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 90.3 |
| 1.1.6. Vizite de studiu şi instruiri | 12.2 | 14.2 | 20.2 | 12.2 | 14.2 | 20.2 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 16.9 |
| 1.1.7. Campanii de comunicare | 0.0 | 83.0 | 103.8 | 0.0 | 83.0 | 103.8 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 103.8 |
| 1.1.8. Statistica bugetului gospodăriilor casnice – Modulul de sănătate | 0.0 | 20.3 | 22.6 | 0.0 | 20.3 | 22.6 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 31.0 |
| 1.1.9. Asistenţă tehnică pentru evaluarea sistemului informaţional automatizat pentru asistenţa medicală primară (AIS PHC) | 0.0 | 0.0 | 27.2 | 0.0 | 0.0 | 27.2 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 27.2 |
| 1.1.9.a) Coordonator de Proiect AIS PHC | 7.7 | 7.7 | 7.7 | 7.7 | 7.7 | 7.7 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 12.0 |
| 1.1.10 Asistenţă tehnică internaţională pentru revizuirea şi actualizarea costurilor necesare investiţiei în infrastructura spitalelor din Republica Moldova | 8.0 | 8.0 | 8.0 | 8.0 | 8.0 | 8.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 35.0 |
| 1.1.11 Asistenţă tehnică internaţională pentru revizuirea şi actualizarea echipamentelor şi dispozitivelor medicale de cost necesare pentru a investi în sectorul spitalicesc al Republicii Moldova | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 35.0 |
| Activităţi subtotale de asistenţă tehnică | 104.5 | 399.4 | 520.6 | 237.4 | 532.3 | 653.5 | -132.9 | -132.9 | -132.9 | 1763.8 |
| 1.2 Sprijin instituţional | ||||||||||
| 1.2.1 Echipa de implementare a Ministerului Sănătăţii (Coordonator şi Consultant FM) | 12.5 | 24.1 | 67.1 | 12.5 | 24.1 | 67.1 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 92.7 |
| 1.2.2 Consultant de achiziţii | 6.0 | 12.0 | 26.6 | 6.0 | 12.0 | 26.6 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 36.0 |
| 1.2.3 Costuri de operare (inclusiv comunicare) | 1.8 | 2.6 | 6.0 | 4.1 | 5.0 | 8.3 | -2.3 | -2.3 | -2.3 | 20.7 |
| 1.2.4 Auditul financiar anual | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 0.0 | 18.8 |
| Subtotalul suportului instituţional | 20.3 | 38.7 | 99.7 | 22.6 | 41.1 | 102.0 | -2.3 | -2.3 | -2.3 | 168.2 |
| Total | 124.8 | 438.1 | 620.3 | 260.0 | 573.4 | 755.5 | -135.2 | -135.2 | -135.2 | 1932.0 |
|
Anexa nr.7 Declaraţia de contabilitate DA-A aferentă Proiectului de Asistenţă Tehnică din cadrul Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, la finele semestrului încheiat la 31 decembrie 2017, dolari SUA |
|
| Soldul raportat din perioada anterioară | 147819.77 |
| (cu excepţia elementelor de ajustare) | |
| Refinanţarea Băncii Mondiale primite în perioada curentă | 340000.00 |
| Dobânda primită pe parcursul perioadei | |
| Subtotal | 487819.77 |
| Rambursări pe parcursul perioadei | |
| Deducţie: | |
| Suma plătită pentru cheltuieli eligibile suportate pe parcursul perioadei curente | 438122.49 |
| Total înainte de recuperare şi ajustare | 438122.49 |
| Deducţie: | |
| Sumă recuperată de Banca Mondială | |
| Ajustări | |
| Soldul de încheiere | 49697.28 |
| Sumă pe declaraţie bancară (în dolari SUA) | 49696.08 |
| Sumă pe declaraţie bancară (în MDL) | 1.20 |
| Diferenţa care trebuie explicată: (inclusiv diferenţele de curs valutar) | |
|
Anexa nr.8 Revizuirea progresului fizic al Proiectului de Asistenţă Tehnică din cadrul Programului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”, pentru semestrul încheiat la 31 decembrie 2017, dolari SUA |
|||
| Componenta | Cheltuieli cumulative |
% din costul total planificat |
Progrese înregistrate |
| 1. Componenta de asistenţă tehnică | |||
| 1.1 Activităţile privind componenta tehnică | |||
| 1.1.1.Asistenţă tehnică pentru realizarea unui mecanism de plăţi DRG printr-un exerciţiu de costuri DRG bazat pe date naţionale | 52646.86 | 7% | |
| 1.1.2.a) Asistenţă tehnică pentru proiectarea unei scheme de stimulare bazate pe performanţă pentru îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei în spitalele contractate de CNAM | 117660.00 | 60% | |
| 1.1.2.b) Asistenţă tehnică locală pentru pilotarea şi revizuirea noii scheme de stimulente bazate pe performanţă | 16999.72 | 47% | |
| 1.1.3. Asistenţă tehnică pentru restructurarea proceselor de afaceri şi a fluxurilor de lucru pentru spitalul universitar | 56259.5 | 50% | |
| 1.1.4.b) Asistenţă tehnică pentru efectuarea verificării tehnice a conformităţii DLI / DLR 1 şi DLI / DLR 2, ancheta STEPS | 0.00 | 0% | |
| 1.1.5. Asistenţă tehnică pentru elaborarea unui manual privind calitatea îngrijirii şi revizuirea sistemului de salarizare pentru performanţă în asistenţa medicală primară | 87550.00 | 97% | |
| 1.1.6. Vizite de studiu şi instruiri | 20162.69 | 100% | |
| 1.1.7. Campanii de comunicare | 103800.00 | 100% | |
| 1.1.8. Statistica bugetului gospodăriilor casnice - Modulul de sănătate | 22655.59 | 73% | |
| Asistenţă tehnică pentru evaluarea sistemului informaţional automatizat pentru asistenţa medicală primară (AIS PHC) | 27203.13 | 100% | |
| 1.1.9.a) Coordonator de Proiect AIS PHC | 7658.14 | 63% | |
| 1.1.10. Asistenţă tehnică internaţională pentru revizuirea şi actualizarea costurilor necesare investiţiei în infrastructura spitalelor din Republica Moldova | 8033.18 | 23% | |
| 1.1.11. Asistenţă tehnică internaţională pentru revizuirea şi actualizarea echipamentelor şi dispozitivelor medicale de cost necesare pentru a investi în sectorul spitalicesc al Republicii Moldova | 0.00 | 0% | |
| Activităţi subtotale de asistenţă tehnică | 520628.81 | 30% | |
| 1.2 Sprijin instituţional | |||
| 1.2.1. Echipa de implementare a Ministerului Sănătăţii (Coordonator şi Consultant FM) | 67120.24 | 73% | |
| 1.2.2. Consultant de achiziţii | 26622.01 | 74% | |
| 1.2.3. Costuri de operare (inclusiv comunicare) | 5931.66 | 29% | |
| 1.2.4. Audit financiar anual | 0.00 | 0% | |
| Subtotalul suportului instituţional | 99673.91 | 59% | |
| Total | 620302.72 | 32% | |