BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.19/6 din 23.04.2018 cu privire la rezultatele controlului în cadrul AEÎ "BOTNA"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.04.2018

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Â R E

сu privire la rezultatele controlului în cadrul AEÎ "BOTNA"

nr. 19/6  din  23.04.2018

 (în vigoare 27.04.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 133-141 art. 565 din 27.04.2018

* * *

În temeiul deciziilor C.N.P.F. (Ordonanţa nr.5/12-O din 22.01.20181 şi Ordinul nr.3 din 22.01.2018), a fost efectuat controlul complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către AEÎ "BOTNA" (s. Costeşti, r-nul Ialoveni, IDNO 1002601002594) pentru perioada de activitate 01.12.2014 - 30.11.2017, ce deţine licenţa de categoria B seria CNPF nr.000014, eliberată la data de 20.11.2008, în cadrul căruia s-au constatat următoarele.

_________________________

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.411-420, art.2054

Potrivit rapoartelor specifice, AEÎ "BOTNA" (în continuare - asociaţia) a înregistrat următorii indicatori de bază caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează:

Din datele tabelului se relevă o creştere calitativă a majorităţii indicatorilor de bază caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut prevăzuţi de cadrul normativ în vigoare. Rata de independenţă financiară a asociaţiei este de 83,8%, iar asigurarea activelor asociaţiei cu capital propriu în mărime de 40,4% denotă faptul că asociaţia dispune de mijloace financiare proprii pentru asimilarea potenţialelor riscuri provenite din gestionarea activelor şi datoriilor.

În perioadele 31.08.2017 şi 31.10.2017-30.11.2017 în activitatea asociaţiei nu au fost respectate cerinţele pct.12 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărârea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20082 (în continuare – Normele de prudenţă financiară), privind plasarea rezervei instituţionale în mărime de minimum 4% din active în conturi bancare de depozit la termen şi/sau în valori mobiliare de stat şi/sau în fondul de lichidităţi.

_________________________

2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381

Investiţiile asociaţiei în Fondul de lichidităţi la situaţia din 31.12.2016 au constituit mai puţin de 10 la sută din valoarea totală a depunerilor de economii, ceea ce contravine art.9 alin.(2) lit.c), art.35 alin.(1) şi alin.(2) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139/20073 (în continuare - Legea nr.139/2007) şi pct.7 din Regulamentul privind fondul de lichidităţi al asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobat prin Hotărârea C.N.P.F. nr.16/3 din 27.03.20154, conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată să deţină şi să menţină investiţii în Fondul depunerilor de economii în mărimea minimă calculată conform pct.13 din Normele de prudenţă financiară.

_________________________

3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506

4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.105-109, art.699

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.1, art.3, art.4, art.8 lit.b) şi lit.f), art.22 alin.(2) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare5, art.9 alin.(2) lit.e), art.46 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.139/2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

_________________________

5 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de rezultatele controlului complex al respectării de către AEÎ "BOTNA" a legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut, pentru perioada de activitate 01.12.2014 - 30.11.2017, precum şi de conformarea la situaţia din 15.12.2017 şi 13.01.2017 cerinţelor pct.12 şi, respectiv, pct.13 din Normele de prudenţă financiară.

2. Se atenţionează administratorii AEÎ "BOTNA" asupra necesităţii respectării necondiţionate a cadrului normativ în vigoare.

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării.