BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Hotărâre nr.19 din 24.09.2019 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii (sesizarea nr.98a/2019)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
24.09.2019

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru controlul  constituţionalităţii  unor prevederi din Legea

nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii

(sesizarea nr.98a/2019)

nr. 19  din  24.09.2019

 (în vigoare 24.09.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 303-305 art.178 din 04.10.2019

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 18 mai 2019

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă pe 18 mai 2019, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.i) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către Avocatul Poporului, dl Mihail Cotorobai, pentru controlul constituţionalităţii textelor din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii:

- “până la 1 ianuarie 1999” din articolele 5 alin.(2) lit.g) şi 50 alin.(1);

- “a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani” din articolul 5 alin.(2) lit.d);

- şi a articolului 5 alin.(3), în măsura în care acesta vizează o persoană cu dizabilităţi severe sau un copil cu dizabilităţi.

2. Autorul sesizării a pretins că dispoziţiile care fac obiectul controlului de constituţionalitate încalcă prevederile articolelor 1 alin.(3), 4, 8, 16, 47 şi 51 din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 12 septembrie 2019, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi a Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

5. Pe data de 20 septembrie 2019 în adresa Curţii a parvenit un demers din partea Asociaţiei obşteşti “Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi”, prin care se solicită audierea în cadrul şedinţei Curţii a reprezentanţilor acesteia, în vederea susţinerii opiniei Amicus Curiae depuse pe 19 septembrie 2019.

6. În şedinţa publică a Curţii, sesizarea a fost examinată cu participarea dnei Svetlana Rusu, şef al Direcţiei politici publice şi legislaţie din cadrul oficiului Avocatului Poporului. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dna Tatiana Casapu, şef al Direcţiei juridice a Casei Naţionale de Asigurări Sociale, şi de către dl Andrei Şveţ, şef al Secţiei juridice a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. De asemenea, Curtea a ascultat şi opinia dnei Elena Stajilă, juristă în cadrul Asociaţiei obşteşti “Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi”.

ÎN FAPT

7. Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii reglementează categoriile de pensii şi condiţiile de stabilire a acestora. Articolul 2 alin.(1) din Lege prevede că dreptul la pensie îi este recunoscut persoanei care respectă condiţiile prevăzute în această lege. Una din condiţiile prevăzute de Lege este realizarea stagiului de cotizare în volumul stabilit de articolul 42 (“Stagiul de cotizare”). Această condiţie implică, de regulă, plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiilor de asigurări sociale.

8. Totuşi, prin derogare de la această regulă, legislatorul a stabilit şi o serie de excepţii. Excepţiile în discuţie vizează activităţile specificate la articolele 5 alin.(2) (“Stagiul de cotizare”) şi 50 (“Activităţile ce se includ în stagiul de cotizare”) din Lege. Ele au în vedere o listă de activităţi care nu sunt contributive, însă care sunt recunoscute ca atare prin efectul legii. Aşadar, legislatorul stabileşte că sunt asimilate stagiului de cotizare, inter alia, perioadele de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani de către unul dintre părinţi, tutore, curator, până la angajarea acestuia în funcţia de asistent personal [a se vedea, în acest sens, articolul 5 alin.(2) lit.d)] şi perioadele de îngrijire a unui invalid de gradul I, a unui copil invalid sub vârsta de 16 ani sau a unei persoane care a depăşit vârsta de 75 de ani, dacă această activitate a fost realizată până pe 1 ianuarie 1999 [a se vedea, în acest sens, articolul 50 alin.(1) lit.d) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998].

9. Deşi realizarea activităţilor în discuţie presupune stabilirea dreptului la pensie în aceleaşi condiţii ca în cazul asiguraţilor care şi-au onorat obligaţia de plată a contribuţiilor de asigurări sociale, legislatorul a prevăzut o serie de deosebiri importante între aceste două tipuri de activităţi necontributive. Prima deosebire vizează acţiunea în timp a articolului 50 alin.(1) lit.d) din Lege, care stabileşte că este asimilată stagiului de cotizare doar activitatea realizată până la 1 ianuarie 1999. Cea de-a doua deosebire constă în faptul că perioadele de îngrijire a unui invalid de gradul I, a unui copil invalid sub vârsta de 16 ani sau a unei persoane care a depăşit vârsta de 75 de ani nu pot însuma în total mai mult de opt ani [a se vedea, în acest sens, art.5 alin.(3) din Lege]. Pe de altă parte, aceste deosebiri nu sunt valabile şi în cazul îngrijirii unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani de către unul dintre părinţi (este cazul stabilit la articolul 5 alin.(2) lit.g) din Lege).

LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

“(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”

Articolul 51

Protecţia persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială.

(2) Nimeni nu poate fi supus nici unui tratament medical forţat, decât în cazurile prevăzute de lege.

11. Prevederile relevante ale Legii nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii sunt următoarele:

Articolul 5

Stagiul de cotizare

“(1) În sistemul public, stagiul de cotizare însumează toate perioadele contributive.

(2) Perioadele necontributive ale asiguratului asimilate stagiului de cotizare sunt:

[…]

d) perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani de către unul dintre părinţi, tutore, curator, până la angajarea în funcţia de asistent personal;

[…]

g) perioadele în care au fost realizate activităţile specificate la art.50 alin.(1) lit.d) şi e) până la 1 ianuarie 1999.

(3) Perioadele asimilate stagiului de cotizare prevăzute la alin.(2) nu pot însuma în total mai mult de 8 ani, cu excepţia celor prevăzute la lit.a1), b), d) şi f).”

Articolul 50

Activităţile ce se includ în stagiul de cotizare

“(1) În afară de perioadele specificate la art.5, în stagiul de cotizare se includ perioadele în care s-au desfăşurat următoarele activităţi până la 1 ianuarie 1999:

[…]

d) îngrijirea unui invalid de gradul I, a unui copil invalid sub vârsta de 16 ani sau a unei persoane care a depăşit vârsta de 75 de ani;

[…]”

Articolul 57

Dispoziţii finale

“(1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 1999.

 (2) La intrarea în vigoare a prezentei legi se abrogă:

 Legea nr.437-XII din 27 decembrie 1990 cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova;

 […]”

12. Prevederile relevante ale Legii nr.437 din 27 decembrie 1990 cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova (în vigoare din 1 ianuarie 1991 până la 1 ianuarie 1999) au fost următoarele:

Articolul 43

Tipurile activităţii de muncă ce se iau în considerare la calcularea vechimii în muncă

“[…]

La calcularea vechimii în muncă se ia în considerare de asemenea:

[…]

g) timpul îngrijirii unui invalid de grupa I sau a unui copil invalid până la vârsta de 16 ani, precum şi a unui bătrân care a atins vârsta de 75 de ani;

[…]”

13. Prevederile relevante ale Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (adoptată la New York la 13 decembrie 2006 şi ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.166 din 9 iulie 2010) sunt următoarele:

Articolul 28

Standarde adecvate de trai şi protecţie socială

“1. Statele Participante recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi la standarde adecvate de trai pentru ei şi pentru familiile lor, inclusiv alimentaţie, îmbrăcăminte şi locuinţă adecvată, precum şi la îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de trai şi vor lua măsurile corespunzătoare pentru a asigura şi promova realizarea acestui drept, fără discriminare în temeiul dizabilităţii.

[…]”

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

14. Prin Decizia cu privire la admisibilitate din 12 septembrie 2019, Curtea a reţinut că obiectul sesizării îl constituie textul “până la 1 ianuarie 1999” din articolele 5 alin.(2) lit.g) şi 50 alin.(1), textul “a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani” din articolul 5 alin.(2) lit.d) şi dispoziţiile articolului 5 alin.(3) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. Curtea a reţinut că verificarea constituţionalităţii acestui tip de act normativ ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

15. De asemenea, în conformitate cu articolele 25 lit.i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.i) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Avocatul Poporului posedă prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

16. Având în vedere opinia autorului sesizării, care a afirmat incidenţa, în prezenta cauză, a dispoziţiilor articolelor 1 alin.(3), 4, 8, 16, 47, 51 din Constituţie, Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi. Curtea şi-a început analiza cu privire la incidenţa dispoziţiilor constituţionale invocate, subliniind că prevederile articolelor 1 alin.(3), 4 şi 8 din Constituţie, care se referă la respectarea statului de drept, la prioritatea dreptului internaţional în materia drepturilor omului şi la respectarea tratatelor internaţionale, pot interveni dacă este constatată aplicabilitatea unei prevederi substanţiale din Constituţie. Ele nu pot fi analizate, însă, în mod individual (a se vedea, în acest sens, HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18).

17. Cu referire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea a amintit că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 22 noiembrie 2018, § 34, şi HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, §19). Aşadar, o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor.

18. Curtea a precizat că cerinţa caracterului comparabil al situaţiilor nu impune ca situaţiile să fie identice, ci numai ca ele să fie, până la un anumit punct, asemănătoare. Curtea a menţionat că verificarea respectării acestei cerinţe presupune compararea situaţiei părintelui, tutorelui sau curatorului care îngrijeşte o persoană cu dizabilitate severă cu vârsta de peste 18 ani şi a părintelui, tutorelui sau curatorului care îngrijeşte un copil cu dizabilitate severă, aşa cum este reglementată aceasta la articolul 5 alin.(2) lit.d) din Lege, precum şi elucidarea existenţei unor situaţii asemănătoare, atunci când ei asigură îngrijirea acestor persoane.

19. În acest sens, Curtea a reţinut că atât părintele, tutorele sau curatorul unui copil cu dizabilitate severă, cât şi părintele, tutorele sau curatorul unei persoane cu dizabilitate severă cu vârsta de peste 18 ani sunt lipsiţi de posibilitatea reală de a se încadra în câmpul muncii sau întâmpină un obstacol substanţial îngreunat în exerciţiul dreptului la muncă. Mai mult, Curtea a reţinut că şi după împlinirea de către copilul cu dizabilitate severă a vârstei majoratului părintele, tutorele sau curatorul acestuia trebuie să-i acorde îngrijire, iar uneori costurile acestei îngrijiri pot creşte semnificativ. Aceste elemente i-au permis Curţii să constate existenţa unui tratament diferenţiat între categoriile de subiecte menţionate.

20. În continuare, Curtea a trebuit să analizeze dacă sesizarea respectă celelalte condiţii referitoare la incidenţa articolului 16 din Constituţie, şi anume dacă tratamentul diferenţiat constatat implică una din condiţiile de exercitare a unui drept garantat de Constituţie. Curtea a observat că autorul sesizării a pretins incidenţa articolelor 47 şi 51 din Constituţie, care garantează dreptul la asistenţă şi la protecţie socială şi protecţia recunoscută persoanelor cu dizabilităţi. Curtea a reţinut incidenţa acestor dispoziţii, menţionând că, de vreme ce măsura contestată intervine în sfera protecţiei sociale recunoscute persoanelor cu dizabilităţi, sunt incidente articolele 47 şi 51 din Constituţie. Curtea a precizat că măsurile de protecţie socială fac aplicabil articolul 16 din Constituţie. Curtea a relevat că acest principiu este bine-stabilit în jurisprudenţa sa (a se vedea, ca autoritate recentă, Hotărârea nr.29 din 22 noiembrie 2018).

21. Având în vedere faptul că autorul sesizării afirmă şi neconstituţionalitatea textului “până la 1 ianuarie 1999” din articolele 5 alin.(2) lit.g) şi 50 alin.(1), precum şi neconstituţionalitatea articolului 5 alin.(3) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998, Curtea a analizat întrunirea condiţiilor de admisibilitate în privinţa acestor capete de sesizare. Curtea a avut în vedere, în special, faptul că criticile autorului sesizării vizează exclusiv acţiunea în timp a acestor dispoziţii. În acest sens, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor contestate, este asimilată stagiului de cotizare doar activitatea prevăzută la articolele menţionate, dacă aceasta a fost realizată până la 1 ianuarie 1999 [articolele 5 alin.(2) lit.g) şi 50 alin.(1) din Lege]. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 5 alin.(3) din Lege, perioadele asimilate stagiului de cotizare prevăzute la alin.(2) din articolul menţionat nu pot însuma în total, cu excepţiile stabilite de lege, mai mult de opt ani.

22. Pentru a decide cu privire la aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea a avut în vedere, în special, faptul că Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 1999 (a se vedea, în acest sens, articolul 57 alin.(1) din Lege). Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor tranzitorii ale Legii nr.156 din 14 octombrie 1998, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor ei, legea veche încetează să mai producă efecte (a se vedea, în acest sens, articolul 57 alin.(2) din Lege). Totuşi, în vederea garantării caracterului efectiv al drepturilor dobândite sub imperiul legii vechi, legislatorul a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 1999, drepturile dobândite anterior, precum şi exerciţiul lor vor fi recunoscute dacă au fost realizate până pe data de 1 ianuarie 1999. Este cazul articolului 5 alin.(2) lit.g) şi (3), precum şi al articolului 50 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998. Legislatorul a stabilit că activităţile specificate la aceste norme se au în vedere la calcularea stagiului de cotizare doar în cazul în care au fost realizate până pe 1 ianuarie 1999, stabilind, totodată, că activităţile în discuţie nu pot depăşi termenul maxim de opt ani (articolul 5 alin.(3) din Lege). Acest termen reprezintă, de fapt, perioada de acţiune a Legii nr.437 din 27 decembrie 1990, fiind diferenţa dintre data intrării în vigoare (1 ianuarie 1991) şi data abrogării (1 ianuarie 1999).

23. În continuare, având în vedere faptul că autorul sesizării în justificarea opiniei sale a invocat şi pretinsa discriminare între persoanele care s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 1999 şi cele care s-au pensionat după această dată, Curtea a trebuit să analizeze şi această critică, din perspectiva condiţiilor de calculare a stagiului de cotizare. În acest sens, Curtea a menţionat că situaţia diferită în care se află persoanele în funcţie de reglementarea aplicabilă, potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care instituie egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a precizat că respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile articolului 16 alin.(2) din Constituţie, presupune să se aibă în vedere tratamentul pe care legea îl prevede faţă de destinatari în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta, în mod firesc, diferenţe determinate de condiţiile obiective în care au fost adoptate. Curtea a precizat că acest lucru este bine-stabilit în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 22 noiembrie 2018, § 36). Prin urmare, cu referire la capetele de sesizare privind neconstituţionalitatea textului “până la 1 ianuarie 1999” din articolele 5 alin.(2) lit.g) şi 50 alin.(1), precum şi neconstituţionalitatea articolului 5 alin.(3) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate.

24. Aşadar, la etapa admisibilităţii sesizării, Curtea a reţinut că situaţia în discuţie ridică problema unui tratament diferenţiat între părintele, tutorele sau curatorul unui copil cu dizabilitate severă şi părintele, tutorele sau curatorul unei persoane cu dizabilitate severă cu vârsta de peste 18 ani, în privinţa beneficiilor recunoscute în materie de calculare a stagiului de cotizare. În analiza care va urma prezentei admisibilităţi, Curtea va stabili dacă tratamentul diferenţiat instituit este justificat în mod obiectiv şi rezonabil.

B. FONDUL CAUZEI PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 16, 47 ŞI 51 DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului sesizării

25. Autorul sesizării susţine că textul “a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani” din articolul 5 alin.(2) lit.d) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii instituie un tratament diferenţiat între persoanele care îngrijesc de o persoană cu dizabilitate severă. Autorul sesizării consideră că criteriul vârstei stabilit la articolul 5 alin.(2) lit.d) din Lege îi discriminează pe părinţii, pe tutorii sau pe curatorii care îngrijesc o persoană cu dizabilitate severă care a atins vârsta majoratului. În opinia autorului sesizării, acest fapt conduce la diminuarea cuantumului pensiei celor din urmă, chiar dacă aceştia se află într-o situaţie identică cu părinţii, tutorii sau curatorii care îngrijesc un copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani, de vreme ce acordă şi ei asistenţă unei persoane cu dizabilitate severă. În susţinerea opiniei sale, autorul sesizării invocă faptul că necesitatea acordării asistenţei nu încetează la împlinirea majoratului de către copilul cu dizabilitate severă, ci persistă pe tot parcursul vieţii sale. Din acest motiv, autorul sesizării consideră că este neconstituţională limitarea asimilării perioadei necontributive pentru stabilirea pensiei doar până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani.

26. Autorul sesizării consideră că tratamentul diferenţiat în discuţie este contrar articolelor 16, 47 şi 51 din Constituţie, care garantează principiul egalităţii, dreptul la asistenţă şi protecţie socială şi protecţia persoanelor cu dizabilităţi.

B. Argumentele autorităţilor

27. În opinia prezentată Curţii, Parlamentul a remarcat faptul că sistemul public de pensii are la bază principiul contributivităţii, fiind la aprecierea legislatorului de a prevedea condiţiile şi criteriile necesare pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie, cu condiţia de a nu încălca exigenţele ce rezultă din prevederile constituţionale aplicabile. Legislatorul a prevăzut existenţa unui stagiu de cotizare minim sau complet, după caz, precum şi o vârstă de pensionare, elemente care stau la baza întregului sistem public de pensii. Prin urmare, asimilarea perioadelor necontributive stagiului de cotizare necesar la stabilirea pensiei reprezintă o opţiune a legislatorului, pe care o realizează cu respectarea criteriului de rezonabilitate. Parlamentul a menţionat că în materia asigurărilor sociale şi a asistenţei sociale prevederile articolului 47 din Constituţie acordă în exclusivitate legislatorului atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de asimilare a perioadelor necontributive stagiilor de cotizare.

28. Preşedintele Republicii Moldova a precizat în opinia sa asupra sesizării că dizabilitatea severă a persoanei nu dispare la o anumită vârstă, ci persistă pe parcursul întregii sale vieţi. Mai mult, şi după împlinirea vârstei majoratului, persoana cu dizabilitate severă necesită îngrijire din partea părintelui, tutorelui sau a curatorului său. Din aceste motive, Preşedintele Republicii Moldova, făcând referinţă la criteriul vârstei stabilit la articolul 5 alin.(2) lit.d) din Legea privind sistemul public de pensii, afirmă despre încălcarea principiului egalităţii şi a dreptului la asistenţă şi la protecţie socială, garantate de articolele 16 şi 47 din Constituţie.

29. Casa Naţională de Asigurări Sociale în opinia sa prezentată Curţii a concluzionat că declararea ca fiind neconstituţionale a sintagmei “până la 1 ianuarie 1999” din textul articolului 5 alin.(2) lit.g), a sintagmei “a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani” din textul articolului 5 alin.(2) lit.d), precum şi a sintagmei “până la 1 ianuarie 1999” din textul articolului 50 alin.(1), în măsura în care se referă la activităţile specificate la litera d) din acest articol, ar avea ca urmare lărgirea înlesnirilor acordate (în cazul dat extinderea perioadelor necontributive) prin Legea nr.156 din 14 octombrie 1998, ceea ce vine în contradicţie cu principiile de bază ale sistemului public de asigurări sociale şi ale sistemului public de pensii, conform cărora drepturile de asigurări sociale se cuvin în raport cu contribuţiile de asigurări sociale plătite.

30. Asociaţia obştească “Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi” în opinia Amicus Curiae prezentată Curţii a susţinut sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998.

C. Aprecierea Curţii

31. Curtea precizează că respectarea principiului egalităţii presupune acordarea aceloraşi avantaje tuturor persoanelor, cu excepţia cazului în care se demonstrează că tratamentul diferenţiat este justificat în mod obiectiv şi rezonabil. Această condiţie demonstrează că principiul egalităţii, garantat de articolul 16 din Constituţie, nu are în vedere interzicerea oricărui tratament diferenţiat, ci doar a tratamentelor diferenţiate nejustificate.

32. Articolul 5 alin.(2) lit.d) din Legea privind sistemul public de pensii stabileşte că perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani de către unul dintre părinţi, tutore, curator, până la angajarea în funcţia de asistent personal, este asimilată stagiului de cotizare. Curtea constată că această normă are în vedere aplicarea faţă de părinte, tutore sau curator a unor condiţii speciale privind calcularea stagiului de cotizare, necesar exerciţiului dreptului la pensie. Curtea menţionează că exerciţiul acestui drept implică recunoaşterea stagiului de cotizare doar în cazul persoanelor care îngrijesc un copil cu dizabilităţi severe.

33. Curtea reţine că, în vederea diminuării fenomenului de abandon al copiilor care suferă de o dizabilitate severă şi în vederea garantării unui echilibru social-economic al familiei, legislatorul poate asimila perioada de îngrijire a copilului cu dizabilităţi severe stagiului de cotizare. Totuşi, deşi poate decide în privinţa conţinutului, limitelor, precum şi a condiţiilor în care poate fi acordat acest drept, legislatorul nu se bucură, în exerciţiul acestei competenţe, de o marjă discreţionară largă, ci trebuie să respecte, între altele, exigenţele articolelor 16, 47 şi 51 din Constituţie, care garantează principiul egalităţii, dreptul la asistenţă şi protecţie socială, precum şi protecţia specială a persoanelor cu dizabilităţi.

34. Deşi nu există o obligaţie constituţională expresă de recunoaştere a stagiului de cotizare în cazul persoanelor care îngrijesc o persoană cu dizabilitate severă, legislatorul trebuie să reglementeze această materie de o manieră nediscriminatorie, respectând dreptul la protecţie şi asistenţă socială al persoanei cu dizabilităţi. Curtea precizează că, fiind o prestaţie de asigurări sociale, dreptul la pensie şi, implicit, dreptul la asimilarea stagiului de cotizare depind în mare măsură de contextul social şi economic şi de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcţie. Acest fapt presupune că legislatorul, în conformitate cu prevederile art.72 alin.(3) lit.j) din Constituţie, este competent să intervină şi să modifice condiţiile în care pot fi acordate aceste drepturi, atunci când realităţile economice şi sociale o impun. Totuşi, orice diminuare a protecţiei oferite pretinde, în toate cazurile, o justificare obiectivă şi rezonabilă din partea legislatorului, cu respectarea garanţiilor constituţionale relevante.

35. În acest context, după cum s-a stabilit la etapa admisibilităţii sesizării, cazul în discuţie reprezintă un tratament diferenţiat între părintele, tutorele sau curatorul care îngrijeşte o persoană cu dizabilităţi severe cu vârsta de peste 18 ani şi părintele, tutorele sau curatorul care îngrijeşte un copil cu dizabilităţi severe, din perspectiva dreptului la pensie. Curtea reţine că, deşi aceste categorii de persoane se află în situaţii similare în exerciţiul activităţii de îngrijire a persoanei cu dizabilităţi, prevederea contestată operează un tratament diferenţiat. Curtea nu întrevede niciun motiv care ar putea justifica în mod obiectiv şi rezonabil această diferenţă. Concluzia este evidentă în cazul comparării situaţiei persoanelor în discuţie din perspectiva imposibilităţii obiective de a realiza o activitate producătoare de venit, precum şi din perspectiva condiţiei persoanei cu dizabilităţi severe care, atât înainte de atingerea majoratului, cât şi după atingerea acestuia, are nevoie de acordarea îngrijirilor.

36. Mai mult, având în vedere faptul că legislatorul este obligat să ofere protecţie persoanelor cu dizabilităţi, este nejustificată excluderea protecţiei în cazul persoanei cu dizabilităţi severe cu vârsta de peste 18 ani, în contextul menţionat. Totuşi, reieşind din prevederile articolului 51 alin.(1) din Constituţie, şi aceste persoane au dreptul să-şi dezvolte sentimentele demnităţii şi stimei de sine, fiind asistate de îngrijitor, care adesea este un membru al familiei. Cei care îngrijesc persoane cu dizabilităţi severe se află în circumstanţe similare şi, prin urmare, trebuie să beneficieze de oportunităţi egale stabilite de lege.

37. Aşadar, pornind de la aceste premise, Curtea constată că este nejustificat tratamentul diferenţiat existent între părintele, tutorele sau curatorul unui copil cu dizabilitate severă şi părintele, tutorele sau curatorul unei persoane cu dizabilitate severă cu vârsta de peste 18 ani, în privinţa beneficiilor recunoscute, în materie de exerciţiu al dreptului la pensie. Acest fapt contravine prevederilor articolelor 16, 47 şi 51 din Constituţie.

38. În continuare, Curtea observă că soluţia declarării neconstituţionalităţii textului “a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani” de la articolul 5 alin.(2) lit.d) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 ar lipsi de efectivitate dreptul la pensie în cazul persoanei care îngrijeşte o persoană cu dizabilitate severă şi ar crea blocaje în cadrul sistemului public de pensii. Din aceste motive, pentru a remedia deficienţa existentă, Curtea îşi rezervă prerogativa de a stabili prin prezenta hotărâre o soluţie, până va interveni Parlamentul. Această soluţie le impune autorităţilor responsabile din sistemul public de pensii ca, la sesizarea beneficiarilor (i.e. părintele, tutorele sau curatorul persoanei cu dizabilităţi severe), să dea curs demersurilor lor în vederea garantării caracterului efectiv al dreptului pe care aceştia îl posedă, până la angajarea în funcţia de asistent personal, indiferent de vârsta persoanei cu dizabilităţi severe care se află la îngrijirea acestora. Având în vedere aceste aspecte, Curtea va emite o Adresă către Parlament.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.

2. Se recunoaşte constituţional textul “a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani” din articolul 5 alin.(2) lit.d) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, în măsura în care se asimilează stagiului de cotizare perioada de îngrijire a persoanei cu dizabilitate severă de către unul dintre părinţi, tutore, curator, până la angajarea acestuia în funcţia de asistent personal, indiferent de vârsta persoanei cu dizabilităţi severe.

3. Se declară inadmisibilă sesizarea în partea ce ţine de controlul constituţionalităţii textului “până la 1 ianuarie 1999” din articolul 5 alin.(2) lit.g), a textului “până la 1 ianuarie 1999” din articolul 50 alin.(1), precum şi a articolului 5 alin.(3) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

ADRESĂ

Prin Hotărârea nr.19 din 24 septembrie 2019, Curtea Constituţională s-a pronunţat în privinţa sesizării pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.

În această hotărâre, Curtea a stabilit că este nejustificat tratamentul diferenţiat existent între părintele, tutorele sau curatorul unui copil cu dizabilitate severă şi părintele, tutorele sau curatorul unei persoane cu dizabilitate severă cu vârsta de peste 18 ani, în privinţa beneficiilor recunoscute, în materie de exerciţiu al dreptului la pensie.

În vederea remedierii situaţiei şi garantării caracterului efectiv al drepturilor persoanelor, Curtea a statuat că îşi rezervă prerogativa de a stabili prin hotărâre o soluţie până va interveni Parlamentul cu amendamente conforme cu raţionamentele acestei Hotărâri.

Această soluţie impune autorităţilor responsabile din sistemul public de pensii ca, la sesizarea beneficiarilor (părintele, tutorele sau curatorul persoanei cu dizabilităţi severe), să dea curs demersurilor lor, indiferent de vârsta persoanei cu dizabilităţi severe care se află la îngrijirea acestora.

În conformitate cu prevederile articolului 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea îi solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenul prevăzut de lege.

Vladimir ŢURCAN,

Preşedintele Curţii Constituţionale