Hotărâre nr.196 din 05.12.2021 privind aplicarea de către Consiliul electoral al circumscripţiei electorale municipale Bălţi nr.2 a punctului 2 din hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.171 din 23 noiembrie 2021 "Cu privire la prelungirea termenului degrevării de atribuţiile de la locul de muncă permanent şi al convocării unor membri ai Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale Bălţi nr.2 şi consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul întâi, precum şi aprobarea statelor de personal ale aparatelor acestora în vederea asigurării efectuării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi"
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Â R E
privind aplicarea de către Consiliul electoral al circumscripţiei electorale municipale
Bălţi nr.2 a punctului 2 din hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.171 din 23 noiembrie 2021
"Cu privire la prelungirea termenului degrevării de atribuţiile de la locul de muncă permanent
şi al convocării unor membri ai Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale
Bălţi nr.2 şi consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul întâi, precum şi aprobarea
statelor de personal ale aparatelor acestora în vederea asigurării efectuării
celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi"
nr. 196 din 05.12.2021
(în vigoare 05.12.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 27-33 art. 65 din 28.01.2022
* * *
Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.195 din 5 decembrie 2021 "Privind suspendarea executării hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.170/2021 cu privire la stabilirea datei de 5 decembrie 2021 pentru desfăşurarea turului al doilea al alegerilor locale noi pentru funcţia de primar în unele localităţi" s-a constatat imposibilitatea desfăşurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcţia de primar cu un singur candidat în circumscripţia electorală municipală Bălţi, în condiţiile prevederilor art.145 alin.(2) din Codul electoral, fiind totodată suspendată executarea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.170/2021 în partea ce ţine de desfăşurarea turului doi de scrutin în circumscripţia electorală municipală Bălţi la data de 5 decembrie 2021 până actele judecătoreşti menţionate la pct.1 din hotărârea menţionată vor rămâne irevocabile.
Suplimentar, conform pct.4 din hotărârea CEC nr.195/2021, secţiile de votare de la nr.2/1 până la nr.2/60 din circumscripţia electorală municipală Bălţi nr.2 nu se vor deschide la data de 5 decembrie 2021, iar birourile electorale ale secţiilor de votare respective vor returna, dar nu mai târziu de ora 07.00 a zilei de 5 decembrie 2021, Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale Bălţi nr.2 toate documentele şi materialele electorale, inclusiv buletinele de vot.
Astfel, în vederea executării hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.195/2021 "Privind suspendarea executării hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.170/2021 cu privire la stabilirea datei de 5 decembrie 2021 pentru desfăşurarea turului al doilea al alegerilor locale noi pentru funcţia de primar în unele localităţi" şi în temeiul art.18 alin.(2) şi (5), art.26 alin.(1) lit.e) şi lit.n) şi lit.o), art.29 lit.h) şi art.35 alin.(4) din Codul electoral nr.1381/1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Consiliul electoral al circumscripţiei electorale municipale Bălţi nr.2 va modifica hotărârile privind degrevarea de la locul de muncă permanent sau convocarea persoanelor din componenţa birourilor electorale ale secţiilor de votare, prin înlocuirea textului "23 noiembrie 2021 – 6 decembrie 2021, inclusiv" cu textul "23 noiembrie 2021 – 5 decembrie 2021, inclusiv".
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (adresa: str. Teilor, nr.4, mun. Chişinău).
| PREŞEDINTELE | |
| COMISIEI ELECTORALE CENTRALE | Angelica CARAMAN |
| Secretar | Alexandr Berlinschii |
| Nr.196. Chişinău, 5 decembrie 2021. | |