Hotărâre nr.2 din 30.01.2024 cu privire la Raportul de audit al conformităţii asupra activităţii Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul de audit al conformităţii asupra activităţii Consiliului
Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă
nr. 2 din 30.01.2024
(în vigoare 07.03.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 93-95 art. 4 din 07.03.2024
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa dlui Alexei Buzu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale; dnei Stela Pînzaru, directoare interimară a Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă; dnei Cristina Stoicov, şefa Secţiei evidenţă contabilă şi planificare a Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă; dlui Iurie Antoci, şef adjunct al Departamentului înmatriculare a mijloacelor de transport şi calificare a conducătorilor auto al Agenţiei Servicii Publice; dlui Iurie Stepaniuc, şef al Direcţiei venituri vamale a Serviciului Vamal; dlui Dmitrii Niţuleac, şef al Direcţiei impozite indirecte şi reglementări vamale din cadrul Direcţiei generale politici fiscale şi vamale a Ministerului Finanţelor; dnei Corina Alexa, şefa Direcţiei generale politici fiscale şi vamale a Ministerului Finanţelor, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, în cadrul şedinţei video, călăuzindu-se de art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul de audit al conformităţii asupra activităţii Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă.
____________________
1Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).
Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programelor activităţii de audit ale Curţii de Conturi pe anii 2023-20242, având drept scop evaluarea aplicării şi realizării conforme a politicilor statului privind determinarea dizabilităţii şi incluziunii sociale de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul respectiv, precum şi utilizării conforme a resurselor alocate pentru activitatea Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă.
____________________
2Hotărârea Curţii de Conturi nr.65 din 22.12.2022 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2023" (cu modificările şi completările ulterioare); Hotărârea Curţii de Conturi nr.55 din 15.12.2023 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 2024".
Auditul public extern a fost planificat şi s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit, puse în aplicare de Curtea de Conturi, în special ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 40003.
____________________
3Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".
Examinând Raportul de audit, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă este unica instituţie abilitată cu funcţii în domeniul determinării gradului de dizabilitate şi are misiunea de a asigura realizarea prevederilor actelor normative privind determinarea gradului de dizabilitate, precum şi facilitarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi. Pentru asigurarea realizării acestor procese şi activităţi, sunt implicate şi alte instituţii publice, precum: Autorităţile Teritoriale de Asistenţă Socială (35 de autorităţi), Serviciul Vamal, Agenţia Servicii Publice, Inspectoratul Naţional al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul Naţional de Patrulare, Banca Naţională a Moldovei etc.
Generalizând constatările auditului, se denotă că Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă nu a asigurat pe deplin aplicarea conformă a politicilor statului privind determinarea dizabilităţii şi a capacităţii de muncă, iar procesul în sine este realizat cu unele iregularităţi, ceea ce nu asigură atingerea obiectivelor stabilite de politicile publice. Aceste situaţii au fost cauzate de neajustarea criteriilor aferente determinării gradelor de dizabilitate, de insuficienţa capacităţilor Sistemului Informaţional şi a proceselor de control. Astfel, s-au constatat:
• stabilirea aceluiaşi manager de caz pentru examinarea primară şi repetată a dosarului în urma căreia solicitantul nu a fost încadrat în gradul de dezabilitate, precum şi la etapa de contestare a deciziei de neîncadrare (3 cazuri);
• divergenţe în 43 de dosare la determinarea dizabilităţii şi a procentului de pierdere a capacităţii de muncă ale solicitantului, astfel calculul privind stabilirea nivelului deficienţelor funcţional-structurale ale organismului şi determinarea gradului de dizabilitate diferă de la un manager de caz la altul, ceea ce denotă că unul dintre experţi a interpretat eronat informaţiile medicale;
• lipsa în Sistemul Informaţional, în cazul unui dosar al solicitantului, a raportului de determinare a dizabilităţii şi capacităţii de muncă, precum şi lipsa informaţiilor medicale pentru un alt dosar;
• lipsa datelor pe tipuri de dizabilitate în rapoartele statistice ale Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă privind situaţia persoanelor cu dizabilităţi;
• lipsa în Sistemul Informaţional a datelor din dosarele istorice pentru perioada de până la anul 2020 aferente persoanelor ce beneficiază de grad de dizabilitate, ceea ce nu a oferit auditului posibilitatea de a se expune asupra dosarelor lipsă;
• lipsa rapoartelor ce ţin de monitorizarea şi evaluarea realizării recomandărilor privind necesităţile de reabilitare şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi;
• Serviciul de control al determinării gradului de dizabilitate, în exercitarea atribuţiilor regulamentare, nu funcţionează ca o subdiviziune cu scopul verificării conformităţii şi corectitudinii determinării gradelor de dizabilitate, deoarece nu dispune de posibilitatea examinării/verificării dosarelor aferente acordării gradului de dizabilitate fără termen, primare şi repetate, cu modificarea deciziei, situaţie generată de lipsa accesului la Sistemul Informaţional, ceea ce nu oferă posibilitatea analizei, examinării şi verificării în regim de control intern;
• lipsa reglementărilor interne privind accesul la Sistemul Informaţional al angajaţilor din cadrul diferitor servicii în procesul de determinare a dizabilităţii;
• lipsa interconexiunii Sistemului Informaţional "Determinarea dizabilităţii şi capacităţii de muncă" cu sistemele informaţionale ce oferă informaţii medicale (SI DDCM, SI AMP, SI AMS), nu oferă date exhaustive pentru stabilirea gradului de dizabilitate;
• lipsa persoanei care solicită grad de dizabilitate în cadrul examinării dosarului în unele cazuri, creează impedimente la stabilirea corectă a gradului de dizabilitate, ceea ce determină numărul mare de recursuri.
Procesul de digitalizare a dosarelor persoanelor cu dizabilităţi a fost unul defectuos, fapt cauzat de utilizarea neconformă a mijloacelor financiare externe în sumă de 887,0 mii lei, ceea ce nu a asigurat atingerea scopului propus – dispunerea de date integrale din dosarele persoanelor cu dizabilităţi din perioadele precedente. Astfel,
• selectarea prestatorilor de servicii pentru implementarea proiectului aferent digitalizării dosarelor persoanelor cu dizabilităţi, întocmite până în anul 2020, s-a efectuat netransparent şi fără respectarea principiilor concurenţei şi tratamentului egal;
• lipsa anunţului de achiziţie pe site-ul instituţiei sau pe alte portaluri, precum şi nestabilirea cerinţelor şi termenilor de referinţă faţă de prestator, care urmau a fi elaborate în cadrul procedurii de achiziţie, au limitat auditul în evaluarea conformităţii acestui proces;
• lipsa în dosarele de achiziţii a documentelor ce atestă cerinţele de calificare, studiile şi experienţa în domeniu, nu oferă justificări că prestatorii de servicii vor asigura calitatea acestora;
• lipsa experienţei profesionale a coordonatorului de proiect, care a activat doar în calitate de designer de mobilă (un an şi 4 luni), a determinat riscuri aferente realizării conforme a proiectului, precum şi neatingerea integrală a scopului scontat;
• lipsa controlului din partea Consiliului privind realizarea serviciilor contractate pentru proiect, a determinat întocmirea formală a actelor de primire-predare, iar unele servicii contractate au fost executate de către personalul Consiliului, ceea ce nu a oferit informaţii privind volumul, calitatea şi termenul de prestare a acestora;
• la contractarea şi achitarea serviciilor de transport pentru acordarea suportului în realizarea procesului de digitalizare a arhivei Consiliului au fost admise cheltuieli nejustificate, estimate de audit în sumă de circa 100,3 mii lei.
Cu referire la realizarea politicilor statului în vederea beneficierii de servicii de transport/deplasare pentru persoanele cu dizabilităţi, inclusiv prin importul automobilelor pentru care s-au acordat facilităţi fiscale, se evidenţiază probleme şi neconformităţi cauzate de imperfecţiunea cadrului legal, nerespectarea cadrului legal, insuficienţa controalelor interinstituţionale, ceea ce a generat acordarea de facilităţi fiscale nejustificate în sumă de cel puţin 77.962,4 mii lei (cel mult circa 126.720,1 mii lei) pentru importul a 1.247 de automobile. Astfel, s-au constatat:
• în 167 de dosare a fost imposibil de identificat diagnosticul care a stat la baza acordării gradului de dizabilitate, deoarece dosarele sunt din anii 2016-2020, iar în Sistemul Informaţional nu sunt scanate şi introduse deciziile şi rapoartele din dosare;
• pentru 41 de persoane cu dizabilităţi locomotorii care au importat automobile cu scutirea taxelor de import, nu au fost identificate datele în Sistemul Informaţional al Consiliului şi nici în informaţiile oferite de Casa Naţională de Asigurări Sociale;
• 18 beneficiari ai facilităţilor fiscale, care au dizabilităţi locomotorii, sunt proprietari ai automobilelor importate şi deţinători ai certificatelor/permiselor de conducere, dar potrivit explicaţiilor medicilor din cadrul Consiliului, nu sunt capabili de a conduce automobilul, fapt ce denotă neconformitatea eliberării permiselor de conducere sau acordării gradului de dizabilitate;
• 15 automobile importate nu sunt înmatriculate, chiar dacă au trecut procedurile vamale cu scutirea taxelor de import şi se află pe teritoriul Republicii Moldova;
• 24 de automobile ce au trecut procedurile vamale cu scutirea taxelor de import au fost înmatriculate fără menţiunea "destinaţie specială";
• 31 de automobile sunt înregistrate cu menţiune, dar aceasta este indicată incorect sau este dublată;
• 4 automobile importate cu facilităţi fiscale, la înmatricularea primară nu au avut înscrisă menţiunea "destinaţie specială", ulterior fiind reînmatriculate pe numele altor proprietari;
• la înmatricularea primară a 5 automobile importate cu facilităţi fiscale, nu a fost înscrisă menţiunea "destinaţie specială", la moment proprietarii sunt decedaţi, iar corectări în certificatele de înmatriculare nu pot fi efectuate;
• un automobil înmatriculat primar cu menţiunea "destinaţie specială", la 03.12.2021 a fost transmis în folosinţă temporară (comodat) unui terţ, deşi acesta nu deţinea statutul prevăzut de actele normative în vigoare;
• 437 de automobile înmatriculate cu menţiunea "destinaţie specială", implicate în săvârşirea contravenţiilor rutiere, conform informaţiilor prezentate de Inspectoratul Naţional de Patrulare erau conduse în diferite perioade de 665 de persoane terţe care nu aveau acest drept, nefiind nici beneficiari, nici însoţitori, iar de unele automobile se foloseau chiar până la 8 persoane. Într-un alt caz, o persoană care nu avea dreptul de a conduce, conform sursei menţionate conducea de facto 2 automobile;
• din informaţiile prezentate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră se denotă că din 42 mii ieşiri/intrări analizate de audit, peste 25 mii traversări au fost efectuate cu încălcarea principiului folosirii automobilului de către beneficiar sau în folosul acestuia. Astfel;
- la traversarea frontierei de stat de către 483 de automobile cu "destinaţie specială" pentru persoanele cu dezabilităţi locomotorii, beneficiarul de drepturi nu se afla în automobil în calitate de conducător auto sau pasager;
- în 42 de cazuri (din 483), automobilele respective au lipsit din ţară de la o lună până la 2 ani şi 3 luni (la situaţia din decembrie 2023);
- cu 22 de automobile dotate cu mai mult de 8 locuri, din data importării s-a practicat transportul ilicit a 2.162 de persoane;
• din totalul de 2.057 de automobile asigurate de răspundere civilă, pentru 718 automobile figurau 1.304 persoane terţe asigurate, dar nu beneficiarii automobilelor.
Consiliul Naţional de Determinare a Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă nu a asigurat utilizarea conformă a mijloacelor financiare publice, ceea ce a determinat cheltuieli neconforme şi nejustificate în sumă de circa 563,6 mii lei, situaţie cauzată de insuficienţa controalelor interne aferente proceselor de remunerare a muncii, achiziţii publice şi locaţiune. Astfel,
• din 36 de angajaţi verificaţi, pentru 15 au fost achitate nejustificat salarii în sumă de 29,6 mii lei, în timp ce aceştia nu se aflau la locul de muncă pe teritoriul Republicii Moldova;
• în lipsa consemnării atribuţiilor funcţionale în fişa postului, aferente evaluării informaţiilor din dosarele persoanelor cu dizabilităţi, o persoană a beneficiat de spor cu caracter specific pentru personalul medical (231,6 mii lei);
• au fost angajate persoane ce nu deţin studii în domeniul social, medical, educaţional sau alte domenii conexe (10 unităţi de personal), cu achitarea neconformă a plăţilor salariale în sumă de 227,3 mii lei;
• se atestă o nefundamentare a statelor de personal, ca urmare a unei disproporţii a normei reale a muncii anuale, în cazul în care angajaţii recepţionează de la 519 până la 2.092 de dosare per angajat, fapt ce determină materializarea riscului de cheltuieli nefundamentate;
• în cadrul Secţiei elaborări ştiinţifico-metodice, analiză şi evaluare, din anul 2021 până în prezent, din cele 5 funcţii (4 cercetători ştiinţifici în domeniul medicinei şi un statistician), doar o persoană activează, preponderent de la distanţă, în lipsă de argumentări, celelalte funcţii fiind cumulate de angajaţii Consiliului;
• s-a atestat suportarea cheltuielilor de către Consiliu pentru achitarea energiei electrice, termice, serviciului de canalizare pentru suprafaţa folosită efectiv de către o altă instituţie publică (87,2 mii lei anual).
Procedurile de achiziţii publice în cadrul Consiliului sunt efectuate cu neconformităţi, ceea ce a determinat cheltuieli nejustificate de 22,3 mii lei.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul de audit al conformităţii asupra activităţii Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, anexat la prezenta Hotărâre.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;
2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;
2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit;
2.4. Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru examinarea rezultatelor misiunii de audit şi luare de atitudine, implementarea recomandărilor din Raportul de audit, precum şi pentru elaborarea şi aprobarea reglementărilor necesare privind domeniul auditat;
2.5. Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, pentru examinarea rezultatelor auditului, luare de atitudine, implementarea recomandărilor din Raportul de audit şi aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situaţiilor constatate;
2.6. Inspectoratului Social de Stat, pentru evaluarea şi realizarea controlului privind veridicitatea şi regularitatea eliberării de către structurile teritoriale de asistenţă socială a documentelor care confirmă dreptul persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor de a importa, o dată la 5 ani, cu scutire de drepturi de import, un mijloc de transport pentru necesităţi personale, clasificat la poziţia tarifară 8703;
2.7. Ministerului Finanţelor, pentru informare şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit;
2.8. Procuraturii Generale, pentru informare referitor la constatările expuse în Raportul de audit, în special privind constatările expuse în punctul 4.2. şi în subpunctele 4.4.1.; 4.4.3. din Raportul de audit.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
4. Curtea de Conturi va fi informată trimestrial, în termen de 9 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.4.-2.7. din prezenta Hotărâre.
5. Hotărârea şi Raportul de audit al conformităţii asupra activităţii Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).
| PREŞEDINTE | Marian LUPU |
| Nr.2. Chişinău, 30 ianuarie 2024. | |