Hotărâre nr.21 din 04.08.2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 84 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (obligarea de a nu părăsi teritoriul ţării sau localitatea de reşedinţă în procesele de insolvabilitate) (Sesizarea nr.25g/2020)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 84

din  Legea  insolvabilităţii nr. 149  din  29  iunie  2012

(obligarea de a nu părăsi teritoriul ţării sau localitatea

de reşedinţă în procesele de insolvabilitate)

(sesizarea nr.25g/2020)

nr. 21  din  04.08.2020

 (în vigoare 04.08.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 205-211 art. 110 din 14.08.2020

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 20 februarie 2020,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 84 alin.(2) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl Corneliu Mazur, parte în dosarul nr.2i-1273/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Alexandru Ceban de la Judecătoria Chişinău, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că prevederile articolului 84 alin.(2) din Legea insolvabilităţii sunt contrare articolelor 25 alin.(1) şi 27 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 15 iunie 2020, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, Uniunii Administratorilor Autorizaţi din Moldova şi Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de dl Corneliu Mazur şi dl avocat Marcel Burlacu, autorii ai sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de dl Radu Radu, consultant principal în cadrul Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept în Direcţia Generală Juridică a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Dorin Lişman, secretar de stat al Ministerului Justiţiei şi de dl Andrei Ciornîi, şef al Secţiei juridice a Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Prin Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2013 a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa S.C. "Management Consulting Service" S.R.L. Prin această hotărâre şi în baza articolului 88 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, dl Corneliu Mazur, administrator statutar şi asociat unic al S.C. "Management Consulting Service" S.R.L., a fost desemnat în calitate de reprezentant al debitorului.

8. Pe 17 octombrie 2013, prin Încheierea Curţii de Apel Chişinău, în privinţa debitorului insolvabil a fost aplicată procedura falimentului.

9. Lichidatorul S.C. "Management Consulting Service" S.R.L. a solicitat instanţei de insolvabilitate, în baza articolului 84 alin.(2) din Legea insolvabilităţii şi a hotărârii adunării creditorilor din 14 martie 2014, aplicarea faţă de dl Corneliu Mazur a interdicţiei de nepărăsire a localităţii de reşedinţă fără permisiunea expresă a instanţei.

10. Pe 29 aprilie 2014, Curtea de Apel Chişinău a adoptat o încheiere prin care, în baza articolului 84 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, a interzis dlui Corneliu Mazur să părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea expresă a instanţei de insolvabilitate.

11. Prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 iunie 2014, s-a respins recursul dlui Corneliu Mazur şi a fost menţinută Încheierea Curţii de Apel din 29 aprilie 2014.

12. Pe 27 mai 2019, dl Corneliu Mazur a solicitat ridicarea interdicţiei de nepărăsire a teritoriului Republicii Moldova instituite în privinţa sa. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău din 1 iunie 2019, cererea de ridicare a interdicţiei a fost respinsă, însă instanţa a menţionat că, în cazuri excepţionale, legate de starea sănătăţii acestuia sau de alte circumstanţe întemeiate, el îi poate solicita autorizarea de a părăsi teritoriul ţării.

13. Pe 7 octombrie 2019, dl Corneliu Mazur a înaintat o cerere prin care a solicitat ridicarea provizorie a interdicţiei de nepărăsire a teritoriului ţării în scop de tratament medical. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău din 12 noiembrie 2019, cererea de ridicare provizorie a interdicţiei a fost admisă, fiindu-i acordată permisiunea de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru perioada 1 noiembrie 2019 – 1 februarie 2020, cu menţinerea obligaţiei de a se prezenta personal la şedinţele de judecată şi cu menţiunea că începând cu data de 2 februarie 2020 continuă să fie aplicabilă interdicţia de nepărăsire a ţării.

14. De asemenea, pe 7 octombrie 2019, dl avocat Marcel Burlacu a ridicat, în interesele dlui Corneliu Mazur, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 84 alin.(1) [răspunderea procesuală a debitorului] din Legea insolvabilităţii.

15. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 18 noiembrie 2019, instanţa de judecată a admis excepţia şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

16. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.

Articolul 27

Dreptul la libera circulaţie

"(1) Dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat.

(2) Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

17. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 84

Răspunderea procesuală a debitorului

"(1) După intentarea procedurii de insolvabilitate, instanţa de insolvabilitate, din oficiu sau la cererea administratorului/lichidatorului, poate obliga debitorul sau reprezentantul organelor lui de conducere să nu părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea sa expresă în cazul în care există dovezi că acesta ar putea să se ascundă ori să se eschiveze de la participarea la procedură.

(2) În caz de eschivare a debitorului de la îndeplinirea obligaţiilor, conform prezentei legi, instanţa de insolvabilitate, la cererea administratorului, a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor ori din oficiu, poate ridica debitorului dreptul de administrare a patrimoniului, dacă acesta dispune de el, îi poate interzice să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa expresă ori poate aplica alte măsuri de asigurare în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(3) Interdicţiile specificate la alin.(1) şi (2) sunt valabile pe întregul proces de insolvabilitate dacă instanţa de insolvabilitate nu stabileşte altfel."

18. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 64

Interdicţia de a părăsi ţara

"(1) Interdicţia de a părăsi ţara în cel mult 6 luni se aplică de către judecător, la demersul executorului judecătoresc, doar atunci cînd prezenţa debitorului este necesară pentru executarea eficientă a documentului executoriu şi doar după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menţinerii acestei interdicţii. Încheierea instanţei de judecată se execută imediat, însă poate fi atacată cu recurs. Demersul executorului judecătoresc privind interdicţia de a părăsi ţara se examinează pe baza materialelor anexate la demers, fără participarea părţilor. Instanţa care examinează demersul poate dispune citarea participanţilor la proces şi a executorului judecătoresc pentru a se pronunţa cu privire la temeiurile invocate în demers.

(1¹) Încheierea instanţei de judecată prin care se dispune aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara se trimite spre executare Poliţiei de Frontieră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

(2) Dacă este necesară menţinerea interdicţiei pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare.

(3) În cazul încetării procedurii de executare în condiţiile art.83 lit.a)–c) şi e)–g) din prezentul cod sau restituirii documentului executoriu, interdicţia de a părăsi ţara se revocă de către executorul judecătoresc. În cazul în care în procesul de executare a documentului executoriu dispare necesitatea menţinerii interdicţiei de a părăsi ţara, precum şi în cazul încetării procedurii de executare în condiţiile art.83 lit.d) din prezentul cod, această interdicţie se revocă de către judecător la cererea executorului judecătoresc sau a părţilor în procedura de executare."

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

19. Prin decizia sa din 15 iunie 2020, Curtea a constatat respectarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

20. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz controlul constituţionalităţii Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

21. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dl Corneliu Mazur, parte în dosarul nr.2i-1273/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

22. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cereri privind ridicarea provizorie a interdicţiei de nepărăsire a teritoriului ţării, aplicată prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2014, şi autorizarea plecării peste hotare.

23. Curtea a observat că autorul sesizării a invocat articolul 84 alin.(2), însă de fapt, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este articolul 84 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, care prevede competenţa instanţei de insolvabilitate de a interzice debitorului sau reprezentantului organelor lui de conducere să părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea sa expresă în cazul în care există dovezi că acesta ar putea să se ascundă ori să se eschiveze de la participarea la procedură. Această interdicţie este, aşa cum prevede articolul 84 alin.(3) din Legea insolvabilităţii, valabilă pe întreaga perioadă a procesului de insolvabilitate dacă instanţa nu stabileşte altfel. Obligaţia de nepărăsire a teritoriului ţării este prevăzută pentru debitorii insolvabili persoane fizice şi pentru reprezentanţii debitorilor insolvabili persoane juridice identificaţi de instanţă conform articolului 88 alin.(5) din Legea insolvabilităţii şi constă în îndatorirea acestora de a pune la dispoziţia instanţei, administratorului/lichidatorului, adunării şi comitetului creditorilor documentele, informaţiile şi explicaţiile necesare şi de a participa la acţiunile şi activităţile pe care aceştia le întreprind, astfel încât să asigure celeritatea procedurii de insolvabilitate şi realizarea scopului urmărit de această procedură.

24. Curtea a admis că dispoziţiile contestate ale articolului 84 alin.(1) din Legea insolvabilităţii ar putea fi aplicate de către instanţă la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia, deoarece, în baza acestei norme, anterior a fost adoptată o încheiere privind interdicţia de nepărăsire a teritoriului ţării de către autorul sesizării.

25. Curtea a observat că prevederile contestate nu au fost supuse anterior controlului de constituţionalitate.

26. Autorul sesizării a invocat faptul că interdicţia de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, dispusă în baza articolului 84 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, constituie o ingerinţă în drepturile prevăzute de articolele 25 alin.(1) [libertatea individuală şi siguranţa persoanei] şi 27 [dreptul la libera circulaţie] din Constituţie. Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi constituţionale.

27. Deşi autorul sesizării a pretins încălcarea articolului 25 alin.(1) din Constituţie, el nu a motivat contradicţia dintre norma contestată şi norma constituţională invocată. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.151 din 26 decembrie 2019, § 16; DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, § 20, DCC nr.33 din 19 martie 2020, § 31; DCC nr.50 din 28 mai 2020, §16; DCC nr.54 din 2 iunie 2020, § 31).

28. Cu referire la invocarea articolului 27 din Constituţie, i.e. a dreptului la libera circulaţie, Curtea a notat că, potrivit alin.(2) al acestui articol, oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară.

29. De asemenea, Curtea a constatat că dreptul la libera circulaţie este protejat şi de articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană. Curtea Europeană a subliniat că articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţie îi garantează oricărei persoane dreptul la libera circulaţie într-un anumit teritoriu şi dreptul de a părăsi acest teritoriu, fapt care implică şi dreptul de a călători într-o ţară la alegerea sa, în care i s-ar permite intrarea (a se vedea Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 64; Battista v. Italia, 2 decembrie 2014, § 37; De Tommaso v. Italia, 27 februarie 2017, § 104).

30. Curtea a notat că, în prezenta cauză, obligaţia de nepărăsire a teritoriului ţării impusă de articolul 84 alin.(1) din Legea insolvabilităţii urmează a fi interpretată prin prisma articolului 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană, precum şi a jurisprudenţei relevante a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

31. În acest context, Curtea Europeană a reţinut că restricţiile impuse libertăţii de mişcare pot încălca articolul 2 din Protocolul nr.4 la Convenţia Europeană dacă nu sunt "prevăzute de lege", dacă nu urmăresc unul sau mai multe scopuri legitime stabilite în paragraful al treilea al aceluiaşi articol şi dacă nu pot fi considerate măsuri "necesare într-o societate democratică" ( a se vedea Luordo v. Italia, 17 iulie 2003, § 93; Battista v. Italia, 2 decembrie 2014, § 37).

32. Curtea a reiterat că orice limitare a dreptului persoanei la libera circulaţie, manifestată fie prin refuzul eliberării actelor de călătorie necesare exercitării acestei libertăţi, fie prin interdicţia de a părăsi ţara, trebuie să corespundă anumitor exigenţe de ordin material şi procedural, care să garanteze proporţionalitatea acesteia cu scopul urmărit (HCC nr.7 din 5 aprilie 2011, § 3; HCC nr.17 din 10 mai 2017, § 104).

33. Prin urmare, Curtea a considerat incident articolul 27 din Constituţie.

34. Pentru a elucida problemele ridicate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va examina prevederile articolului contestat în raport cu articolele 23 alin.(2), 27 şi 54 din Constituţie.

35. Totodată, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a observat că în articolul 84 alin.(2) din Legea insolvabilităţi există o normă cu conţinut asemănător celui contestat de autorul sesizării şi se referă la o eventuală interdicţie a părăsirii localităţii de reşedinţă fără permisiunea instanţei de insolvabilitate. De asemenea, Curtea va verifica şi constituţionalitatea articolului 84 alin.(3) din aceeaşi lege, aflat în conexiune logică cu primele două norme supuse controlului de constituţionalitate şi potrivit căruia interdicţiile de părăsire a teritoriului ţării sau a localităţii de reşedinţă rămân valabile pe întregul proces de insolvabilitate dacă instanţa de insolvabilitate nu stabileşte altfel (a se vedea mutatis mutandis HCC nr.41 din 7 decembrie 2000, § 4; HCC nr.9 din 30 martie 2004, § 9; HCC nr.20 din 30 noiembrie 2006, § 3; HCC nr.30 din 1 noiembrie 2016, § 46; HCC nr.10 din 8 mai 2018, § 31; HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, § 23; HCC nr.3 din 4 februarie 2020, § 26; HCC nr.15 din 28 mai 2020, § 66). Prin urmare, fiind suverană în materie de control al constituţionalităţii şi pentru a face posibilă implementarea propriei sale hotărâri, Curtea va verifica şi constituţionalitatea textului "îi poate interzice să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa expresă" din alineatul (2) dar şi a prevederilor alin.(3) din articolul 84 al Legii insolvabilităţi prin prisma articolelor 23, 27 şi 54 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

36. Autorul excepţiei susţine că norma contestată, care prevede obligarea debitorului de a nu părăsi teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea expresă a instanţei, afectează dreptul la libera circulaţie garantat de articolul 27 din Constituţie.

37. În acest sens, autorul sesizării menţionează două hotărâri ale Curţii Constituţionale (a se vedea HCC nr.17 din 10 mai 2017 cu privire la interdicţia eliberării documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere şi HCC nr.19 din 3 iulie 2018 referitoare la omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligaţia de a nu părăsi ţara). Autorul consideră că măsura impusă îl împiedică să meargă la tratament peste hotarele ţării, precum şi la odihnă cu familia sa.

B. Argumentele autorităţilor

38. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova menţionează că argumentele invocate de Curtea Constituţională în Hotărârea nr.7 din 5 aprilie 2011 sunt valabile şi în prezenta cauză şi urmează a fi aplicate la examinarea şi soluţionarea acesteia.

39. În opinia prezentată, Parlamentul a menţionat că interdicţia de a părăsi teritoriul ţării în situaţia în care debitorul nu îndeplineşte obligaţiile stabilite la articolul 84 alin.(2) din Legea insolvabilităţii nu constituie o încălcare a dreptului la libera circulaţie, ci reprezintă o măsură de asigurare a creanţelor creditorilor. Această interdicţie este o măsură excepţională, fiind instituită pentru asigurarea derulării procedurii de insolvabilitate. Interdicţia se aplică doar în situaţia în care debitorul se eschivează de la îndeplinirea obligaţiilor de a prezenta informaţii şi explicaţii necesare pentru adoptarea unei decizii privind examinarea cererii şi constituie o limitare temporară a libertăţii de circulaţie.

40. Totodată, Parlamentul a notat că prin formularea "să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa" din conţinutul articolului 84 alin.(2) din Legea insolvabilităţii se subînţelege că instanţa de judecată poate să-i permită debitorului să părăsească teritoriul Republicii Moldova în cazul în care acesta va solicita permisiunea respectivă. Prin urmare, ţine de diligenţa instanţei de a decide caracterul proporţional al măsurii asiguratorii prin aplicarea în privinţa debitorului a interdicţiei de a părăsi ţara.

41. Guvernul a notat că, în cazul în care debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile legale, există riscul ca buna-desfăşurare a procesului de insolvabilitate să fie compromisă şi, în final, să fie încălcat dreptul creditorilor de a obţine acoperirea creanţelor lor. Astfel, în scopul asigurării îndeplinirii de către debitor a obligaţiilor prevăzute de Legea insolvabilităţii, legislatorul a instituit, într-o normă permisivă, prerogativa instanţei de insolvabilitate de a aplica, la cererea administratorului, a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor, ori din oficiu, măsuri procesuale de constrângere a debitorului.

42. Guvernul a menţionat că restrângerea dreptului la libera circulaţie a debitorului întruneşte condiţiile stabilite în articolul 54 din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Europene, în măsura în care posibilitatea aplicării acesteia de către instanţa de judecată este prevăzută de lege şi reprezintă o măsură necesară pentru protejarea drepturilor creditorilor.

43. În opinia sa, Uniunea administratorilor autorizaţi menţionează că interdicţia de a părăsi ţara, prevăzută de articolul 84 alin.(1) şi (2) din Legea insolvabilităţii, este o măsură excepţională, fiind instituită pentru asigurarea derulării eficiente a procesului de insolvabilitate. Aceasta se aplică doar după ce au fost efectuate măsurile prevăzute de articolele 27 alin.(3), 68, 74, 75, 83, 84, 85, 134 alin.(2) lit.c) din Legea insolvabilităţii. După conţinutul lor, aceste măsuri au scopul de a asigura satisfacerea colectivă a creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, reprezintă un spectru de interdicţii sau obligaţii care asigură derularea eficientă a procesului de insolvabilitate. În acest sens, interdicţia de a părăsi ţara este o măsură legală de asigurare a executării efective a hotărârii judecătoreşti şi nu reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul la libera circulaţie, garantat de articolul 27 din Constituţie şi de tratatele internaţionale.

44. Uniunea administratorilor autorizaţi notează că necesitatea menţinerii interdicţiei este verificată periodic de instanţa de insolvabilitate, care, în baza articolului 5 din Legea insolvabilităţii, deţine competenţele respective. Interdicţia este aplicabilă doar după eschivarea debitorului de a se conforma dispoziţiilor legale, hotărârilor şi încheierilor instanţei de insolvabilitate, cerinţelor administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, adunării creditorilor sau comitetului creditorilor şi în cazul epuizării altor mijloace. Astfel, interdicţia de a părăsi ţara este prevăzută de lege, având scopul de a proteja drepturile altor persoane şi de a asigura executarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti. Ea nu încalcă articolele 27 şi 54 din Constituţie.

45. În opinia sa scrisă, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova menţionează că această restrângere este prevăzută expres de lege (de articolul 84 din Legea insolvabilităţii), este temporară (nu atinge existenţa dreptului la libera circulaţie, ca atare), rezonabilă şi proporţională cu scopul urmărit, i.e. protejarea drepturilor creditorilor.

C. Aprecierea Curţii

I. Dacă ingerinţa este prevăzută de lege

46. Aşa cum prevede prima teză a articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor "prevăzute de lege". Principiul legalităţii presupune îndeplinirea standardului calităţii prevederilor legale aplicabile (a se vedea HCC nr.16 din 4 iunie 2018, § 44; HCC nr.9 din 8 aprilie 2019, § 40; HCC nr.16 din 9 iunie 2020, § 48, precum şi deciziile Curţii Europene în cazurile Luordo v. Italia, 17 iulie 2003, § 93; Riener v. Bulgaria, 23 mai 2006, § 109; Ignatov v. Bulgaria, 2 iulie 2009, § 32; Gochev v. Bulgaria, 26 noiembrie 2009, § 44; Khlyustov v. Federaţia Rusă, 11 iulie 2013, § 65). Curtea reţine că normele "prevăzute de lege" pe care se bazează o ingerinţă în drepturile fundamentale trebuie să corespundă celor patru criterii ale calităţii: accesibilitatea, previzibilitatea, claritatea şi existenţa unor garanţii adecvate împotriva ingerinţelor arbitrare (a se vedea Kruslin v. Franţa, 24 aprilie 1990, § 30).

47. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie şi a Legii nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, legea publicându-se în Monitorul Oficial. Aşadar, Curtea menţionează că persoanele au acces la Legea insolvabilităţii, deoarece aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

48. La rândul ei, condiţia previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când îi permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (GesturJónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40).

49. Analiza sistematică a Legii insolvabilităţii sub aspectul previzibilităţii permite Curţii să constate că în sarcina debitorului insolvabil – persoană fizică, precum şi a reprezentantului debitorului insolvabil – persoană juridică sunt puse o serie de obligaţii şi atribuţii, precum, inter alia ar fi cele stabilite la articolele 83, 88 alin.(3), neîndeplinirea cărora atrage răspunderea juridică sau aplicarea unor măsuri preventive menite să asigure îndeplinirea obligaţiilor şi a atribuţiilor ce le revin.

50. În acest sens, legislatorul a prevăzut că "după intentarea procedurii de insolvabilitate, instanţa de insolvabilitate, din oficiu sau la cererea administratorului/lichidatorului, poate obliga debitorul sau reprezentantul organelor lui de conducere să nu părăsească teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea sa expresă în cazul în care există dovezi că acesta ar putea să se ascundă ori să se eschiveze de la participarea la procedură" [articolul 84 alin.(1) din Legea insolvabilităţii] precum şi că, în caz de eschivare a debitorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, instanţa de insolvabilitate, la cererea administratorului, a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor ori din oficiu, poate interzice debitorului "să părăsească localitatea de reşedinţă fără permisiunea sa expresă" [articolul 84 alin.(2) din Legea insolvabilităţi]. Prin urmare, în situaţia în care nu-şi îndeplineşte obligaţiile şi/sau atribuţiile prevăzute de lege, instanţa poate să interzică debitorului persoană fizică sau reprezentantului debitorului persoană juridică să părăsească teritoriul ţării sau al localităţii de reşedinţă. O asemenea interdicţie se aplică faţă de persoana identificată conform articolului 88 alin.(5) din Legea insolvabilităţii şi reprezintă o măsură excepţională instituită pentru asigurarea derulării cu celeritate a procedurii de insolvabilitate.

51. Curtea Europeană a stabilit în jurisprudenţa sa că pentru ca norma legală să îndeplinească criteriul previzibilităţii, ea trebuie să stabilească pentru viitor, cu suficientă precizie, condiţiile în care pot fi aplicate măsurile, permiţându-le persoanelor vizate – la necesitate, prin indicii corespunzători – să-şi conformeze conduita (a se vedea Battista v. Italia, 2 decembrie 2014, §38; De Tommaso v. Italia, 23 februarie 2017, § 106-107).

52. Examinând prevederea contestată din acest punct de vedere, Curtea reţine că legislatorul a stabilit că interdicţia de nepărăsire a teritoriului ţării sau, după caz, a localităţii de reşedinţă este valabilă pentru "întregul proces de insolvabilitate dacă instanţa de insolvabilitate nu stabileşte altfel" [articolul 84 alin.(3) din Legea insolvabilităţii]. Curtea constată că norma citată supra nu stabileşte limite temporale pentru care este valabilă interdicţia de a nu părăsi ţara sau localitatea de reşedinţă, iar procesele de insolvabilitate, în funcţie de tipul de procedură aplicat (restructurare, faliment etc.), de numărul de creditori, de valoarea masei debitoare etc., ar putea avea o complexitate mai mare sau mai mică şi, respectiv, o durată diferită. Norma respectivă nu prevede niciun fel de criterii sau condiţii care ar permite instanţei să determine, iar persoanei să cunoască perioada de timp pentru care a fost aplicată interdicţia. Spre exemplu, în cazul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate supusă controlului, interdicţia de nepărăsire a teritoriului ţării se menţine pe parcursul a mai mult de şase ani, adică o perioadă mult mai mare decât prevede măsura penală de nepărăsire a teritoriului ţării sau a localităţii de reşedinţă.

53. În acest sens, într-o cauză referitoare la o pretinsă limitare a libertăţii de circulaţie, Curtea Europeană a analizat o lege naţională, care le lăsa instanţelor o marjă discreţionară largă, fără a indica cu suficientă claritate sfera de aplicare a acestei marje şi modul de exercitare a acesteia. În acea situaţie, impunerea de măsuri preventive persoanei nu era suficient de previzibilă şi nu era însoţită de garanţii adecvate împotriva diferitelor abuzuri posibile (De Tommaso v. Italia, 23 februarie 2017, § 124).

54. Astfel, Curtea constată că articolul 84 alin.(3) din Legea insolvabilităţii nu oferă persoanelor vizate suficientă previzibilitate şi suficiente garanţii împotriva ingerinţelor arbitrare, aşa cum o impune articolul 23 alin.(2) din Constituţie.

55. Curtea reţine că lipsa reglementării privind durata maximă a obligaţiei de nepărăsire a teritoriului ţării şi, respectiv, a localităţii de reşedinţă constituie o omisiune legislativă contrară Constituţiei.

56. În acest sens, Curtea menţionează Hotărârea nr.19 din 3 iulie 2018 prin care a declarat neconstituţional articolul 178 din Codul de procedură penală din cauza omisiunii legislatorului de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligaţia de a nu părăsi ţara. În Hotărârea menţionată Curtea a stabilit că, deşi articolul 178 din Codul de procedură penală prevede în mod expres un termen pentru care să poată fi dispusă măsura obligaţiei de a nu părăsi ţara, durata maximă a acestei măsuri nu este stabilită. Curtea a reţinut că lipsa prevederii unei durate maxime de aplicare a măsurii preventive sub forma obligaţiei de a nu părăsi ţara constituie o omisiune legislativă contrară Constituţiei.

57. În acest context, Curtea subliniază că, confruntată cu o omisiune legislativă şi în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, nu poate stabili doar neconstituţionalitatea normei contestate, dar urmează să vină cu o soluţie provizorie. Curtea observă că articolul 64 din Codul de executare stabileşte că "interdicţia de a părăsi ţara în cel mult 6 luni se aplică de către judecător, la demersul executorului judecătoresc, doar atunci când prezenţa debitorului este necesară pentru executarea eficientă a documentului executoriu şi doar după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menţinerii acestei interdicţii". Dacă este necesară menţinerea interdicţiei pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de trei ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare. Ca şi în cazul insolvabilităţii, procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor. Prin urmare, Curtea consideră că până la modificarea articolului 84 din Legea insolvabilităţii de către legislator şi în vederea instituirii unei practici conforme cu Constituţia, instanţele de insolvabilitate la adoptarea măsurilor de nepărăsire a teritoriului ţării sau a localităţii de reşedinţă vor aplica, în mod corespunzător, termenele stabilite de articolul 64 din Codul de executare.

Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin.(2) din Constituţie şi articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dl Corneliu Mazur, parte în dosarul nr.2i-1273/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Se declară neconstituţionale dispoziţiile articolului 84 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, referitoare la omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligaţia de a nu părăsi teritoriul ţării sau localitatea de reşedinţă.

3. Până la remedierea deficienţei de reglementare constatate prin prezenta hotărâre şi înlăturarea viciului de neconstituţionalitate, instanţele de insolvabilitate la adoptarea măsurilor de nepărăsire a teritoriului ţării sau a localităţii de reşedinţă vor aplica, în modul corespunzător, termenele stabilite de articolul 64 din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.