Hotărâre nr.220 din 25.09.2025 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapărţii pentru bănci şi modificarea unor acte normative ale Băncii Naţionale a Moldovei

A = plafonul de afectare al tranşei; pentru o tranzacţie cu un instrument financiar derivat de credit de tip “nth-to-default” bazat pe entităţile de referinţă k, A = (n – 1)/k; şi

D = plafonul de neafectare al tranşei; pentru o tranzacţie cu un instrument financiar derivat de credit de tip “nth-to-default” bazat pe entităţile de referinţă k, D = n/k;

70.3. pentru tranzacţiile care nu sunt menţionate la subpunctul 70.1. sau 70.2., băncile utilizează următorul delta reglementat:

71. În sensul prezentei secţiuni, o poziţie lungă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la punctul 57 înseamnă că valoarea de piaţă a tranzacţiei creşte atunci când valoarea determinantului de risc respectiv creşte, iar o poziţie scurtă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la punctul 57 înseamnă că valoarea de piaţă a tranzacţiei scade atunci când valoarea determinantului de risc respectiv creşte.

Secţiunea a 8-a

Valoarea noţională ajustată

72. Băncile calculează valoarea noţională ajustată după cum urmează:

72.1. pentru tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau în categoria de risc de credit, băncile calculează valoarea noţională ajustată ca fiind produsul dintre valoarea noţională a contractului derivat şi factorul duratei stabilite de Banca Naţională a Moldovei, care se calculează după cum urmează:

unde:

R = rata de actualizare, 5%;

S = perioada de timp dintre data de începere a unei tranzacţii şi data raportării, care este exprimată în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă;

E = perioada dintre data de încetare a unei tranzacţii şi data raportării, care este exprimată în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă; şi

un exerciţiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă.

Data de începere a unei tranzacţii este prima dată la care este fie stabilită, fie efectuată cel puţin o plată contractuală în cadrul tranzacţiei, către bancă sau din partea băncii, alta decât plăţile legate de schimbul de garanţii reale din cadrul unui contract în marjă. În cazul în care tranzacţia a început deja să stabilească sau să efectueze plăţi la data raportării, data de începere a unei tranzacţii este egală cu 0.

În cazul în care o tranzacţie implică una sau mai multe date contractuale viitoare la care banca sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacţiei înainte de scadenţa contractuală a acesteia, data de începere a unei tranzacţii este egală cu prima dintre următoarele:

72.1.1. data sau prima dintre datele viitoare multiple la care banca sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacţiei înainte de scadenţa contractuală a acesteia;

72.1.2. data la care o tranzacţie începe să stabilească sau să efectueze plăţi, altele decât plăţile legate de schimbul de garanţii reale din cadrul unui contract în marjă.

În cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de cele care decurg din tranzacţie, data de începere a unei tranzacţii se determină pe baza primei date la care instrumentul-suport începe stabilirea sau efectuarea plăţilor.

Data de încetare a unei tranzacţii este ultima dată la care este efectuată sau poate fi efectuată o plată contractuală în cadrul tranzacţiei, către sau din partea băncii.

În cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de cele care decurg din tranzacţie, data de încetare a unei tranzacţii se determină pe baza ultimei plăţi contractuale aferente instrumentului-suport al tranzacţiei.

În cazul în care o tranzacţie este structurată astfel încât o expunere rămasă de rambursat să fie decontată după anumite date de plată specificate şi termenii sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a tranzacţiei să fie zero la datele specificate respective, decontarea expunerii rămase de rambursat la aceste date specificate este considerată plată contractuală în cadrul aceleiaşi tranzacţii;

72.2. în cazul tranzacţiilor încadrate în categoria de risc valutar, băncile calculează valoarea noţională ajustată după cum urmează:

72.2.1. în cazul în care tranzacţia este formată dintr-un segment de plată, valoarea noţională ajustată este valoarea noţională a contractului derivat;

72.2.2. în cazul în care tranzacţia este formată din două segmente de plată, iar valoarea noţională a unui segment de plată este denominată în moneda de raportare a băncii, valoarea noţională ajustată este valoarea noţională a celuilalt segment de plată;

72.2.3. în cazul în care tranzacţia este formată din două segmente de plată, iar valoarea noţională a fiecărui segment de plată este denominată într-o altă monedă decât moneda de raportare a băncii, valoarea noţională ajustată este cea mai mare dintre valorile noţionale ale celor două segmente de plată după ce valorile respective au fost convertite în moneda de raportare a băncii la cursul de schimb la vedere predominant;

72.3. pentru tranzacţiile încadrate în categoria de risc privind titlurile de capital sau de risc de marfă, băncile calculează valoarea noţională ajustată ca fiind produsul dintre preţul de piaţă al unei unităţi a instrumentului-suport al tranzacţiei şi numărul de unităţi ale instrumentului-suport la care se raportează tranzacţia.

În cazul în care o tranzacţie încadrată în categoria de risc privind titlurile de capital sau de risc de marfă este exprimată prin contract ca o valoare noţională, băncile utilizează valoarea noţională a tranzacţiei, şi nu numărul de unităţi ale instrumentului-suport, ca valoare noţională ajustată;

72.4. pentru tranzacţiile încadrate în categoria “alte riscuri”, băncile calculează valoarea noţională ajustată pe baza metodei celei mai adecvate dintre metodele menţionate la subpunctele 72.1.-72.3., în funcţie de natura şi caracteristicile instrumentului-suport al tranzacţiei.

73. În scopul calculării valorii noţionale ajustate a unei tranzacţii menţionate la punctul 72, băncile determină valoarea noţională sau numărul de unităţi ale instrumentului-suport după cum urmează:

73.1. în cazul în care valoarea noţională sau numărul de unităţi ale instrumentului-suport al unei tranzacţii nu este stabilit până la scadenţa contractuală:

73.1.1. pentru valori deterministe ale valorilor noţionale şi ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, valoarea noţională este media ponderată a tuturor valorilor deterministe ale valorilor noţionale sau ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, după caz, până la scadenţa contractuală a tranzacţiei, ponderile fiind date de proporţia din perioada în care se aplică fiecare valoare noţională;

73.1.2. pentru valori stocastice ale valorilor noţionale şi ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, valoarea noţională este valoarea determinată prin stabilirea valorilor curente de piaţă în formula de calcul al valorilor de piaţă viitoare;

73.2. în cazul contractelor care presupun schimburi multiple ale valorii noţionale, aceasta se înmulţeşte cu numărul plăţilor care mai rămân de efectuat conform contractelor;

73.3. în cazul contractelor care prevăd o multiplicare a plăţilor aferente fluxurilor de numerar sau o multiplicare a instrumentului-suport al contractului derivat, banca ajustează valoarea noţională pentru a reflecta efectele multiplicării asupra structurii de risc a contractelor respective.

74. Băncile convertesc valoarea noţională ajustată a unei tranzacţii în moneda lor de raportare la cursul de schimb la vedere predominant în cazul în care valoarea noţională ajustată este calculată pornind de la o valoare noţională contractuală sau de la un preţ de piaţă al numărului de unităţi ale instrumentului-suport denominat într-o altă monedă.

Secţiunea a 9-a

Factorul de ajustare în funcţie de scadenţă şi coeficientul factorului stabilit

de Banca Naţională a Moldovei aferent setului de acoperire a riscului

75. Pentru tranzacţiile incluse în seturile de compensare menţionate la punctul 49, băncile calculează factorul de ajustare în funcţie de scadenţă după următoarea formulă:

unde:

MF = factorul de ajustare în funcţie de scadenţă;

M = scadenţa reziduală a tranzacţiei care este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligaţiilor contractuale care decurg din tranzacţie; în acest scop, se consideră că orice opţionalitate a unui contract derivat este o obligaţie contractuală; scadenţa reziduală se exprimă în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă; în cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un alt contract derivat care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de obligaţiile contractuale care decurg din tranzacţie, scadenţa reziduală a tranzacţiei este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligaţiilor contractuale aferente instrumentului- suport; în cazul în care o tranzacţie este structurată astfel încât expunerea rămasă de rambursat să fie decontată după anumite date de plată specificate şi termenii sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a tranzacţiei să fie zero la datele specificate respective, scadenţa reziduală a tranzacţiei este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor; şi

un exerciţiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă;

76. În sensul punctului 75, scadenţa reziduală este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor tranzacţiilor care sunt structurate astfel încât expunerile rămase să fie decontate după anumite date de plată specificate şi ai căror termeni sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a contractului să fie zero la datele specificate respective.

77. Pentru calcularea majorării aferente unui set de acoperire a riscului, astfel cum este menţionată la punctele 78-98, coeficientul factorului stabilit de Banca Naţională a Moldovei aferent setului de acoperire a riscului “є” este următorul:

Secţiunea a 10-a

Majorarea pentru categoria de risc de rată a dobânzii

78. În sensul punctelor 66-68, băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

AddOn^IR = majorarea categoriei de risc de rată a dobânzii;

j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de rată a dobânzii stabilite în conformitate cu punctul 59 subpunctul 59.1. şi cu punctele 61-64 pentru setul de compensare; şi

AddOn_j^IR = majorarea categoriei de risc de rată a dobânzii pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu punctul 79.

79. Băncile calculează majorarea pentru setul de acoperire a riscului j aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii astfel:

unde:

є_j = coeficientul factorului stabilit de Banca Naţională a Moldovei aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu valoarea aplicabilă specificată la punctul 77;

SF^IR = factorul stabilit de Banca Naţională a Moldovei pentru categoria de risc de rată a dobânzii cu o valoare egală cu 0,5 %; şi

EffNot_j^IR = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j calculată în conformitate cu punctul 80.

80. Pentru a calcula valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, băncile încadrează mai întâi fiecare tranzacţie din setul de acoperire a riscului în banda corespunzătoare din tabelul 2. Băncile fac acest lucru pe baza datei de încetare a fiecărei tranzacţii, determinată în conformitate cu punctul 72 subpunctul 72.1.:

Tabelul 2

Băncile calculează apoi valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j în conformitate cu următoarea formulă:

unde:

EffNot_j^IR = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j; şi

Dj,k = valoarea noţională efectivă a benzii k a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:

unde:

l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).

Secţiunea a 11-a

Majorarea aferentă categoriei de risc valutar

81. În sensul punctelor 66-68, băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc valutar (foreign exchange – FX) pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

AddOn^FX = majorarea aferentă categoriei de risc valutar;

j = indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului valutar stabilite în conformitate cu punctul 59 subpunctul 59.2. şi cu punctele 61-64 pentru setul de compensare; şi

AddOn_j^FX = majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu punctul 82.

82. Băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru setul de acoperire a riscului j astfel:

unde:

єj = coeficientul factorului stabilit de Banca Naţională a Moldovei aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu punctul 77;

SF^FX = factorul stabilit de Banca Naţională a Moldovei pentru categoria de risc valutar cu o valoare egală cu 4 %;

EffNot_j^FX = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:

unde:

l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).

Secţiunea a 12-a

Majorarea aferentă categoriei de risc de credit

83. În sensul punctului 84, băncile stabilesc entităţile de referinţă relevante privind creditul pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:

83.1. pentru fiecare emitent al unui instrument de datorie de referinţă care este suport al unei tranzacţii având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referinţă privind creditul; tranzacţiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind creditul numai în cazul în care instrumentul de datorie de referinţă care este suport al tranzacţiilor respective este emis de acelaşi emitent;

83.2. pentru fiecare grup de instrumente de datorie de referinţă sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacţii având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referinţă privind creditul; tranzacţiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind creditul numai în cazul în care grupul de instrumente de datorie de referinţă sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacţiilor respective au aceleaşi componente.

84. În sensul punctelor 66-68, băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

AddOn^Credit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit;

j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de credit stabilite în conformitate cu punctul 59 subpunctul 59.3. şi punctelor 61-64 pentru setul de compensare; şi

AddOn_j^Credit  = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu punctul 85.

85. Băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:

unde:

AddOn_j^Credit  = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j;

єj = coeficientul factorului stabilit de Banca Naţională a Moldovei aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu punctul 77;

k = indicele care desemnează entităţile de referinţă privind creditul ale setului de compensare stabilit în conformitate cu punctul 83;

ρ_k^Credit = factorul de corelare al entităţii de referinţă privind creditul “k”; atunci când entitatea de referinţă privind creditul “k” s-a stabilit în conformitate cu punctul 83 subpunctul 83.1.,

ρ_k^Credit = 50% ,

atunci când entitatea de referinţă privind creditul “k” s-a stabilit în conformitate cu punctul 83 subpunctul 83.2.,

ρ_k^Credit = 80%; şi

AddOn(Entitatek) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind creditul k determinată în conformitate cu punctul 86.

86. Băncile calculează majorarea pentru entitatea de referinţă privind creditul k după cum urmează:

unde:

EffNot_k^Credit = valoarea noţională efectivă a entităţii de referinţă privind creditul k, calculată după cum urmează:

unde:

l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition); şi

SF_k,l^Credit = factorul stabilit de Banca Naţională a Moldovei aplicabil entităţii de referinţă privind creditul k calculat în conformitate cu punctul 87.

87. Băncile calculează factorul stabilit de Banca Naţională a Moldovei aplicabil entităţii de referinţă privind creditul k după cum urmează:

87.1. pentru entitatea de referinţă privind creditul k stabilită în conformitate punctul 83 subpunctul 83.1.,

SF_k,l^Credit

este pus în corespondenţă cu unul dintre cei şase factori stabiliţi de Banca Naţională a Moldovei prevăzuţi în tabelul 3 pe baza unei evaluări externe a creditului efectuată de o ECAI desemnată a emitentului individual corespunzător.

În cazul unui emitent individual pentru care nu este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată, bancă care utilizează abordarea standardizată conform prevederilor Regulamentului nr.111/2018 atribuie un

SF_k,l^Credit  = 0,54%

respectivei entităţi de referinţă privind creditul. Cu toate acestea, în cazul în care banca aplică tratamentul riscului de credit aferent expunerii din datorii subordonate pentru a pondera la risc expunerile la riscul de credit al contrapărţii faţă de acest emitent individual, se atribuie un SF_k,l^Credit  = 1,6%  respectivei entităţi de referinţă privind creditul;

Tabelul 3

87.2. pentru entităţile de referinţă privind creditul k stabilite în conformitate cu punctul 83 subpunctul 83.2.:

87.2.1. în cazul în care o poziţie de risc l atribuită entităţii de referinţă privind creditul k este un indice de credit cotat la o bursă recunoscută,

SF_k,l^Credit 

este pus în corespondenţă cu unul dintre cei doi factori prezentaţi în tabelul 4 pe baza calităţii creditului majorităţii componentelor individuale ale acestuia;

87.2.2. în cazul în care o poziţie de risc l atribuită entităţii de referinţă privind creditul k nu este menţionată la subpunctul 87.2.1.,

SF_k,l^Credit 

este media ponderată a factorilor impuşi de Banca Naţională a Moldovei puşi în corespondenţă cu fiecare componentă în conformitate cu metoda prevăzută la subpunctul 87.1., ponderile fiind date de proporţia valorii noţionale a componentelor incluse în această poziţie.

Tabelul 4

Secţiunea a 13-a

Majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital

88. În sensul punctului 89, băncile stabilesc entităţile de referinţă relevante privind titlurile de capital pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:

88.1. pentru fiecare emitent al unui instrument de capital de referinţă care este suport al unei tranzacţii având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc privind titlurile de capital există o singură entitate de referinţă privind titlurile de capital; tranzacţiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind titlurile de capital numai în cazul în care instrumentul de capital de referinţă care este suport al tranzacţiilor respective este emis de acelaşi emitent;

88.2. pentru fiecare grup de instrumente de capital de referinţă sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacţii având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc privind titlurile de capital există o singură entitate de referinţă privind titlurile de capital; tranzacţiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind titlurile de capital numai în cazul în care grupul de instrumente de capital de referinţă sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacţiilor respective, după caz, are aceleaşi componente.

89. În sensul punctelor 66-68, băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

AddOn^{Titluri de capital} = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital;

j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului privind titlurile de capital stabilite în conformitate cu punctul 59 subpunctul 59.4. şi cu punctele 61-64 pentru setul de compensare; şi

AddOn_j^{Titluri de capital} = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu punctul 90.

90. Băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:

unde:

AddOn_j^{Titluri de capital} = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j;

єj = coeficientul factorului stabilit de Banca Naţională a Moldovei aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu punctul 77;

k = indicele care desemnează entităţile de referinţă privind titlurile de capital ale setului de compensare stabilit în conformitate cu punctul 88;

ρ_k^{Titluri de capital} = factorul de corelare al entităţii de referinţă privind titlurile de capital k. În cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu punctul 88 subpunctul 88.1.,

ρ_k^{Titluri de capital} = 50%

În cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu punctul 88 subpunctul 88.2.,

ρ_k^{Titluri de capital} = 80%; şi

AddOn(Entitatek ) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k determinată în conformitate cu punctul 91.

91. Băncile calculează majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k după cum urmează:

unde:

AddOn(Entitatek ) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k;

SF_k^{Titluri de capital} = factorul stabilit de Banca Naţională a Moldovei aplicabil entităţii de referinţă privind titlurile de capital k. În cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu punctul 88 subpunctul 88.1.,

SF_k^{Titluri de capital} = 32%

În cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu punctul 88 subpunctul 88.2.,

SF_k^{Titluri de capital} = 20%; şi

EffNot_k^{Titluri de capital} = valoarea noţională efectivă a entităţii de referinţă privind titlurile de capital k, calculată după cum urmează:

unde:

l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).

Secţiunea a 14-a

Majorarea aferentă categoriei de risc de marfă

92. În sensul punctelor 66-68, băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

AddOn^Marfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă;

j = indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului de marfă stabilite în conformitate cu punctul 59 subpunctul 59.5. şi punctelor 61-64 pentru setul de compensare; şi

AddOn_j^Marfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu punctul 95.

93. Pentru a calcula majorarea aferentă unui set de acoperire a riscului de marfă pentru un anumit set de compensare în conformitate cu punctul 95, băncile stabilesc tipurile de marfă de referinţă relevante pentru fiecare set de acoperire a riscului. Tranzacţiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiaşi tip de marfă de referinţă numai în cazul în care instrumentul pe mărfuri care este suport al tranzacţiilor respective este de aceeaşi natură, indiferent de locul de livrare şi de calitatea instrumentului pe mărfuri.

94. Prin derogare de la punctul 93, Banca Naţională a Moldovei poate solicita unei bănci care este expusă într-o măsură semnificativă riscului de bază al unor diferite poziţii care au aceeaşi natură ca cele menţionate la punctul 93 să stabilească tipurile de marfă de referinţă pentru poziţiile respective utilizând mai multe caracteristici pe lângă simpla natură a instrumentului pe mărfuri care este suport al tranzacţiilor. Într-o astfel de situaţie, tranzacţiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiaşi tip de marfă de referinţă numai în cazul în care împărtăşesc caracteristicile respective.

95. Băncile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:

unde:

AddOn_j^Marfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j;

єj = coeficientul factorului stabilit de Banca Naţională a Moldovei aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu punctul 77;

ρMarfă = factorul de corelare pentru categoria de risc de marfă cu o valoare egală cu 40 %;

k = indicele care desemnează tipurile de marfă de referinţă aferente setului de compensare stabilite în conformitate cu punctul 93; şi

 AddOn(Tip_k^j) = majorarea aferentă tipului de marfă de referinţă k, calculată în conformitate cu punctul 96.

96. Băncile calculează majorarea pentru tipul de marfă de referinţă k după cum urmează:

unde:

AddOn(Tip_k^j) = majorarea pentru tipul de marfă de referinţă k;

SF_k^Marfă = factorul stabilit de Banca Naţională a Moldovei aplicabil tipului de marfă de referinţă k. În cazul în care tipul de marfă de referinţă k corespunde unor tranzacţii atribuite setului de acoperire a riscului menţionat la punctul 59 subpunctul 59.5., cu excepţia tranzacţiilor privind energia electrică, SF_k^Marfă = 18%. Pentru tranzacţiile privind energia electrică, SF_k^Marfă = 40%; şi

FffNot_k^Marfă = valoarea noţională efectivă a tipului de marfă de referinţă k, calculată după cum urmează:

unde:

l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).

Secţiunea a 15-a

Majorarea aferentă categoriei alte riscuri

97. În sensul punctelor 66-68, băncile calculează majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru un anumit set de compensare după cum urmează:

unde:

AddOn^Altele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri;

j = indicele care desemnează seturile de acoperire a altor riscuri stabilite în conformitate cu punctul 59 subpunctul 59.6. şi punctelor 61-64 pentru setul de compensare; şi

AddOn_j^Altele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu punctul 98.

98. Băncile calculează majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:

unde:

AddOn_j^Altele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j;

єj = coeficientul factorului stabilit de Banca Naţională a Moldovei aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu punctul 77; şi

SF^Altele = factorul stabilit de Banca Naţională a Moldovei pentru categoria alte riscuri cu o valoare egală cu 8 %;

FffNot_j^Altele = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:

unde:

l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).

Capitolul IV

Abordarea standardizată simplificată pentru riscul de credit al contrapărţii

99. Băncile calculează o singură valoare a expunerii la nivelul unui set de compensare în conformitate cu capitolul III, sub rezerva punctului 100.

100.Valoarea expunerii unui set de compensare se calculează în conformitate cu următoarele cerinţe:

100.1. băncile nu aplică tratamentul menţionat la punctele 45-47;

100.2. prin derogare de la punctul 49, în cazul seturilor de compensare care nu sunt menţionate la punctul 50, băncile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:

RC = max{CMV, 0}

unde:

RC = costul de înlocuire; şi

CMV = valoarea de piaţă curentă.

100.3. prin derogare de la punctul 50 din prezentul regulament, în cazul seturilor de compensare formate din tranzacţii care sunt tranzacţionate pe o bursă recunoscută sau care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în Uniunea Europeană ori recunoscută într-o ţară terţă sau pentru care au loc schimburi bilaterale de garanţii reale cu contrapartea, băncile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:

RC = TH + MTA

unde:

RC = costul de înlocuire;

TH = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care banca nu poate solicita garanţii reale; şi

MTA = suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă;

100.4. prin derogare de la punctul 51, în cazul seturilor de compensare multiple care fac obiectul unui contract în marjă, băncile calculează costul de înlocuire ca fiind suma costurilor de înlocuire ale fiecărui set de compensare individual, calculate în conformitate cu punctul 99 ca şi cum acestea nu ar face obiectul cerinţelor de marjă;

100.5. toate seturile de acoperire a riscului se stabilesc în conformitate cu punctele 59 şi 60;

100.6. băncile stabilesc ca multiplicatorul din formula care este folosită pentru a calcula expunerea viitoare potenţială de la punctul 66 să fie egal cu 1, după cum urmează:

unde:

PFE = expunere viitoare potenţială; şi

AddOn^(a) = majorarea pentru categoria de risc “a”;

100.7. prin derogare de la punctul 70, în cazul tuturor tranzacţiilor băncile calculează delta reglementată după cum urmează

100.8. formula, menţionată la punctul 72 subpunctul 72.1., care este utilizată pentru a calcula factorul duratei reglementat este următoarea:

factorul duratei reglementat = E – S

unde:

E = perioada dintre data de încetare a unei tranzacţii şi data raportării; şi

S = perioada dintre data de începere a unei tranzacţii şi data raportării;

100.9. factorul de scadenţă prevăzut la punctul 75 se calculează după cum urmează:

100.9.1. în cazul tranzacţiilor incluse în seturile de compensare menţionate la punctul 49, MF = 1;

100.9.2. în cazul tranzacţiilor incluse în seturile de compensare menţionate la punctele 50 şi 51, MF = 0,42;

100.10. formula, menţionată la punctul 80, care este utilizată pentru a calcula valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului “j” este următoarea:

unde:

EffNot_j^IR = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului “j”; şi

D_j,k = valoarea noţională efectivă a benzii “k” a setului de acoperire a riscului “j”;

100.11. formula menţionată la punctul 85 care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului “j” se citeşte după cum urmează:

unde:

AddOn_j^Credit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului “j”; şi

AddOn(Entitate_k) = majorarea aferentă entităţii de referinţă privind creditul “k”;

100.12. formula menţionată la punctul 90 care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului “j” se citeşte după cum urmează:

unde:

AddOn_j^{Titluri de capital} = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului “j”; şi

AddOn(Entitate_k) = majorarea aferentă entităţii de referinţă privind creditul “k”;

100.13. formula menţionată la punctul 95 care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului “j” se citeşte după cum urmează:

unde:

AddOn_j^Marfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului “j”; şi

AddOn(Tip_k^j) = majorarea aferentă tipului de marfă de referinţă “k”.

Capitolul V

Metoda expunerii iniţiale

101. Băncile pot calcula o singură valoare a expunerii pentru toate tranzacţiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la punctele 39 şi 40. În caz contrar, băncile calculează separat câte o valoare a expunerii pentru fiecare tranzacţie, care este tratată ca fiind propriul set de compensare.

102. Valoarea expunerii unui set de compensare sau a unei tranzacţii este suma dintre costul de înlocuire curent şi expunerea viitoare potenţială, înmulţită cu 1,4.

103. Costul de înlocuire curent menţionat la punctul 102 se calculează după cum urmează:

103.1. în cazul seturilor de compensare formate din tranzacţii care sunt tranzacţionate pe o bursă recunoscută sau care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu Directivele Uniunii Europeane ori recunoscută într-o ţară terţă sau pentru care au loc schimburi bilaterale de garanţii reale cu contrapartea, băncile utilizează următoarea formulă:

RC = TH + MTA

unde:

RC = costul de înlocuire;

TH = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care banca nu poate solicita garanţii reale; şi

MTA = suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă;

103.2. în cazul tuturor celorlalte seturi de compensare sau tranzacţii individuale, băncile utilizează următoarea formulă:

RC = max{CMV, 0}

unde:

RC = costul de înlocuire; şi

CMV = valoarea de piaţă curentă.

Pentru a calcula costul de înlocuire curent, băncile actualizează valoarea de piaţă curentă cel puţin lunar.

104. Băncile calculează expunerea viitoare potenţială menţionată la punctul 102 după cum urmează:

104.1. expunerea viitoare potenţială a unui set de compensare este suma expunerilor viitoare potenţiale ale tuturor tranzacţiilor incluse în setul de compensare, calculate în conformitate cu subpunctul 104.2.;

104.2. expunerea viitoare potenţială a unei singure tranzacţii este valoarea noţională a acesteia înmulţită cu:

104.2.1. scadenţa reziduală a tranzacţiei exprimată în ani pentru contractele derivate pe rata dobânzii, înmulţită cu 0,5 %;

104.2.2. scadenţa reziduală a tranzacţiei exprimată în ani pentru contractele derivate de credit, înmulţită cu 6 %;

104.2.3. 4 % pentru instrumentele financiare derivate pe cursul de schimb valutar;

104.2.4. 18 % pentru instrumentele financiare derivate pe aur şi mărfuri, altele decât instrumentele financiare derivate pe energie electrică;

104.2.5. 40 % pentru instrumentele financiare derivate pe energie electrică;

104.2.6. 32 % pentru instrumentele financiare derivate pe titluri de capital;

104.3. valoarea noţională menţionată la subpunctul 104.2. se determină în conformitate cu punctele 73 şi 74 pentru toate instrumentele financiare derivate enumerate la subpunctul respectiv; în plus, valoarea noţională a instrumentelor financiare derivate menţionate la subpunctele 104.2.3.–104.2.6. se determină în conformitate cu punctul 72 subpunctele 72.2. şi 72.3.;

104.4. expunerea viitoare potenţială a seturilor de compensare menţionate la punctul 103, subpunctul 103.1. se înmulţeşte cu 0,42.

105. Pentru a calcula expunerea potenţială a instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii şi a instrumentelor financiare derivate de credit în conformitate cu punctul 104 subpunctele 104.2.1. şi 104.2.2., banca poate alege să utilizeze scadenţa iniţială în loc de scadenţa reziduală a contractelor.

Capitolul VI

Compensarea contractuală

Secţiunea 1

Recunoaşterea compensării contractuale ca diminuatoare de risc

106.Băncile tratează numai următoarele tipuri de acorduri de compensare contractuală ca fiind diminuatoare de risc în conformitate cu punctul 117, dacă acordul de compensare a fost recunoscut de Banca Naţională a Moldovei în conformitate cu punctele 108-111 şi dacă banca îndeplineşte cerinţele stabilite la punctele 112-116:

106.1. contractele bilaterale de novaţie între bancă şi contrapartea sa, în temeiul cărora creanţele şi datoriile reciproce sunt automat comasate în aşa fel încât novaţia stabileşte, de fiecare dată când se aplică, o singură sumă netă astfel încât să creeze un singur contract nou care înlocuieşte toate contractele anterioare şi toate obligaţiile între părţi decurgând din aceste contracte şi care este obligatoriu pentru părţi;

106.2. alte contracte bilaterale (decât cele indicate la subpunctul 106.1.) între bancă şi contrapartea sa.

107.Compensarea între tranzacţiile efectuate de diferitele entităţi juridice ale unui grup nu este recunoscută în scopul calculării cerinţelor de fonduri proprii.

Secţiunea a 2-a

Recunoaşterea acordurilor de compensare contractuală

108.Banca Naţională a Moldovei recunoaşte un acord de compensare contractuală numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la punctele 109 şi 110, după caz punctul 111.

109.Toate acordurile de compensare contractuală utilizate de bancă pentru a determina valoarea expunerii în cadrul acestei părţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

109.1. banca a încheiat un acord de compensare contractuală cu contrapartea sa, care creează o singură obligaţie juridică acoperind toate tranzacţiile incluse, astfel încât în cazul în care contrapartea ar intra în stare de nerambursare, banca ar avea dreptul să primească sau ar fi obligată să plătească numai suma netă a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale incluse;

109.2. banca dispune de opinii juridice scrise, fundamentate, în care se precizează că, în cazul contestării în instanţă a acordului de compensare, creanţele şi datoriile băncii nu ar depăşi cele menţionate la subpunctul 109.1. Opinia juridică trebuie să se refere la legislaţia aplicabilă:

109.2.1. în jurisdicţia în care este înregistrată contrapartea;

109.2.2. dacă este implicată o sucursală a unei contrapărţi, care este situată în altă ţară decât cea în care este înregistrată contrapartea, în jurisdicţia în care este situată sucursala;

109.2.3. în jurisdicţia a cărei legislaţie guvernează tranzacţiile individuale incluse în acordul de compensare;

109.2.4. în jurisdicţia a cărei legislaţie guvernează orice contract sau acord necesar efectuării compensării contractuale;

109.3. riscul de credit faţă de fiecare contraparte este agregat pentru a obţine o singură expunere din punct de vedere juridic pentru toate tranzacţiile cu contrapartea respectivă. Această agregare trebuie să se ia în considerare pentru scopurile limitei de creditare şi ale capitalului intern;

109.4. contractul nu conţine nicio clauză care, în cazul intrării unei contrapărţi în stare de nerambursare, permite unei contrapărţi care nu se află în stare de nerambursare să efectueze numai plăţi limitate sau să nu efectueze nicio plată în favoarea contrapărţii aflate în stare de nerambursare, chiar dacă aceasta din urmă este un creditor net.

110. Dacă Banca Naţională a Moldovei, în cazul procesului de supraveghere, nu primeşte dovezi (probe) satisfăcătoare potrivit cărora este convinsă că compensarea contractuală este valabilă şi executorie din punct de vedere juridic, în temeiul legislaţiei fiecăreia dintre jurisdicţiile menţionate la punctul 109 subpunctul 109.2., acordul de compensare contractuală nu este recunoscut ca diminuator de risc pentru niciuna dintre contrapărţi.

111. Opiniile juridice menţionate la punctul 109 subpunctul 109.2. pot fi redactate cu referire la tipurile de compensare contractuală. Acordurile de compensare contractuală între produse diferite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii suplimentare:

111.1. suma netă menţionată la punctul 109 subpunctul 109.1. este suma netă a valorilor de închidere pozitive şi negative ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus şi a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale (“cuantumul net pentru toate produsele”);

111.2. opiniile juridice menţionate la punctul 109 subpunctul 109.2. se referă la valabilitatea şi la caracterul executoriu ale întregului acord de compensare contractuală între produse diferite în conformitate cu termenii săi şi la impactul acordului de compensare asupra dispoziţiilor relevante ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus.

Secţiunea a 3-a

Obligaţiile băncilor şi efectele recunoaşterii

compensării ca diminuatoare de risc

112. Banca stabileşte şi menţine proceduri pentru a asigura reexaminarea, în cazul modificărilor legislaţiilor jurisdicţiilor relevante menţionate la punctul 109 subpunctul 109.2., a valabilităţii şi a caracterului executoriu din punct de vedere juridic ale compensării contractuale.

113. Banca păstrează în dosarele sale toate documentele referitoare la compensarea contractuală.

114. Banca ţine seama de efectele compensării la măsurarea expunerii la riscul de credit agregat al fiecărei contrapărţi şi administrează riscul de credit al contrapărţii pe baza efectelor acestei măsurări.

115. În cazul acordurilor de compensare contractuală între produse diferite, menţionate la punctul 106, banca menţine proceduri, în conformitate cu punctul 109 subpunctul 109.3. pentru a verifica dacă pentru orice tranzacţie care urmează să fie inclusă într-un set de compensare a fost emisă opinia juridică prevăzută la punctul 109 subpunctul 109.2.

116. Banca continuă să se conformeze, ţinând seama de acordul de compensare contractuală între produse diferite, cerinţelor de recunoaştere a compensării bilaterale şi cerinţelor pentru recunoaşterea diminuării riscului de credit conform Regulamentului nr.112/2018, după caz, pentru fiecare acord-cadru bilateral individual inclus şi pentru fiecare tranzacţie inclusă.

117. Compensarea în sensul capitolelor III-V este recunoscută astfel cum se indică în capitolele respective.

Capitolul VII

Elemente ale portofoliului de tranzacţionare

118. La calculul valorilor ponderate la riscul de contraparte ale expunerilor elementelor din portofoliul de tranzacţionare, băncile respectă regulile descrise la punctele 119-124.

119. Pentru recunoaşterea efectelor garanţiei financiare băncile nu utilizează metoda simplă a garanţiilor financiare prevăzută la capitolul VIII secţiunea a 4-a din Regulamentul nr.112/2018.

120. În cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, băncile pot recunoaşte drept garanţii reale eligibile toate instrumentele financiare şi toate mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacţionare.

121. Pentru expunerile care provin din instrumente financiare derivate extrabursiere înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, băncile pot recunoaşte drept garanţii reale eligibile mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacţionare.

122. În vederea calculării ajustărilor de volatilitate, în cazul în care astfel de instrumente financiare sau mărfuri, care nu sunt eligibile în conformitate cu Regulamentul nr.112/2018, sunt date cu împrumut, vândute sau furnizate, ori luate cu împrumut, achiziţionate sau primite drept garanţii reale, sau în alt mod în cadrul unei astfel de tranzacţii, iar banca utilizează, în conformitate cu capitolul VIII din regulamentul nominalizat, abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate, astfel de instrumente şi mărfuri se tratează în acelaşi fel ca titlurile de capital neincluse într-un indice principal şi cotate la o bursă recunoscută.

123. În ceea ce priveşte recunoaşterea contractelor de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, băncile recunosc compensarea între poziţii din portofoliul de tranzacţionare şi poziţii din afara portofoliului de tranzacţionare, numai dacă tranzacţiile compensate îndeplinesc următoarele condiţii:

123.1. toate tranzacţiile sunt marcate la piaţă zilnic;

123.2. orice elemente luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în cadrul tranzacţiilor pot fi recunoscute drept garanţii financiare eligibile în conformitate cu punctul 25 din Regulamentul nr.112/2018, fără aplicarea punctelor 120-122.

124. Dacă un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacţionare face parte dintr-o acoperire internă a riscului, iar protecţia creditului este recunoscută în temeiul capitolului V din Regulamentul nr.112/2018, băncile aplică una din următoarele abordări:

124.1. tratează instrumentul financiar derivat de credit ca şi când nu ar exista risc de contraparte decurgând din poziţia pe instrumentul respectiv;

124.2. includ în mod consecvent în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii toate instrumentele financiare derivate de credit din portofoliul de tranzacţionare care fac parte din acoperiri interne ale riscului sau sunt achiziţionate ca protecţie împotriva unei expuneri la riscul de credit al contrapărţii, dacă protecţia creditului este recunoscută ca eligibilă în conformitate cu Regulamentul nr.112/2018.

Capitolul VIII

Cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile faţă

de o contaparte centrală

Secţiunea 1

Domeniul de aplicare

125. Prezentul capitol se aplică următoarelor contracte şi tranzacţii, atât timp cât sunt în curs de desfăşurare cu o CPC:

125.1. contractelor derivate enumerate în anexa nr.1 la Regulamentul nr.114/2018 şi instrumentelor financiare derivate de credit;

125.2. operaţiunilor de finanţare prin titluri de valoare şi tranzacţiilor de dare sau luare cu împrumut de depozite garantate integral; şi

125.3. tranzacţiilor cu termen lung de decontare.

126. Prezentul capitol nu se aplică expunerilor care rezultă din decontarea tranzacţiilor în numerar. Băncile aplică tratamentul prevăzut în Regulamentul cu privire la tratamentul riscului de decontare/livrare pentru bănci, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.115/2018, expunerilor ce rezultă din respectivele tranzacţii şi o pondere de risc de 0 % contribuţiilor la fondul de garantare care acoperă doar acele tranzacţii. Băncile aplică tratamentul prevăzut la punctul 149 contribuţiilor la fondul de garantare care acoperă oricare dintre tipurile de contracte menţionate în anexa nr.1 la Regulamentul nr.114/2018, în plus faţă de tranzacţiile în numerar.

127. În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele cerinţe:

127.1. marja iniţială nu include contribuţiile către o CPC pentru acorduri mutualizate de partajare a pierderilor;

127.2. marja iniţială include garanţiile reale depuse de bancă care acţionează în calitate de membru compensator sau de client peste suma minimă stabilită de CPC sau de banca care acţionează ca membru compensator, cu condiţia ca respectiva CPC sau banca care acţionează ca membru compensator să poată, în cazurile corespunzătoare, să împiedice banca care acţionează ca membru compensator sau clientul să retragă aceste garanţii reale excedentare;

127.3. în cazul în care o CPC utilizează marja iniţială pentru a mutualiza pierderile în rândul membrilor săi compensatori, băncile care acţionează ca membri compensatori tratează marja iniţială respectivă ca fiind o contribuţie la fondul de garantare.

Secţiunea a 2-a

Monitorizarea expunerilor la CPC

128. Băncile îşi monitorizează toate expunerile la CPC şi stabilesc proceduri privind raportarea cu regularitate a informaţiilor privind aceste expuneri către organul de conducere şi comitetelor specializate ale consiliului băncii.

129. Băncile evaluează, prin intermediul unor analize de scenarii şi al unor simulări de criză adecvate, dacă nivelul fondurilor proprii deţinute pentru expunerile la o CPC, inclusiv la expunerile din credite viitoare potenţiale sau contingente, expunerile la contribuţiile la fondul de garantare şi, în cazul în care banca acţionează în calitate de membru compensator, expunerile rezultate din acorduri contractuale, astfel cum sunt prevăzute la punctele 132-139, este corelat în mod corespunzător cu riscurile inerente ale expunerilor respective.

Secţiunea a 3-a

Tratamentul expunerilor la CPC-uri ale membrilor compensatori

130. Banca care acţionează ca membru compensator, în scopuri proprii sau în calitate de intermediar financiar între un client şi o CPC, calculează cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale faţă de o CPC după cum urmează:

130.1. aplică tratamentul prevăzut la punctele 145-148 expunerilor sale din tranzacţii cu respectiva CPC;

130.2. aplică tratamentul prevăzut la punctul 149 contribuţiilor sale la fondul de garantare efectuate către CPC.

131. În sensul punctului 130, suma cerinţelor de fonduri proprii ale unei bănci pentru expunerile sale faţă de o CPCC generate de expunerile din tranzacţii şi de contribuţiile la fondul de garantare face obiectul unui plafon egal cu suma cerinţelor de fonduri proprii care s-ar aplica expunerilor respective dacă CPC ar fi o CPC necalificată.

Secţiunea a 4-a

Tratamentul expunerilor membrilor compensatori la clienţi

132. Banca care acţionează ca membru compensator şi care, în această calitate, acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC calculează cerinţele de fonduri proprii pentru tranzacţiile sale cu clientul respectiv legate de CPC în conformitate cu capitolele I - VII, cu prevederile Regulamentului nr.112/2018 şi ale Regulamentului nr.103/2020, după caz.

133. Dacă banca care acţionează ca membru compensator încheie un acord contractual cu un client al unui alt membru compensator care facilitează clientul respectiv, transferul poziţiilor şi al garanţiilor reale menţionate la punctul 141, subpunctul 141.2. şi dacă acordul contractual antrenează o obligaţie contingentă pentru bancă, banca poate atribui o valoare a expunerii egală cu zero obligaţiei contingente respective.

134. În cazul în care banca care acţionează ca membru compensator utilizează metodele prevăzute în capitolul III pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile sale, se aplică următoarele dispoziţii:

134.1. banca poate utiliza o perioadă de risc de marjă de cel puţin cinci zile lucrătoare pentru expunerile sale la un client;

134.2. banca aplică o perioadă de risc de marjă de cel puţin 10 zile lucrătoare pentru expunerile sale la o CPC;

134.3. în cazul în care un set de compensare inclus în calcul îndeplineşte condiţia prevăzută la subpunctul 134.1., banca poate să nu ţină seama de limita stabilită la punctul respectiv, cu condiţia ca setul de compensare să nu îndeplinească cerinţa prevăzută la subpunctul 134.2. şi să nu conţină tranzacţii contestate sau opţiuni exotice;

134.4. în cazul în care o CPC reţine o marjă de variaţie faţă de o tranzacţie şi garanţiile reale ale băncii nu sunt protejate în cazul insolvenţei respectivei CPC, banca aplică o perioadă de risc de marjă egală cu valoarea cea mai mică dintre un an şi scadenţa reziduală a tranzacţiei, cu un prag de 10 zile lucrătoare.

135. Prin derogare de la punctul 100, subpunctul 100.9., în cazul în care banca care acţionează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în capitolul IV pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, aceasta poate utiliza un factor de scadenţă de 0,21 pentru efectuarea calculului.

136. Prin derogare de la punctul 104, subpunctul 104.4., în cazul în care banca care acţionează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în capitolul V pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, aceasta poate utiliza un factor de scadenţă de 0,21 la calculul respectiv.

137. Banca care acţionează ca membru compensator poate utiliza valoarea redusă a expunerii în caz de nerambursare rezultată din calculele menţionate la punctele 134-136 pentru a-şi calcula cerinţele de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu Regulamentul nr.103/2020.

138. Banca care acţionează ca membru compensator care colectează garanţii reale de la un client pentru o tranzacţie legată de o CPC şi transferă garanţiile reale către CPC poate recunoaşte garanţiile respective pentru a-şi reduce expunerea la client pentru tranzacţia respectivă legată de CPC.

139. În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, tratamentul prevăzut la punctul 138 poate fi aplicat la fiecare nivel al structurii respective.

Secţiunea a 5-a

Tratamentul expunerilor clienţilor

140. Banca care este client calculează cerinţele de fonduri proprii pentru tranzacţiile sale legate de o CPC cu membrul său compensator în conformitate cu capitolele I - VII, cu prevederile Regulamentului nr.112/2018 şi ale Regulamentului nr.103/2020, după caz.

141. Fără a aduce atingere abordării prevăzute la punctul 140, în cazul în care banca este client, aceasta poate calcula cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacţii în cazul tranzacţiilor cu membrul compensator legate de CPC în conformitate cu punctele 145-148, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

141.1. poziţiile şi activele băncii legate de tranzacţiile în cauză sunt distinse şi separate, atât la nivelul membrului compensator, cât şi al CPC, de poziţiile şi activele membrului compensator şi ale celorlalţi clienţi ai membrului compensator şi, ca urmare a acestei distincţii şi separări, poziţiile şi activele respective ale băncii sunt indisponibile în cazul în care membrul compensator ori unul sau mai mulţi dintre clienţii săi intră în stare de nerambursare sau în insovabilitate;

141.2. legislaţia, precum şi acordurile contractuale aplicabile băncii sau CPC ori obligatorii pentru acestea facilitează transferul poziţiilor clientului legate de contractele şi de tranzacţiile în cauză şi al garanţiilor reale aferente către un alt membru compensator în perioada de risc de marjă aplicabilă, în cazul în care membrul compensator iniţial intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă. În această situaţie, poziţiile clientului şi garanţiile reale se transferă la valoarea de piaţă, cu excepţia cazului în care clientul solicită închiderea poziţiei la valoarea de piaţă;

141.3. clientul a efectuat şi a menţinut la zi o analiză juridică suficient de aprofundată, care demonstrează că modalităţile prin care se asigură îndeplinirea condiţiei prevăzute la subpunctul 141.2. sunt legale, valabile, obligatorii şi executorii din punct de vedere juridic în temeiul legislaţiei relevante ale jurisdicţiei sau jurisdicţiilor relevante;

141.4. CPC este o CPCC.

142. Atunci când banca evaluează dacă respectă condiţia prevăzută la punctul 141, subpunctul 141.2., aceasta poate lua în considerare orice precedent clar în materie de transferuri ale poziţiilor clienţilor şi ale garanţiilor reale corespunzătoare la nivelul unei CPC, precum şi orice intenţie din partea sectorului de a continua această practică.

143. Prin derogare de la punctele 141 şi 142, în cazul în care banca care este client nu îndeplineşte condiţia prevăzută la punctul 141, subpunctul 141.1. deoarece nu este protejată de pierderi în situaţia în care membrul compensator şi un alt client al membrului compensator intră împreună în stare de nerambursare, sub rezerva îndeplinirii tuturor celelalte condiţii prevăzute la punctul 141, subpunctele 141.1.-141.4. sunt îndeplinite, banca poate calcula cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacţii în cazul tranzacţiilor cu membrul său compensator legate de o CPC în conformitate cu punctele 145-148, sub rezerva înlocuirii ponderii de risc de 2 % prevăzute la punctul 145, subpunctul 145.1. cu o pondere de risc de 4 %.

144. În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, banca care este client de nivel inferior şi care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior poate aplica tratamentul menţionat la punctele 141-143 numai în cazul în care condiţiile prevăzute la punctele respective sunt îndeplinite la fiecare nivel al structurii în cauză.

Secţiunea a 6-a

Cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile din tranzacţii

şi cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile

la fondul de garantare al unei CPC

145. Banca aplică următorul tratament expunerilor sale din tranzacţii cu CPC:

145.1. aplică o pondere de risc de 2 % valorilor tuturor expunerilor sale din tranzacţii cu CPCC;

145.2. aplică ponderea de risc utilizată în cadrul abordării standardizate pentru riscul de credit prevăzută în Regulamentul nr.111/2018 tuturor expunerilor sale din tranzacţii cu CPC necalificate;

145.3. în cazul în care banca acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC, iar condiţiile tranzacţiei legate de CPC prevăd că banca nu este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacţiei respective în cazul în care CPC intră în stare de nerambursare, banca poate stabili ca valoarea expunerii din tranzacţia cu CPC care corespunde tranzacţiei legate de CPC să fie egală cu zero;

145.4. în cazul în care banca acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC, iar condiţiile tranzacţiei legate de CPC prevăd că banca este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacţiei respective în cazul în care CPC intră în stare de nerambursare, banca aplică tratamentul de la subpunctul 145.1. sau 145.2., după caz, expunerii din tranzacţia cu CPC care corespunde tranzacţiei legate de CPC respective.

146. Prin derogare de la punctul 145, dacă activele date în garanţie unei CPC sau unui membru compensator sunt indisponibile în cazul în care respectiva CPC, membrul compensator ori unul sau mai mulţi dintre ceilalţi clienţi ai membrului compensator devin insolvenţi, banca poate atribui expunerilor la riscul de credit al contrapărţii aferente activelor respective o valoare a expunerii egală cu zero.

147. Banca calculează valorile expunerilor din tranzacţii cu o CPC în conformitate cu capitolele I - VII, cu prevederile Regulamentului nr.112/2018 şi ale Regulamentului nr.103/2020, după caz.

148. Banca calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor din tranzacţii cu CPC conform prevederilor Regulamentului nr.109/2018 înmulţind suma valorilor expunerilor sale din tranzacţii cu CPC, calculate în conformitate cu punctele 146 şi 147, cu ponderea de risc determinată în conformitate cu punctul 145.

149. Banca care acţionează ca membru compensator aplică următorul tratament expunerilor sale rezultate din contribuţiile sale la fondul de garantare al unei CPC:

149.1. calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale prefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la punctele 150-152;

149.2. calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale prefinanţate şi nefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate în conformitate cu abordarea prevăzută la punctele 153 şi 154;

149.3. calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la punctul 155.

Secţiunea a 7-a

Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile

prefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC

150. Valoarea expunerii aferente contribuţiei prefinanţate (DFi) a unei bănci la fondul de garantare al unei CPCC reprezintă suma plătită sau valoarea de piaţă a activelor furnizate de banca respectivă din care se scade orice sumă din contribuţia respectivă pe care CPCC a utilizat-o deja pentru a-şi absorbi pierderile cauzate de intrarea în stare de nerambursare a unuia sau a mai multora dintre membrii săi compensatori.

151. Banca calculează cerinţa de fonduri proprii pentru a acoperi expunerea provenind din contribuţia sa prefinanţată după cum urmează:

unde:

K_i = cerinţa de fonduri proprii;

i = indicele care desemnează membrul compensator;

K_CCP = capitalul ipotetic al CPCC comunicat băncii de CPCC;

DF_i = contribuţia prefinanţată;

DF_CCP = resursele financiare prefinanţate ale CPC comunicate băncii de CPC; şi

DF_CM = suma contribuţiilor prefinanţate ale tuturor membrilor compensatori ai CPCC comunicată băncii de CPCC.

152. Banca calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor rezultate din contribuţia prefinanţată a băncii respective la fondul de garantare al unei CPCC conform prevederilor Regulamentului nr.109/2018 prin înmulţirea cu 10 a cerinţei de fonduri proprii calculate în conformitate cu punctul 151.

Secţiunea a 8-a

Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile prefinanţate la fondul

de garantare al unei CPC necalificate şi pentru contribuţiile nefinanţate la

fondul de garantare al unei CPC necalificate şi cerinţele de fonduri proprii

pentru contribuţiile nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC

153. Banca aplică următoarea formulă pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile rezultate din contribuţiile sale prefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate şi din contribuţiile nefinanţate la respectiva CPC:

K = DF + UC

unde:

K = cerinţa de fonduri proprii;

DF = contribuţiile prefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate; şi

UC = contribuţiile nefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate.

154. Banca calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor rezultate din contribuţia băncii respective la fondul de garantare al unei CPC necalificate conform prevederilor Regulamentului nr.109/2018 prin înmulţirea cu 10 a cerinţei de fonduri proprii calculate în conformitate cu punctul 153.

155. Banca aplică o pondere de risc de 0 % contribuţiilor sale nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC.

Secţiunea a 9-a

Cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile faţă de CPC-urile

care încetează să îndeplinească anumite condiţii

156. Băncile aplică tratamentul prevăzut la prezenta secţiune în cazul în care au luat cunoştinţă, în urma unui anunţ public sau a unei informări din partea Băncii Naţionale a Moldovei a unei CPC utilizate de băncile respective sau din partea respectivei CPC, de faptul că respectiva CPC nu va mai îndeplini condiţiile privind autorizarea sau recunoaşterea, după caz.

157. În cazul în care condiţia prevăzută la punctul 156 este îndeplinită, băncile, în termen de trei luni din momentul în care iau cunoştinţă despre această situaţie sau într-un termen mai restrâns comunicat de către Banca Naţională a Moldovei, procedează după cum urmează:

157.1. aplică tratamentul prevăzut la punctul 145 subpunctul 145.2. expunerilor lor din tranzacţii la respectiva CPC;

157.2. aplică tratamentul prevăzut la punctele 153 şi 154 contribuţiilor lor prefinanţate la fondul de garantare al respectivei CPC şi contribuţiilor lor nefinanţate la respectiva CPC;

157.3. tratează expunerile lor faţă de respectiva CPC, altele decât expunerile enumerate la subpunctele 157.1. şi 157.2., ca fiind expuneri la o societate, în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul de credit prevăzută în Regulamentul nr.111/2018.

Anexă

la Regulamentul cu privire la tratamentul

riscului de credit al contrapărţii pentru bănci

Lista documentelor

care se anexează la cererea de aprobare prealabilă

a utilizării metodelor de calcul al valorii expunerii

1. Un document, semnat de persoana împuternicită de bancă, în care să fie:

1.1. descris procesul de aplicare a metodei de calcul al valorii expunerii, prezentate concluziile acestuia, prin care să se confirme respectarea de către bancă a cerinţelor specificate la punctul 24 sau 34 pentru aplicarea metodei alese;

1.2. comunicată structura grupului din care face parte banca, autorităţile competente responsabile de supravegherea membrilor acestuia, precum şi metoda de calcul utilizată de aceştia - în cazurile specificate la punctul 24 sau 34 din prezentul regulament.

2. Raportul de audit intern în care vor fi apreciate adecvarea sistemului de administrare a riscului de credit al contrapărţii şi a procesului de aplicare a metodei de calcul al valorii expunerii, fiind urmărită conformitatea cu cerinţele specificate la punctul 24 sau 34.

3. Documentele prin care sunt stabilite procedurile menite să asigure respectarea prevederilor capitolului III-V.

4. Formularul C 34.00 privind riscul de credit al contrapărţii prevăzut în Instrucţiunea cu privire la raportarea de către bănci în scopuri de supraveghere a rapoartelor COREP însoţit de prezentarea modalităţii în care sunt determinaţi indicatorii relevanţi pentru liniile de activitate.