BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.23 din 10.06.2021 cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2020

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
10.06.2021

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate

 ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2020

nr. 23  din  10.06.2021

 (în vigoare 02.07.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 160-163 art. 41 din 02.07.2021

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa dlui Iuri Paşinschi, Secretar general al Ministerului Finanţelor; dlui Sergiu Burduja, director al Serviciului Vamal; dlui Serghei Puşcuţa, director al Serviciului Fiscal de Stat; dlui Igor Ţurcanu, director adjunct al Serviciului Fiscal de Stat; dnei Diana Cazacu, şef adjunct al Direcţiei management instituţional, şef al Secţiei finanţe a Ministerului Finanţelor; dnei Ina Darii, şef al Secţiei metodologie în cadrul Direcţiei Trezoreria de Stat; dnei Lilia Tudorache, şef interimar al Direcţiei finanţe şi evidenţă contabilă a Serviciului Vamal; dnei Mariana Ţurcan, şef al Direcţiei economie şi finanţe a Serviciului Fiscal de Stat, în cadrul şedinţei video, în legătură cu evoluţia şi tendinţa situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19 în Republica Moldova, călăuzindu-se de art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2020.

_______________________________

1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare - Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20202, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2020 nu conţin, în ansamblul lor, denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori, precum şi emiterea unei opinii.

_______________________________

2 Hotǎrârea Curţii de Conturi nr.77 din 27.12.2019 "Privind aprobarea Programului activitǎţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2020".

Auditul public extern s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi3.

_______________________________

3 Hotǎrârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2020 oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă şi fidelă în corespundere cu cadrul de raportare financiară aplicabil.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2020, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare;

2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;

2.4. Ministerului Finanţelor, pentru examinarea rezultatelor auditului public extern şi implementarea recomandărilor de audit, precum şi pentru înaintarea către Guvern a propunerilor de modificare a cadrului normativ în aspectul evaluării bunurilor confiscate şi ţinerii evidenţei contabile a acestora de către organele abilitate cu funcţii de confiscare şi comercializare.

3. Prin prezenta Hotărâre se exclude din regim de monitorizare Hotărârea Curţii de Conturi nr.36 din 24.07.2020 "Cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2019".

4. Se împuterniceşte membrul Curţii de Conturi cu dreptul de a semna Scrisoarea către conducerea Ministerului Finanţelor.

5. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

6. Curtea de Conturi va fi informată, în termen de 6 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctului 2.4. din prezenta Hotărâre.

7. Se ia act că, pe parcursul desfăşurării misiunii de audit, Ministerul Finanţelor şi instituţiile din subordine au asigurat contabilizarea corespunzătoare pentru i) terenuri (1,5 mil.lei); ii) activele nefinanciare (2,0 mil. lei) şi iii) cheltuieli (1,1 mil. lei).

8. Hotărârea şi Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor încheiate la 31 decembrie 2020 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95).