Hotărâre nr.26 din 13.08.2026 cu privire la punerea în circulaţie ca mijloc de plată şi în scop numismatic a monedelor jubiliare şi comemorative "35 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice din Moldova" şi "80 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Stat din Moldova", emisiunea anului 2026
BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI
H O T Ă R Â R E
cu privire la punerea în circulaţie ca mijloc de plată
nr. 26 din 13.08.2026
(în vigoare 25.09.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 483-485 art. 814 din 25.09.2026
* * *
şi în scop numismatic a monedelor jubiliare şi comemorative "35 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice din Moldova" şi "80 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Stat din Moldova", emisiunea anului 2026
În temeiul art.5 alin.(1) lit.g), 11, 26 alin.(1) lit.g), 57, 59 şi 62 din Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei, cu modificările ulterioare, art.2 din Legea nr.1232/1992 cu privire la bani, Consiliul de supraveghere al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
1. Se pun în circulaţie, ca mijloc de plată şi în scop numismatic, pe teritoriul Republicii Moldova, următoarele monede jubiliare şi comemorative, emisiunea anului 2026, conform Anexei:
Seria "Altele":
1) 35 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice din Moldova (metal - Ag) - începând cu data de 25 septembrie 2026;
2) 80 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Stat din Moldova (metal - Ag) - începând cu data de 1 octombrie 2026.
2. Monedele jubiliare şi comemorative vor fi însoţite de certificat de autenticitate şi se vor comercializa publicului larg atât de Banca Naţională a Moldovei, cât şi prin intermediul băncilor licenţiate.
3. Băncile licenţiate stabilesc independent preţul de vânzare a monedelor jubiliare şi comemorative, care nu va depăşi cu trei la sută preţul stabilit de Banca Naţională a Moldovei.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI DE SUPRAVEGHERE | Anca-Dana DRAGU |
| Nr.26. Chişinău, 13 august 2026. | |
Anexă
la Hotărârea Consiliului de supraveghere
al Băncii Naţionale a Moldovei
nr.26 din 13 august 2026
CARACTERISTICILE MONEDELOR JUBILIARE ŞI COMEMORATIVE
“35 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA ACADEMIEI DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA”
ŞI “80 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA UNIVERSITĂŢII DE STAT DIN MOLDOVA”
EMISIUNEA ANULUI 2026
| Tematica monedei | Elemente de design |
Imaginea monedei |
Valoarea nominală (lei) | Metal | Compo- ziţie |
Calitate | Greutate (g) | Diametru (mm) | Margine | Formă | Tiraj (exem-plare) |
|
Seria “Altele” |
|||||||||||
| 35 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice din Moldova | Avers: Stema Republicii Moldova, anul de emisiune 2026, inscripţia REPUBLICA MOLDOVA în arc de cerc, Ag 999, valoarea nominală 50 LEI şi 22,0 g în exergă. | ||||||||||
| Revers: În plan central este reprezentată imaginea stilizată a edificiului modern al Academiei de Studii Economice din Moldova, logo-ului instituţiei şi anul fondării 1991, iar în arc de cerc inscripţia ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA. | 50 | Argint | 999/ 1000 | proof | 22,0 | 35 | zimţată | rotundă | 500 | ||
| 80 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Stat din Moldova | Avers: Stema Republicii Moldova, anul de emisiune “2026”, inscripţia “REPUBLICA MOLDOVA” în arc de cerc, “Ag 999”, valoarea nominală “50 LEI” şi “22,0 g” în exergă. | ||||||||||
| Revers: În plan central este reprezentată imaginea clădirii istorice a Universităţii de Stat din Moldova şi logo-ul instituţiei, inscripţia “UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA” în arc de cerc şi anul “1946” în exergă. | 50 | Argint | 999/ 1000 | proof | 22,0 | 35 | zimţată | rotundă | 500 | ||