BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.287/2018 din 17.10.2018 privind costurile de bază ale operatorului sistemului de distribuţie Î.C.S. "RED Union Fenosa" S.A. pentru primul an, anul de bază, de valabilitate a Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
17.10.2018

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ

H O T Ă R Â R E

privind costurile de bază ale operatorului sistemului de distribuţie Î.C.S.

"RED Union Fenosa" S.A. pentru primul an, anul de bază, de valabilitate

a Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor

pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice

nr. 287/2018  din  17.10.2018

 (în vigoare 09.12.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 416-422 art. 1637 din 09.11.2018

* * *

Abrogat: 02.07.2026

Hotărârea ANRE nr.400 din 30.06.2026

În scopul creării condiţiilor optimale pentru funcţionarea eficientă a operatorului sistemului de distribuţie prin stabilirea unor costuri de distribuţie a energiei electrice adecvate, real necesare pentru asigurarea alimentării fiabile a consumatorilor finali cu energie electrică la parametrii de calitate stabiliţi şi în temeiul prevederilor Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.64/2018 din 22 februarie 2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.77-83/374 din 09.03.2018), Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă pentru Î.C.S. "RED Union Fenosa" S.A., pentru primul an de valabilitate a Metodologiei de calculare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, anul de bază 2018, valoarea sumară a cheltuielilor de distribuţie a energiei electrice în mărime de 323 391 mii lei, după cum urmează:

1. Costurile de întreţinere a reţelelor electrice de distribuţie (CID0) – 173 524 mii lei, inclusiv:

- costurile cu personalul încadrat în procesul de distribuţie (CRD0) – 69 371 mii lei;

- costurile materiale (CMD0) – 16 904 mii lei;

- costurile aferente întreţinerii şi exploatării reţelelor electrice (CIED0) – 87 249 mii lei.

2. Costurile legate de evidenţa energiei electrice distribuite (CED0) – 71 797 mii lei.

3. Cheltuielile de distribuire şi administrative (CGA0) – 78 070 mii lei.