Hotărâre nr.29 din 22.11.2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a tabelului nr.1 din alineatul (1) al articolului 20 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii (Sesizarea nr.123g/2018)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a tabelului nr.1 din alineatul (1)

al articolului 20 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998

privind sistemul public de pensii

(Sesizarea nr.123g/2018)

nr. 29  din  22.11.2018

 (în vigoare 22.11.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 513-525 art. 186 din 28.12.2018

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 24 august 2018

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a tabelului nr.1 din alineatul (1) al articolului 20 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, ridicată de către dl avocat Alexandru Cebănaş, în dosarul nr.3-51/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională, pe 24 august 2018, de către dna judecător Rodica Berdilo, de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că dispoziţiile criticate sunt contrare articolelor 4, 7, 8 alin.(1), 16, 47, 50 alin.(3), 51 alin.(1) şi 54 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 septembrie 2018, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

6. În şedinţa publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către domnii Alexandru Cebănaş şi Gheorghe Bosîi, reprezentanţi ai reclamantului din litigiul principal. De asemenea, Curtea a ascultat şi opinia dnei Elena Stajilă, juristă în cadrul Asociaţiei obşteşti “Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi”. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către domnii secretari de stat Eduard Serbenco şi Nelea Rusu, precum şi de către dna Diana Cebotaru, şef al Direcţiei politici de asigurări sociale şi medicale a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Casa Naţională de Asigurări Sociale a fost reprezentată de către dna Tatiana Casapu, şef al Direcţiei juridice a Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Pe 15 septembrie 2017, dl Stanislav Poroşenco a depus o cerere la Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin care a solicitat stabilirea pensiei de dizabilitate în baza articolului 20 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998, până la modificarea sa prin Legea nr.290 din 16 decembrie 2016. Prin legea de modificare au fost înăsprite condiţiile pentru recunoaşterea dreptului la pensie de dizabilitate. În special, legea a modificat vârsta şi stagiul de cotizare necesare pentru obţinerea dreptului în discuţie. (Pentru o comparaţie a condiţiilor prevăzute de Legea nr.156 din 14 octombrie 1998, înainte şi după modificarea acesteia, a se vedea §§ 13 şi 15 infra).

8. Casa Naţională de Asigurări Sociale a respins cererea dlui Stanislav Poroşenco privind acordarea pensiei de dizabilitate. Autoritatea şi-a fundamentat răspunsul pe prevederile articolului 20 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, aşa cum au fost modificate acestea prin Legea nr.290 din 16 decembrie 2016.

9. Pe 3 ianuarie 2018, dl Stanislav Poroşenco a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale, prin care a solicitat anularea refuzului, obligarea acesteia de stabilire a pensiei de dizabilitate şi de calculare a ei în baza articolului 20 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998, până la modificarea sa prin amendamentele Legii nr.290 din 16 decembrie 2016.

10. În cadrul şedinţei de judecată din 27 iunie 2018, dl avocat Alexandru Cebănaş, reprezentant al reclamantului, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a tabelului nr.1 din articolul 20 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii.

11. Prin încheierea din 27 iunie 2018, instanţa a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

“(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

[…]”

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

“(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”

Articolul 50

Ocrotirea mamei, copiilor şi a tinerilor

“[…]

(3) Statul acordă alocaţiile necesare pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copiilor bolnavi ori handicapaţi. Alte forme de asistenţă socială pentru copii şi tineri se stabilesc prin lege.

[…]”

Articolul 51

Protecţia persoanelor handicapate

(1) Persoanele handicapate beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială.

[…]”

13. Prevederile relevante ale Legii nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii sunt următoarele:

Articolul 1

Obiectul şi scopul legii

“(1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal al funcţionării sistemului public de pensii, precum şi interacţiunea acestuia cu sistemul public de asigurări sociale şi cu alte mecanisme statale de protecţie socială a populaţiei.

(2) Scopul prezentei legi constă în asigurarea unui sistem de pensii echitabil şi sustenabil, care să garanteze un trai decent pentru beneficiarii de pensii.”

Articolul 2

Dreptul la pensie

“(1) Dreptul la pensie îl are persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege.

[…]”

Articolul 9

Categoriile de pensii

“În sistemul public, se acordă următoarele categorii de pensii:

[…]

b) pensie de dizabilitate;

[…]”

Articolul 19

Condiţiile de stabilire a pensiei de dizabilitate

“Are dreptul la pensie de dizabilitate persoana asigurată căreia, în urma expertizării de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau structurile sale teritoriale, i s-a stabilit dizabilitate din cauza:

a) unei afecţiuni generale;

b) unui accident de muncă;

c) unei boli profesionale.”

Articolul 20

Stagiul de cotizare pentru pensia de dizabilitate

“(1) Asiguratul încadrat într-un grad de dizabilitate cauzată de o afecţiune generală beneficiază de o pensie de dizabilitate dacă îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare, în raport cu vârsta la data constatării dizabilităţii, conform tabelului nr.1:

(2) Pensia de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională se stabileşte indiferent de durata stagiului de cotizare.

(3) În cazul stabilirii pensiei de dizabilitate cauzată de o afecţiune generală, beneficiarilor de pensie de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau boală profesională, persoanelor a căror dizabilitate a survenit în legătură cu îndeplinirea serviciului militar în termen, precum şi persoanelor cu dizabilităţi din copilărie, stagiul de cotizare necesar se stabileşte în raport cu vârsta, de la data constatării iniţiale a dizabilităţii.

(4) În cazul în care persoanele menţionate la alin.(3) nu au realizat stagiul de cotizare necesar până la data constatării iniţiale a dizabilităţii, stagiul de cotizare necesar se stabileşte în raport cu vârsta, la data adresării pentru stabilirea pensiei de dizabilitate cauzată de o afecţiune generală.”

14. Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr.357 din 18 aprilie 2018 cu privire la determinarea dizabilităţii (anexa nr.3) sunt următoarele:

“[…]

26. Dizabilitatea la persoanele adulte (inclusiv cele cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani angajate în câmpul muncii) se determină pornind de la gravitatea deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, traume, care duc la limitări de activitate şi restricţii de participare exprimate în raport cu solicitarea socioprofesională (păstrarea capacităţii de muncă) şi este de trei grade: severă, accentuată şi medie. Păstrarea capacităţii de muncă se evaluează în procente, cu un interval procentual de 5 puncte:

1) dizabilitatea severă se caracterizează prin deficienţe funcţionale severe provocate de afecţiuni, traume care duc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată în proporţie de 0–20%;

2) dizabilitatea accentuată se caracterizează prin deficienţe funcţionale accentuate provocate de afecţiuni, traume, care duc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată în proporţie de 25–40%;

3) dizabilitatea medie se caracterizează prin deficienţe funcţionale medii provocate de afecţiuni, traume, care duc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată în proporţie de 45–60%.

[…]”

15. Prevederile relevante ale Legii nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, până la modificarea acesteia prin Legea nr.290 din 16 decembrie 2016, au fost următoarele:

Articolul 20

Stagiul de cotizare pentru pensia de dizabilitate

“(1) Asiguratul încadrat într-un grad de invaliditate cauzată de o boală obişnuită beneficiază de o pensie de invaliditate dacă îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare, în raport cu vârsta la data constatării invalidităţii, conform tabelului nr.1:

[…]”

DREPT COMPARAT

16. În cazul Helvering v. Davis, 301 U.S. 619 (1937), unde s-a analizat constituţionalitatea sistemului de protecţie socială stabilit prin Legea privind securitatea socială din 1935, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a reţinut, cu majoritate de voturi, că Constituţia îi conferă guvernului federal competenţa de a aloca resurse financiare în vederea asigurării bunăstării naţiunii. Judecătorul Cardozo, care a elaborat opinia majorităţii, a menţionat că trebuie trasă o linie de demarcaţie între competenţa statului şi cea a unui subiect al federaţiei de a reglementa acest subiect. Totuşi, modul în care ar putea fi realizat acest lucru nu poate fi cunoscut în avans, cu ajutorul unui calcul matematic. Există, aşadar, o zonă de penumbră în care Congresul are libertatea de a acţiona. Discreţia de care dispune Congresul în acest domeniu nu trebuie să depăşească anumite limite. Cu excepţia cazului în care alegerea este în mod clar greşită, este arbitrară sau este lipsită de raţiune, aceasta se va încadra în aceste limite.

17. Jurisprudenţa recentă a Curţii Supreme din Canada în care s-a analizat problema protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi prezintă cazul Granovsky v. Canada (Ministerul Muncii şi Imigrării), [2000] 1 SCR 703, 2000 SCC 28. Allan Granovsky, reclamantul din acest caz, suferise din cauza unui accident de muncă o dizabilitate severă, cu posibilitatea recuperării parţiale a capacităţii de muncă. În anul 1983, ca urmare a unui control efectuat de către Comitetul pentru despăgubirea muncitorilor din Manitoba, acestuia i s-a stabilit incapacitatea permanentă de muncă de 15%. După această dată, din cauza deteriorării stării de sănătate, care în opinia reclamantului devenise permanentă şi severă, el a solicitat stabilirea pensiei de dizabilitate potrivit reglementărilor Planului de pensii din Canada (i.e. Canada pension plan R.S.C., 1985, c. C-8). Cererea sa a fost respinsă de către ministerul de resort, iar cererea în anulare formulată în faţa unui tribunal a fost respinsă pentru că acesta a realizat contribuţii de asigurări sociale doar într-un singur an din perioada de zece ani ceruţi de lege. Totuşi, articolul 44 alineatul (2) din Planul de pensii din Canada scutea persoanele cu dizabilităţi severe şi permanente de obligaţia plăţii contribuţiilor. Reclamantul a afirmat în faţa Curţii Supreme că această normă creează un tratament diferenţiat pe criteriu de dizabilitate, contrar dispoziţiilor constituţionale de la secţiunea 15 din Carta Canadiană a Drepturilor şi a Libertăţilor, care garantează principiul egalităţii.

18. În analiza sa, Curtea canadiană a constatat că reclamantul din acest caz suferea de anumite probleme de sănătate care au condus la pierderea parţială a capacităţii sale de muncă. Ea a menţionat că problemele de sănătate ale reclamantului constituie o chestiune de drepturi ale omului atunci când acestea sunt analizate din perspectiva acţiunii sau a inacţiunii statului în materie de protecţie socială. În continuare, Curtea a menţionat că Carta Canadiană a Drepturilor şi a Libertăţilor nu este o baghetă magică care să poată înlătura dizabilităţile fizice sau mintale ale unei persoane. Ea nu este în măsură să atenueze inconvenienţele provocate de aceste dizabilităţi. Ceea ce stabileşte însă Carta şi are o importanţă deosebită în astfel de cazuri este obligaţia impusă statului de a acorda protecţie persoanelor cu dizabilităţi.

19. Potrivit Curţii canadiene, secţiunea 15 (1) din Carta Canadiană a Drepturilor şi a Libertăţilor garantează dreptul la egalitate şi îi interzice statului să discrimineze persoanele pe criteriu de dizabilitate. De asemenea, aceasta stabileşte că statul trebuie să întreprindă măsuri în vederea ameliorării situaţiei persoanelor care ar putea, din cauza unor factori obiectivi sau subiectivi, să sufere o excludere din mediul societal obişnuit, cum este cazul persoanelor cu dizabilităţi. Curtea canadiană a reţinut că articolul 44 din Planul de pensii urmăreşte să amelioreze situaţia persoanelor cu dizabilităţi permanente şi severe. Acesta nu recunoaşte niciun fel de beneficii pentru persoanele încadrate în alte categorii de dizabilităţi, cum ar fi în cazul reclamantului. În continuare, Curtea Supremă a Canadei a menţionat că în cadrul oricărui mecanism de protecţie socială, care se bazează pe contribuţii achitate în mod obligatoriu de către contribuabili, legislatorul trebuie să stabilească grupul sau grupurile de persoane care se vor bucura de o protecţie specială. Aşadar, stabilirea de beneficii reprezintă un element indispensabil al mecanismelor de protecţie socială, iar acest fapt nu poate conduce la concluzia încălcării principiului egalităţii. În aceste împrejurări, Curtea Supremă a Canadei a stabilit că legislatorul nu a încălcat prevederile secţiunii 15 (1) prin recunoaşterea de beneficii pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi permanente.

20. În cazul Gosselin v. Québec, [2002] 4 SCR 429, 2002 SCC 84, unde s-a analizat măsura diminuării nivelului de asistenţă socială acordat tinerilor, Curtea Supremă a Canadei a stabilit, cu majoritate de voturi, că aceasta este conformă cu Constituţia. Curtea canadiană a respins criticile de neconstituţionalitate formulate de către reclamant privind încălcarea prevederilor constituţionale care garantează principiul egalităţii şi dreptul la asistenţă socială. Ea a constatat că diminuarea nivelului de asistenţă socială garantat tinerilor urmăreşte scopul angajării lor în câmpul muncii, obiectiv care este departe de a fi unul arbitrar. Ea a constatat că criza economică de la începutul anilor 1980 a provocat o creştere a numărului de tineri care depindeau de asistenţa socială garantată de stat. Acest fapt a condus la elaborarea unor măsuri destinate să asigure încadrarea tinerilor – beneficiari ai protecţiei sociale – la studii de formare profesională, la finele cărora ei erau eligibili pentru obţinerea unui post de muncă. Astfel, decizia legislatorului de a-i stimula pe tineri în vederea participării la programe de formare profesională nu poate fi considerată ca lipsită de raţiune. Aşadar, Curtea nu a putut deduce lipsa unei legături rezonabile între scopul urmărit şi măsura contestată.

DATE STATISTICE

21. Pe 30 noiembrie 2017, Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova a dat publicităţii un comunicat de presă în care a prezentat datele statistice privind situaţia persoanelor cu dizabilităţi din Republica Moldova. În acest comunicat, s-a menţionat că numărul aproximativ al persoanelor cu dizabilităţii din Republica Moldova este de 182 000 de persoane, dintre care 11 700 reprezintă copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 17 ani. Aceste persoane reprezintă 5,1% din numărul total al populaţiei ţării, iar copiii cu dizabilităţii reprezintă 1,7% din numărul total al copiilor din Republica Moldova.

22. În această statistică s-a menţionat că, în materie de protecţie socială, cei cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani reprezintă cel mai numeros grup, având o pondere de 41,2% din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi-beneficiari ai protecţiei sociale, urmaţi de persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 54 de ani, care reprezintă 38,4% din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi – beneficiari ai protecţiei sociale. Cu privire la cauzele dizabilităţii, s-a arătat că în 96% din aceste cazuri ele au survenit după contractarea unor boli obişnuite şi doar într-un număr de 2% din cazuri acestea au survenit după contractarea unei boli profesionale sau a unui accident de muncă (diferenţa de 2% este reprezentată de către militarii în termen şi de către participanţii la catastrofa de la Cernobâl, care au fost incluşi de către Biroul Naţional de Statistică în categoria persoanelor cu dizabilităţi, beneficiari ai protecţiei sociale).

23. S-a reţinut că, din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi, 18,9% au o dizabilitate severă, 50,9% au o dizabilitate accentuată şi 30,2% au o dizabilitate medie.

24. S-a arătat că mărimea medie a pensiei de dizabilitate la data de 1 ianuarie 2017 este de 1018,3 lei, comparativ cu suma de 1275,2 lei în cazul celorlalţi pensionari. În funcţie de gradul de dizabilitate, mărimea acesteia variază de la suma de 646,7 lei, pentru persoanele cu dizabilitate medie, până la suma de 1273,1 lei, pentru persoanele cu dizabilitate severă.

25. S-a precizat că persoanele cu dizabilităţii beneficiază şi de prestaţii sociale sub formă de compensaţii, alocaţii, indemnizaţii, ajutor social ş.a. Astfel, persoanele cu dizabilităţii care nu întrunesc condiţiile necesare pentru obţinerea dreptului la pensie beneficiază de alocaţii sociale de stat. În anul 2016, mărimea medie a alocaţiei sociale de stat a fost de 405,6 lei. S-a afirmat că persoanele cu dizabilităţi severe beneficiază şi de alocaţie pentru îngrijire. În anul 2016, aceasta a constituit suma de 711,4 lei. De această alocaţie au beneficiat 15 300 de persoane cu dizabilităţi.

26. S-a menţionat că persoanele cu dizabilităţi beneficiază şi de alocaţii lunare de stat. Astfel, în cazul unei persoane cu dizabilitate severă, cuantumul acestei alocaţii este de 722 lei, în cazul celor cu o dizabilitate accentuată – de 574 lei, iar în cazul celor cu dizabilitate medie – de 511 lei.

27. Totodată, s-a precizat că 160700 de persoane cu dizabilităţii ale căror pensii nu depăşeau suma de 1500 de lei după indexare au beneficiat de un suport financiar. Pentru o persoană cu dizabilităţi severe, cuantumul acestei alocaţii a fost de 180 lei, pentru cei cu dizabilităţi accentuate – de 120 lei şi în cazul celor cu dizabilităţi medii – de 100 lei.

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

28. Prin decizia din 6 septembrie 2018, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei excepţii de neconstituţionalitate, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

29. Curtea a reţinut că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din acest caz îl constituie tabelul nr.1 din articolul 20 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998, care reglementează vârsta şi stagiul de cotizare necesare pentru stabilirea pensiei de dizabilitate.

30. Curtea a menţionat că verificarea constituţionalităţii acestui tip de act normativ ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

31. De asemenea, excepţia a fost ridicată de către una din părţile la proces, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie. Mai mult, prevederile contestate nu au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate.

32. Având în vedere opinia autorului excepţiei, care a afirmat incidenţa, în prezenta cauză, a dispoziţiilor articolelor 4, 7, 8 alin.(1), 16, 47, 50 alin.(3), 51 alin.(1) şi 54 din Constituţie, Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi constituţionale.

33. Curtea a observat că articolele 4, 7, 8 alin.(1) şi 50 alin.(3) din Constituţie, care se referă la prioritatea dreptului internaţional în materia drepturilor omului, la caracterul suprem al Constituţiei, la respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale, precum şi la protecţia copiilor şi a tinerilor, nu sunt aplicabile în acest caz.

34. Cu privire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea a amintit că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (i.e. discriminare directă) sau când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (i.e. discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil.

35. Aşadar, o măsură intră în câmpul de aplicare al articolului 16 din Constituţie atunci când aceasta conduce, în funcţie de anumite criterii, la rezultate diferite, sau când, utilizând criterii neutre, aceasta are ca efect particular dezavantajarea unei categorii de persoane. Curtea a precizat că stabilirea criteriilor care stau la baza unei discriminări este întotdeauna o problemă complicată. Chiar dacă se poate conveni asupra anumitor elemente, vor exista întotdeauna cazuri neobişnuite care nu se pretează la regulă.

36. Având în vedere aceste considerente, Curtea a trebuit să stabilească dacă prevederile care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate instituie un tratament diferenţiat. Ea a avut în vedere în special prevederile tabelului nr.1 din alineatul (1) al articolului 20 din Legea privind sistemul public de pensii până la modificarea acestora prin Legea nr.290 din 16 decembrie 2016, precum şi după intrarea în vigoare a legii de modificare. Ea a menţionat că situaţia diferită în care se află persoanele în funcţie de reglementarea aplicabilă, potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a precizat că respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile articolului 16 alin.(1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta, în mod firesc, diferenţe determinate de condiţiile obiective în care au fost adoptate.

37. Curtea a trebuit să stabilească şi incidenţa articolului 47 din Constituţie, care garantează dreptul la asistenţă şi protecţie socială. Curtea a constatat aplicabilitatea articolului 47 din Constituţie. Aşadar, problema din prezenta cauză nu este de a şti dacă dreptul la pensia de dizabilitate intră în câmpul de aplicare al articolului 47 – pentru că el intră în mod clar –, ci cum poate fi limitat acesta.

38. Aşadar, Curtea a reţinut că acest caz presupune existenţa unei ingerinţe în dreptul la protecţie socială, garantat de articolul 47 din Constituţie. În analiza care va urma, Curtea va stabili dacă această ingerinţă respectă exigenţele stabilite la articolul 54 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 47 DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

39. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că tabelul nr.1 din alineatul (1) al articolului 20 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, modificat prin Legea nr.290 din 16 decembrie 2016, este neconstituţional pentru că încalcă dreptul la un trai decent şi dreptul la protecţie socială. Autorul invocă faptul că prevederile contestate agravează situaţia materială a persoanelor cu dizabilităţi, pentru că înăspresc condiţiile de obţinere a pensiei de dizabilitate.

40. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile contestate sunt contrare articolului 47 din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor

41. În opinia prezentată Curţii, Parlamentul a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate a tabelului nr.1 din alineatul (1) al articolului 20 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 este nefondată. Acesta a invocat faptul că dreptul la pensie de dizabilitate se stabileşte în cazul în care persoana a contribuit pentru o perioadă determinată la bugetul asigurărilor sociale de stat.

42. Parlamentul a mai menţionat că ţine de marja sa de discreţie să reglementeze condiţiile în care dreptul la pensie de dizabilitate poate fi acordat. În acest caz, majorarea stagiului de cotizare se circumscrie în limitele acestei discreţii.

43. În opinia prezentată Curţii, Guvernul a precizat că prevederile care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză au ca obiect de reglementare stagiul de cotizare necesar pentru stabilirea dreptului la pensia de dizabilitate. Guvernul a menţionat că prin modificarea condiţiei în discuţie s-a urmărit să se asigure un echilibru corect între resursele fondului de asigurări sociale şi contribuţiile achitate de către persoane.

44. Guvernul a subliniat că sistemul public de asigurări sociale este organizat şi funcţionează în baza principiului contributivităţii. Potrivit principiului în discuţie, fondurile de asigurări sociale se formează în baza contribuţiilor persoanelor fizice şi juridice. Astfel, de dreptul la prestaţii de asigurări sociale se bucură doar persoanele care au contribuit un număr necesar de ani.

45. În opinia sa prezentată Curţii, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că statul este obligat, în baza articolului 47 din Constituţie, să întreprindă măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. Problema invocată în prezentul caz vizează dreptul la pensia de dizabilitate şi condiţiile în care acesta poate fi acordat.

46. Preşedintele Republicii Moldova a afirmat că stabilirea dreptului la pensie de dizabilitate presupune plata către bugetul de stat a unor contribuţii de asigurări sociale. Aşadar, stabilirea acestui drept reclamă existenţa unor prestaţii din partea contribuabilului. Totuşi, Preşedintele Republicii Moldova este de părere că condiţiile privind acordarea dreptului la pensie de dizabilitate trebuie să respecte dispoziţiile constituţionale ale articolului 47, privind dreptul la asistenţă şi protecţie socială, precum şi pe cele ale articolului 54, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În finalul opiniei sale, Preşedintele Republicii Moldova conchide că cea mai bine poziţionată pentru a decide cu privire la problema invocată în excepţie este Curtea Constituţională.

47. De asemenea, Curtea Constituţională a primit o opinie amicus curiae din partea Centrului pentru protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi cu privire la problemele ridicate în sesizare. Curtea încurajează şi apreciază trimiterea unor astfel de opinii de către organizaţiile neguvernamentale din Republica Moldova, în cauze care suscită un interes public deosebit.

48. În opinia sa amicus curiae, Centrul pentru protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a menţionat că normele contestate sunt contrare prevederilor articolului 47 din Constituţie. De asemenea, Centrul pentru protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a invocat că înăsprirea condiţiilor de obţinere a pensiei de dizabilitate vine în contradicţie cu angajamentele asumate de către Republica Moldova prin ratificarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Pactului Internaţional privind Drepturile Sociale, Economice şi Culturale din anul 1966 şi a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

C. Aprecierea Curţii

49. Curtea menţionează că într-un stat democratic modern trebuie să se asigure o protecţie specială pentru persoanele care nu îşi pot asigura existenţa. În acest sens, articolul 47 din Constituţie (“Dreptul la asistenţă şi protecţie socială”) stabileşte că statul este obligat să întreprindă măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

50. Un element important al dreptului la asistenţă şi protecţie socială garantat îl reprezintă dreptul la pensie. Potrivit alineatului (2) al articolului 47 din Constituţie, cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistentă, ca urmare a survenirii unor împrejurări independente de voinţa lor.

51. În jurisprudenţa sa anterioară, în care a analizat condiţiile de exercitare a dreptului la pensie, Curtea a stabilit că Constituţia nu garantează un nivel anumit de protecţie socială (a se vedea, în acest sens, HCC nr.27 din 20 decembrie 2011, § 45). Totuşi, ea a subliniat că prevederile constituţionale ale articolului 47 nu pot fi interpretate de o manieră incompatibilă cu scopul avut în vedere de către legislatorul constituant prin textul acestor dispoziţii. Astfel, în baza articolului 47 din Constituţie, statul rămâne obligat să le asigure persoanelor un prag minim de protecţie (a se vedea, în acest sens, HCC nr.27 din 20 decembrie 2011, § 43).

52. Curtea menţionează că, la nivel legislativ, dispoziţiile constituţionale ale articolului 47 sunt dezvoltate prin Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, care conţine dispoziţii referitoare la categoriile de pensii şi la condiţiile de exerciţiu al acestora. De principiu, legislatorul a prevăzut că dreptul la pensie se acordă în cazul existenţei unui stagiu de cotizare, precum şi a unei vârste standard de pensionare. Îndeplinirea cumulativă, potrivit specificului fiecărui tip de pensie, a celor două condiţii impuse face posibilă acordarea dreptului la pensie al persoanei.

53. Curtea menţionează că secţiunea a 3-a din Lege reglementează câmpul de aplicare al dreptului la pensie de dizabilitate. Potrivit dispoziţiilor acestei secţiuni, pensia de dizabilitate se acordă persoanei asigurate căreia i s-a stabilit o dizabilitate din cauza unei afecţiuni generale, a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale ca urmare a efectuării unei expertize de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau structurile sale teritoriale. Tabelul nr.1 din alineatul (1) al articolului 20 din aceeaşi secţiune a legii prevede condiţiile privind vârsta şi stagiul de cotizare necesare pentru stabilirea dreptului în discuţie.

54. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate din prezentul caz invocă o pretinsă neconstituţionalitate a dispoziţiilor tabelului nr.1 din alineatul (1) al articolului 20 din Lege, astfel cum au fost modificate acestea prin Legea nr.290 din 16 decembrie 2016. Pentru că în jurisprudenţa sa anterioară Curtea a stabilit că impunerea per se de către legislator a unei vârste de pensionare şi a unui stagiu de cotizare nu este neconstituţională, Curtea va analiza, în cele ce urmează, măsura în care acestea se justifică în cazul pensiei de dizabilitate acordate pentru existenţa unor afecţiuni generale.

55. Curtea precizează că într-un domeniu precum cel din prezenta cauză, care implică luarea unor decizii de natură politică şi socială de către legislator şi în care trebuie să efectueze aprecieri complexe, acesta se bucură de o anumită discreţie. Totuşi, exercitarea acestei discreţii nu este exclusă în totalitate din sfera controlului efectuat de către Curtea Constituţională. Acest control presupune să se verifice dacă legislatorul nu a depăşit limitele acestei discreţii (a se vedea, mutatis mutandis, Helvering v. Davis, 301 U.S. 619 (1937), § 15 supra).

56. Curtea consideră că în privinţa pensiei de dizabilitate care se acordă în cazul unei dizabilităţi severe, provocate de o afecţiune generală, raţiunile care stau la baza reglementării unei vârste standard de pensionare sau a unui stagiu minim de cotizare nu mai subzistă. Pierderea totală a capacităţii de muncă (a se vedea § 14 supra) din cauza unei afecţiuni generale reprezintă un eveniment aleatoriu, care nu poate fi controlat de către persoana în discuţie, astfel încât stabilirea unei vârste şi a unui stagiu minim de cotizare în baza cărora poate fi acordată pensia de dizabilitate nu este justificată. Condiţiile pe care legislatorul trebuie să le impună în acest caz ar trebui să vizeze strict stagiul de cotizare deja realizat, astfel încât, indiferent de vârsta asiguratului, acesta să poată beneficia de o pensie de dizabilitate potrivit contribuţiei realizate. Trebuie să se reţină, în acest sens, că, de regulă, sistemul de asigurări sociale este obligatoriu pentru toate persoanele încadrate în câmpul muncii, ele având obligaţia de a contribui la sistemul de asigurări sociale. Mai mult, ele nu pot solicita restituirea sumelor achitate atunci când, din varii motive, nu au parte de beneficiile de protecţie socială.

57. În acest sens, Curtea poate imagina o situaţie când o persoană care a contribuit la sistemul de asigurări sociale şi care a suferit o dizabilitate severă în urma contractării unei afecţiuni generale să nu beneficieze de pe urma contribuţiilor de asigurări sociale realizate, pentru că la data constatării dizabilităţii ea să nu întrunească condiţiile stabilite la tabelul nr.1 din alin.(1) al articolului 20 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998. În acest caz, persoana asigurată ajunge în situaţia în care, deşi şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, deci nu mai poate fi încadrată în muncă (a se vedea, per a contrario, Gosselin v. Québec,§ 20 supra), să nu beneficieze de pe urma contribuţiilor pe care le-a realizat.

58. Curtea menţionează că soluţia legislativă contestată nu poate fi justificată prin faptul că persoanele cu dizabilităţi beneficiază oricum de alocaţii sociale. Astfel cum s-a arătat mai sus, pensia de dizabilitate are natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale, pe când ajutorul menţionat are un caracter social, care îşi găseşte o altă justificare. Prin urmare, bazele acordării acestora sunt diferite.

59. Curtea menţionează că, deşi ea reprezintă un for jurisdicţional abilitat cu controlul constituţionalităţii legilor şi cu garantarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, atunci când decide cu privire la o problemă care face obiectul unei sesizări, ea nu o face într-un vid, desprinsă fiind de realităţile sociale. Astfel, Curtea poate opera cu datele existente, important fiind ca acestea să provină de la o autoritate competentă şi să furnizeze informaţii valoroase (a se vedea, în acest sens, §§ 21-27 supra). În prezenta cauză, Curtea consideră că numărul mic de persoane cu dizabilităţi severe care ar putea beneficia de o pensie de dizabilitate în cazul unei afecţiuni generale nu ar putea conduce la crearea unor riscuri economice în cadrul sistemului public de asigurări sociale (a se vedea, în acest sens, § 23 supra).

60. Pentru consolidarea raţionamentelor sale, Curtea are în vedere şi faptul că excluderea persoanelor cu dizabilităţi provocate de afecţiuni generale, care şi-au pierdut în totalitate capacitatea de muncă, de la plata pensiei de dizabilitate are drept consecinţă plasarea acestora în situaţia de a-şi căuta resursele necesare supravieţuirii, contrar scopului articolului 47 din Constituţie, care urmăreşte tocmai contrariul.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către dl avocat Alexandru Cebănaş, în dosarul nr.3-51/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru.

2. Se recunoaşte constituţional tabelul nr.1 din alineatul (1) al articolului 20 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, în măsura în care dreptul la pensia de dizabilitate în cazul unei dizabilităţi severe provocate de o afecţiune generală se acordă în funcţie de stagiul de cotizare efectiv realizat.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.