Hotărâre nr.3 din 18.01.2019 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (Sesizarea nr.201a/2018)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.1585 din 27 februarie 1998

cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi din Regulamentul privind

acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul

asigurării obligatorii de asistenţă medicală

(Sesizarea nr.201a/2018)

nr. 3  din  18.01.2019

 (în vigoare 18.01.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 30-37 art. 13 din 01.02.2019

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REŞETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 13 decembrie 2018

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă pe 13 decembrie 2018, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către domnii Ion Casian, Ştefan Vlas, Ion Apostol, Roman Boţan şi Valerian Bejan, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, pentru controlul constituţionalităţii articolului 4 alin.(4) lit.m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi a punctelor 13 lit.e) şi 20 subpct6² din Regulamentul privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1015 din 5 septembrie 2006.

2. Autorii sesizării au pretins că dispoziţiile care fac obiectul controlului de constituţionalitate încalcă prevederile articolelor 4, 7, 8, 16, 48, 49 şi 54 din Constituţie.

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 decembrie 2018, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

5. În şedinţa publică a Curţii sesizarea a fost examinată în lipsa autorilor ei. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dna Nelea Rusu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi de către dl Ghenadie Leşco, şef al Direcţiei juridice în cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. De asemenea, Curtea a ascultat şi opinia dnei Maia Bănărescu, Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.

ÎN FAPT

6. Legea nr.1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală stabileşte regulile în materie de ocrotire a sănătăţii populaţiei prin intermediul sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Articolul 4 din Lege stabileşte subiectele asigurării obligatorii de asistenţă medicală. O categorie distinctă de subiecte o reprezintă mamele cu patru sau mai mulţi copii. Potrivit prevederii de la litera m) a alineatului (4) din acelaşi articol, mamele cu patru sau mai mulţi copii sunt asigurate din contul statului.

7. Hotărârea Guvernului nr.1015 din 5 septembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală prevedea detalii suplimentare referitoare la condiţiile acordării dreptului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în cazul mamelor cu patru sau mai mulţi copii.

8. Punctele 13 lit.e) şi 20 subpct. 6² din acest Regulament stabileau că autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi au obligaţia prezentării Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină listele mamelor cu patru sau mai mulţi copii şi, respectiv, că în cazul mamelor cu patru sau mai mulţi copii poliţele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se acordă pe un termen nelimitat.

9. Prin Hotărârea Guvernului nr.1246 din 19 decembrie 2018 au fost abrogate prevederile Regulamentului privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Hotărârea Guvernului în discuţie a intrat în vigoare pe 27 decembrie 2018.

10. Hotărârea de Guvern nr.1246 din 19 decembrie 2018 a instituit un nou cadru normativ în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Totuşi, unele din reglementările vechiului Regulament au fost preluate în noul Regulament adoptat de către Guvern în acest domeniu. Este cazul dispoziţiilor de la subpunctul 6² al punctului 20 din vechiul Regulament, care se regăsesc în pct.34 litera f) din noul Regulament.

LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 16

Egalitatea

“(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.”

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

“(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.”

12. Prevederile relevante ale Legii nr.1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală sunt următoarele:

Articolul 1

Noţiunea de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

“(1) Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de protecţie financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau afecţiune). Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală oferă cetăţenilor Republicii Moldova posibilităţi egale în obţinerea asistenţei medicale oportune şi calitative.”

[Articolul 1 a fost modificat prin Legea nr.186 din 15 iulie 2010, în vigoare din 6 august 2010]

Articolul 3

Obiectul asigurării

“Obiect al asigurării obligatorii de asistenţă medicală este riscul asigurat, legat de cheltuielile pentru acordarea volumului necesar de asistenţă medicală şi farmaceutică, prevăzută în Programul unic.”

Articolul 4

Subiectele asigurării

“[…]

(4) Guvernul are calitatea de asigurat pentru următoarele categorii de persoane neangajate cu domiciliul în Republica Moldova şi aflate la evidenţa instituţiilor abilitate ale Republicii Moldova, specificate la alin.(9), cu excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual:

[…]

m) mame cu patru şi mai mulţi copii;

[…]”

13. Prevederile relevante ale Regulamentului privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1015 din 5 septembrie 2006, au fost următoarele:

“[…]

13. Instituţiile responsabile de prezentarea listelor persoanelor neangajate, asigurate din contul bugetului de stat sunt:

[…]

e) autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi – pentru copiii neîncadraţi la învăţătură până la împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele care îngrijesc la domiciliu o persoană cu dizabilitate severă care necesită îngrijire şi/sau supraveghere permanentă din partea altei persoane cu vârsta de la 18 ani, mamele cu patru şi mai mulţi copii;

[…]

20. Pagina doi de completare a poliţei de asigurare conţine următoarele date:

[…]

6²) pentru mamele cu patru şi mai mulţi copii – pe termen nelimitat;”

14. Prevederile relevante ale Regulamentului cu privire la acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1246 din 19 decembrie 2018, sunt următoarele:

1. Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (în continuare – Regulament) reglementează modul de acordare/suspendare a statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală (în continuare – AOAM), mecanismul de calculare a primei de AOAM în sumă fixă şi a penalităţilor aferente, precum şi de identificare a persoanelor neasigurate obligate să se asigure în mod individual.

[…]

6. Statutul de persoană asigurată în sistemul AOAM este o calitate atribuită persoanei fizice prin încadrarea în una dintre categoriile de persoane asigurate:

[…]

2) persoane asigurate de Guvern – persoane fizice neangajate, încadrate în una dintre categoriile indicate la art.4 alin.(4) din Legea nr.1585/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, pentru care Guvernul are calitatea de asigurat şi primele de AOAM pentru aceste categorii sunt achitate din bugetul de stat (cu excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual);

[…]

34. Statutul de persoană asigurată:

[…]

2) pentru persoanele asigurate de Guvern:

[…]

f) mamele cu patru şi mai mulţi copii se acordă de la naşterea/adoptarea celui de-al patrulea copil, pe termen nelimitat;”

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

15. Prin decizia sa din 14 decembrie 2018, Curtea a reţinut că obiectul sesizării îl constituie articolul 4 alin.(4) lit.m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi punctele 13 lit.e) şi 20 subpct. 6² din Regulamentul privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Verificarea constituţionalităţii acestor tipuri de acte normative ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

16. De asemenea, în conformitate cu articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii au prerogativa de a sesiza Curtea Constituţională.

17. Având în vedere opinia autorilor sesizării, care au afirmat incidenţa, în prezenta cauză, a dispoziţiilor articolelor 4, 7, 8, 16, 48 şi 49 din Constituţie, Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi constituţionale.

18. Cu privire la incidenţa articolelor 4, 7 şi 8 din Constituţie, care se referă la prioritatea dreptului internaţional în materia drepturilor omului, la caracterul suprem al Constituţiei, la respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale, Curtea a observat că acestea pot interveni dacă este constatată aplicabilitatea unei prevederi substanţiale din Constituţie. Ele nu pot fi analizate, însă, în mod individual.

19. Cu referire la incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea a amintit că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (i.e. discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (i.e. discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 22 noiembrie 2018, § 34).

20. Aşadar, o măsură intră în câmpul de aplicare al articolului 16 din Constituţie atunci când aceasta conduce, în funcţie de anumite criterii, la rezultate diferite în situaţii identice sau asemănătoare, sau atunci când, utilizând criterii neutre, aceasta are ca efect dezavantajarea unei categorii de persoane. Având în vedere considerentele menţionate, Curtea a trebuit să stabilească dacă prevederile care fac obiectul controlului de constituţionalitate instituie un tratament diferenţiat.

21. Totodată, Curtea a trebuit să mai stabilească dacă pretinsa discriminare instituită de dispoziţiile contestate pune în discuţie drepturi sau libertăţi garantate de Constituţie. Curtea a reamintit că dispoziţiile constituţionale ale articolului 16 nu au o existenţă de sine stătătoare, ele fiind incidente doar în cazul în care situaţia la care se referă dezavantajul implică una dintre condiţiile de exercitare a unui drept garantat de Constituţie (a se vedea, în acest sens, HCC nr.20 din 4 iulie 2018, § 48).

22. Aşadar, Curtea a trebuit să examineze dacă măsura asigurării obligatorii de asistenţă medicală din contul statului a mamelor cu patru sau mai mulţi copii intră în câmpul de aplicare al dispoziţiilor articolelor 48 şi 49 din Constituţie, aşa cum au sugerat autorii sesizării. Având în vedere faptul că măsura contestată intervine în sfera protecţiei sociale, Curtea a reţinut incidenţa articolului 47 din Constituţie, care garantează dreptul la asistenţă şi la protecţie socială. Curtea a precizat că acordarea de drepturi sociale face aplicabil acest articol. Curtea a relevat că acest principiu este bine-stabilit în jurisprudenţa sa (a se vedea, ca autoritate recentă, Hotărârea nr.29 din 22 noiembrie 2018).

23. Deşi această prevedere constituţională nu a fost invocată de către autorii sesizării, Curtea a considerat că argumentele prezentate privesc, mai curând, o ingerinţă în articolul 47 din Constituţie. Curtea a menţionat că, în calitate de suveran al controlului de constituţionalitate, ea nu este ţinută de încadrarea juridică făcută de către autorii sesizării, ci poate recalifica faptele care îi sunt deduse judecăţii, importante fiind argumentele autorilor sesizării (a se vedea, în acest sens, HCC nr.18 din 3 iulie 2018, § 26).

24. Aşadar, la etapa examinării admisibilităţii sesizării, Curtea a reţinut că acest caz pune în discuţie un tratament diferenţiat în materie de acordare a dreptului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din contul statului, drept care, în virtutea caracterului său social, intră în câmpul de aplicare al articolului 47 din Constituţie. Pentru că prevederile contestate prezintă unele neconcordanţe în cazul în care o parte din ele ar fi interpretate într-un anumit mod, Curtea a efectuat şi controlul acestora. Curtea a observat că aplicarea acestei măsuri este condiţionată de statutul de mamă a patru sau mai mulţi copii. Pentru că această prevedere nu conţine detalii privind legătura biologică dintre mamă şi copii, Curtea a considerat, în baza regulii de interpretare Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă), că măsura contestată are în vedere atât copiii biologici, cât şi pe cei adoptaţi. Ea a făcut referire la jurisprudenţa sa în materie, unde a stabilit că caracterul general al formulării unui text legal trebuie să conducă la caracterul general al aplicării lui, fără să fie necesare distincţii pe care textul respectiv nu le conţine şi nu le urmăreşte (a se vedea, a pari, DCC nr.34 din 19 aprilie 2018, § 24).

25. În continuare, Curtea a observat că o problemă similară celei din acest caz a fost analizată de către Curtea Europeană în hotărârea Konstantin Markin v. Rusia [MC] din 22 martie 2012. Deşi problema analizată de către Curtea Europeană a vizat conformitatea cu articolele 8 şi 14 din Convenţie a interdicţiei de acordare a concediului de îngrijire a copilului pentru tată, Curtea a reţinut că raţionamentele Curţii Europene sunt aplicabile, mutatis mutandis, în acest caz. În mod special, Curtea a făcut referire la paragrafele 132 şi 133 din această hotărâre a Curţii Europene, în care a fost repudiat argumentul statului reclamat, care a invocat faptul că interdicţia acordării concediului de îngrijire a copilului pentru tată urmărea scopul protecţiei legăturii biologice şi psihologice speciale între mamă şi nou-născut.

26. Curtea Europeană a precizat că, spre deosebire de concediul de maternitate, care are ca scop recuperarea post natală a mamei şi alăptarea copilului, concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţia de concediu paternal se raportează la perioada care urmează după naşterea copilului şi care are ca scop acordarea posibilităţii beneficiarului de a sta acasă şi de a avea grijă de nou-născut. Aşadar, fără a ignora diferenţele care pot exista între tată şi mamă, în relaţia lor cu copilul, Curtea Europeană a conchis că, în privinţa îngrijirii copilului, bărbaţii şi femeile se găsesc în situaţii similare (a se vedea, în acest sens, Konstantin Markin v. Rusia [MC], 22 martie 2012, §§ 132 şi 133).

27. Curtea a menţionat că nu identifică niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudenţă europeană. În plus, ea a precizat că nu poate fi negat faptul că un tată poate să se implice în creşterea copiilor săi atât pe plan economic, cât şi pe plan afectiv, în acelaşi mod ca o mamă. Comparând situaţia tatălui cu cea a mamei care îngrijeşte patru sau mai mulţi copii, Curtea a stabilit existenţa unui tratament diferenţiat în materie de acordare a dreptului de asigurare obligatorie a asistenţei medicale din contul statului. Având în vedere această concluzie şi ţinând cont de faptul că creşterea şi educarea a patru sau mai mulţi copii pot fi asigurate şi de o altă persoană decât de unul dintre părinţi, Curtea a trebuit să analizeze şi această din urmă situaţie, sub aspectul existenţei unui tratament diferenţiat.

28. Curtea a precizat că egalitatea este un principiu relativ. Dreptul la egalitate nu este decât dreptul de a fi tratat în acelaşi mod în care este tratată o persoană care se află într-o situaţie juridică echivalentă. Prin urmare, din moment ce prevederile contestate reglementează dreptul de asigurare obligatorie a asistenţei medicale a mamei în cazul creşterii şi al educării a patru sau mai mulţi copii, indiferent dacă aceştia sunt sau nu copii biologici, Curtea a reţinut şi existenţa unui tratament diferenţiat în cazul altor persoane decât părinţii. Ea a explicat că tratamentul diferenţiat stabilit în prezentul caz nu poate fi explicat prin caracteristici personale, iar acest fapt obligă Curtea să verifice caracterul proporţional al acestei măsuri.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 16 ÎN RAPORT CU ARTICOLUL 47 DIN CONSTITUŢIE

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

29. În motivarea sesizării, autorii susţin că prevederile articolului 4 alin.(4) lit.m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi prevederile punctelor 13 lit.e) şi 20 subpct.6² din Regulamentul privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală instituie un tratament discriminatoriu între mamele şi taţii care îngrijesc patru sau mai mulţi copii.

30. Autorii sesizării consideră că în relaţia cu copiii lor, atunci când se pune problema creşterii şi a îngrijirii acestora, părinţii trebuie să se bucure de beneficii egale, pentru că împart aceleaşi griji şi aceleaşi obligaţii.

31. Autorii sesizării susţin că tratamentul diferenţiat instituit prin normele contestate nu poate fi justificat în baza rolului tradiţional al mamei la educarea copiilor. Ei susţin că excluderea taţilor de la beneficiul măsurii asigurării obligatorii de asistenţă medicală din contul statului depăşeşte marja de discreţie de care se bucură legislatorul în această materie.

B. Argumentele autorităţilor

32. În opinia prezentată Curţii, Parlamentul a invocat că sesizarea pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 4 alin.(4) lit.m) din Legea pentru asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi a punctelor 13 lit.e) şi 20 subpct.62 din Regulamentul privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este nefondată. Parlamentul a menţionat că principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice nu interzice existenţa unor diferenţe de tratament, atât timp cât acestea urmăresc un scop legitim şi respectă o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Parlamentul a susţinut că prevederile contestate respectă aceste exigenţe.

33. Guvernul a susţinut că prevederile contestate sunt constituţionale. Guvernul a făcut referire în mod special la prevederile articolelor 49 şi 50 din Constituţie, care le garantează femeilor şi copiilor orfani o protecţie specială şi, respectiv, stabilesc obligaţia statului de a oferi ocrotire mamei, copiilor şi tinerilor.

34. De asemenea, Curtea Constituţională a primit o opinie amicus curiae din partea dnei Maia Bănărescu, Avocat al Poporului pentru drepturile copilului. Curtea încurajează şi apreciază trimiterea unor astfel de opinii de către instituţiile abilitate cu protecţia drepturilor omului din Republica Moldova, în cauze care suscită un interes public deosebit.

35. În opinia sa amicus curiae, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a menţionat că normele contestate sunt contrare prevederilor articolului 47 din Constituţie. De asemenea, a invocat că prevederile contestate instituie un tratament discriminatoriu între mame şi taţi care îngrijesc patru sau mai mulţi copii.

36. Preşedintele Republicii Moldova nu şi-a prezentat opinia sa asupra sesizării.

C. Aprecierea Curţii

37. Înainte de a trece la analiza fondului sesizării, Curtea trebuie să verifice care sunt consecinţele abrogării, prin Hotărârea Guvernului nr.1246 din 19 decembrie 2018, a Regulamentului privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, pentru prezenta cauză. Câteva prevederi din acesta constituie obiect al controlului de constituţionalitate în prezenta cauză (a se vedea § 15 şi 29 supra). Aşadar, trebuie să se verifice dacă sesizarea respectă, în continuare, condiţiile de admisibilitate stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în special pe cele referitoare la obiectul controlului de constituţionalitate.

38. Curtea menţionează că în jurisprudenţa sa în materie de control al constituţionalităţii prevederilor abrogate s-au conturat două orientări jurisprudenţiale. Astfel, în funcţie de calitatea subiectului sesizării, Curtea a realizat o distincţie netă între controlul prevederilor abrogate realizat la sesizarea subiectelor abilitate şi controlul realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. În cel dintâi caz, Curtea a stabilit că trebuie să se verifice doar dacă abrogarea prevederii contestate a condus la soluţionarea problemei de drept care face obiectul controlului de constituţionalitate. Este cazul Deciziei nr.119 din 30 octombrie 2018. În cel de-al doilea caz, Curtea a precizat că singura condiţie pe care o verifică instanţa constituţională este cea privind aplicabilitatea normei contestate în litigiul din faţa instanţei a quo (a se vedea, în acest sens, HCC nr.25 din 11 noiembrie 2018, § 34-36).

39. Aşadar, dată fiind calitatea autorilor sesizării de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, Curtea trebuie să verifice dacă abrogarea prevederilor punctelor 13 lit.e) şi 20 subpct. 6² din Regulamentul privind modul de completare, eliberare şi evidenţă a poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală a condus la soluţionarea problemei de constituţionalitate din acest caz.

40. Curtea observă că prevederile punctelor 13 lit.e) şi 20 subpct. 6² din Regulamentul abrogat stabileau că autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi aveau obligaţia prezentării listelor mamelor cu patru sau mai mulţi copii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi, respectiv, că în cazul mamelor cu patru sau mai mulţi copii poliţele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se acordau pe un termen nelimitat.

41. Curtea reţine că noul Regulament, aprobat de către Guvern în şedinţa sa din 19 decembrie 2018, a preluat parţial unele din reglementările contestate. În special, este cazul dispoziţiilor de la subpunctul 6² al punctului 20 din vechiul Regulament, care se regăsesc în punctul 34 litera f) din noul Regulament. Aşadar, constatând faptul că intervenţia Guvernului nu a condus la soluţionarea problemei de constituţionalitate din acest caz, Curtea reţine că nu există motive pentru sistarea procesului. În plus, dată fiind identitatea de obiect existentă între prevederile abrogate de la subpunctul 6² al punctului 20 din vechiul Regulament şi cele de la litera f) a punctului 34 din noul Regulament, Curtea va analiza, în continuare, constituţionalitatea acestor din urmă prevederi.

42. Curtea menţionează că articolul 16 din Constituţie stabileşte principiul potrivit căruia orice persoană se bucură de un tratament egal în faţa legii şi a autorităţilor publice, oferindu-i acesteia o protecţie efectivă împotriva discriminărilor pe criteriile menţionate de alineatul (2). Aşa cum a susţinut Curtea în mod constant în jurisprudenţa sa, articolul 16 privind egalitatea nu are o existenţă de sine stătătoare, ci vine să completeze celelalte dispoziţii ale Constituţiei.

43. Pentru că la etapa controlului de admisibilitate a sesizării din prezenta cauză Curtea a stabilit existenţa unui tratament diferenţiat între mame şi taţi, precum şi între mame şi alte persoane care au în îngrijire patru sau mai mulţi copii, ea va analiza, în continuare, caracterul justificat al acestor tratamente diferenţiate.

44. Curtea menţionează că, deşi Constituţia nu garantează în mod expres un drept de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din contul statului în cazul în care mama are patru sau mai mulţi copii, din moment ce legislativul a hotărât să acorde un asemenea drept, iar acesta intră, în virtutea caracterului său social, în câmpul de aplicare al articolului 47 din Constituţie, trebuie să se asigure beneficiul egal al exerciţiului acestuia.

45. Curtea reţine că nu orice tratament diferenţiat presupune o încălcare a articolului 16 din Constituţie. Un tratament diferenţiat este discriminatoriu doar în cazul în care acesta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Cu alte cuvinte, atunci când tratamentul diferenţiat nu urmăreşte realizarea unui scop legitim sau atunci când nu respectă o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit, acesta este nejustificat.

46. Articolul 4 alin.(4) lit.m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală stabileşte că Guvernul are calitatea de asigurat pentru mamele cu patru sau mai mulţi copii, care nu sunt angajate în câmpul muncii şi care îşi au domiciliul în Republica Moldova. Potrivit normei menţionate, pentru a beneficia de dreptul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din contul statului, persoana trebuie să întrunească următoarele condiţii: (i) să nu fie încadrată în câmpul muncii; (ii) să aibă domiciliul în Republica Moldova; (iii) să aibă patru sau mai mulţi copii; şi (iv) să aibă statutul de mamă. În timp ce primele trei condiţii respectă exigenţele impuse de principiul egalităţii, reprezentând criterii neutre, cea de-a patra condiţie trezeşte dubii de constituţionalitate şi pretinde o analiză sub aspectul nediscriminării. În continuare, Curtea va analiza această din urmă condiţie.

47. Curtea menţionează faptul că progresul egalităţii între sexe reprezintă astăzi un scop major în rândul statelor membre ale Consiliului Europei şi doar motive foarte puternice pot justifica un tratament diferenţiat pe criteriu de gen. În special, referirea la tradiţii, la presupunerile de ordin general sau la comportamentele sociale predominante într-un anumit stat nu constituie o justificare obiectivă şi rezonabilă a unui tratament diferenţiat pe criterii de sex. Spre exemplu, Curtea Europeană a subliniat că statele părţi la Convenţie nu pot impune tradiţii care derivă din ideea că bărbatul joacă un rol primordial, iar femeia un rol secundar în familie (a se vedea, în acest sens, Ünal Tekeli v. Turcia, 16 noiembrie 2004, § 63).

48. Pe de altă parte, în jurisprudenţa Curţii Europene s-a stabilit în mod constant că un tratament diferenţiat pe criterii de sex respectă exigenţele articolului 14 din Convenţie, atunci când acesta asigură egalitatea substanţială dintre bărbaţi şi femei. Astfel, stabilirea unor nevoi diferite pentru femei, în special în legătură cu starea de maternitate şi de graviditate, poate fi considerată conformă cu exigenţele articolului 14 din Convenţie. Prin urmare, sunt acceptabile anumite diferenţieri aplicabile în cazul bărbaţilor şi al femeilor în favoarea femeilor, cu condiţia ca acestea să urmărească protecţia gravidităţii sau a maternităţii.

49. În contextul prezentei cauze, Curtea consideră că scopurile în discuţie nu se regăsesc în cazul normelor contestate, pentru că dreptul la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală urmăreşte garantarea protecţiei sănătăţii părintelui care asigură îngrijirea a patru sau mai mulţi copii.

50. Curtea observă că articolul 4 alin.(4) lit.m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală le garantează mamelor cu patru sau cu mai mulţi copii dreptul la asigurarea obligatorie a asistenţei medicale. La o analiză atentă a reglementării în discuţie, se constată că aceasta nu-i oferă protecţie mamei doar pe perioada maternităţii, în timpul căreia mama este deosebit de vulnerabilă, precum şi că nu oferă protecţie raporturilor caracteristice dintre mamă şi copii, pentru că această măsură operează şi în afara perioadei sarcinii şi a naşterii.

51. În plus, exerciţiul acestui drept nici nu se află într-o relaţie directă cu maternitatea sau cu graviditatea. Acest fapt se poate observa atunci când sunt analizate dispoziţiile pct.34 subpct. 2 lit.f) din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, Regulament care dezvoltă dispoziţiile legale şi care stabileşte dreptul de asigurare obligatorie a asistenţei medicale şi în cazul părinţilor adoptatori cu patru sau mai mulţi copii. Aceste considerente sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să constate faptul că prevederea în discuţie nu urmăreşte să protejeze femeile din perspectiva gravidităţii şi a maternităţii lor, fiind esenţială, aşadar, circumstanţa îngrijirii a patru sau mau mulţi copii.

52. Prin urmare, Curtea reţine că este nejustificat tratamentul diferenţiat existent între mamele şi taţii care au patru sau mai mulţi copii în îngrijire în materie de acordare a dreptului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Concluzia caracterului nejustificat al tratamentului diferenţiat stabilit devine şi mai evidentă în ipoteza beneficierii de acest drept ca urmare a adoptării copiilor, caz în care acordarea acestui privilegiu exclusiv mamei adoptatoare este, în mod evident, unul nejustificat.

53. Prin urmare, Curtea consideră că de beneficiul acestui drept trebuie să se bucure în mod egal atât mama, cât şi tatăl a patru sau mai mulţi copii, pentru că aceştia se află în situaţii comparabile, în situaţia creşterii şi a educării acestor copii.

54. Aşadar, dată fiind această concluzie, Curtea trebuie să analizeze şi tratamentul diferenţiat identificat la etapa controlului admisibilităţii sesizării faţă de alte persoane decât unul dintre părinţi, care pot să asigure, în egală măsură, creşterea şi educarea a patru sau mai mulţi copii.

55. Curtea face trimitere, în acest sens, la prevederile Legii nr.99 din 28 mai 2010 privind regimul juridic al adopţiei. Din această lege rezultă că interesul superior al copilului poate fi realizat prin adopţia sa de către alte persoane. Curtea observă că Legea stabileşte, între altele, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele pentru a deveni părinţi adoptatori. Aşadar, în vederea garantării interesului superior al copilului, precum şi al legalităţii acordării beneficiilor sociale, Curtea consideră că este justificat tratamentul diferenţiat la acordarea beneficiului de acest drept doar în cazul persoanelor care au statut de părinte. Părintele are, în raport cu copiii săi, obligaţii precise şi poartă răspundere pentru neîndeplinirea acestora.

56. Mai mult, Curtea observă că dispoziţiile legale contestate stabilesc posibilitatea adopţiei copiilor, fapt care îi permite Curţii să conchidă că, în cazul în care alte persoane decât părinţii biologici au grijă de patru sau mai mulţi copii, acestea pot iniţia procedurile necesare pentru obţinerea custodiei asupra copiilor, fapt care va determina, în consecinţă, şi stabilirea dreptului de asigurare obligatorie a asistenţei medicale din contul statului.

57. Curtea menţionează că ar putea exista probleme sub aspectul termenului pentru care este garantat dreptul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Potrivit punctului 34 litera f) din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, acest drept se acordă pe termen nelimitat.

58. Curtea reţine faptul că prin acceptarea posibilităţii de a acorda dreptul la asigurarea obligatorie a asistenţei medicale în condiţii egale în cazul ambilor părinţi cu patru sau mai mulţi copii trebuie să se pornească de la premisa potrivit căreia reglementarea în discuţie vine să asigure asistenţa medicală respectivă pentru persoana care exercită în mod nemijlocit educarea şi creşterea acestora. Totuşi, Curtea subliniază faptul că pot exista cazuri în care părintele sau părinţii care trebuie să asigure în mod efectiv creşterea şi educarea a patru sau mai mulţi copii să nu-şi îndeplinească sarcinile (e.g. să fie decăzuţi din drepturile părinteşti ş.a.).

59. Normele în discuţie nu oferă un răspuns pentru asemenea cazuri şi permit acordarea acestui beneficiu fără ca persoana să contribuie în mod efectiv la îngrijirea, creşterea şi educarea copiilor, nefiind realizat, astfel, scopul legitim al legii. Curtea consideră că, în acest caz, persoana ar obţine un beneficiu nemeritat, iar scopul normei nu ar fi îndeplinit. Din aceste motive, Curtea consideră că legislatorul are toate premisele să efectueze modificările de rigoare.

60. În continuare, Curtea observă că soluţia neconstituţionalităţii textului “mame” de la articolul 4 alin.(4) lit.m) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală şi textului “mamele” de la punctul 34 litera f) din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală este de natură să lipsească de efectivitate dreptul la asistenţă medicală în cazul persoanei care îngrijeşte patru sau mai mulţi copii şi să creeze blocaje în cadrul sistemului naţional de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Din aceste motive, pentru a remedia deficienţa existentă, Curtea îşi rezervă prerogativa de a stabili prin prezenta hotărâre o soluţie provizorie care să reglementeze problema asigurării obligatorii de asistenţă medicală în cazul părintelui care îngrijeşte patru sau mai mulţi copii, până va interveni Parlamentul.

61. Această soluţie le impune autorităţilor responsabile din domeniul asigurării obligatorii a asistenţei medicale ca, la sesizarea beneficiarilor măsurii asigurării obligatorii a asistenţei medicale (i.e. mama şi alte persoane, care au calitatea de părinte ce îngrijeşte patru sau mai mulţi copii), să dea curs demersurilor lor în vederea garantării efectivităţii dreptului pe care aceştia îl posedă.

62. În fine, Curtea menţionează că soluţia menţionată supra nu aduce atingere obligativităţii respectării de către posibilii beneficiari a celorlalte condiţii specificate în articolul 4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial sesizarea pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 4 alineatul (4) litera m) din Legea nr.1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, depusă de către domnii Ion Casian, Ştefan Vlas, Ion Apostol, Roman Boţan şi Valerian Bejan, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Se recunosc constituţionale textele:

- “mame” de la articolul 4 alineatul (4) litera m) din Legea nr.1585 din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală; şi

- “mamele” de la punctul 34 subpunctul 2 litera f) din Regulamentul privind acordarea/suspendarea statutului de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1246 din 19 decembrie 2018,

în măsura în care de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală beneficiază ambii părinţi ai celor patru sau mai mulţi copii, în condiţii egale.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.