BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.309 din 06.05.2026 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile auxiliare prestate consumatorilor de către Î.M. "Gospodăria Comunal - Locativă Călăraşi"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
06.05.2026

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea tarifelor pentru serviciile auxiliare prestate consumatorilor

de către Î.M. "Gospodăria Comunal - Locativă Călăraşi"

nr. 309  din  06.05.2026

 (în vigoare 08.05.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.198-201 art. 359 din 08.05.2026

* * *

În temeiul art.35 alin.(15) din Legea nr.303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.60-65/123 din 14.03.2014) şi în baza punctului 26 subpunctul 1) din Metodologia privind aprobarea şi aplicarea tarifelor la serviciile auxiliare prestate consumatorilor de către operatorii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, aprobată prin Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.270/2015 din 16.12.2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.55-58/385 din 11.03.2016), în rezultatul examinării solicitării Î.M. "Gospodăria Comunal – Locativă Călăraşi" nr.42 din 03.03.2026 şi a Notei de argumentare a Departamentului aprovizionare cu apă şi canalizare din cadrul ANRE, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Tarifele pentru serviciile auxiliare prestate consumatorilor de către Î.M. "Gospodăria Comunal – Locativă Călăraşi", conform anexei.

2. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Prezenta Hotărâre poate fi contestată la autoritatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.