Hotărâre nr.38 din 14.12.2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului şi din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010 (refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat) (Sesizarea nr.98g/2017)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din

Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul

de  stat,  Legea  nr. 320  din 27  decembrie 2012  cu  privire la

activitatea  poliţiei  şi statutul poliţistului şi  din Regulamentul

cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor

publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010

(refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat)

(Sesizarea nr.98g/2017)

nr. 38  din  14.12.2017

 (în vigoare 14.12.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 77-83 art. 37 din 09.03.2018

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 7 iulie 2017

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate:

- a articolelor 25 alineatul (1) litera c), 26 alineatul (4) şi 27 alineatul (5) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat;

- a articolului 47 alineatul (1) litera s) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului [abrogat prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative];

- a punctului 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010,

ridicată de către avocatul Igor Hlopeţchi în dosarul 3-485/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 7 iulie 2017 de către judecătorul Valentin Lastaveţchi din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esenţă, că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 4, 6, 8, 15, 16, 20, 21, 23, 26, 28, 34, 39 alin.(2), 43 şi 54 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 septembrie 2017 sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie şi Serviciului de Informaţii şi Securitate.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de către avocatul Igor Hlopeţchi. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Sergiu Ţurcanu, şef al Direcţiei juridice a Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne.

A. Circumstanţele litigiului principal

7. La 17 martie 2017, ca urmare a efectuării verificării în legătură cu perfectarea dreptului de acces la secretul de stat, Serviciul de Informaţii şi Securitate a prezentat Inspectoratului General al Poliţiei avizul despre imposibilitatea de acordare lui I. Hlopeţchi, şef-adjunct al Inspectoratului de Poliţie Buiucani al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, a dreptului de acces la secretul de stat, în temeiul art.25 alin.(1) lit.c) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.

8. Printr-o scrisoare din 22 martie 2017, I. Hlopeţchi a fost informat de către Inspectoratul General al Poliţiei despre decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat. În acest context, la 28 martie 2017, Inspectoratul General al Poliţiei, în conformitate cu art.27 alin.(5) din Legea cu privire la secretul de stat, i-a propus lui I. Hlopeţchi să fie transferat la o altă funcţie, care nu prevede necesitatea deţinerii dreptului de acces la secretul de stat.

9. La 3 aprilie 2017, printr-un ordin al şefului Inspectoratului General al Poliţiei, dl I. Hlopeţchi a fost concediat, în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la secretul de stat şi art.47 alin.(1) lit.s) din Legea nr.320 din 7 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului.

10. La 10 aprilie 2017, nefiind de acord, dl I. Hlopeţchi a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei şi Serviciului de Informaţii şi Securitate, prin care a solicitat, printre altele, anularea concluziei Serviciului de Informaţii şi Securitate privind refuzul de a-i acorda dreptul la secret de stat şi restabilirea sa în funcţia de şef-adjunct al Inspectoratului de Poliţie Buiucani al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.

11. La 30 iunie 2017, în cadrul şedinţei de judecată, avocatul Igor Hlopeţchi a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate la § 1 supra.

12. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de judecată a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

13. La 31 iulie 2017, excepţia de neconstituţionalitate a fost completată cu noi argumente.

B. Legislaţia pertinentă

14. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

“(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[...]”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

15. Prevederile relevante ale Legii nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat (M.O., 2009, nr.45-46, art.123) sunt următoarele:

Articolul 1

Noţiuni

“În sensul prezentei legi se definesc următoarele noţiuni:

[…]

dreptul de acces la secretul de stat – dreptul persoanei fizice de acces la secretul de stat, iar al persoanei juridice – de a efectua lucrări cu utilizarea informaţiilor atribuite la secret de stat, perfectat în modul stabilit;

[…]

secret de stat – informaţii protejate de stat în domeniul apărării naţionale, economiei, ştiinţei şi tehnicii, relaţiilor externe, securităţii statului, asigurării ordinii de drept şi activităţii autorităţilor publice, a căror divulgare neautorizată sau pierdere este de natură să aducă atingere intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova.”

Articolul 4

Sistemul naţional de protecţie a secretului de stat

“(1) Sistemul naţional de protecţie a secretului de stat include totalitatea organelor de protecţie a secretului de stat, a metodelor şi mijloacelor de protejare a informaţiilor şi a purtătorilor materiali de informaţii atribuite la secret de stat, precum şi totalitatea măsurilor întreprinse în acest domeniu.

(2) Sistemul naţional de protecţie a secretului de stat vizează:

[…]

e) protecţia personalului – ansamblul verificărilor şi al măsurilor ce vizează cetăţenii cărora li se perfectează dreptul de acces la secretul de stat sau care au acces la acesta în scopul prevenirii şi înlăturării riscurilor pentru securitatea şi protecţia secretului de stat.

(3) Sistemul naţional de protecţie a secretului de stat este destinat:

a) să prevină accesul neautorizat, divulgarea şi pierderea secretului de stat;

b) să identifice împrejurările, precum şi persoanele care, prin acţiunile sau inacţiunile lor, pot pune în pericol securitatea secretului de stat;

[…]”

Articolul 5

Atribuţiile autorităţilor publice în domeniul protecţiei secretului de stat

“[…]

(4) Autorităţile publice centrale şi locale, în colaborare cu Serviciul de Informaţii şi Securitate:

[…]

c) aprobă nomenclatoarele departamentale de informaţii ce urmează a fi secretizate şi nomenclatoarele funcţiilor colaboratorilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat;

[…]

e) asigură, în limita competenţei lor, realizarea măsurilor de control în privinţa cetăţenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat şi solicită Serviciului de Informaţii şi Securitate realizarea măsurilor de control ce ţin de competenţa acestuia;

[…]

(5) Serviciul de Informaţii şi Securitate:

[…]

e) la cererea conducătorilor autorităţilor publice şi ai altor persoane juridice, întreprinde măsuri de control în privinţa cetăţenilor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat;”

Articolul 24

Perfectarea şi reperfectarea dreptului de acces la secretul de stat

“(1) Perfectarea dreptului de acces la secretul de stat al cetăţenilor Republicii Moldova se realizează în mod benevol, potrivit cu Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, şi prevede:

a) stabilirea necesităţii de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat;

b) consimţământul scris al cetăţeanului pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente;

c) verificarea cetăţeanului în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat;

d) asumarea în scris de către cetăţean a obligaţiei privind păstrarea secretului de stat care îi va fi încredinţat;

e) acordul scris al cetăţeanului pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege;

f) familiarizarea cetăţeanului, contra semnătură, cu normele ce prevăd răspunderea pentru încălcarea legislaţiei privind secretul de stat;

g) determinarea tipurilor, mărimii şi a modului de acordare a compensaţiilor în legătură cu efectuarea lucrărilor legate de accesul la secretul de stat;

h) luarea deciziei de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

[…]

(3) Durata dreptului de acces la secretul de stat nu poate depăşi durata atribuţiilor care au servit drept temei pentru acordarea acestuia.

(4) Dreptul de acces la secretul de stat se acordă cetăţenilor Republicii Moldova cu capacitatea de exerciţiu deplină, începând cu vârsta de 18 ani, care solicită acest drept în legătură cu activitatea lor de serviciu, de producere, ştiinţifico-teoretică, sau în legătură cu studiile, printr-un ordin sau dispoziţie scrisă a conducătorului autorităţii publice sau al altei persoane juridice în care acest cetăţean lucrează, îşi îndeplineşte serviciul sau studiază.

[…]

(7) Decizia de acordare a dreptului de acces la secretul de stat este luată în termen de 5 zile de la primirea de către autoritatea publică sau altă persoană juridică a încheierii asupra materialelor verificării cetăţeanului în legătură cu perfectarea dreptului de acces la secretul de stat.

[…]”

Articolul 25

Refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat

“(1) Dreptul de acces la secretul de stat îi este refuzat cetăţeanului în cazurile:

a) în care acesta nu expune o necesitate motivată de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat;

b) sprijinirii de către acesta a activităţii unui stat străin, a unei organizaţii străine sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a unor cetăţeni străini sau apatrizi ce cauzează prejudicii intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova sau în cazul participării cetăţeanului la activitatea unor partide sau asociaţii obşteşti a căror activitate este suspendată, limitată sau interzisă în modul stabilit de lege;

c) descoperirii, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale acestuia care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova;

d) refuzului acestuia de a-şi da consimţământul scris pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente, pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege, sau refuzului de a-şi asuma obligaţia scrisă privind păstrarea secretului de stat ce îi va fi încredinţat;

e) prezenţei la acesta a antecedentelor penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, aflării acestuia sub urmărire penală sau al limitării de către instanţa de judecată a capacităţii sale de exerciţiu;

f) depunerii la autoritatea publică competentă a cererii de renunţare la cetăţenia Republicii Moldova;

[lit. g) exclusă prin Legea nr.127-XVIII din 23.12.2009, în vigoare 31.12.2009]

h) prezenţei la acesta a unor contraindicaţii medicale pentru lucrul cu informaţiile atribuite la secret de stat, conform nomenclatorului aprobat de Ministerul Sănătăţii;

i) comunicării de către cetăţean a unor date incomplete sau neautentice la perfectarea dreptului de acces la secretul de stat;

j) domicilierii permanente a cetăţeanului peste hotare sau al perfectării documentelor pentru plecarea cu traiul permanent într-o altă ţară;

k) neexecutării de către cetăţean a obligaţiilor privind păstrarea secretului de stat care i-a fost încredinţat.

(2) Decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat se adoptă de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice ţinându-se cont de rezultatele verificării fiecărui cetăţean în parte, se comunică în scris cetăţeanului şi poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanţa de judecată.”

Articolul 26

Verificarea cetăţenilor în legătură cu perfectarea (reperfectarea)

dreptului de acces la secretul de stat

“(1) Verificarea cetăţenilor în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat se efectuează de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, în termen de o lună, în modul stabilit de prezenta lege şi de Legea privind activitatea operativă de investigaţii. Numărul măsurilor de verificare este în dependenţă directă de gradul de secretizare al informaţiilor la care va avea acces persoana.

(2) În cadrul verificării, Serviciul de Informaţii şi Securitate stabileşte prezenţa sau lipsa circumstanţelor prevăzute la art.25 alin.(1) lit.b), c), f), g), i), j) şi k).

(3) Prezenţa sau lipsa circumstanţelor prevăzute la art.25 alin.(1) lit.a), d), e) şi h) se stabileşte de către autoritatea publică sau o altă persoană juridică care perfectează dreptul cetăţeanului de acces la secretul de stat.

(4) Concluzia Serviciului de Informaţii şi Securitate privind imposibilitatea de a acorda cetăţeanului dreptul de acces la secretul de stat este executorie pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat, însă nu exclude o solicitare repetată în cazul înlăturării împrejurărilor care fac imposibilă acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

(5) Nu se admite numirea (angajarea) cetăţeanului într-o funcţie care implică lucrul cu informaţii atribuite la secretul de stat sau accesul la secretul de stat înainte de prezentarea concluziei asupra materialelor verificării cetăţeanului.”

Articolul 27

Suspendarea şi încetarea dreptului de acces la secretul de stat

“[…]

(3) Dreptul de acces la secretul de stat încetează în cazurile:

a) apariţiei sau descoperirii circumstanţelor prevăzute la art.25;

[…]

(4) Decizia privind suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat se adoptă de către persoana cu funcţie de răspundere împuternicită să adopte decizia privind acordarea acestui drept şi poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanţa de contencios administrativ.

(5) Cetăţeanul al cărui drept de acces la secretul de stat a încetat, dacă îndeplinirea obligaţiilor lui funcţionale necesită acest drept, în modul prevăzut de legislaţia muncii, urmează să fie transferat la un alt loc de muncă (la o altă funcţie), care nu are nici o legătură cu informaţiile atribuite la secret de stat, iar în cazul imposibilităţii transferului, urmează a fi concediat (eliberat din funcţie) conform legislaţiei în vigoare.

(6) Suspendarea sau încetarea dreptului de acces la secretul de stat nu eliberează cetăţeanul de obligaţiile asumate privind nedivulgarea secretului de stat.

(7) Modul de perfectare, reperfectare şi încetare a dreptului de acces la secretul de stat se stabileşte în Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice.”

16. Prevederile relevante ale Legii nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului (M.O., 2013, nr.42-47, art.145) sunt următoarele:

Articolul 47

Încetarea serviciului în Poliţie

“(1) Încetarea serviciului în Poliţie, precum şi a contractului individual de muncă al poliţistului, poate avea loc:

[…]

s) pentru alte motive prevăzute de legislaţie.

[…]”

[Art.47 abrogat prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017, în vigoare din 7 iulie 2017]

17. Prevederile relevante ale Legii nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (publicată în M.O., 2017, nr.40-49, art.85) sunt următoarele:

Articolul 38

Încetarea raportului de serviciu

“(1) Raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special poate să înceteze în următoarele situaţii:

[…]

v) odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat dacă funcţionarul nu poate fi încadrat ori refuză transferul într-o altă funcţie publică cu statut special compatibilă cu domeniul său de activitate şi care nu prevede acces la secretul de stat;

[…]

(3) Încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public cu statut special în cazurile prevăzute la alin.(1) lit.b)–e), i), m)–s), v) şi w) are loc în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor.”

18. Prevederile relevante ale Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010 (M.O., 2011, nr.139-145 art.686), sunt următoarele:

“[…]

109. Concluzia cu privire la imposibilitatea de acordare cetăţeanului a dreptului de acces la secretul de stat trebuie să conţină temeiul corespunzător prevăzut în articolul 25 alineatul (1) din Lege, care a servit drept bază pentru adoptarea ei. Aceasta este executorie pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat, însă nu exclude posibilitatea înaintării unei solicitări repetate după înlăturarea circumstanţelor care fac imposibilă acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

[…]”

A. ÎN DREPT

19. Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, restrângerea dreptului de a accede într-o funcţie, în urma refuzului Serviciului de Informaţii şi Securitate de a acorda dreptul de acces la secretul de stat.

20. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum dreptul la muncă, asigurarea protejării siguranţei naţionale, previzibilitatea legii, proporţionalitatea restrângerii dreptului la muncă.

B. ADMISIBILITATEA

21. Prin decizia sa din 6 septembrie 2017, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:

(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

22. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor şi a hotărârilor Guvernului, în speţă a Legii nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, Legii nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului şi a Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau de către instanţa de judecată din oficiu

23. Fiind ridicată de către avocatul Igor Hlopeţchi în dosarul nr.3-485/17, care se află pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

24. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

25. Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.25 alin.(1) lit.c), art.26 alin.(4) şi art.27 alin.(5) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, art.47 alin.(1) lit.s) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului [abrogat prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative] şi prevederile pct.109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010.

26. Curtea relevă că, deşi prevederile contestate ale art.47 alin.(1) lit.s) din Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului au fost abrogate prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017, acestea pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, întrucât urmează a fi aplicate în cauza deferită judecăţii.

27. În acest sens, Curtea reiterează că în Hotărârea nr.2 din 9 februarie 2016 a statuat că:

“73. […] Pornind de la natura excepţiei de neconstituţionalitate, ea poate fi ridicată atât asupra actelor în vigoare, cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, cât şi asupra actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă raporturilor juridice litigioase şi este determinantă în soluţionarea cauzei.”

28. Curtea acceptă argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei, deoarece acestea sunt determinante pentru soluţionarea chestiunii privind anularea actului administrativ prin care a fost dispusă eliberarea din funcţie din cadrul poliţiei.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

29. Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

30. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

31. Urmând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea va aborda problema de constituţionalitate a prevederilor contestate, raportate la circumstanţele concrete ale litigiului principal, prin prisma normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei, luând în considerare atât principiile consacrate în Constituţie şi în dreptul intern, cât şi cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană).

32. Curtea observă că autorul excepţiei a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 4 “Drepturile şi libertăţile omului”, 6 “Separaţia şi colaborarea puterilor”, 8 “Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale”, 15 “Universalitatea”, 16 “Egalitatea”, 20 “Accesul liber la justiţie”, 21 “Prezumţia nevinovăţiei”, 23 “Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle”, 26 “Dreptul la apărare”, 28 “Viaţa intimă, familială şi privată”, 34 “Dreptul la informaţie”, 39 alin.(2) “Dreptul la administrare”, 43 “Dreptul la muncă şi la protecţia muncii” şi 54 “Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi” din Constituţie.

33. În ceea ce priveşte încălcarea articolelor 4, 6, 8 şi 15 din Constituţie, Curtea observă că acestea comportă un caracter generic şi reprezintă imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

34. Totodată, Curtea reiterează că norma constituţională cuprinsă la articolul 16 nu are o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicată prin raportare la un drept fundamental, garantat de Constituţie.

35. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor constituţionale ale art.20, 21, 26, 28, 34 şi 39 alin.(2), Curtea constată că acestea nu au incidenţă în prezenta cauză.

36. Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va opera cu articolul 43 combinat cu articolele 23 şi 54 din Constituţie şi cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene.

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 43 COMBINAT CU ARTICOLELE 23 ŞI 54 DIN CONSTITUŢIE

37. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale contestate încalcă prevederile articolului 43 din Constituţie, potrivit cărora:

“(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[...]”

38. De asemenea, autorul excepţiei susţine că prevederile contestate încalcă articolul 23 din Constituţie, care stabileşte că:

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

39. La fel, autorul excepţiei pretinde că normele contestate contravin articolului 54 din Constituţie, potrivit căruia:

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

40. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că dispoziţiile art.47 alin.(1) lit.s) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012, în vigoare până la 7 iulie 2017, art.25 alin.(1) lit.c), art.26 alin.(4) şi art.27 alin.(5) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008, pct.109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010, fiind lipsite de previzibilitate, permit angajatorului de a înceta automat raporturile de serviciu în cazul refuzului de acordare a dreptului de acces la secretul de stat, fără a fi stabilite condiţii, modalităţi şi criterii clare.

41. De asemenea, potrivit autorului excepţiei, textul “prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova” de la art.25 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la secretul de stat are o formulare vagă, întrucât nu pot fi stabilite anumite limite cu privire la întinderea faptelor care cad sub incidenţa acestei norme.

42. Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate încalcă dispoziţiile articolelor 23, 43 şi 54 din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor

43. În cadrul şedinţei plenare publice a Curţii, reprezentantul Parlamentului a susţinut că prevederile art.25 alin.(1) lit.c) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 corespund exigenţelor de calitate a legii. De altfel, circumstanţele care prezintă pericol pentru securitatea statului nu pot fi prestabilite în mod exhaustiv, acestea urmând a fi determinate în fiecare caz particular. Mai mult, previzibilitatea textului de lege criticat este asigurată şi de posibilitatea contestării deciziei privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat în instanţa de judecată.

44. Totodată, reprezentantul Parlamentului a menţionat că dreptul la muncă, garantat de art.43 din Constituţie, nu este un drept absolut, dar unul relativ, şi prin urmare legiuitorul poate stabili anumite cerinţe pentru angajarea în funcţii publice. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate sunt conforme cerinţelor cadrului constituţional existent.

45. Potrivit opiniei scrise a Guvernului, prevederile art.25 alin.(1) lit.c) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 nu sunt afectate de viciul de calitate a legii. Guvernul a menţionat că textul “prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova” se conţine în mai multe acte legislative şi este definit în art.1 din Legea securităţii statului nr.618-XIII din 31 octombrie 1995. Totodată, având în vedere că securitatea statului se asigură prin stabilirea şi aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri orientate spre descoperirea, prevenirea şi contracararea la timp a ameninţărilor la adresa securităţii statului, legiuitorul a instituit cerinţa verificării de către Serviciul de Informaţii şi Securitate a persoanelor care candidează la funcţiile publice, dacă funcţia respectivă implică acordarea accesului la secretul de stat. Astfel, atribuţia de a stabili prezenţa circumstanţelor care constituie drept temei de refuz la acordarea dreptului de acces la secretul de stat îi revine Serviciului de Informaţii şi Securitate, ca organ specializat în domeniul asigurării securităţii statului.

46. De asemenea, Guvernul a susţinut că prevederile art.26 alin.(4) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 şi pct.109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010, care stabilesc imperativ că avizul Serviciului de Informaţii şi Securitate privind imposibilitatea de a acorda persoanei dreptul de acces la secretul de stat are caracter executoriu, nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale. De altfel, legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanei de a solicita în mod repetat perfectarea dreptului de acces la secretul de stat în cazul înlăturării împrejurărilor care fac imposibilă acordarea acestui drept. Mai mult, legiuitorul a prevăzut dreptul persoanei de a contesta decizia de refuz de acordare a dreptului de acces la secretul de stat. În acelaşi timp, Guvernul a relevat că dreptul de acces la secretul de stat nu este un drept fundamental garantat de Constituţie.

47. În opinia Guvernului, nici dispoziţiile art.47 alin.(1) lit.s) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012, abrogate prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017, şi ale art.27 alin.(5) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 nu sunt contrare dispoziţiilor articolelor 43 şi 54 din Constituţie. Or, până la aplicarea dispoziţiilor legale contestate, care permit încetarea raporturilor de serviciu odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat, angajatorul este obligat să propună persoanei, căreia i s-a refuzat dreptul de acces la secretul de stat, o altă funcţie, care nu are tangenţă cu informaţiile atribuite la secret de stat. Astfel, doar după refuzul persoanei de a fi transferată în altă funcţie, conducătorul autorităţii publice este în drept să adopte decizia de concediere.

48. Curtea Supremă de Justiţie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

49. În opinia scrisă a Serviciului de Informaţii şi Securitate se menţionează că dispoziţiile art.25 alin.(1) lit.c) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 sunt clare şi previzibile. Atât noţiunea de securitate a statutului, cât şi situaţiile când persistă ”pericol pentru securitatea statului” sunt reglementate de Legea securităţii statului nr.618-XIII din 31 octombrie 1995.

50. Potrivit Serviciului de Informaţii şi Securitate, dreptul de acces la secretul de stat reprezintă o oportunitate a statului, o condiţie obligatorie impusă în contextul relaţiilor administrative pentru un număr limitat de funcţii publice, care necesită lucrul cu informaţii atribuite la secretul de stat. Acest drept se acordă doar persoanelor care corespund unui cumul de cerinţe speciale de securitate impuse de Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 şi de Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice”.

51. Preşedintele Republicii Moldova nu a prezentat opinia sa la acest subiect.

C. Aprecierea Curţii

1. Principii generale

52. Curtea reţine că, potrivit articolului 43 din Constituţie, orice persoană are dreptul la muncă şi la libera alegere a muncii.

53. Dreptul la muncă este proteguit, inter alia, de art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi de art.6 alin.1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, însă acesta nu este un drept absolut şi nelimitat.

54. Având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziţionării subiecţilor raporturilor de muncă, atât normele naţionale, cât şi cele internaţionale stabilesc un minim de garanţii, menite să asigure un echilibru dintre angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor.

55. Curtea reiterează că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor (Hotărârea nr.5 din 23 aprilie 2013).

56. Totodată, Curtea reţine că dreptul la muncă şi la libera alegere a muncii presupune, pe de o parte, ca persoanelor să le fie asigurat accesul egal la piaţa muncii, iar pe de altă parte, ca statul să nu instituie alte condiţii restrictive decât cele referitoare la abilităţile şi calificările necesare, fără de care persoana nu ar putea îndeplini sarcinile care revin funcţiei respective.

57. Astfel, în scopul asigurării stabilităţii raporturilor de muncă, Codul muncii prevede garanţii menite să împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care, foarte importantă, este stricta reglementare a condiţiilor de încetare şi suspendare a contractului individual de muncă.

58. Curtea observă că legislaţia muncii condiţionează încadrarea în câmpul muncii de întrunirea anumitor cerinţe, precum şi stabileşte situaţiile de suspendare şi încetare a raporturilor de muncă.

59. În Hotărârea nr.8 din 11 mai 2015 Curtea a reţinut:

“72. Condiţiile de exercitare a acestui drept fundamental sunt susceptibile de a fi modificate conform necesităţilor dictate de realităţile societăţii, fiind totodată reglementate uniform de legislaţie. Or, dreptul la muncă trebuie exercitat în condiţiile legii, iar nerespectarea prevederilor legale are drept consecinţă imposibilitatea desfăşurării unui gen de activitate sau a ocupării unor anumite funcţii.”

60. Totodată, Curtea notează că, deşi legislaţia muncii permite anumite limitări ale drepturilor salariatului, totuşi, ele trebuie să aibă o justificare, să fie necesare, să răspundă unui interes general.

61. În acest sens, Curtea relevă că şi art.4 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa celui care angajează stabileşte că raporturile de muncă ale unui lucrător nu vor înceta decât dacă există un motiv valabil pentru o asemenea încetare legată de capacitatea sau conduita lucrătorului sau bazată pe cerinţele operaţionale ale instituţiei sau serviciului.

- Practica altor state

62. Curtea observă că legislaţia muncii a altor state de asemenea prevede limitări ale drepturilor salariaţilor la muncă în urma verificării acestora în legătură cu perfectarea dreptului de acces la secretul de stat. Astfel, în unele state deciziile administrative privind refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat, adoptate pentru protejarea siguranţei statului, conţin atât elementele de fapt, cât şi cele de drept (Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Slovenia şi Spania).

63. În alte state, deşi deciziile administrative în cauză conţin atât motive de fapt, cât şi de drept, totuşi este permisă secretizarea totală sau parţială a acestora. De asemenea, este permisă întemeierea unor astfel de decizii pe probe care nu au fost dezvăluite de către autoritate. Astfel, subiecţii vizaţi sunt limitaţi de a consulta textul integral al deciziei în cauză (de exemplu, Cehia, Letonia, Lituania, Elveţia).

64. De asemenea, există state în care autorităţile se abţin de la indicarea motivelor de fapt şi de drept în deciziile adoptate, însă aceasta nu constituie o excludere a accesului deplin al subiecţilor vizaţi la probe în cadrul controlului judiciar al deciziei. De exemplu, în Belgia atât instanţei, cât şi părţilor, inclusiv apărătorilor, le este asigurat acelaşi nivel de cunoaştere a probelor acumulate.

65. În alte state este posibilă aplicarea ambelor tipuri de restricţii. Accesul la probele clasificate poate fi restricţionat sau chiar refuzat. De asemenea, autorităţile pot să se abţină parţial sau total să-şi justifice decizia adoptată în vederea protejării siguranţei statului (Estonia, Grecia, Olanda, Polonia, Serbia).

66. În Cipru, la adoptarea deciziilor care vizează siguranţa statului autoritatea administrativă poate să fie “justificată” pentru neprezentarea motivării într-o versiune detaliată. Prin urmare, actul administrativ supus controlului judiciar care este întemeiat pe motive de siguranţă naţională poate fi distins de orice alt act supus controlului prin faptul că cerinţa cu privire la nivelul de motivare a deciziei poate, într-o anumită măsură, să difere.

67. În Olanda, deşi autoritatea care a adoptat decizia care vizează protejarea siguranţei statului trebuie să prezinte judecătorului toate informaţiile care sunt pertinente examinării cauzei, totuşi, aceasta poate să refuze solicitarea judecătorului de a primi informaţiile dacă există “motive convingătoare” pentru un asemenea refuz, iar aprecierea faptului dacă secretizarea probelor este justificată ţine doar de competenţa judecătorului care deţine dreptul de acces la secretul de stat. Prin urmare, motivarea deciziei adoptate în vederea protejării siguranţei statului poate să nu conţină informaţii depline, iar probele pe care se întemeiază nu întotdeauna sunt dezvăluite chiar şi judecătorului care urmează să examineze cauza. Totuşi, cazurile când informaţia şi probele sunt total secretizate pentru părţi şi judecător sunt rare.

68. De asemenea, în Norvegia deciziile autorităţilor trebuie să conţină motive de fapt şi de drept, însă confidenţialitatea probelor poate fi păstrată în interesul securităţii naţionale sau al relaţiilor cu alte state. Anumite părţi ale deciziilor autorităţilor care se referă la probe de acest gen sunt clasificate şi pot fi accesate doar de către judecător şi de avocatul special, care de asemenea are acces la probele clasificate.

69. În Regatul Unit al Marii Britanii există avocaţi speciali care au acces la probele clasificate şi un tribunal specializat instituit pentru examinarea cauzelor care implică necesitatea protecţiei probelor confidenţiale.

2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

70. În speţă, Curtea constată că, în conformitate cu dispoziţiile articolului 26 alin.(5) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, nu se admite numirea sau angajarea persoanei într-o funcţie care implică lucrul cu informaţii atribuite la secretul de stat sau accesul la secretul de stat, fără a avea concluzia Serviciului de Informaţii şi Securitate, unicul organ specializat în domeniul asigurării securităţii de stat.

71. Curtea observă că dreptul de acces la secretul de stat se acordă persoanei în legătură cu activitatea de serviciu printr-un ordin sau dispoziţie scrisă a conducătorului autorităţii publice în care aceasta îşi îndeplineşte serviciul [art.24 alin.(4) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008].

72. Potrivit articolului 24 alin.(1) din legea menţionată, procedura de perfectare a dreptului de acces la secretul de stat constă din următoarele etape: a) stabilirea necesităţii de a lucra cu informaţii atribuite la secret de stat; b) consimţământul scris al persoanei pentru aplicarea măsurilor de verificare din partea organelor competente; c) verificarea persoanei în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat; d) asumarea în scris de către persoană a obligaţiei privind păstrarea secretului de stat care îi va fi încredinţat; e) acordul scris a persoanei pentru limitarea drepturilor sale în legătură cu accesul la secretul de stat, prevăzută de prezenta lege; f) familiarizarea persoanei, contra semnătură, cu normele ce prevăd răspunderea pentru încălcarea legislaţiei privind secretul de stat; g) determinarea tipurilor, mărimii şi a modului de acordare a compensaţiilor în legătură cu efectuarea lucrărilor legate de accesul la secretul de stat; h) luarea deciziei de către conducătorul autorităţii publice sau al altei persoane juridice privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat.

73. Totodată, în funcţie de gradele de secretizare a informaţiilor (“Strict secret”, “Secret”, “Confidenţial” şi “Restricţionat”), sunt stabilite anumite forme de acces la secretul de stat (forma 1, forma 2; forma 3 şi forma 4), care se perfectează pentru un anumit termen, de la 5 ani la 12 ani [art.24 alin.(2) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008], însă durata dreptului de acces la secretul de stat nu poate depăşi durata atribuţiilor care au servit drept temei pentru acordarea acestuia [art.24. alin.(3) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008].

74. Curtea constată că dreptul de acces la secretul de stat poate fi acordat persoanei doar după ce a fost verificat în legătură cu posibilitatea acordării acestui drept. Astfel, prevederile art.26 alin.(1) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 stabilesc că verificarea persoanelor în legătură cu perfectarea (reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat se efectuează de către Serviciul de Informaţii şi Securitate. Numărul măsurilor de verificare este în dependenţă directă de gradul de secretizare al informaţiilor la care va avea acces persoana.

75. Aşadar, Serviciul de Informaţii şi Securitate, fiind organul specializat în domeniul asigurării securităţii statului, în virtutea atribuţiilor sale stabilite prin lege, asigură protecţia secretului de stat şi întreprinde măsuri de control în privinţa persoanelor cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat.

76. Curtea observă că, potrivit art.26 alin.(2) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008, Serviciul de Informaţii şi Securitate poate refuza acordarea dreptului de acces la secretul de stat în cazurile:

“[…]

b) sprijinirii de către acesta a activităţii unui stat străin, a unei organizaţii străine sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a unor cetăţeni străini sau apatrizi ce cauzează prejudicii intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova sau în cazul participării cetăţeanului la activitatea unor partide sau asociaţii obşteşti a căror activitate este suspendată, limitată sau interzisă în modul stabilit de lege;

c) descoperirii, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale acestuia care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova;

[…]

f) depunerii la autoritatea publică competentă a cererii de renunţare la cetăţenia Republicii Moldova;

[…]

i) comunicării de către cetăţean a unor date incomplete sau neautentice la perfectarea dreptului de acces la secretul de stat;

j) domicilierii permanente a cetăţeanului peste hotare sau al perfectării documentelor pentru plecarea cu traiul permanent într-o altă ţară;

k) neexecutării de către cetăţean a obligaţiilor privind păstrarea secretului de stat care i-a fost încredinţat.”

77. Astfel, Curtea constată că, în cazul în care va fi stabilită prezenţa circumstanţei care vizează “descoperirea, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale persoanei care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova” [art.25 alin.(1) lit.c) din lege], Serviciul de Informaţii şi Securitate formulează concluzia privind imposibilitatea de a acorda persoanei dreptul de acces la secretul de stat.

78. Curtea relevă că, pentru stabilirea prezenţei în acţiunile persoanei a unui pericol în adresa securităţii statului, există circumstanţe care prin definiţie prezintă pericol pentru securitatea statului [a se vedea Legea securităţii statului] şi circumstanţe care urmează a fi apreciate în mod individual, ţinând cont de particularităţile fiecărui caz concret. Or, textul “a altor acţiuni ale persoanei” acoperă potenţialele pericole care nu pot fi prestabilite de legiuitor în mod limitativ, ţinând cont de evoluţia ameninţărilor care pot suprima securitatea statului.

79. În acest context, Curtea menţionează că în majoritatea statelor legislaţia nu elucidează sensul noţiunii “pericol pentru securitatea statului”. Astfel, în unele state înţelesul acestei noţiuni este dezvoltat în mare parte de jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât legislaţia nu oferă vreo definiţie (Belgia, Cipru, Cehia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Polonia, Spania). De asemenea, în Ungaria şi Norvegia doctrina a adus o contribuţie semnificativă la definirea conceptului “pericol pentru securitatea statului”, în timp ce în Slovenia, Norvegia şi Elveţia înţelesul noţiunii menţionate este elucidat în actele normative ale Guvernului.

80. Totodată, Curtea observă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ caracterul executoriu al concluziei Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru persoanele cu funcţii de răspundere împuternicite să adopte decizia privind acordarea dreptului de acces la secretul de stat [art.26 alin.(4) din lege].

81. Potrivit pct.109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010 [emisă întru executarea Legii cu privire la secretul de stat], concluzia cu privire la imposibilitatea de acordare persoanei a dreptului de acces la secretul de stat trebuie să conţină temeiul corespunzător prevăzut în articolul 25 alineatul (1) din Lege, care a servit drept bază pentru adoptarea ei.

82. Curtea constată că, în cazul în care persoanei nu i se acordă dreptul de acces la secretul de stat, aceasta urmează să fie transferată la un alt loc de muncă sau la o altă funcţie, care nu are nici o legătură cu informaţiile atribuite la secret de stat, iar în cazul imposibilităţii transferului, urmează a fi concediată [art.27 alin.(5) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008].

83. În acest context, Curtea relevă că angajatorul este obligat să propună persoanei, căreia i s-a refuzat dreptul de acces la secretul de stat, o altă funcţie, care nu are tangenţă cu informaţiile atribuite la secret de stat, şi doar în cazul refuzului de transfer la funcţia propusă, conducătorul autorităţii publice este în drept să adopte decizia de concediere, întrucât persoana în cauză nu întruneşte condiţiile necesare pentru a deţine funcţia ce presupune accesul la secretul de stat.

84. Prin urmare, Curtea reţine că prin refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat se aduce “atingere” sau o “restricţie” la exercitarea dreptului la muncă, protejat de articolul 43 din Constituţie.

85. Întrucât dreptul la muncă nu comportă un caracter absolut, acesta poate fi limitat, însă numai în condiţiile strict prevăzute de articolul 54 din Constituţie.

86. Pentru a fi compatibilă cu art.54 alin.(2) din Constituţie, o astfel de restricţie trebuie să fie “prevăzută de lege”, să urmărească unul sau mai multe “scopuri legitime”, dintre cele enumerate de alineatul doi, şi să fie “necesară într-o societate democratică”, în vederea realizării acelui scop sau a acelor scopuri. Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

87. În acest context, Curtea va analiza dacă există un echilibru corect între restricţiile impuse de măsura refuzului de acordare a dreptului de acces la secretul de stat şi gradul de severitate al măsurii aplicate, inclusiv dacă restrângerea dreptului la muncă reprezintă o limitare rezonabilă şi proporţională în raport cu scopul urmărit.

2.1. Dacă restricţia este prevăzută de lege

88. Curtea constată că dispoziţiile art.47 alin.(1) lit.s) din Legea cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, care au fost abrogate prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, prevedeau că încetarea serviciului în poliţie, precum şi a contractului individual de muncă al poliţistului putea avea loc pentru alte motive prevăzute de legislaţie.

89. Astfel, Curtea observă că Legea cu privire la secretul de stat, stabilind cadrul juridic de protecţie a secretului de stat în scopul asigurării intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova, reglementează consecinţele suspendării şi încetării dreptului de acces la secretul de stat. În acest sens, art.27 alin.(5) din legea menţionată stabileşte în mod expres că în cazul imposibilităţii transferului la un alt loc de muncă, care nu are nici o legătură cu informaţiile atribuite la secretul de stat, persoana urmează a fi concediată.

90. Totodată, Curtea observă că şi art.38 alin.(1) lit.v) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne prevede că raporturile de serviciu al funcţionarului public cu statut special pot să înceteze odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat dacă funcţionarul nu poate fi încadrat ori refuză transferul într-o altă funcţie publică cu statut special compatibilă cu domeniul său de activitate şi care nu prevede acces la secretul de stat. Astfel, în acest caz încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public cu statut special are loc în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor.

91. Unul dintre temeiurile de refuz în acordarea dreptului de acces la secretul de stat îl constituie “descoperirea, în urma măsurilor de verificare, a altor acţiuni ale persoanei care prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova” [art.25 alin.(1) lit.c) din lege].

92. În contextul special al măsurilor legate de siguranţă naţională, însăşi Curtea Europeană a menţionat că cerinţa de previzibilitate nu ar putea fi aceeaşi ca în multe alte domenii (Leander v. Suedia, hotărârea din 26 martie 1987, § 51), deoarece noţiunea de “siguranţă naţională“ nu poate face obiectul unei definiţii exhaustive, putând avea un sens larg, cu o mare marjă de apreciere, lăsată la dispoziţia executivului. Totuşi, aceasta nu poate depăşi limitele sensului propriu al termenului (a se vedea Geleri v. România, hotărârea din 15 februarie 2011, § 33).

93. Curtea observă că textul “prezintă pericol pentru securitatea Republicii Moldova” se conţine în mai multe acte legislative (Legea cetăţeniei, Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, Legea privind azilul în Republica Moldova etc.) şi este definit în art.1 din Legea securităţii statului nr.618-XIII din 31 octombrie 1995. Astfel, securitatea statului este parte integrantă a securităţii naţionale, prin care se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte. De asemenea, articolul 4 din Legea securităţii statului reglementează situaţiile când persistă "pericol pentru securitatea statului”.

94. Având în vedere consideraţiile de mai sus, Curtea admite că ingerinţa în dreptul persoanei la muncă poate fi considerată ca fiind “prevăzută de lege”.

2.2. Dacă restricţia urmăreşte un scop legitim

95. Curtea observă că, în conformitate cu Legea securităţii statului, autorităţile publice în domeniul asigurării securităţii statului urmează să instituie mecanisme care ar permite să asigure protejarea informaţiei ce constituie secret de stat sau a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată.

96. Procedura de verificare în vederea acordării accesului la secretul de stat are drept scop identificarea riscurilor de securitate, aferente gestionării informaţiilor secrete de stat [pct. 105 din Regulament].

97. Analiza ansamblului reglementărilor referitoare la refuzul de acordare a dreptului de acces la secretul de stat [art.25 alin.(1) din Legea cu privire la secretul de stat], care conduce la încetarea dreptului de acces la secretul de stat [art.27 alin.(5) din aceeaşi lege], denotă, ca regulă generală, că această măsură este impusă de protejarea siguranţei naţionale, ce face imposibilă exercitarea funcţiei care de fapt necesită dreptul de acces la secretul de stat.

98. Curtea menţionează că dreptul de acces la secretul de stat, ca un rezultat pozitiv al măsurilor de verificare, nu reprezintă nimic altceva decât o calificare specială. Aşadar, având în vedere că statul decide care informaţie este sau nu secretă, acestuia îi revine dreptul să evalueze dacă persoana care solicită dreptul de acces la secretul de stat întruneşte condiţiile legale.

99. Curtea constată că prin restricţionarea accesului la secretul de stat doar pentru persoanele care îndeplinesc cerinţele legale se urmăreşte protecţia securităţii statului, ceea ce este un obiectiv pe deplin legitim.

100. Prin urmare, Curtea reţine că restrângerea dreptului de a accede într-o funcţie, în urma refuzului Serviciului de Informaţii şi Securitate de a acorda dreptul de acces la secretul de stat, este aplicată pentru salvgardarea “altui drept”, în particular, protejarea siguranţei naţionale. Aşadar, această finalitate corespunde scopului legitim, la care face referire cel de-al doilea alineat al articolului 54 din Constituţie.

101. Având în vedere considerentele de mai sus, este important a cunoaşte faptul dacă această ingerinţă este “necesară într-o societate democratică” şi Curtea va elucida în continuare acest aspect.

2.3. Dacă restricţia este necesară într-o societate democratică

102. Curtea menţionează că prevederile Constituţiei nu interzic încetarea raporturilor de muncă, cu condiţia ca aceasta să fie însoţită de garanţii, respectându-se principiul proporţionalităţii. Această măsură, prin ea însăşi, nu contravine dreptului la muncă, datorită naturii şi specificului său, din moment ce legiuitorul o consideră necesară, conducându-se de anumite raţionamente.

103. Totuşi, Curtea menţionează că legea nu trebuie să lase la libera opţiune a angajatorului sau a autorităţii publice decizia de a suspenda sau nu, unilateral, raporturile de serviciu fără a fi stabilite condiţii, modalităţi şi criterii clare şi precise (a se vedea mutatis mutandis cauza Milojević şi alţii v. Serbia, hotărârea din 30 ianuarie 2016).

104. Curtea apreciază că reglementarea situaţiilor de încetare a raporturilor de serviciu nu trebuie să admită posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori nejustificate. Aceasta deoarece protecţia dreptului la muncă presupune, inter alia, că o restrângere a exerciţiului acestui drept respectă cerinţele constituţionale de proporţionalitate, şi nu doar urmăreşte asigurarea unor măsuri cu caracter reparator ori a unor soluţii alternative.

105. În acest context, Curtea subliniază că eliberarea persoanei din funcţie, în cazul refuzului SIS de a acorda dreptul de acces la secretul de stat, operează doar în situaţia în care este imposibilă transferarea la un alt loc de muncă sau la o altă funcţie.

106. La fel, Curtea menţionează că, potrivit articolului 25 alin.(2) din Legea cu privire la secretul de stat, decizia privind refuzul de a acorda dreptul de acces la secretul de stat, adoptat de către conducătorul autorităţii publice, poate fi atacată în organul ierarhic superior sau în instanţa de judecată

107. Totodată, Curtea menţionează, concluzia Serviciului de Informaţii şi Securitate privind imposibilitatea de a acorda cetăţeanului dreptul de acces la secretul de stat nu exclude o solicitare repetată în cazul înlăturării împrejurărilor care fac imposibilă acordarea dreptului de acces la secretul de stat [art.26 alin.(4) din Legea cu privire la secretul de stat].

108. În partea ce ţine de alegaţiile autorului excepţiei referitoare la faptul că prevederile contestate nu obligă Serviciul de Informaţii şi Securitate de a menţiona motivele şi probele pe care se întemeiază concluzia cu privire la imposibilitatea acordării persoanei a dreptului de acces la secretul de stat, Curtea reţine că, în cauza ZZ v. Secretary of State for the Home Department, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a menţionat că atât în cadrul unei proceduri administrative, cât şi în cadrul unei proceduri jurisdicţionale se poate dovedi necesar ca să nu se comunice anumite informaţii persoanei interesate, având în vedere în special consideraţiile imperative legate de siguranţa statului (hotărârea Marii Camere nr.C 300/11 din 4 iunie 2013, § 54).

109. Cu toate acestea, Curtea menţionează că necesitatea protecţiei secretului de stat nu se opune dreptului persoanei de a cunoaşte informaţii, cel puţin sumare, care să reflecte esenţa motivelor care au servit drept refuz de a acorda dreptul de acces la secretul de stat, în măsura în care acest lucru este compatibil cu păstrarea confidenţialităţii datelor obţinute. De altfel, în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a menţionat că, în cazul în care ar fi existat preocupări legitime de securitate naţională, autorităţile ar fi trebuit să excludă pasajele sensibile sau să furnizeze un rezumat al elementelor de fapt relevante (Davydov şi alţii v. Ucraina, hotărârea din 1 iulie 2010, § 170; Nolan şi K. v. Federaţia Rusă, hotărârea din 12 februarie 2009, § 56; Janowiec şi alţii v. Federaţia Rusă, [MC], hotărârea din 21 octombrie 2013, § 206).

110. Or, simplul fapt că o decizie a fost adoptată în baza informaţiilor ce constituie secret de stat nu poate determina inaplicabilitatea dreptului persoanei de a fi informată chiar şi într-o manieră limitată.

111. În acest sens, Curtea subliniază că, deşi aprecierea riscului privind accesul la secretul de stat aparţine Serviciului de Informaţii şi Securitate, totuşi, instanţa de judecată urmează să dispună de o competenţă deplină pentru stabilirea şi examinarea motivelor de fond care au stat la baza refuzului. Competenţa instanţei trebuie să includă posibilitatea de a respinge argumentele autorităţilor referitoare la prezenţa în acţiunile persoanei a unui pericol pentru securitatea statului, atunci când consideră că aceste aprecieri sunt arbitrare sau nefondate. Această opinie este împărtăşită şi de Curtea Europeană în jurisprudenţa sa (a se vedea cauza Miryana Petrova v. Bulgaria, hotărârea din 21 iulie 2016, § 40; Ternovskis v. Letonia, hotărârea din 29 aprilie 2014, § 71).

112. Sintetizând cele enunţate supra, Curtea reţine că dispoziţiile contestate, care condiţionează exercitarea funcţiei doar în cazul autorizării accesului la secretul de stat şi care oferă dreptul autorităţii publice de a înceta raporturile de serviciu, nu transgresează principiul proporţionalităţii, măsura nefiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins şi prin aceasta nefiind contrară articolului 43 combinat cu articolul 54 din Constituţie.

113. În concluzie, Curtea reţine că prevederile art.47 alin.(1) lit.s) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012, în vigoare până la 7 iulie 2017, art.25 alin.(1) lit.c), 26 alin.(4) şi 27 alin.(5) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008, pct.109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010, nu aduc atingere dispoziţiilor articolului 43 combinat cu articolele 23 şi 54 din Constituţie. Or, stabilirea unor criterii pentru exercitarea anumitor activităţi nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocatul Igor Hlopeţchi în dosarul nr.3-485/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Se recunosc constituţionale:

- articolele 25 alineatul (1) litera c), 26 alineatul (4) şi 27 alineatul (5) din Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat;

- articolul 47 alineatul (1) litera s) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului [abrogat prin Legea nr.94 din 2 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative];

- punctul 109 din Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi al altor persoane juridice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1176 din 22 decembrie 2010.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.