Hotărâre nr.4 din 20.02.2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din art.401 alin.(1) din Codul contravenţional (competenţa Centrului Naţional Anticorupţie la examinarea cauzelor contravenţionale)(Sesizarea nr.99g/2017)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din art.401

alin.(1) din Codul contravenţional (competenţa Centrului Naţional

Anticorupţie la examinarea cauzelor contravenţionale)

(Sesizarea nr.99g/2017)

nr. 4  din  20.02.2018

 (în vigoare 20.02.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 113-120 art. 58 din 06.04.2018

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Aurel BĂIEŞU, preşedinte de şedinţă,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 7 iulie 2017

şi înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “[…] 313 […] se examinează de Centrul Naţional Anticorupţie” din alineatul (1) al articolului 401 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008, ridicată de către judecătorul Alexandru Negru, în dosarul nr.4-729/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 7 iulie 2017, de către judecătorul Alexandru Negru din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins, în esenţă, că prevederile contestate, potrivit cărora Centrul Naţional Anticorupţie are competenţa de a examina contravenţia prevăzută la articolul 313 [Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu] din Codul contravenţional, încalcă articolele 20, 21, 54, 114, 115 alin.(1), (2) şi (4) şi 117 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 iulie 2017 sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Centrului Naţional Anticorupţie şi a Curţii Supreme de Justiţie.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de judecătorul Alexandru Negru, autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept al Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, Secretar de Stat al Ministerului Justiţiei.

A. Circumstanţele litigiului principal

8. La 24 iunie 2017, un agent constatator din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie a întocmit în privinţa lui V. Guţuţui un proces-verbal cu privire la contravenţia prevăzută de articolul 313 [Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu] din Codul contravenţional.

9. La aceeaşi dată, prin decizia directorului adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie, lui V. Guţuţui i s-a aplicat în baza articolului 313 din Codul contravenţional sancţiunea sub formă de amendă în mărime de 100 de unităţi convenţionale [ceea ce constituie 5000 lei], acesta fiind informat cu privire la dreptul de a o contesta în condiţiile art.448 din acelaşi cod.

10. Totodată, prin aceeaşi decizie, directorul adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie a dispus remiterea procesului-verbal cu privire la contravenţie spre examinare Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, menţionând că “sancţiunea art.313 din Codul contravenţional prevede şi privarea de dreptul de a ocupa o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de 3 luni până la un an, iar în conformitate cu art.395 alin.(1) pct.1) lit.c), această sancţiune poate fi aplicată doar de instanţa de judecată.”

11. La 3 iulie 2017, judecătorul Alexandru Negru din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului “[…] 313 […] se examinează de Centrul Naţional Anticorupţie” din articolul 401 alineatul (1) din Codul contravenţional şi a transmis sesizarea în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 115

Instanţele judecătoreşti

“[…]

(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică.”

13. Prevederile relevante ale Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (republicat în M.O., 2017, nr.78-84, art.100) sunt următoarele:

Articolul 35

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. Privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii

“[...]

(3) Privarea de dreptul de a desfăşura anumită activitate sau privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii poate fi aplicată de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la un an. Această sancţiune se aplică în cazurile în care, ţinând cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind inadmisibilă desfăşurarea unei anumite activităţi sau deţinerea unei anumite funcţii de către aceasta.”

Articolul 313

Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu

“Săvârşirea unei acţiuni care depăşeşte în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi care contravine intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.”

Articolul 393

Autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale

“(1) Sunt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale:

a) instanţa de judecată;

b) procurorul;

c) comisia administrativă;

d) agentul constatator (organele de specialitate specificate la art.400-423/10).

[...]”

Articolul 395

Competenţa instanţei de judecată

“(1) Instanţa judecă:

1) toate cazurile cu privire la contravenţii, cu excepţia celor atribuite de prezentul cod competenţei unor alte organe, precum şi:

[...]

c) cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei sancţiuni dintre cele care urmează:

- privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;

- privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;

[...]”

Articolul 401

Centrul Naţional Anticorupţie

“(1) Contravenţiile prevăzute la art.264, 312, 313, 313/1, 313/3, 314, 314/1, 315, 316 şi 350/2 se examinează de Centrul Naţional Anticorupţie. Contravenţiile prevăzute la art.291/2-291/9 se examinează de Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor al Centrului Naţional Anticorupţie.

(2) Sunt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni directorul, directorii adjuncţi ai Centrului Naţional Anticorupţie, şefii subdiviziunilor teritoriale ale acestuia şi adjuncţii lor, precum şi şeful şi şeful adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor al Centrului Naţional Anticorupţie, iar în cazul contravenţiilor prevăzute la art.291/2-291/9 – doar şeful şi şeful adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.”

Articolul 452

Judecarea cauzei contravenţionale

“(1) Cauza contravenţională se judecă de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.

[…]”

Articolul 458

Problemele ce urmează a fi rezolvate la adoptarea hotărârii contravenţionale

“(1) Examinând cauza contravenţională, instanţa de judecată este obligată să determine:

a) caracterul veridic al contravenţiei imputate;

b) existenţa cauzelor care înlătură caracterul contravenţional al faptei;

c) vinovăţia persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional;

d) existenţa circumstanţelor atenuante şi/sau agravante;

e) necesitatea sancţionării şi, după caz, caracterul sancţiunii contravenţionale;

f) alte aspecte importante pentru soluţionarea justă a cauzei.

[…]”

Articolul 460

Deliberarea instanţei de judecată

“(1) Instanţa de judecată hotărăşte asupra cauzei contravenţionale în camera de deliberare, pronunţându-se prin hotărâre asupra aspectelor faptic şi juridic ale cauzei.

[…]”

14. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

“1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.

[…]”

ÎN DREPT

15. Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, limitele de competenţă la examinarea contravenţiei prevăzute de articolul 313 din Codul contravenţional, care stabileşte răspunderea pentru exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu.

16. Astfel, excepţia se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională conexe, precum principiul legalităţii şi al certitudinii juridice şi plenitudinea de jurisdicţie a instanţei de judecată.

A. ADMISIBILITATEA

17. Prin decizia sa din 27 iulie 2017, Curtea a verificat întrunirea următoarelor condiţii de admisibilitate:

(1) Obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie

18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

(2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

19. Fiind ridicată de către judecătorul Alexandru Negru din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, pe rolul căreia se află cauza, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul art.135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

(3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

20. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

21. Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “[…] 313 […] se examinează de Centrul Naţional Anticorupţie” din alineatul (1) al articolului 401 din Codul contravenţional.

22. Curtea acceptă argumentele autorului, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice, care continuă să producă efecte şi sunt determinante pentru soluţionarea cauzei.

(4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

23. Curtea subliniază că prevederile contestate nu au constituit obiect al controlului constituţionalităţii.

24. Prin urmare, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

25. Curtea observă că, deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate a invocat contrarietatea prevederilor contestate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse la articolele 20, 21, 54, 114, 115 alin.(1), (2) şi (4), 117, din argumentele prezentate în sesizare rezultă însă că acesta pretinde doar încălcarea art.20 şi 115 alin.(4) din Constituţie.

26. Curtea reţine că principiul legalităţii şi al certitudinii juridice, consfinţit prin dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţie, comportă un caracter generic şi constituie imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări, astfel este necesar să se opereze cu prevederile acestui articol la examinarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

27. Prin urmare, pentru a elucida aspectele abordate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va opera cu prevederile articolelor 1 alin.(3), 20 şi 115 alin.(4) din Constituţie, precum şi prin raportare la jurisprudenţa sa şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare – Curtea Europeană).

B. FONDUL CAUZEI

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 1 ALIN.(3), 20 ŞI 115 ALIN.(4) DIN CONSTITUŢIE

28. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate încalcă articolul 20 din Constituţie, potrivit căruia:

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

29. Totodată, autorul consideră că prevederile contestate sunt contrare articolului 115 alin.(4) din Constituţie, care stabileşte:

“[...]

(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică.”

30. De asemenea, Curtea va examina norma contestată şi prin prisma articolului 1 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia:

“[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

1. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

31. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a invocat că prevederile contestate de la art.401 alin.(1) din Codul contravenţional sunt formulate într-o manieră ambiguă şi nu corespund condiţiilor de calitate a legii, deoarece acestea atribuie Centrului Naţional Anticorupţie competenţa să examineze contravenţia prevăzută de art.313, însă sancţiunea acestei contravenţii cuprinde şi “privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate”, care poate fi aplicată, potrivit art.395 alin.(1) lit.c), exclusiv de către instanţa de judecată.

32. Totodată, autorul excepţiei susţine că prevederile legale contestate restrâng competenţa instanţei de judecată la examinarea cauzelor contravenţionale. Or, în această ipoteză, instanţa de judecată este ţinută de decizia agentului constatator prin care persoana a fost deja recunoscută vinovată şi în privinţa căreia a fost aplicată sancţiunea sub formă de amendă, iar instanţei de judecată nu-i rămâne decât să aplice automat sancţiunea privării de dreptul de a deţine anumite funcţii, fără a avea posibilitatea de a examina cauza contravenţională în fond, pentru asigurarea unui proces echitabil.

2. Argumentele autorităţilor

33. Potrivit opiniei scrise a Parlamentului, aspectele abordate în sesizare ţin de interpretarea şi aplicarea legii, nu de neconstituţionalitatea ei, prevederile contestate fiind în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

34. În opinia Parlamentului, din interpretarea coroborată a textelor de lege care fac referire la competenţa de examinare a cauzelor contravenţionale pentru care sancţiunea complementară prevăzută de lege este privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, rezultă că atribuţiile Centrului Naţional Anticorupţie se rezumă doar la constatarea contravenţiilor şi remiterea cauzei spre examinare instanţei de judecată, fără aprecierea fondului.

35. Preşedintele Republicii Moldova, în opinia prezentată, menţionează că, în cazul examinării contravenţiei prevăzute de art.313 din Codul contravenţional, Centrul Naţional Anticorupţie are dreptul să aplice contravenientului atât sancţiunea sub formă de amendă, cât şi cea de privare de dreptul de a deţine o anumită funcţie, deoarece dispoziţiile art.401 din acelaşi cod stabilesc în mod expres competenţa acestei autorităţi de a examina aceste cauze contravenţionale şi de a aplica sancţiuni. În cazul când agentul constatator propune instanţei de judecată să aplice suplimentar sancţiunea privarea de dreptul de a deţine o funcţie, care deşi nu este prevăzută ca pedeapsă, dar în perceperea acestuia se cere a fi aplicată, instanţa de judecată urmează să aplice sancţiunea menţionată, fără examinarea fondului, întrucât deciziile autorităţilor administrative prin care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi care nu au fost contestate de contravenient au autoritate absolută.

36. În opinia sa, Guvernul de asemenea susţine că problema abordată în sesizare derivă din interpretarea şi aplicarea eronată a normelor Codului contravenţional. Or, Centrul Naţional Anticorupţie trebuie doar să constate contravenţiile stabilite la art.313 din Codul contravenţional şi să înainteze cauza contravenţională în instanţa de judecată.

37. Totodată, Guvernul a menţionat că prevederile contestate nu limitează competenţa instanţei de a judeca cauza, întrucât aceasta are jurisdicţie deplină la examinarea în fond a contravenţiei prevăzute de art.313 din Codul contravenţional.

38. Potrivit opiniei scrise a Centrului Naţional Anticorupţie, de competenţa sa ţine doar constatarea contravenţiilor de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, prevăzute de art.313 din Codul contravenţional, şi remiterea cauzelor după competenţă în instanţa de judecată pentru examinarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii.

39. În opinia prezentată de Curtea Supremă de Justiţie se menţionează că dispoziţiile legale contestate contravin standardelor impuse de art.6 din Convenţia Europeană şi, prin urmare, sunt neconstituţionale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, instanţele de judecată trebuie să aibă competenţa de a examina toate chestiunile de fapt şi de drept relevante pentru litigiile aflate pe rolul lor. Astfel, atunci când instanţele de judecată sunt obligate, prin lege, să accepte constatările de fapt ale unor autorităţi, ele sunt private de competenţa de a desfăşura o examinare independentă a cauzelor.

3. Aprecierea Curţii

3.1. Principii generale

40. Articolul 1 alin.(3) din Constituţie proclamă Republica Moldova ca un stat de drept şi democratic. Curtea reiterează importanţa principiului statului de drept pentru o societate democratică.

41. Curtea menţionează că exigenţele statului de drept presupun inter alia asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice (Raportul privind preeminenţa dreptului, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 86-ea sesiune plenară, 2011, § 41).

42. În acest context, Curtea reţine că principiul legalităţii şi al certitudinii juridice consfinţit prin art.1 alin.(3) din Constituţie este esenţial pentru garantarea încrederii în statul de drept şi constituie o protecţie împotriva arbitrarului. Aşadar, asigurarea şi respectarea acestor principii obligă statul să edicteze într-o manieră clară şi previzibilă normele adoptate.

43. În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a menţionat că la elaborarea unui act normativ legiuitorul trebuie să respecte normele de tehnică legislativă pentru ca acesta să corespundă exigenţelor de calitate. De asemenea, textul legislativ trebuie să corespundă principiului unităţii materiei legislative sau corelaţiei între textele regulatorii, pentru ca persoanele să-şi poată adapta comportamentul la reglementările existente, ce exclud interpretările contradictorii sau concurenţa între normele de drept aplicabile (HCC nr.26 din 27 septembrie 2016, § 53).

44. Curtea subliniază că legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine şi să evite paralelismele legislative, ce generează incertitudine şi insecuritate juridică.

45. Prin urmare, Curtea reţine că previzibilitatea şi claritatea constituie elemente sine qua non ale constituţionalităţii unei norme, care în activitatea de legiferare nicidecum nu pot fi omise.

3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

46. Examinând prevederile Codului contravenţional, Curtea observă că, potrivit articolului 393, autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale sunt: a) instanţa de judecată; b) procurorul; c) comisia administrativă şi d) agentul constatator.

47. Curtea nu contestă dreptul autorităţilor administrative de a soluţiona cauzele contravenţionale cu stabilirea posibilităţii contestării deciziilor în instanţa de judecată.

48. În acest sens, şi Curtea Europeană a specificat că imperativele de eficacitate şi flexibilitate pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative ce nu îndeplinesc toate condiţiile art.6 din Convenţia Europeană (cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere v. Belgia, 1981, §51). Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică de o “instanţă”, în sensul Convenţiei.

49. În acelaşi timp, Curtea reţine că principiul legalităţii – componentă a statului de drept – îl obligă pe legislator să reglementeze în mod clar competenţa instanţei de judecată şi a organelor administrative de a examina cauzele contravenţionale. În acest sens, Curtea menţionează că legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului.

50. Curtea menţionează că, potrivit art.115 alin.(4) din Constituţie, organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică. Astfel, şi în virtutea acestei norme constituţionale legislatorului îi revine sarcina să delimiteze în mod clar atribuţiile instanţelor de judecată de competenţa altor autorităţi.

51. În speţă, Curtea constată că art.35 alin.(3) din Codul contravenţional stabileşte că privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii poate fi aplicată de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la un an, iar potrivit art.395 alin.(1) pct.1 lit.c) din acelaşi cod, instanţa judecă cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea sancţiunilor privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau privării de dreptul de a deţine anumite funcţii.

52. În acelaşi timp, Curtea reţine că, deşi legislatorul a acordat instanţei de judecată competenţa exclusivă de a soluţiona aceste cauze, prin art.401 alin.(1) din Codul contravenţional, acesta a atribuit şi Centrului Naţional Anticorupţie competenţa de a examina contravenţia cuprinsă la art.313 din Codul contravenţional, care prevede ca sancţiune atât aplicarea amenzii, cât şi privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de a desfăşura o anumită activitate.

53. Curtea nu poate reţine argumentele Parlamentului, Guvernului şi Centrului Naţional Anticorupţie, potrivit cărora Centrul Naţional Anticorupţie doar constată contravenţia prevăzută la art.313 din Codul contravenţional şi remite dosarul instanţei pentru examinare. Or, art.401 alin.(1) din Codul contravenţional nu operează cu termenul de constatare, ci prevede expres că Centrul Naţional Anticorupţie examinează contravenţiile date în competenţa sa, ceea ce înseamnă, potrivit art.447¹ din acelaşi cod, că după examinarea cauzei contravenţionale autoritatea competentă emite decizia asupra cauzei, care trebuie să conţină inter alia stabilirea vinovăţiei persoanei şi, după caz, aplicarea sancţiunii contravenţionale.

54. Mai mult, Curtea observă că, în cauza contravenţională în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, agentul constatator din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie a aplicat sancţiunea sub formă de amendă şi a remis dosarul contravenţional instanţei de judecată doar pentru aplicarea în privinţa contravenientului a sancţiunii “privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii”.

55. Astfel, Curtea reţine că în respectiva circumstanţă, în care instanţa de judecată este legată de constatările de fapt ale unor autorităţi administrative, rolul acesteia se reduce la o simplă formalitate de validare automată a actului de constatare şi de aplicare a sancţiunii sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii, fiind lipsită de exercitarea deplinei jurisdicţii.

56. Curtea menţionează că la judecarea cauzelor contravenţionale, care i-au fost acordate în competenţa sa prin lege, instanţa de judecată are atât atribuţia, cât şi obligaţia de a examina cauza sub toate aspectele, complet şi obiectiv, cu respectarea dreptului la un proces echitabil şi la apărare. Or, potrivit articolelor 452 alin.(1) şi 458 alin.(1) din Codul contravenţional, instanţa de judecată, judecând cauza contravenţională în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu, este obligată să determine: a) caracterul veridic al contravenţiei imputate; b) existenţa cauzelor care înlătură caracterul contravenţional al faptei; c) vinovăţia persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional; d) existenţa circumstanţelor atenuante şi/sau agravante; e) necesitatea sancţionării şi, după caz, caracterul sancţiunii contravenţionale; f) alte aspecte importante pentru soluţionarea justă a cauzei.

57. Prin urmare, Curtea reţine că, atât timp cât competenţa de examinare a contravenţiilor care prevăd sancţiunea “privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de a desfăşura o anumită activitate” aparţine instanţei de judecată, legislatorul nu poate atribui în mod paralel competenţa de a aplica sancţiunea principală – “amenda” – unei autorităţi administrative, care, respectiv, urmează să constate şi vinovăţia persoanei, iar competenţa de a aplica sancţiunea complementară obligatorie – “privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de a desfăşura o anumită activitate” - să o atribuie instanţei de judecată. În astfel de situaţie, competenţele instanţei ar fi limitate, creându-se precondiţii pentru încălcarea dreptului constituţional la un proces echitabil. Or, în cauza Chevrol vs. Franţa, Curtea Europeană a reliefat că exercitarea deplinei jurisdicţii de către o instanţă presupune să nu renunţe la nici una din componentele funcţiei de a judeca. Aceasta trebuie să se bucure de plenitudine de jurisdicţie, atât în ceea ce priveşte stabilirea faptelor, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea dreptului. Imposibilitatea de a se pronunţa în mod independent asupra anumitor aspecte cruciale pentru soluţionarea litigiului, cu care a fost sesizată, ar putea constitui o încălcare a art.6 § 1 din Convenţia Europeană.

58. În aceeaşi speţă, Curtea Europeană a menţionat că instanţa este aceea care trebuie să fie competentă pentru a stabili faptele, administrând probele necesare, iar apoi, pentru a alege normele juridice aplicabile, a le interpreta şi a le aplica în mod concret, iar dacă chestiunea privind stabilirea faptelor sau interpretarea dreptului se află în competenţa unei autorităţi administrative, a cărei soluţie se impune instanţei, ştirbeşte plenitudinea de jurisdicţie de care aceasta trebuie să se bucure.

59. Aşadar, Curtea reţine că atunci când sunt obligate, prin lege, să accepte constatările de fapt ale unor autorităţi administrative instanţele de judecată sunt private de competenţa de a desfăşura o examinare independentă a litigiului cu care sunt sesizate.

60. În acelaşi context, şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa, a susţinut că, pentru ca un organ judiciar să poată fi calificat drept “organ judiciar care are competenţă de fond”, acesta trebuie să aibă în special competenţa de a analiza toate problemele de fapt şi de drept relevante pentru litigiul cu care este sesizat (hotărârea Tribunalului din 15 mai 2012, Nijs/Curtea de Conturi, cauza T-184/11 P, §§85-86; hotărârea Tribunalului din 17 iulie 2012, BG/Ombudsmanul European, cauza F-54/11, §117).

61. Ţinând cont de cele menţionate, Curtea reţine că prevederile legale nu sunt redactate cu suficientă precizie, or, legislatorul nu a delimitat în mod clar atribuţiile instanţelor de judecată de competenţa altor autorităţi administrative, ceea ce contravine articolelor 1 alin.(3) şi 115 alin.(4) din Constituţie.

62. Adiţional, Curtea a observat în Codul contravenţional şi alte prevederi care consacră o soluţie legislativă similară, fapt pentru care va emite o Adresă Parlamentului în vederea operării modificărilor de rigoare, ţinând cont de considerentele expuse.

Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către judecătorul Alexandru Negru, în dosarul nr.4-729/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Se recunoaşte constituţional textul “[…]313 […]se examinează de Centrul Naţional Anticorupţie” din alineatul (1) al articolului 401 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008, în măsura în care contravenţia prevăzută la articolul 313 din Codul contravenţional doar se constată de agenţii constatatori din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie şi se remite spre examinare instanţei de judecată competente.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

ADRESĂ

La 20 februarie 2018 Curtea Constituţională a pronunţat Hotărârea nr.4 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din art.401 alin.(1) din Codul contravenţional.

Prin această hotărâre, Curtea a recunoscut constituţional textul “[…] 313 […] se examinează de Centrul Naţional Anticorupţie” din alineatul (1) al articolului 401 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008, în măsura în care contravenţia prevăzută la articolul 313 din Codul contravenţional doar se constată de agenţii constatatori din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie şi se remite spre examinare instanţei de judecată competente.

Curtea a constatat că, deşi legislatorul a acordat instanţei de judecată competenţa exclusivă de a soluţiona cauzele contravenţionale pentru care este prevăzută sancţiunea privării de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate, prin art.401 alin.(1) din Codul contravenţional, acesta a atribuit şi Centrului Naţional Anticorupţie competenţa de a examina contravenţia cuprinsă la art.313 din Codul contravenţional, care prevede ca sancţiune atât amenda, cât şi privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de a desfăşura o anumită activitate, în calitate de sancţiune complementară obligatorie.

Drept consecinţă, agentul constatator din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie stabileşte vinovăţia şi aplică sancţiunea sub formă de amendă, iar ulterior remite dosarul contravenţional instanţei de judecată doar pentru aplicarea în privinţa contravenientului a sancţiunii “privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii”.

Astfel, Curtea a reţinut că în respectiva circumstanţă, în care instanţa de judecată este legată de constatările de fapt ale unor autorităţi administrative, rolul acesteia se reduce la o simplă formalitate de validare automată a actului de constatare şi de aplicare a sancţiunii sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii, fiind lipsită de exercitarea deplinei jurisdicţii.

Prin urmare, Curtea a menţionat că prevederile legale nu sunt redactate cu suficientă precizie, or, legislatorul nu a delimitat în mod clar atribuţiile instanţelor de judecată de competenţa altor autorităţi administrative.

Totodată, Curtea a observat în Codul contravenţional şi alte prevederi care consacră o soluţie legislativă similară (ex. art.401 alin.(1) atribuie Centrului Naţional Anticorupţie competenţa de a examina şi contravenţiile prevăzute de art.264, 312, 315, care prevăd, de asemenea, sancţiunea complementară obligatorie - privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de a desfăşura o anumită activitate). În acest context, Curtea subliniază necesitatea intervenţiei Parlamentului în vederea operării modificărilor de rigoare, ţinând cont de considerentele expuse în hotărârea menţionată.

În conformitate cu prevederile articolului 28/1 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenele prevăzute de lege.