Hotărâre nr.40 din 22.05.2019 cu privire la Raportul auditului situaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare încheiate la 31 decembrie 2018
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul auditului situaţiilor financiare ale Comisiei
Naţionale a Pieţei Financiare încheiate la 31 decembrie 2018
nr. 40 din 22.05.2019
(în vigoare 07.06.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 185-191 art. 35 din 07.06.2019
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, dl Valeriu Chiţan; secretarului general al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, dna Elena Pui, şi contabilului-şef al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, dna Polina Ceban, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului situaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare încheiate la 31 decembrie 2018.
___________________________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).
Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2019, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că situaţiile financiare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, încheiate la 31 decembrie 2018, nu conţin, în ansamblul lor, denaturări semnificative cauzate de fraude sau erori, precum şi emiterea unei opinii.
Auditul s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 200 şi ISSAI 1003–1810)2.
___________________________________
2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”; Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la aplicarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1003-1810) în cadrul auditului public”.
Examinând Raportul de audit, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
situaţiile financiare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare3, încheiate la 31 decembrie 2018, oferă o imagine corectă şi fidelă în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară4.
___________________________________
3 Bilanţul contabil, situaţia de profit şi pierdere; situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de numerar, notele explicative la situaţiile financiare.
4 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007; Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.118 din 06.08.2013; Planul general de conturi contabile, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.119 din 06.08.2013; Politica de contabilitate a Comisiei Naţionale a Pieţei financiare pentru anul 2018.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2) şi art.15 lit.d) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului situaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare încheiate la 31 decembrie 2018, anexat la prezenta Hotărâre.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, pentru examinarea rezultatelor auditului, aprobarea şi implementarea unui plan de măsuri în vederea întreprinderii acţiunilor de rigoare privind executarea recomandărilor expuse în anexa la Scrisoarea către conducere;
2.2. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare.
3. Se exclude din regim de monitorizare Hotărârea Curţii de Conturi nr.39 din 19 septembrie 2017 “Cu privire la Raportul auditului situaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare la 31 decembrie 2016”, fiind atestată implementarea integrală a cerinţelor şi recomandărilor înaintate.
4. Se împuterniceşte vicepreşedintele Curţii de Conturi să semneze Scrisoarea către conducerea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
5. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
6. Despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctului 2.1. din prezenta Hotărâre şi implementarea recomandărilor din Scrisoarea către conducerea entităţii, se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni din data intrării în vigoare a Hotărârii.
7. Hotărârea şi Raportul auditului situaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare încheiate la 31 decembrie 2018 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1–95).
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Marian LUPU |
| Nr.40. Chişinău, 22 mai 2019. | |