BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.402 din 15.07.2025 cu privire la aprobarea Regulamentului privind garanţiile de origine

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.07.2025

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU
REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Regulamentului

privind garanţiile de origine

nr. 402  din  15.07.2025

 (în vigoare 18.07.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 375-378 art. 577 din 18.07.2025

* * *

În temeiul art.14 alin.(1) lit.a) şi art.31 alin.(2) din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.69-77, art.117), cu modificările ulterioare, Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind garanţiile de origine (se anexează).

2. Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.376/2017 cu privire la aprobarea Regulamentului privind garanţiile de origine pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.390-395, art.1989) se abrogă.

3. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina subdiviziunilor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.

4. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Consiliului de administraţie

al Agenţiei Naţionale pentru

Reglementare în Energetică

nr.402/2025

REGULAMENT

privind garanţiile de origine

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

1. Regulamentul privind garanţiile de origine (în continuare – Regulament) stabileşte modul de înregistrare şi gestionare a informaţiilor referitoare la garanţiile de origine, procedura de deschidere a contului şi înregistrarea unităţilor de producere în sistemul informațional, procedura de solicitare şi condiţiile de emitere a garanţiilor de origine, procedura de transferare, utilizare şi anulare a garanţiilor de origine, procedura de recunoaştere a garanţiilor de origine emise de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene şi de autorităţile părţilor contractante la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice, dar şi alte aspecte aferente garanţiilor de origine.

2. Garanţiile de origine se emit, se transferă şi se anulează în format electronic, în conformitate cu un set de criterii obiective, transparente şi nediscriminatorii prin intermediul unui sistem informaţional al garanţiilor de origine pentru energia produsă din surse regenerabile, care este gestionat de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (în continuare – Agenţie).

3. În sensul prezentului Regulament se aplică noţiunile definite în Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, în Legea nr.107/2016 cu privire la energia electrică, precum şi următoarele noţiuni:

anularea garanţiei de origine – declararea nulităţii unei garanţii de origine prin intermediul sistemului informaţional, în condiţiile Regulamentului;

centrală electrică hibrid – instalaţie sau ansamblu de instalaţii tehnice care produce/produc energie electrică utilizând atât combustibil fosil, cât şi surse de energie regenerabile sau utilizând surse de energie regenerabile diferite;

cerere – o cerere transmisă de către solicitant către Agenţie în legătură cu deschiderea unui cont în Registrul garanţiilor de origine, inclusiv înregistrarea iniţială a unităţilor de producere (centralelor electrice), înregistrarea unor unităţi de producere adiţionale (noi) sau modificarea datelor aferente contului sau a unităţilor de producere;

cerere electronică – cerere depusă în format electronic de către un titular de cont prin intermediul sistemului informațional pus la dispoziţie de Agenţie;

deţinător al garanţiei de origine – titular de cont din Registrul garanţiilor de origine căruia i-a fost emisă garanţia de origine sau ultimul titular de cont căruia i-a fost transferată garanţia de origine;

unitate de producere – o instalaţie de producere sau o centrală electrică deţinută de un producător de energie, care produce energie din surse regenerabile, inclusiv energie electrică din surse de energie regenerabile, cu excepţia unei hidrocentrale cu acumulare prin pompare;

emiterea garanţiei de origine – eliberarea unei garanţii de origine de către Agenţie, care se bazează pe datele privind producerea de energie din surse regenerabile, de o anumită unitate de producere, exprimată în megawaţi-oră (MWh);

garanţie de origine eronată – garanţie de origine emisă care conţine date incorecte ce nu corespund realităţii;

organism emitent – entitate responsabilă de emiterea garanţiilor de origine reprezentată de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;

perioadă de raportare – o lună calendaristică;

recunoaşterea unei garanţii de origine – acţiune realizată de către Agenţie în scopul acceptării veridicităţii garanţiei de origine emise de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene şi de autorităţile părţilor contractante la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice, prin aprobarea unei hotărâri în acest sens;

registrul garanţiilor de origine – registru unic instituit în format electronic şi actualizat de Agenţie, în care se înregistrează producătorii de energie din surse regenerabile, garanţiile de origine emise, transferate, retrase, utilizate şi anulate, expirate pentru energia produsă din surse regenerabile de producătorii respectivi şi injectată în reţele, furnizorii, consumatorii şi alţi participanţi la piaţă, precum şi alte informaţii necesare în procesul de emitere, transfer, utilizare şi anulare şi recunoaştere a garanţiilor de origine;

retragerea garanţiei de origine - acţiune corectivă realizată de către Agenţie în scopul revocării unei garanţii de origine emise sau transferate în mod eronat;

solicitant – producător de energie, furnizor sau consumator de energie care depune cerere de deschidere a unui cont în Registrul garanţiilor de origine;

titular de cont – solicitant al cărei cerere de deschidere a unui cont în Registrul garanţiilor de origine a fost aprobată;

transfer al garanţiei de origine – trecere a unei garanţii de origine de la un deţinător la altul prin validarea electronică a acestui transfer de către Agenţie în Registrul garanţiilor de origine;

utilizator suplimentar – utilizator/utilizatori suplimentari creaţi de către Agenţie la solicitarea solicitantului/titularului de cont, pentru a accesa contul titularului de cont în sistemul informațional;

utilizarea garanţiei de origine – anulare a unei garanţii de origine în cadrul sistemului informaţional cu scopul de a întrebuinţa garanţia de origine respectivă pentru a efectua o notificare de către furnizor/consumator printr-o factură sau informaţie publicată despre cota sau cantitatea de energie furnizată/consumată din surse regenerabile de energie.

Secţiunea a 2-a

Registrul garanţiilor de origine

4. În scopul emiterii, transferului, utilizării şi anulării garanţiilor de origine Agenţia instituie, documentează şi ţine Registrul garanţiilor de origine (în continuare – Registru) în format electronic care este accesat prin intermediul unui sistem informaţional.

5. Registrul este aliniat la standardul SM EN 16325+A1 şi la Principiile şi regulile de funcţionare ale Sistemului European de Certificare a Energiei.

6. Registrul este conectat la sistemul/registrul regional de garanţii de origine instituit de părţile contractante la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice, cu suportul Secretariatului Comunităţii Energetice.

7. Garanţiile de origine se tranzacţionează între producători şi furnizori sau alţi participanţi la piaţă, ulterior fiind solicitată transferarea, utilizarea şi anularea garanţiilor de origine respective în Registru de către vânzător şi/sau cumpărător al garanţiei de origine.

8. Registrul trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii privind:

8.1 titularii de conturi;

8.2 unităţile de producere;

8.3 datele privind cantitatea de energie produsă de unităţile de producere, exprimată în megawaţi-oră (MWh);

8.4 garanţiile de origine emise;

8.5 garanţiile de origine transferate;

8.6 garanţiile de origine utilizate şi anulate;

8.7 garanţiile de origine expirate;

8.8 garanţiile de origine retrase;

8.9 informaţiile agregate privind numărul garanţiilor de origine emise, transferate, retrase, expirate, utilizate şi anulate.

9. Se consideră data emiterii, retragerii, transferului sau utilizării şi anulării unei garanţii de origine data la care aceste operaţiuni sunt înregistrate în Registru.

10. Se consideră data recunoaşterii unei garanţii de origine emise de autoritatea altei ţări data la care a fost adoptată, de către Agenţie, hotărârea privind recunoaşterea garanţiei de origine respective.

Secţiunea a 3-a

Deschiderea contului, înregistrarea unităţilor

de producere şi modificarea datelor

11. Un cont în Registru se deschide în baza unei cereri, modelul cărei este prevăzut în Anexă, în funcţie de tipul solicitantului şi cu condiţia achitării cuantumului plăţii aprobate de Agenţie conform pct.80. Cererea se depune fizic de către solicitant, la sediul Agenţiei sau se expediază prin serviciul poştal sau în cazul aplicării semnăturii electronice, în format electronic la adresa de e-mail pusă la dispoziţie de către Agenţie. Formularul cererii este publicat pe pagina web oficială a Agenţiei.

12. Furnizorii care furnizează energie electrică consumatorilor şi furnizorul central de energie electrică depun obligatoriu cerere pentru deschiderea unui cont în Registru.

13. Cererea include, cel puţin următoarele informaţii:

13.1 tipul cererii: înregistrarea iniţială, înregistrarea unor unităţi de producere adiţionale (noi) sau modificarea altor date.

13.2 date de identificare a solicitantului:

13.2.1 denumirea solicitantului, codul fiscal, adresa juridică şi/sau de corespondenţă, adresa de e-mail şi numărul de telefon;

13.2.2 informaţii despre utilizator şi utilizatorul suplimentar dacă este solicitat.

13.3 informaţii privind unitatea/unităţile de producere:

13.3.1 tipul tehnologiei şi sursa de energie din care este produsă energia;

13.3.2 capacitatea instalată;

13.3.3 codul unităţii de producere;

13.3.4 data punerii în funcţiune;

13.3.5 adresa amplasării unităţii/unităţilor de producere;

13.3.6 tipul schemei de sprijin (dacă există).

14. Cererea solicitantului se examinează în termen de 30 de zile din momentul înregistrării. Termenul poate fi extins în condiţiile Codului administrativ al Republicii Moldova. Agenţia evaluează conformitatea cererii depuse cu cerinţele prevăzute la pct.11 şi 13.

15. În cazul în care în procesul de examinare a cererii, Agenţia solicită prezentarea unor completări/precizări la cererea depusă, solicitantul urmează să prezinte informaţiile solicitate în termenul indicat de Agenţie, dar care nu depăşeşte termenul de examinare a cererii stabilit la pct.14. În cazul în care solicitantul nu prezintă informaţiile solicitate în termen sau informaţiile prezentate sunt incomplete, ori nu corespund cu solicitarea Agenţiei, cererea se respinge cu notificarea argumentată către solicitant. Într-un astfel de caz, solicitantul are dreptul să depună o nouă cerere la Agenţie.

16. Dacă cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la pct.11 şi 13 şi/sau solicitantul nu a depus plata pentru accesul la Registru, cererea este respinsă cu notificarea argumentată către solicitant.

17. În cazul în care cererea corespunde cerinţelor prevăzute la pct.11 şi 13 şi solicitantul a depus plata aprobată de Agenţie pentru accesul la Registru, Agenţia deschide un cont sau modifică informaţia dintr-un cont existent în Registru pe numele solicitantului şi include în sistemul informaţional informaţia prezentată în cerere. Pentru a asigura accesul deplin al solicitantului la Registru, la depunerea unei cereri de înregistrare, Agenţia comunică solicitantului printr-o notificare următoarele informaţii:

17.1 datele necesare pentru accesarea Registrului şi a contului acestuia;

17.2 datele utilizatorului/utilizatorilor suplimentari care vor accesa contul, dacă solicitarea relevantă a fost prevăzută în cerere.

18. După prima înregistrare a solicitantului în Registru, solicitantului i se atribuie statut de titular de cont.

19. Titularul de cont are dreptul de a adăuga sau de a elimina un utilizator suplimentar din sistem la necesitate. Pentru adăugarea/eliminarea unui utilizator suplimentar din sistem, titularul de cont adresează Agenţiei o cerere electronică în acest sens, prin intermediul sistemului informaţional. În cazul primirii unei astfel de cereri, Agenţia adăugă/elimină un utilizator suplimentar în termen de 10 zile lucrătoare şi notifică solicitantul, în acest sens, la adresa de e-mail sau prin mijloacele de comunicare puse la dispoziţie de sistemul informaţional.

20. Solicitantul/titularul de cont are dreptul de a înregistra una sau mai multe unităţi de producere cu acceptarea de către Agenţie, depunând în acest sens o cerere în conformitate cu Anexa sau o cerere electronică către Agenţie.

21. Titularul de cont este obligat să depună o cerere electronică sau o cerere în conformitate cu Anexa, fizic la sediul Agenţiei sau prin serviciul poştal sau în cazul aplicării semnăturii electronice, în format electronic la adresa de e-mail pusă la dispoziţie de către Agenţie, privind:

21.1 modificarea datelor de înregistrare ce ţin de titularul de cont, prevăzute în Anexă, imediat după implementarea acesteia, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare cu prezentarea documentelor confirmative privind implementarea modificării;

21.2 modificarea datelor de înregistrare ce ţin de unitatea de producere prevăzute în Anexă, imediat după implementarea acesteia, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare cu prezentarea documentelor confirmative privind implementarea modificării.

22. În cazul modificărilor prevăzute la pct.21, Agenţia înregistrează modificările în Registru în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii şi prezentarea documentelor confirmative de către titularul de cont.

23. În cazul în care documentul transmis de titularul de cont privind efectuarea modificării nu este emis în conformitate cu cadrul de reglementare aplicabil sau este incomplet, Agenţia refuză justificat să reflecte modificarea în sistemul informaţional, fapt despre care informează titularul de cont prin intermediul sistemului informaţional. În acest caz, până la prezentarea informaţiei solicitate, Agenţia poate suspenda emiterea, transferul, utilizarea şi anularea garanţiilor de origine.

24. Titularul de cont are dreptul să adreseze o cerere de dezactivare a contului, depusă fizic la sediul Agenţiei sau o expediază prin serviciul poştal sau în cazul aplicării semnăturii electronice, în format electronic la adresa de e-mail pusă la dispoziţie de către Agenţie. Până la adresarea cererii, titularul de cont transferă garanţiile de origine către alt titular de cont sau le utilizează şi anulează.

25. Agenţia dezactivează contul în termen de 30 de zile de la primirea cererii prevăzute la pct.24 şi trimite o notificare în adresa titularului de cont prin intermediul serviciului poştal sau electronic la adresa de e-mail.

Secţiunea a 4-a

Verificarea unităţii de producere

26. În legătură cu emiterea garanţiilor de origine şi pentru a confirma veridicitatea faptului că energia este produsă din surse de energie regenerabile, Agenţia are dreptul să întreprindă sau, după caz, să solicite operatorului sistemului de transport şi/sau operatorului sistemului de distribuţie relevant să efectueze verificări la unităţile de producere, inclusiv la centralele electrice a producătorului respectiv.

27. Producătorul de energie este obligat să permită accesul reprezentantului Agenţiei sau personalului operatorului sistemului de transport şi/sau operatorului sistemului de distribuţie relevant la unitatea de producere, pe parcursul orelor de lucru, şi să pună la dispoziţia acestuia informaţia solicitată, care demonstrează faptul că respectiva cantitate de energie a fost produsă din surse de energie regenerabile.

28. Refuzul producătorului de energie privind efectuarea verificărilor la unităţile de producere este considerată o încălcare a prezentului Regulament, în astfel de situaţie se procedează conform pct.42.

29. Agenţia sau operatorul sistemului de transport şi/sau operatorul sistemului de distribuţie relevant întocmeşte un proces-verbal în termen de 5 zile lucrătoare după verificarea unităţilor de producere. Procesul verbal este semnat de reprezentantul Agenţiei şi/sau operatorului sistemului de transport şi/sau operatorului sistemului de distribuţie relevant şi de producătorul de energie reprezentat de administrator sau persoana împuternicită, dacă administratorul sau persoana împuternicită este prezent/prezentă la verificare. O copie a procesului-verbal se remite producătorului de energie electrică în termen de 5 zile lucrătoare de la întocmirea acestuia.

30. În procesul-verbal, se indică cel puţin următoarele informaţii:

30.1 denumirea şi datele de identificare ale producătorului de energie;

30.2 datele privind unitatea de producere (centrala electrică);

30.3 data verificării;

30.4 detaliile tehnice, care au fost verificate;

30.5 rezultatul verificării;

30.6 persoana/persoanele care efectuează verificarea şi semnătura;

30.7 data întocmirii procesului-verbal;

30.8 interzicerea accesului, cu indicarea motivelor pentru care accesul a fost refuzat.

Secţiunea a 5-a

Date de măsurare şi ajustarea datelor

31. Garanţia de origine este emisă de Agenţie pentru energia produsă din surse de energie regenerabile şi injectată în reţea în baza datelor înregistrate de echipamentele de măsurare şi ţinând cont de pierderile şi consumul tehnologic, dacă echipamentele de măsurare nu sunt instalate în punctele de delimitare.

32. Datele privind energia injectată se introduc în Registru de către operatorul sistemului de transport al energiei electrice, operatorul sistemului de transport al gazelor naturale şi de către distribuitorii energiei termice pentru fiecare perioadă de raportare în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la deţinerea informaţiilor necesare şi de la recepţionarea informaţiilor de la operatorii sistemelor de distribuţie a energiei electrice sau a gazelor naturale. Pentru a îndeplini această obligaţie operatorii şi distribuitorii de energie termică sunt înregistraţi ca utilizatori ai sistemului informaţional.

33. În cazul identificării unor erori, inclusiv ale datelor înregistrate de echipamentele de măsurare în procesul de emitere a garanţiilor de origine, Agenţia:

33.1 în cazul emiterii unui număr mai mare de garanţii de origine, diminuează numărul de garanţii de origine emise în exces, care urmează să fie emise în următoarea perioadă de raportare sau anulează garanţiile de origine emise în exces;

33.2 în cazul emiterii unui număr mai mic de garanţii de origine, majorează numărul de garanţii de origine care urmează să fie emise în următoarea perioadă de raportare cu numărul de garanţii de origine care nu au fost emise din cauza datelor eronate;

33.3 retrage garanţia de origine eronată, corectează erorile şi/sau emite garanţia de origine repetat.

34. Agenţia notifică titularul de cont în termen de 5 zile lucrătoare cu privire la corectarea datelor ce au stat la baza emiterii garanţiilor de origine, motivul corectării, datele care au fost corectate şi numărul de garanţii de origine care urmează să fie emise în următoarea perioadă de raportare în rezultatul corectării şi/sau numărul de garanţii de origine ce urmează a fi retrase.

Secţiunea a 6-a

Procedura de solicitare şi de emitere a garanţiilor de origine

35. Agenţia emite garanţiile de origine titularului de cont, în format electronic, prin intermediul sistemului informaţional, la solicitarea titularului de cont în termen de 30 de zile de la data primirii cererii electronice, cu condiţia deţinerii informaţiilor privind energia injectată în reţelele deţinute de operatorii relevanţi.

36. O garanţie de origine trebuie să conţină date exacte, să fie sigură, imposibil de fraudat şi să specifice cel puţin următoarele:

36.1 sursa de energie din care a fost produsă unitatea de energie şi perioada producerii acesteia (data iniţială şi data finală);

36.2 precizarea faptului dacă garanţia de origine se referă la energia electrică, la gaz, inclusiv hidrogen, sau la încălzire şi/sau răcire;

36.3 identitatea, locul de amplasare, tipul şi capacitatea centralei electrice sau a unităţii de producere unde a fost produsă energia;

36.4 dacă şi în ce măsură producătorul a beneficiat de sprijin pentru a investi în centrala electrică, dacă şi în ce măsură producătorul a beneficiat în orice alt mod de o schemă naţională de sprijin pentru producerea unei unităţi anume de energie electrică şi tipul schemei de sprijin respective;

36.5 data la care centrala electrică sau unitatea de producere a fost dată în exploatare;

36.6 data şi ţara emiterii, un număr de identificare unic.

37. Nu este permisă emiterea garanţiilor de origine:

37.1 pentru energia injectată în reţea pentru care deja a fost emisă o garanţie de origine;

37.2 pentru energia necesară pentru consumul propriu al unităţilor de producere.

38. Producătorii eligibili mici şi producătorii de energie electrică care beneficiază de schema de sprijin stabilită până la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile nu pot solicita emiterea garanţiilor de origine aferente energiei electrice livrate furnizorului central de energie electrică, de centralele electrice deţinute şi pentru care producătorii beneficiază de schemele de sprijin enunţate, iar în acest caz se aplică pct.63.

39. Pentru fiecare unitate de energie de 1 MWh nu se emite mai mult de o garanţie de origine, astfel încât aceeaşi unitate de energie produsă de o unitate de producere să fie luată în considerare o singură dată.

40. Nu se emite garanţie de origine pentru o cantitate de energie mai mică de 1 MWh. Cantitatea respectivă de energie, mai mică de 1 MWh, rămasă după emiterea garanţiilor de origine pentru o anumită perioadă, este luată în considerare la emiterea garanţiei de origine pentru perioadele următoare.

41. Se interzice solicitarea emiterii garanţiilor de origine pentru energia electrică produsă de hidrocentralele cu acumulare din apa pompată anterior în sens ascendent, cât şi pentru energia electrică extrasă din reţeaua electrică, stocată în instalaţiile de stocare a energiei electrice şi injectată în reţeaua electrică.

42. În cazul în care producătorul de energie nu permite accesul personalului Agenţiei sau a operatorului sistemului de transport şi/sau operatorului sistemului de distribuţie relevant la unitatea de producere în vederea inspectării acestuia conform Secţiunii 4 şi/sau în cazul în care în rezultatul verificării unităţii, conform secţiunii 4, s-a constatat că energia nu este produsă din surse de energie regenerabile, fapte consemnate în procesul verbal întocmit potrivit Secţiunii 4, Agenţia refuză emiterea garanţiei de origine. În termen de 5 zile lucrătoare de la luarea deciziei privind refuzul emiterii garanţiei de origine, Agenţia expediază producătorului de energie sau furnizorului central de energie electrică, după caz, o notificare scrisă privind refuzul de emitere a garanţiei de origine, cu indicarea motivelor refuzului, care poate fi contestat în modul şi termenele stabilite de Codul administrativ.

43. În cazul în care cererea producătorului de energie privind emiterea garanţiei de origine a fost respinsă pe motiv ca acesta a refuzat accesul la unitatea de producere în vederea inspectării acesteia conform Secţiunii 4, producătorul poate să depună o nouă cerere privind emiterea garanţiei de origine, iar Agenţia urmează să dea curs cererii respective numai după efectuarea unei noi inspectări la unitatea de producere aferentă.

44. În cazul centralelor electrice hibrid ce utilizează combustibil fosil şi surse de energie regenerabile, Agenţia emite garanţii de origine doar pentru cantitatea de energie produsă din surse de energie regenerabile. În acest caz, cota parte a energiei produse din surse de energie regenerabile în cantitatea totală de energie produsă la unitatea de producere sau centrala electrică respectivă şi injectată în reţele pe durata perioadei pentru care se solicită emiterea garanţiilor de origine se determină de producătorul respectiv. În cazul centralelor electrice hibrid ce utilizează surse de energie regenerabile diferite, cotele părţi a energiei produse din surse de energie regenerabile şi livrate în reţele pe durata perioadei pentru care se solicită emiterea garanţiilor de origine se determină de producătorul respectiv. Datele prezentate de producător pot fi verificate de către operatorul sistemului de transport şi/sau operatorului sistemului de distribuţie relevant, luând în considerare după caz: tipul de tehnologie de producere utilizată, cantitatea de combustibil fosil consumată în perioada respectivă şi datele echipamentelor de măsurare instalate la fiecare unitate de generare.

Secţiunea a 7-a

Retragerea garanţiei de origine

45. Agenţia din propria iniţiativă sau la cererea titularului de cont, retrage din Registru garanţia de origine emisă şi/sau transferată, dacă:

45.1 informaţiile prevăzute conform pct.36 sunt indicate incorect în garanţia de origine respectivă;

45.2 garanţia de origine a fost emisă în baza datelor eronate, inclusiv datelor eronate înregistrate de echipamentele de măsurare;

45.3 se confirmă faptul că energia nu este produsă din surse de energie regenerabile.

46. Atunci când Agenţia identifică circumstanţele prevăzute la pct.45 aceasta restricţionează emiterea garanţiilor de origine şi/sau transferarea garanţiilor de origine existente pentru titularul de cont respectiv. În acest caz, Agenţia notifică titularul de cont despre decizia luată, în termen de 5 zile lucrătoare.

47. Pentru a restabili emiterea şi transferul garanţiilor de origine, titularul contului relevant trebuie să se adreseze Agenţiei şi să depună după caz, un document care confirmă rectificarea erorii, cu excepţia cazului în care eroarea menţionată este cauzată de sistemul informaţional sau de datele eronate furnizate de către operatorul sistemului de transport şi/sau operatorul sistemului de distribuţie relevant.

48. În cazul în care retragerea garanţiilor de origine se datorează unei erori din partea Agenţiei sau operatorului sistemului de transport şi/sau operatorului sistemului de distribuţie relevant, Agenţia restricţionează emiterea garanţiilor de origine şi/sau transferarea garanţiilor de origine existente pe durata corectării erorii. Dacă eroarea este cauzată de introducerea datelor eronate, Agenţia sau operatorul sistemului de transport şi/sau operatorul sistemului de distribuţie relevant, modifică datele înregistrate în Registru, iar Agenţia notifică titularul de cont despre acest fapt, în termen de 5 zile lucrătoare.

49. În cazul în care garanţia de origine este retrasă de către Agenţie, garanţia de origine este exclusă din Registru, cu notificarea motivată transmisă prealabil către titularul garanţiei de origine.

Secţiunea a 8-a

Transferul garanţiilor de origine

50. Garanţia de origine se transferă de către un titular de cont către un alt titular de cont în baza unei cereri electronice transmise Agenţiei de către deţinătorul garanţiei de origine prin intermediul sistemului informaţional, în care sunt indicate următoarele informaţii:

50.1 numărul garanţiei de origine care urmează să fie transferată;

50.2 numele/denumirea titularului contului destinatar şi datele de identificare a contului acestuia.

51. Cererea de transfer a garanţiei de origine se confirmă şi se execută de Agenţie în termen de 10 zile lucrătoare de la depunere.

52. Agenţia refuză transferul garanţiei de origine către titularul de cont dacă acesta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute în Regulament sau sistemul informaţional are o defecţiune tehnică. În caz de refuz sau imposibilitate de a transfera garanţia de origine, titularul de cont primeşte un mesaj automat în sistemul informaţional despre incapacitatea de a reflecta sau transfera garanţia de origine în contul destinatarului, indicând motivul, iar în caz de defecţiune tehnică, Agenţia notifică titularul contului despre acest fapt la adresa de e-mail.

53. După transferul cu succes a garanţiei de origine este trimisă o notificare automată expeditorului garanţiei de origine, precum şi destinatarului acesteia prin intermediul sistemului informaţional.

54. Garanţia de origine anulată sau expirată nu poate fi supusă transferului.

55. Garanţiile de origine pot fi transferate independent de comercializarea energiei produse la care se referă şi pentru care a fost eliberată.

56. Garanţiile de origine pot fi transferate şi participanţilor la piaţa energiei din statele membre ale Uniunii Europene şi/sau din părţile contractante la Tratatul de constituirea Comunităţii Energetice.

Secţiunea a 9-a

Termenul de valabilitate, utilizarea

şi anularea garanţiilor de origine

57. Termenul de valabilitate a unei garanţii de origine este 12 luni de la data producerii unităţii de energie corespunzătoare. Termenul de 12 luni urmează a fi calculat începând cu următoare zi după perioada de raportare în care a avut loc injectarea energiei ce corespunde unei garanţii de origine (1 MWh).

58. La expirarea termenului prevăzut la pct.57, garanţia de origine se consideră expirată.

59. Garanţia de origine se consideră utilizată dacă garanţia de origine respectivă a fost anulată cu scopul de a fi întrebuinţată pentru a efectua o notificare de către de furnizor/consumator printr-o factură sau informaţie publicată despre cota sau cantitatea de energie furnizată/consumată din surse de energie regenerabile.

60. Garanţiile de origine pot fi utilizate doar în perioada de valabilitate a acestora stabilită conform pct.57 şi ţinând cont de pct.61.

61. Termenul-limită pentru utilizarea unei garanţii de origine este 31 martie a anului următor anului în care a avut loc consumul de energie pentru care se aplică utilizarea garanţiei de origine.

62. În cazul în care garanţia de origine urmează a fi întrebuinţată pentru a efectua o notificare de către furnizor/consumator printr-o factură sau informaţie publicată despre cota sau cantitatea de energie furnizată/consumată din surse de energie regenerabile, titularul de cont respectiv solicită obligatoriu utilizarea şi anularea garanţiei de origine respective printr-o cerere electronică prin intermediul sistemului informaţional. În cererea electronică de utilizare şi anulare se indică informaţii despre beneficiar şi perioada de consum. În cazul în care furnizorul utilizează garanţia de origine, iar beneficiarii utilizării acesteia sunt toţi consumatorii finali care au semnate contracte de furnizare a energiei electrice cu respectivul furnizor, se indică expres acest fapt. Beneficiarul pentru care se utilizează o garanţie de origine nu este obligat să deţină un cont în sistemul informaţional.

Secţiunea a 10-a

Garanţiile de origine pentru producătorii

ce beneficiază de scheme de sprijin

63. În cazul producătorului eligibil mic şi al producătorului de energie electrică care beneficiază de schema de sprijin stabilită până la intrarea în vigoare a Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile garanţia de origine aferentă energiei electrice livrate furnizorului central de energie electrică este emisă de Agenţie către furnizorul central de energie electrică. În acest sens, furnizorul central de energie electrică este obligat să depună lunar către Agenţie cerere electronică privind emiterea garanţiilor de origine respective prin intermediul sistemului informaţional.

64. Furnizorul central de energie electrică este titularul unui cont prin care gestionează garanţiile de origine emise în conformitate cu pct.63.

65. Agenţia dispune, cel puţin o dată pe an, prin aprobarea unei hotărâri, comercializarea de către furnizorul central de energie electrică a garanţiilor de origine neexpirate direct furnizorilor sau consumatorilor finali, ori în cadrul unui proces competitiv. În hotărârea aprobată se dă prioritate organizarea unor procese competitive, urmate de comercializarea directă către furnizori sau consumatori finali cu condiţia ca preţul de comercializare a garanţiilor de origine stabilit în contract să fie nu mai mic decât preţul obţinut în cadrul ultimului proces competitiv.

66. Prin derogare de la pct.7 şi 65, în condiţiile în care organizarea unor procese competitive sau comercializării directe de către furnizorul central de energie electrică nu rezultă în comercializarea garanţiilor de origine, Agenţia dispune, prin aprobarea unei hotărâri, transferul unor cote definite fiecărui furnizor de energie electrică care furnizează energie electrică consumatorilor, în funcţie de cotele-părţi deţinute pe piaţa energiei electrice cu amănuntul.

67. Prin derogare de la pct.7, furnizorii de energie electrică care furnizează energie electrică consumatorilor şi cărora le-au fost transferate garanţiile de origine conform pct.66 nu pot tranzacţiona respectivele garanţii de origine cu alţi participanţi la piaţă şi nu pot solicita transferarea sau utilizarea lor în raport cu un anumit consumator final. În acest caz, furnizorii de energie electrică vor solicita utilizarea şi anularea garanţiilor de origine în termenul de valabilitate a acestora, astfel ca garanţiile de origine respective să fie întrebuinţate pentru a demonstra ponderea energiei electrice produse din surse de energie regenerabile în totalul energiei electrice furnizate pentru toţi consumatorii cu care au semnate contracte de furnizare a energiei electrice, în conformitate cu art.322, alin.(3) din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

Secţiunea a 11-a

Recunoaşterea garanţiilor de origine emise de autorităţile altor ţări

68. Garanţiile de origine emise de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene şi de autorităţile părţilor contractante la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice pot fi supuse procedurii de recunoaştere. În acest scop, un participant la piaţa de energie depune la Agenţie o cerere privind recunoaşterea garanţiilor de origine pe teritoriul Republicii Moldova, cu condiţia că recunoaşterea acestora se solicită în scopul de a demonstra unui consumator că toată energia sau o parte din aceasta este produsă din surse de energie regenerabile.

69. La cererea prevăzută la pct.68 se anexează informaţii cu privire la garanţiile de origine ce urmează a fi recunoscute, cu privire la emitentul garanţiilor de origine în cauză, precum şi cu privire la deţinătorul actual al garanţiilor de origine.

70. Agenţia examinează, în termen de 30 de zile, cererea prevăzută la pct.68 şi adoptă hotărîrea privind recunoaşterea unei garanţii de origine emise de autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau de autorităţile părţilor contractante la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice.

71. Hotărârea privind recunoaşterea garanţiilor de origine se expediază în adresa participantului la piaţa de energie în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare.

72. În cazul aprobării hotărârii privind recunoaşterea garanţiilor de origine, participantul la piaţă vizat dispune transferarea garanţiilor de origine recunoscute în contul participantului la piaţa energiei menţionat în hotărârea Agenţiei.

73. Agenţia refuză recunoaşterea unei garanţii de origine în măsura în care există îndoieli întemeiate cu privire la exactitatea şi veridicitatea acesteia. Constituie motiv de refuz şi nerecunoaşterea reciprocă a garanţiilor de origine emise în conformitate cu legislaţia naţională a statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau a părţilor contractante la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice. Agenţia notifică organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul energeticii şi Secretariatul Comunităţii Energetice despre refuzul de a recunoaşte garanţia de origine şi motivele refuzului.

74. Hotărârea Agenţiei privind refuzul recunoaşterii garanţiilor de origine se expediază participantului la piaţa în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare.

75. Dacă după aprobarea hotărârii privind recunoaşterea garanţiilor de origine, se constată că există motive temeinice, ce ţin de exactitatea sau veridicitatea emiterii garanţiilor de origine respective, care justifică anularea recunoaşterii acestora, Agenţia urmează să dispună anularea hotărârii privind recunoaşterea garanţiilor de origine, cu indicarea motivelor care justifică anularea.

76. Hotărârea Agenţiei privind anularea hotărârii privind recunoaşterea garanţiilor de origine se expediază participantului la piaţa în termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare.

Secţiunea a 12-a

Distribuirea costurilor în vederea operaţionalizării Registrului

77. Operaţionalizarea şi gestionarea Registrului de către Agenţie constituie o activitate nonprofit.

78. Costurile necesare, obiective şi justificate suportate de Agenţie în vederea operaţionalizării Registrului, precum şi în vederea emiterii, transferului, utilizării şi anulării garanţiilor de origine sunt acoperite de titularii de conturi ai sistemului informaţional prin intermediul unei plăţi aprobate de Agenţie. Cuantumul plăţii se determină conform formulei:

unde:

CPn – cuantumul plăţii aprobate pentru anul n;

Cn – costurile necesare, obiective şi justificate suportate sau care vor fi suportate de Agenţie pentru anul n;

Nrcont – numărul titularilor de conturi prognozate pentru anul n;

NrFC – numărul producătorilor eligibili mici şi producătorilor de energie electrică, care beneficiază de schema de sprijin stabilită până la intrarea în vigoare a Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile care au contracte şi vînd energia electrică furnizorului central de energie electrică;

79. Prin derogare de la pct.78, operatorul sistemului de transport al energiei electrice, operatorul sistemului de transport al gazelor naturale şi distribuitorii energiei termice nu sunt pasibili pentru plata aprobată de Agenţie.

80. Agenţia aprobă anual, până la data de 1 noiembrie, o hotărâre privind cuantumul plăţii ce urmează a fi percepută de la solicitanţii şi titularii de conturi ai sistemului informațional pentru anul viitor. Agenţia notifică titularii de conturi privind aprobarea hotărârii respective.

81. Titularii de conturi achită plata aprobată de Agenţie în termen de 30 de zile din momentul publicării informaţiei privind cuantumul plăţii pe pagina web oficială a Agenţiei.

82. În cazul în care, plata percepută de la titularii de conturi ai sistemului informaţional, nu acoperă costurile necesare, obiective şi justificate suportate de Agenţie, Agenţia este în drept să aprobe o hotărâre privind perceperea unei plăţi suplimentare de la titularii de conturi ai sistemului informaţional.

83. În cazul în care, suma percepută de la titularii de conturi ai sistemului informaţional, depăşeşte costurile necesare, obiective şi justificate suportate de Agenţie, surplusul bănesc este utilizat pentru a acoperi costurile necesare, obiective şi justificate ce urmează a fi suportate de Agenţie în anul următor.

84. Ţinând cont de pct.38, pct.63 şi pct.64, furnizorul central de energie electrică achită o plată egală cu produsul cuantumului aprobat conform pct.80 şi numărul producătorilor eligibili mici şi producătorilor de energie electrică, care beneficiază de schema de sprijin stabilită până la intrarea în vigoare a Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile şi vînd energia electrică furnizorului central de energie electrică, atât timp cât centralele electrice eligibile şi producătorii de energie electrică menţionaţi beneficiază de schemele de sprijin, iar garanţiile de origine sunt emise furnizorului central de energie electrică.

85. În cazul în care un producător eligibil mic sau un producător de energie electrică, care beneficiază de schema de sprijin stabilită până la intrarea în vigoare a Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile şi vinde energia electrică furnizorului central de energie electrică deţine şi alte unităţi de producere (centrale electrice), care nu beneficiază de scheme de sprijin şi care sunt înregistrate în sistemul informaţional, producătorul dat este înregistrat ca titular de cont şi acoperă plata aprobată conform pct.80.

Secţiunea a 13-a

Raportul anual

86. Agenţia elaborează un raport anual pentru anul precedent privind garanţiile de origine care este publicat pe pagina web oficială până pe data de 30 aprilie.

87. Raportul anual include:

87.1 numărul de cereri de emitere a garanţiilor de origine;

87.2 numărul garanţiilor de origine emise cu precizarea faptului dacă garanţiile de origine se referă la energia electrică, la gaz, inclusiv hidrogen, sau la încălzire şi/sau răcire;

87.3 numărul de garanţii de origine transferate;

87.4 numărul de refuzuri de a transfera garanţia de origine;

87.5 numărul de garanţii de origine utilizate şi anulate;

87.6 numărul de garanţii de origine expirate;

87.7 numărul de garanţii de origine retrase;

87.8 alte informaţii pe care Agenţia le consideră necesare pentru raportare şi nu reprezintă informaţii confidenţiale.

Secţiunea a 14-a

Dispoziţii finale şi tranzitorii

88. Prin derogare de la pct.11, Agenţia înregistrează în cadrul sistemului informațional producătorii eligibili mici şi producătorii de energie electrică care beneficiază de schema de sprijin stabilită până la intrarea în vigoare a Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, fără a fi depuse cereri în acest sens şi ţinând cont de informaţiile deţinute de Agenţie.

89. Furnizorii care furnizează energie electrică consumatorilor şi furnizorul central de energie electrică depune în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Regulamentului cerere pentru deschiderea conturilor în Registru.

90. Prin derogare de la pct.11, operatorul sistemului de transport al energiei electrice, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Regulamentului vor prezenta în adresa Agenţiei datele de contact (nume, prenume, adresa de e-mail, telefon) a persoanei/persoanelor responsabile de introducerea datelor menţionate în pct.32 în scopul deschiderii contului în Registru. Operatorul sistemului de transport al gazelor naturale şi distribuitorii energiei termice vor prezenta la necesitate în adresa Agenţiei, datele de contact a persoanei/persoanelor responsabile de introducerea datelor.

91. Până la operaţionalizarea Registrului în format electronic şi implementarea unui sistem informaţional, Agenţia emite garanţiile de origine şi elaborează un sistem de evidenţă temporar pentru a duce evidenţa garanţiilor de origine emise, transferate, utilizate şi anulate.

92. Agenţia, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Regulamentului aprobă o hotărâre privind cuantumul plăţii ce urmează a fi percepută de la solicitanţii şi titularii de conturi ai sistemului informațional pentru anul în gestiune. Agenţia notifică titularii de conturi privind aprobarea hotărârii respective.