Hotărâre nr.4272 din 19.09.2020 cu privire la cererea de înregistrare a domnului Tudor Deliu în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova şi a simbolului electoral
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Â R E
cu privire la cererea de înregistrare a domnului Tudor Deliu în calitate de
candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, desemnat de
Partidul Liberal Democrat din Moldova şi a simbolului electoral
nr. 4272 din 19.09.2020
(în vigoare 19.09.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 272-277 art. 1018 din 23.10.2020
* * *
La 14 septembrie 2020, domnul Tudor Deliu, candidatul la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova, a depus la Comisia Electorală Centrală demersul de înregistrare în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie 2020, cu următoarele documente anexate:
a) listele de subscripţie numerotate şi sistematizate;
b) datele biografice ale candidatului;
c) declaraţia candidatului privind consimţământul său de a candida la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, conţinând şi declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida;
d) declaraţia pe propria răspundere privind inexistenţa restricţiilor legale/judecătoreşti de a candida sau de a ocupa funcţii publice şi inexistenţa actelor de constatare rămase definitive referitoare la regimul declarării averilor şi intereselor personale, la stările de incompatibilitate şi la confiscarea averii nejustificate, acte care nu sunt prescrise;
e) declaraţia de avere şi interese personale a candidatului pentru ultimii 2 ani anteriori anului în care se desfăşoară alegerile, în conformitate cu Legea privind declararea averii şi a intereselor personale;
f) certificatul de sănătate al candidatului pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, eliberat de instituţia medicală la care acesta se află în evidenţă;
g) copia de pe actul de identitate al candidatului, cu fişa de însoţire (ambele părţi – recto şi verso);
h) simbolul electoral în variantă electronică şi pe hârtie.
Comisia constată că declaraţia despre suspendarea, pe durata campaniei electorale, a funcţiilor deţinute pentru persoanele care cad sub incidenţa art.13 alin.(3) din Codul electoral nu trebuie să fie depusă, deoarece funcţia de consilier politic, deţinută la moment de domnul Tudor Deliu, nu cade sub incidenţa acestor prevederi legale.
La setul de documente prezentat Comisiei este anexat simbolul electoral al candidatului Tudor Deliu în vederea imprimării în buletinul de vot – un stejar secular, având o coroană larg ramificată, cu frunziş bogat, neregulat, tulpina viguroasă. Stejarul are la bază acronimul PLDM. Stejarul are următoarea semnificaţie: vigoare, putere, temeinicie, rezistenţă, dăinuire. Simbolul stejarului se întrepătrunde cu istoria noastră naţională şi este legat de cele mai importante evenimente, creaţii şi ctitorii ale poporului nostru.
Materialele depuse au fost verificate şi s-a constatat că acestea corespund cerinţelor Codului electoral.
Conform actului de predare-recepţionare a documentelor şi listelor de subscripţie prezentate de domnul Tudor Deliu, Comisia Electorală Centrală a recepţionat spre verificare 820 de liste de subscripţie cu 21396 de semnături ale susţinătorilor domnului Tudor Deliu în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, numeric declarate de candidat, colectate din 30 de unităţi administrativ-teritoriale de nivelul al doilea. Totodată, Comisia reţine că au fost restituite 154 liste necompletate, iar 26 de liste nu au fost restituite Comisiei.
În urma verificării autenticităţii datelor din cele 820 de liste de subscripţie, conţinând 21375 semnături, 3803 semnături au fost declarate nule şi neavenite. Totodată, s-a stabilit că din totalul de semnături procesate, 17556 semnături se consideră valabile şi întrunesc cerinţele legale pentru susţinerea candidatului la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, încadrându-se în limita cerinţelor stabilite la art.113 alin.(1) şi (2) din Codul electoral.
Pornind de la faptul că prevederile legale ce ţin de desemnarea şi înregistrarea candidatului la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova au fost respectate, în temeiul art.12, 18 alin.(2), 41 alin.(2) lit.c), 46 alin.(2) lit.a), 47-49, 113 alin.(1) şi (2) din Codul electoral nr.1381/1997 şi în conformitate cu pct.52 din Regulamentul privind particularităţile de desemnare şi înregistrare a candidaţilor la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.113/2016, cu modificările ulterioare, pct.33 lit.a), 40 lit.a) şi 44 din Regulamentul privind modul de întocmire, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1730/2018, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează domnul Tudor Deliu în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie 2020.
2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020 care reprezintă un stejar secular, având o coroană larg ramificată, cu frunziş bogat, neregulat, tulpina viguroasă. Stejarul are la bază acronimul PLDM. Stejarul are următoarea semnificaţie: vigoare, putere, temeinicie, rezistenţă, dăinuire. Simbolul stejarului se întrepătrunde cu istoria noastră naţională şi este legat de cele mai importante evenimente, creaţii şi ctitorii ale poporului nostru.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (adresa: str. Teilor, nr.4, mun. Chişinău).
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Dorin CIMIL |
| Secretar | Maxim Lebedinschi |
| Nr.4272. Chişinău, 19 septembrie 2020. | |