BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.4857 din 21.05.2021 cu privire la demersul de înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Blocului electoral "RENATO USATÎI", a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe (trezorierul)

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.05.2021

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Â R E

cu privire la demersul de  înregistrare  a candidaţilor la funcţia de

deputat  în  Parlamentul  Republicii  Moldova  din  partea Blocului

electoral "RENATO USATÎI", a simbolului electoral şi confirmarea

reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia

Electorală Centrală şi a persoanei responsabile

de finanţe (trezorierul)

nr. 4857  din  21.05.2021

 (în vigoare 21.05.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 142-145 art. 599 din 11.06.2021

* * *

Prin hotărârea nr.4819 din 5 mai 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat Blocul electoral "RENATO USATÎI" pentru participare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, constituit de către Partidul politic "Partidul Nostru" şi Partidul Politic "PATRIA", precum şi simbolul electoral pentru imprimare în buletinele de vot.

La 14 mai 2021, dl Renato Usatîi a depus la Comisia Electorală Centrală un demers prin care solicită Comisiei Electorale Centrale înregistrarea listei de candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea blocului electoral (în continuare – lista de candidaţi), cu următoarele documente anexate:

1. Procesul-verbal nr.1 al şedinţei Consiliului Naţional al Blocului electoral "RENATO USATÎI" din 13 mai 2021, în cadrul căreia au fost desemnaţi 103 candidaţi pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021;

2. Lista candidaţilor la funcţia de deputat în Parlament pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, inclusiv versiunea electronică a listei;

3. Datele biografice ale candidaţilor;

4. Declaraţiile candidaţilor privind consimţământul de a candida la aceste alegeri, conţinând şi declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida;

5. Declaraţiile privind lipsa interdicţiilor stabilite la art.2 alin.(61) din Legea nr.39/1994 despre statutul deputatului în Parlament;

6. Declaraţiile de avere şi interese personale ale candidaţilor pentru ultimii 2 ani anteriori anului în care se desfăşoară alegerile, inclusiv versiunea electronică a declaraţiilor care nu conţine datele personale cu acces limitat;

7. Declaraţiile pe propria răspundere privind inexistenţa restricţiilor legale/judecătoreşti de a candida sau ocupa funcţii publice şi inexistenţa actelor de constatare rămase definitive referitoare la regimul declarării averilor şi intereselor personale, la stările de incompatibilitate şi la confiscarea averii nejustificate, acte care nu sunt prescrise;

8. Declaraţiile despre suspendarea, pe durata campaniei electorale, a funcţiilor deţinute pentru persoanele care cad sub incidenţa art.13 alin.(3) din Codul electoral;

9. Copiile de pe actele de identitate ale candidaţilor;

10. Demersul privind confirmarea domnului Caciuc Gheorghe în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale. La demers este anexat actul ce atestă deţinerea de către domnul Caciuc Gheorghe a studiilor de licenţiat în domeniul juridic;

11. Demersul privind confirmarea domnului Pascari Iulian în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier).

Totodată, a fost prezentat simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot, care reprezintă un pătrat de culoare albă în interiorul cărui sunt imprimate în două rânduri cuvintele RENATO USATÎI. Caracterele inscripţiei RENATO USATÎI sunt majuscule de culoare neagră, bold.

Pe 20 mai 2021, a fost depus şi Procesul-verbal nr.2 al şedinţei Consiliului Naţional al Blocului electoral "RENATO USATÎI" privind modificarea listei de candidaţi.

La examinarea documentelor prezentate, s-a constatat că acestea corespund prevederilor Codului electoral şi ale Regulamentului privind particularităţile de desemnare şi înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.4827 din 7 mai 2021, iar lista de candidaţi a fost întocmită cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40 la sută pentru ambele sexe.

În conformitate cu art.13, art.15, art.18 alin.(2), art.26, art.41 alin.(2) lit.a), art.46, art.49, art.53 alin.(4), art.84 şi art.85 din Codul electoral nr.1381/1997, pct.36 şi pct.38 din Regulamentul privind particularităţile de desemnare şi înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.4827 din 7 mai 2021, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se înregistrează 103 candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Blocului electoral "RENATO USATÎI" pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, conform anexei nr.1.

2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, conform anexei nr.2.

3. Se confirmă în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, pentru perioada campaniei electorale, domnul Caciuc Gheorghe.

4. Se confirmă în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier) domnul Pascari Iulian.

5. Candidaţii înregistraţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care cad sub incidenţa prevederilor art.13 alin.(3) din Codul electoral, îşi vor suspenda activitatea din funcţia pe care o deţin pe durata campaniei electorale. Nesuspendarea din funcţie va duce la anularea înregistrării şi excluderea candidatului respectiv din lista concurentului electoral.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (adresa: str. Teilor, nr.4, mun. Chişinău).

Anexa nr.1

la hotărârea Comisiei Electorale Centrale

nr.4857 din 21 mai 2021

L I S T A*

candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii

Moldova pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021

din partea Blocului electoral "RENATO USATÎI"

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.CEC nr.5089 din 28.06.2021, în vigoare 28.06.2021]

Anexa nr.2

la hotărârea Comisiei Electorale Centrale

nr.4857 din 21 mai 2021

Simbolul electoral al Blocului electoral "RENATO USATÎI" reprezintă un pătrat de culoare albă în interiorul cărui sunt imprimate în două rânduri cuvintele RENATO USATÎI.

Caracterele inscripţiei RENATO USATÎI sunt majuscule de culoare neagră, bold.