Hotărâre nr.5038 din 18.06.2021 privind demersul de înregistrare a domnului Veaceslav Valico în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi a simbolului electoral
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Â R E
privind demersul de înregistrare a domnului Veaceslav Valico
în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în
Parlamentul Republicii Moldova şi a simbolului electoral
nr. 5038 din 18.06.2021
(în vigoare 18.06.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 175-179 art. 865 din 23.07.2021
* * *
La data de 11 iunie 2021, domnul Veaceslav Valico, candidatul independent la funcţia de deputat în Parlament, a depus la Comisia Electorală Centrală demersul de înregistrare în calitate de candidat la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, cu următoarele documente anexate:
a) Listele de subscripţie numerotate şi sistematizate;
b) Datele biografice ale candidatului;
c) Declaraţia candidatului privind consimţământul de a candida la aceste alegeri, conţinând şi declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida;
d) Declaraţia privind lipsa interdicţiilor stabilite la art.2 alin.(61) din Legea nr.39/1994 despre statutul deputatului în Parlament;
e) Declaraţia de avere şi interese personale ale candidatului pentru ultimii 2 ani anteriori anului în care se desfăşoară alegerile, inclusiv versiunea electronică a declaraţiei care nu conţine datele personale cu acces limitat;
f) Declaraţia pe propria răspundere privind inexistenţa restricţiilor legale/judecătoreşti de a candida sau ocupa funcţii publice şi inexistenţa actelor de constatare rămase definitive referitoare la regimul declarării averilor şi intereselor personale, la stările de incompatibilitate şi la confiscarea averii nejustificate, acte care nu sunt prescrise;
g) Copia de pe actul de identitate al candidatului;
Totodată, a fost prezentat simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot.
Conform actului de predare-recepţionare a documentelor şi listelor de subscripţie prezentate de domnul Veaceslav Valico, Comisia Electorală Centrală a recepţionat 95 de liste de subscripţie cu 2 174 de semnături ale susţinătorilor.
Materialele electorale prezentate au fost verificate şi s-a constatat că acestea corespund cerinţelor Codului electoral nr.1381/1997.
În conformitate cu art.13, art.15, art.18 alin.(2), art.26, art.41 alin.(2) lit.a), art.46, art.49, art.53 alin.(4), art.75 alin.(5) lit.c), art.85 şi art.86 din Codul electoral nr.1381/1997, pct.48 şi pct.50 din Regulamentul privind particularităţile de desemnare şi înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.4827/2021, şi prevederile Regulamentului privind modul de întocmire, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1730/2018, cu modificările ulterioare, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează domnul Veaceslav Valico în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, conform anexei.
3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (adresa: str. Teilor, nr.4, mun. Chişinău).
| PREŞEDINTELE | |
| COMISIEI ELECTORALE CENTRALE | Dorin CIMIL |
| Secretar | Maxim Lebedinschi |
| Nr.5038. Chişinău, 18 iunie 2021. | |
Anexă
la hotărârea Comisiei Electorale Centrale
nr.5038 din 18 iunie 2021
Opinie separată
la Hotărîrea CEC nr.5038 din 18.06.2021 privind demersul de înregistrare
a domnului Veaceslav Valico în calitate de candidat independent
la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
şi a simbolului electoral
Nu sunt de acord cu soluţia majorităţii membrilor CEC care au votat pentru înregistrarea domnului Veaceslav Valico în calitate de candidat independent la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi consider că această soluţie contravine expres cadrului legal în vigoare, cu toate că am optat şi optez pentru a nu fi instituite impedimente artificiale cetăţenilor care doresc să fie votaţi. Însă, nu pot susţine admiterea în cursa electorală a unui pretendent ce nu a întrunit toate criteriile cumulative obligatorii instituite prin lege, pentru a obţine statutul de candidat independent la funcţia de deputat al Parlamentului Republicii Moldova.
Menţionez că, reieşind din prevederile art.85 alin.(2) Cod electoral, pentru a fi înregistraţi, concurenţii electorali depun actele indicate la art.49, care se aplică în mod corespunzător, şi listele de subscripţie pentru candidaţii independenţi, în condiţiile art.86.
Art.86 Cod electoral prescrie că listele de subscripţie pentru susţinerea candidatului independent se întocmesc şi se verifică în condiţiile art.47 şi 48, care se aplică în mod corespunzător.
Pentru a fi înregistrat de către Comisia Electorală Centrală, candidatul independent prezintă liste de subscripţie care conţin semnăturile a cel puţin 2000 şi cel mult 2500 de susţinători cu drept de vot.
În cazul în care, după verificarea făcută de către Comisia Electorală Centrală, în listele de subscripţie se depistează semnături false sau semnături repetate în mai multe liste, sau semnături efectuate cu încălcarea art.47 şi 48, semnăturile respective se exclud.
Dacă, după verificare, se constată că nu a fost prezentat numărul necesar de semnături sau, după excluderea semnăturilor nevalabile, numărul acestora s-a redus faţă de plafonul minim prevăzut la alin.(2), candidatul independent nu este înregistrat, comunicîndu-i-se hotărîrea respectivă în termen de 24 de ore de la adoptare.
Potrivit conţinutului notei informative privind rezultatele verificării listelor de subscripţie, prezentate de pretendentul Valico V., din data de 16 iunie 2021, au fost identificate ca fiind valabile 1447 semnături ale susţinătorilor, iar potrivit notei suplimentare din data de 17 iunie 2021, au fost identificate ca fiind valabile, un număr de 1504 semnături ale susţinătorilor.
În aceste împrejurări, pretendentul indicat nu a întrunit numărul minim de 2000 de semnături de la susţinătorii cu drept de vot şi acesta nu putea fi înregistrat în calitate de concurent electoral – candidat independent la funcţia de deputat în parlamentul Republicii Moldova.
Prezenta opinie separată este fundamentată pe pct.25 lit.î) din Regulamentului cu privire la activitatea Comisiei Electorale Centrale, aprobat prin Hotărîrea CEC nr.137 din 14.02.2006 şi urmează să fie anexată la hotărîrea iniţială.
| MEMBRU CEC | Dumitru Pavel |