Hotărâre nr.57 din 24.10.2019 cu privire la Raportul auditului conformităţii gestionării mijloacelor Fondului Viei şi Vinului
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Â R E
cu privire la Raportul auditului conformităţii
gestionării mijloacelor Fondului Viei şi Vinului
nr. 57 din 24.10.2019
(în vigoare 22.11.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 346-351 art. 49 din 22.11.2019
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa dnei Georgeta Mincu, ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului; dnei Liliana Dascaliuc, şef al Serviciului politici şi reglementări în domeniul produselor sectorului vitivinicol şi băuturilor din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului; dnei Olga Ignat, şef al Secţiei operaţionale în cadrul Direcţiei Trezoreria de Stat din cadrul Ministerului Finanţelor; dnei Lilia Taban, şef adjunct al Direcţiei investiţii publice şi asistenţă financiară externă din cadrul Ministerului Finanţelor; dlui Iuri Lichii, director adjunct al Serviciului Fiscal de Stat; dlui Gheorghe Arpentin, director al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului; dnei Diana Lipcean, contabil-şef al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Cristina Frolov, reprezentant al Asociaţiei Vitivinicole a Regiunii Geografice Delimitate “Codru”, călăuzindu-se de art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului conformităţii gestionării mijloacelor Fondului Viei şi Vinului.
_________________________
1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).
Misiunea de audit a fost efectuată în temeiul art.31 alin.(3) şi alin.(6), art.32 din Legea nr.260 din 07.12.2017 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20192, precum şi cu Standardele Internaţionale de Audit, puse în aplicare de Curtea de Conturi3.
_________________________
2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.100 din 21.12.2018 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2019” (cu modificările ulterioare).
3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”; Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la aplicarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1000-9999) în cadrul auditului public”.
Auditul a avut drept scop identificarea domeniilor sensibile la riscurile aferente managementului şi gestionării resurselor Fondului Viei şi Vinului, evaluarea metodelor, instrumentelor şi mecanismelor existente în gestionarea mijloacelor Fondului prin prisma conformităţii repartizării şi utilizării resurselor acestuia, precum şi asigurarea că controlul intern organizat de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului garantează conformitatea proceselor aferente planificării, executării şi raportării fondurilor publice cu cadrul regulator aferent domeniului.
Examinând rezultatele misiunii de audit şi audiind Raportul conformităţii gestionării mijloacelor Fondului Viei şi Vinului, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Fondul Viei şi Vinului este instituit în scopul finanţării măsurilor de dezvoltare a sectorului vitivinicol în strictă conformitate cu prevederile Regulamentului Fondului Viei şi Vinului4 şi Legii viei şi vinului5. Formarea şi gestionarea Fondului se pune în sarcina Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, în conformitate cu Regulamentul aprobat de către Guvern6, acesta având misiunea de a implementa politica statului în sectorul vitivinicol şi de a asigura dezvoltarea durabilă a lui.
_________________________
4 Hotărârea Guvernului nr.726 din 16.09.2013 “Cu privire la aprobarea Regulamentului Fondului Viei şi Vinului” (în continuare – Hotărârea Guvernului nr.726 din 16.09.2013).
5 Legea viei şi vinului nr.57-XVI din 10.03.2006.
6 Hotărârea Guvernului nr.726 din 16.09.2013.
Procedurile de audit realizate au identificat probleme şi deficienţe în gestionarea mijloacelor Fondului, care au limitat eficienţa şi eficacitatea gestionării mijloacelor alocate, precum şi atingerea obiectivelor propuse în realizarea măsurilor finanţate. Astfel, au fost identificate următoarele deficienţe:
• nu au fost respectate prevederile cadrului regulator în vigoare privind aprobarea, alocarea şi utilizarea mijloacelor din Fondul Viei şi Vinului, ceea ce a determinat efectuarea de către Ministerul Finanţelor a cheltuielilor suplimentare pentru finanţarea Fondului în mărime de 28,0 mil.MDL şi acumularea în conturile Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, pe parcursul mai multor ani, a mijloacelor financiare neutilizate în sumă de 35,1 mil.MDL;
• urmare a statutului dublu acordat Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Fondul Viei şi Vinului are aprobate 2 bugete anuale diferite, unul aprobat prin Legea bugetului de stat pentru anul bugetar respectiv, altul, aprobat de Consiliul de coordonare, fiind admise diminuări şi majorări atât ale părţii de venituri a Fondului, cât şi ale părţii de cheltuieli;
• lipsa unor proceduri formalizate, bine definite, privind rectificarea bugetului aprobat de Consiliul de coordonare a permis finanţarea unor măsuri aprobate suplimentar fără identificarea surselor de acoperire (+2,8 mil.MDL), efectuarea cheltuielilor neprevăzute în buget fără aprobarea de către Consiliul de coordonare (+0,62 mil.MDL), precum şi efectuarea cheltuielilor cu depăşirea limitelor de cheltuieli aprobate pentru activităţile respective (+2,96 mil.MDL);
• planificarea neadecvată a resurselor financiare şi a măsurilor care urmează a fi realizate în anul bugetar respectiv a influenţat nivelul de realizare a indicatorilor bugetari aprobaţi, aceştia, în perioada 2014-2018, variind7 la venituri între 32,7% şi 126,7% şi la cheltuieli – între 25,2% şi 73,7%;
_________________________
7 Nivelul de realizare faţă de bugetele aprobate de Consiliul de coordonare.
• suportarea cheltuielilor nejustificate în mărime de 1,2 mil.MDL, dintre care: (i) urmare a acordării sporului lunar de 15% în lipsa unor indicatori sau criterii măsurabile (0,6 mil.MDL), sporului pentru performanţă (0,4 mil.MDL) în lipsa obiectivelor de performanţă stabilite, la baza evaluării fiind puse criteriile de profesionalism şi calităţile personale ale angajaţilor (competenţă, calitatea şi disciplina muncii, activismul şi motivarea, lucrul în echipă, comunicarea etc.), (ii) achitarea studiilor de doctorat pentru un angajat (0,038 mil.MDL), (iii) suportarea cheltuielilor de deplasare peste hotare pentru membrii Consiliului de coordonare (0,066 mil.MDL) şi persoane cu funcţii de demnitate publică (0,081 mil.MDL), (iv) abordarea neuniformă privitor la modul de angajare a personalului, serviciile de angajare/recruting fiind externalizate unui agent economic (0,035 mil.MDL);
• neasigurarea întocmirii documentaţiei necesare pentru primirea delegaţiilor străine, precum şi suportarea nejustificată a unor cheltuieli privind primirea şi deservirea delegaţiilor şi persoanelor oficiale străine, auditul fiind limitat în obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate privitor la conformitatea efectuării cheltuielilor în valoare de 0,7 mil.MDL;
• adoptarea de Consiliul de coordonare a unor decizii în lipsă de cvorum;
• carenţele în cadrul legal au condiţionat imposibilitatea desemnării tuturor membrilor în Consiliul de coordonare, reieşind din faptul că Asociaţia producătorilor de vinuri cu indicaţie geografică protejată “Bălţi” nu a fost creată până în prezent, din care cauză Consiliul este compus din 12 membri în loc de 13, cum prevede norma legală;
• imperfecţiunea mecanismului de gestionare, colectare şi de evidenţă a contribuţiilor şi penalităţilor în Fondul Viei şi Vinului, precum şi de urmărire a datoriilor către Fond, stabilite de actualul cadru normativ, a generat faptul că acestea, pe parcursul mai multor ani, au fost gestionate segmentat de diferiţi actori, nefiind întreprinse măsuri suficiente pentru colectarea restanţelor faţă de Fond, la finele anului 2018, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, acestea constituind 21,0 mil.MDL;
• lipsa unui mecanism exhaustiv privitor la periodicitatea de verificare a datelor pentru anii precedenţi, corectate de contribuabili, a determinat majorarea cu 2,8 mil.MDL a restanţelor la plata contribuţiilor, iar realizarea neconformă a prevederilor Legii nr.227 din 10.12.20158 a determinat diminuarea lor cu 23,4 mil.MDL, valoarea restanţelor per total fiind diminuată cu 20,6 mil.MDL;
_________________________
8 Legea nr.227 din 10.12.2015 cu privire la plata de către producătorii de produse vitivinicole a contribuţiilor obligatorii în Fondul Viei şi Vinului.
• la reconcilierea datelor privind numărul contribuabililor conform datelor Serviciului Fiscal de Stat, Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Serviciului Vamal şi Registrului Vitivinicol s-au constatat divergenţe semnificative, fiind identificaţi 40 de agenţi economici care au exportat vinuri, dar nu au prezentat dările de seamă Serviciului Fiscal de Stat (+4,2 mil.MDL) şi 9 agenţi economici care au diminuat calculele prezentate Serviciului Fiscal de Stat faţă de volumele real exportate (+2,1 mil.MDL), astfel calculele şi, respectiv, restanţele la plata contribuţiilor, reieşind din datele prezentate auditului, au fost diminuate cel puţin cu 6,3 mil.MDL;
• nu au fost contabilizate de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului restanţele la plata contribuţiilor în Fondul Viei şi Vinului (21,0 mil.MDL).
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2) şi art.15 lit.d) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii gestionării mijloacelor Fondului Viei şi Vinului.
2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:
2.1. Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, pentru întreprinderea măsurilor de rigoare în vederea implementării recomandărilor expuse în Raportul de audit;
2.2. Ministerului Finanţelor, de comun cu Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, şi se recomandă să asigure respectarea prevederilor pct.8 din Regulamentul Fondului Viei şi Vinului privitor la transferul lunar (pe măsura necesităţii) a mijloacelor Fondului din contul trezorerial la contul bancar al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului deschis în Contul Unic Trezorerial pentru instituţiile publice la autogestiune, ceea ce va exclude practica de acumulare a mijloacelor financiare semnificative nevalorificate în conturile Oficiului Naţional al Viei şi Vinului;
2.3. Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, de comun cu Ministerul Finanţelor:
2.3.1. în scopul asigurării planificării realiste a bugetelor Fondului Viei şi Vinului, să asigure revizuirea prevederilor art.323 alin.(3) lit.b) din Legea viei şi vinului, în special prevederile referitoare la contribuţiile încasate în anul precedent;
2.3.2. în scopul remedierii deficienţelor constatate vizând gestionarea conformă a mijloacelor Fondului Viei şi Vinului, să asigure revizuirea statutului dublu acordat Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (deţinerea concomitentă a statutului de instituţie bugetară şi de instituţie publică la autogestiune);
2.3.3. să revizuiască mecanismul de gestionare, calculare, achitare şi evidenţă a contribuţiilor şi penalităţilor în Fondul Viei şi Vinului;
2.4. Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, de comun cu Oficiul Naţional al Viei şi Vinului:
2.4.1. în scopul racordării la situaţia reală a prevederilor art.322 alin.(3) din Legea viei şi vinului şi ale pct.12 din Statutul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725 din 16.09.20139, să asigure revizuirea cadrului regulator privind componenţa Consiliului de coordonare;
_________________________
9 Hotărârea Guvernului nr.725 din 16.09.2013 “Cu privire la Oficiul Naţional al Viei şi Vinului”.
2.4.2. să asigure aprobarea de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a structurii organizatorice şi efectivului-limită ale Oficiului Naţional al Viei şi Vinului;
2.5. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, de comun cu Ministerul Finanţelor, să asigure revizuirea şi completarea Legii salarizării10 şi Hotărârii Guvernului “Cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară”11, în special privitor la salarizarea conducătorilor instituţiilor publice la autogestiune neincluse în Anexănr.4 la Hotărârea menţionată;
_________________________
10 Legea salarizării nr.847-XV din 14.02.2002.
11 Hotărârea Guvernului nr.743 din 11.06.2002 “Cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară”.
2.6. Procuraturii Republicii Moldova, pentru informare şi posibilă autosesizare în vederea întreprinderii măsurilor ce se impun referitor la constatările expuse în pct.4.3.9 din Raportul de audit;
2.7. Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare.
3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.1., 2.2., 2.3., 2.4. şi 2.5. din prezenta Hotărâre, se va informa Curtea de Conturi în termen de 12 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu raportare trimestrială.
5. Hotărârea şi Raportul auditului conformităţii gestionării mijloacelor Fondului Viei şi Vinului se publică pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95).
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Marian LUPU |
| Nr.57. Chişinău, 24 octombrie 2019. | |