BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărâre nr.72 din 22.12.2020 cu privire la Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare publice de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în perioada anilor 2017-2019

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
22.12.2020

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului

 public şi a resurselor financiare publice de către Agenţia de Stat

pentru Proprietatea Intelectuală în perioada anilor 2017-2019

nr. 72  din  22.12.2020

 (în vigoare 22.01.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 13-20 art. 10 din 22.01.2021

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa directorului general al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, dl Viorel Iustin; şefului Direcţiei juridice a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, dna Diana Stici; şefului Direcţiei management instituţional a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, dl Vadim Ursu, în cadrul şedinţei video, în legătură cu instituirea stării de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, călăuzindu-se de art.3 alin.(1) şi art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova1, a examinat Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare publice de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în perioada anilor 2017-2019.

________________

1Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit public extern s-a realizat conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2020 (cu modificările ulterioare)2, având drept scop evaluarea conformităţii gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare publice de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în perioada anilor 2017-2019.

________________

2Hotărârea Curţii de Conturi nr.77 din 27.12.2019 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2020".

Auditul a fost planificat şi s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 400 şi ISSAI 4000)3.

________________

3Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa video, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Misiunea de audit desfăşurată a relevat faptul că, deşi au fost identificate unele deficienţe ale procesului bugetar, unele derogări şi neconformităţi aferente administrării patrimoniului, precum şi remarcate unele riscuri, în cadrul Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, în perioada supusă auditului, gestionarea patrimoniului public şi a resurselor financiare, sub toate aspectele semnificative, s-a efectuat în corespundere cu cadrul legal-normativ aplicabil.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2), art.15 lit.d) şi art.37 alin.(2) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare publice de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în perioada anilor 2017-2019.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit;

2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;

2.4. Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, pentru luare de atitudine şi asigurarea implementării recomandărilor expuse în Raportul de audit.

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

4. Curtea de Conturi va fi informată, în termen de 8 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctului 2.4. din prezenta Hotărâre.

5. Hotărârea şi Raportul auditului conformităţii gestionării patrimoniului public şi a resurselor financiare publice de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în perioada anilor 2017-2019 se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95).