Hotărîre nr.10/3 din 11.03.2010 cu privire la eliberarea licenţei pentru desfăşurarea activităţii Întreprinderii Mixte "BIROUL DE CREDIT" S.R.L.
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la eliberarea licenţei pentru desfăşurarea activităţii
Întreprinderii Mixte "BIROUL DE CREDIT" S.R.L.
nr. 10/3 din 11.03.2010
(în vigoare 26.03.2010)
Monitorul Oficial nr.41-43 art.173 din 26.03.2010
* * *
În urma examinării declaraţiei Întreprinderii Mixte "BIROUL DE CREDIT" S.R.L. (MD-2012, mun.Chişinău, str. Alexandru cel Bun, 49, IDNO 1008600017816) şi a actelor anexate la aceasta, avînd în vedere scrisoarea Băncii Naţionale a Moldovei nr.09-03213/16/640 din 10.03.2010, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.c), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.16 din Legea nr.122-XVI din 29.05.2008 "Privind birourile istoriilor de credit" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.138-139, art.559), prin derogare de la pct.5 subpct.2) din Regulamentul privind licenţierea activităţii biroului istoriilor de credit, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.7/4 din 20.02.2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.69-71, art.304), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se acordă Întreprinderii Mixte "BIROUL DE CREDIT" S.R.L. licenţă pentru dreptul de a desfăşura activitatea biroului istoriilor de credit (activitatea de prestare a serviciilor de formare, prelucrare şi păstrare a istoriilor de credit, precum şi de prezentare a rapoartelor de credit şi de prestare a serviciilor aferente), pe un termen nelimitat.
2. Taxa pentru eliberarea licenţei în mărime de 2500 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Departamentului plasamente colective şi microfinanţare.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| PREŞEDINTELE COMISIE | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Mihail CIBOTARU |
Chişinău, 11 martie 2010. |
|
| Nr.10/3. |