Hotărîre nr.10 din 29.05.2003 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.588-XIII din 22 septembrie 1995 "Privind mărcile şi denumirile de origine a produselor", completată prin Legea nr.65-XV din 12 aprilie 2001, şi a hotărîrilor Guvernului nr.852 din 16 august 2001 "Cu privire la modul de folosire a mărcilor - proprietate a statului" şi nr.1080 din 8 octombrie 2001 "Cu privire la aprobarea Listei mărcilor - proprietate a statului"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.588-XIII din 22 septembrie 1995 "Privind mărcile şi denumirile de origine a produselor"* , completată prin Legea nr.65-XV din 12 aprilie 2001**, şi a hotărîrilor Guvernului nr.852 din 16 august 2001 "Cu privire la modul de folosire a mărcilor - proprietate a statului"*** şi nr.1080 din 8 octombrie 2001 "Cu privire la aprobarea Listei mărcilor - proprietate a statului"**** Nr.10 din 29.05.2003 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.116-120/10 din 13.06.2003 * * * *M.O., 1996, nr.8-9, art.76. **M.O., 2001, nr.55-56, art.336. ***M.O., 2001, nr.100-101, art.886. ****M.O., 2001, nr.124-125, art.1128. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte Mircea IUGA - judecător-raportor Constantin LOZOVANU - judecător Dumitru PULBERE - judecător Elena SAFALERU - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Maia Ţurcan, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Mîţu, reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională Victor Creţu, reprezentanţilor Guvernului Emil Rusu, Serghei Pînzaru, Nicolae Taran, Andrei Moisei, în lipsa reprezentantului Curţii Supreme de Justiţie legal citat, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.g), art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr.588-XIII din 22 septembrie 1995 în redacţia Legii nr.65-XV din 12 aprilie 2001 şi a hotărîrilor Guvernului nr.852 din 16 august 2001 şi nr.1080 din 8 octombrie 2001. Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, depusă la 3 ianuarie 2003, în conformitate cu art.24 şi art.25 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 alin.(1) lit.d) şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 27 ianuarie 2003 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Economiei, Academiei de Ştiinţe, Facultăţii de Drept a USM, Departamentului de Drept al ULIM, Departamentului Agroindustrial "Moldova-Vin". Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la proces, Curtea Constituţională a constatat: 1. La 22 septembrie 1995 Parlamentul a adoptat Legea nr.588-XIII "Privind mărcile şi denumirile de origine a produselor" (în continuare - Legea nr.588-XIII), care reglementează raporturile ce ţin de înregistrarea, protecţia juridică şi folosirea mărcilor şi denumirilor de origine a produselor (indicaţiilor geografice). La 12 aprilie 2001, prin Legea nr.65-XV, Parlamentul a completat art.6 din această lege cu alineatele (4) şi (5). Alin.(4) prevede că dreptul exclusiv nu se extinde asupra mărcilor deţinute şi folosite legal, pînă la 1 ianuarie 1992, de două şi mai multe persoane juridice. Folosirea în continuare de către aceste persoane juridice sau de către succesorii lor de drept a mărcilor menţionate nu constituie o încălcare a dreptului titularului mărcii înregistrate. Alin.(5) stipulează că mărcile existente şi folosite legal pînă la 1 ianuarie 1992 de două şi mai multe persoane juridice se declară proprietate a statului. Modul de folosire a acestor mărci se stabileşte de către Guvern prin emiterea unui regulament special. În vederea executării prevederilor precitate, la 16 august 2001 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.852 "Cu privire la modul de folosire a mărcilor - proprietate a statului" (în continuare - Hotărîrea nr.852), prin care a aprobat Regulamentul cu privire la modul de folosire a mărcilor - proprietate a statului, iar la 8 octombrie 2001 a adoptat Hotărîrea nr.1080 "Cu privire la aprobarea Listei mărcilor - proprietate a statului" (în continuare - Hotărîrea nr.1080), prin care unele mărci, deţinute şi folosite legal pînă la 1 ianuarie 1992 de două şi mai multe persoane juridice, au fost declarate proprietatea exclusivă a statului. Prin Hotărîrea din 15 februarie 2002 a Comisiei de Apel a Agenţiei de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale, drepturile de titular asupra mărcii înregistrate "Posoliscaia" aparţinînd întreprinderii individuale "M.M.Karimov" au fost transmise altei persoane juridice. Considerînd ilegală decizia comisiei respective, conducătorul întreprinderii individuale a contestat-o pe calea contenciosului administrativ la Curtea de Apel, care, în procesul examinării litigiului a acceptat demersul reprezentantului întreprinderii menţionate de a aplica prevederile art.11 alin.4 din Codul de procedură civilă şi a dispus sesizarea Curţii Supreme de Justiţie în vederea ridicării în faţa Curţii Constituţionale a excepţiei de neconstituţionalitate cuprinsă în prevederile Legii nr.588-XIII şi hotărîrile Guvernului nr.852 şi nr.1080. Plenul Curţii Supreme de Justiţie, prin dreptul atribuit de Constituţie (art.135 alin.(1) lit.g), solicită rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate a art.6 alin.(4) şi (5) din Legea nr.588-XIII în redacţia Legii nr.65-XV şi a hotărîrilor Guvernului nr.852 şi nr.1080, care, în opinia Curţii de Apel, contrazic art.1, 46, 102, 126 şi 127 din Constituţie. 2. Constituţia Republicii Moldova stabileşte principiile economiei de piaţă, bazate pe proprietatea publică şi privată. Astfel, proprietatea devine un element indispensabil al societăţii şi al statului. Atît în sens economic, cît şi în sens juridic proprietatea este expresia supremă a accesului oamenilor la posesiunea, folosinţa şi dispoziţia bunurilor, ea devenind un mod de realizare a puterii umane asupra bogăţiilor. Principiile fundamentale privind proprietatea, dreptul la proprietatea privată şi protecţia acesteia şi garanţiile de exercitare a dreptului de proprietate sînt consacrate în art.9, 46 şi 127 din Constituţia Republicii Moldova. Dreptul de proprietate privată, fiind unul din cele mai semnificative drepturi ale omului, este garantat de Constituţie, precum şi de o serie de acte internaţionale. Astfel, art.46 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţie stipulează că dreptul de proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate şi nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Legea Supremă a ţării statuează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului* , cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale (art.4). ------------------------ *Tratate internaţionale, vol.I, pag.12-18. Articolul 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 prevede că orice persoană are dreptul la proprietate atît singură, cît şi în asociere cu alţii. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Ca urmare a ratificării, la 24 iulie 1997, a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale** , această convenţie, precum şi hotărîrile Curţii Europene pentru Drepturile Omului au obţinut un statut prioritar în dreptul intern al Republicii Moldova. ------------------------ **Tratate internaţionale, vol.I, pag.341-358. Astfel, art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950*** statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. ------------------------ ***Tratate internaţionale, vol.I, pag.359. Curtea subliniază însă că aceste dispoziţii nu restrîng dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor. Articolul 6 bis al Convenţiei de la Paris din 20 martie 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale****, la care Republica Moldova a aderat la 11 martie 1993 prin Hotărîrea Parlamentului nr.1328-XII*****, în alin.(1) prevede că ţările uniunii se obligă, fie din oficiu, dacă legislaţia ţării o îngăduie, fie la cererea celui interesat, să refuze sau să invalideze înregistrarea şi să interzică folosirea unei mărci de fabrică sau de comerţ, care constituie o reproducere, imitaţie sau traducere putînd crea confuzie a unei mărci pe care autoritatea competentă a ţării de înregistrare sau de folosire o va considera că este notoriu cunoscută ca fiind deja marca unei persoane admise să beneficieze de prezenta convenţie şi ca fiind folosită pentru produse identice sau similare. Se va proceda la fel atunci cînd partea esenţială a mărcii constituie o reproducere a unei astfel de mărci notoriu cunoscute sau o imitaţie putînd fi confundată cu aceasta. Alineatul 2 prevede că pentru a se cere radierea unei astfel de mărci va trebui acordat un termen de cel puţin 5 ani de la data înregistrării. Ţările uniunii vor putea să prevadă un termen în care să fie cerută interzicerea folosirii. Iar alineatul 3 al acestui articol stipulează că nici un termen nu va fi stabilit pentru depunerea cererilor de radiere sau de interzicere a folosirii mărcilor înregistrate sau folosite cu rea-credinţă. ------------------------ ****Tratate internaţionale, vol.VI, pag.167. *****M.O., 1993, nr.3, art.66. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în hotărîrea din 21 februarie 1986 (seria A nr.98)******, invocînd art.1 al Protocolului adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a subliniat că o privare de proprietate, făcută în cadrul unei politici de ordin social, economic sau altfel, poate, în anumite circumstanţe, să răspundă unei "utilităţi publice", chiar şi în situaţia în care colectivitatea, în ansamblul ei, nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. Totodată, Curtea a relevat că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, să fie convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta. ------------------------ ******Jurisdicţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, Vincent Berger, Cazul James şi alţii contra regatului Unit, Hotărîrea din 21 februarie 1986 (seria A nr.98), pct.1223-1229, pag.486-489. La 8 iulie 1999 Parlamentul a adoptat Legea exproprierii pentru o cauză de utilitate publică nr.488-XIV* , conform căreia utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local. Sînt de utilitate publică de interes naţional lucrările care răspund obiectivelor şi interesului întregii societăţi sau ale majorităţii ei (art.5 alin.(2) şi (3). ------------------------ *M.O., 2000, nr. 42-44, art. 311. În scopul executării acestor prevederi au şi fost operate, prin Legea nr.65-XV, modificări şi completări în Legea nr.588-XIII, iar Guvernul a adoptat actele sale, care fac obiectul acestei cauze. 3. Curtea Constituţională apreciază că prin completarea art.6 din Legea nr.588-XIII legislatorul a realizat atît dispoziţiile tratatelor internaţionale citate aici, cît şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.72 alin.(3) lit.i) privind reglementarea regimului juridic general al proprietăţii, art.126 alin.(2) lit.c), conform cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Analizînd dispoziţiile alin.(4) din art.6 al Legii nr.588-XIII, Curtea Constituţională reţine că prin acestea statul a limitat nu dreptul general asupra mărcilor, ci dreptul exclusiv asupra mărcilor deţinute şi folosite legal, pînă la 1 ianuarie 1992, de două şi mai multe persoane juridice. Or, folosirea în continuare de către aceste persoane juridice sau de către succesorii lor de drept a mărcilor menţionate nu constituie o încălcare a dreptului titularului mărcii înregistrate. Prin alin.(5) din art.6 al Legii nr.588-XIII, mărcile folosite legal pînă la 1 ianuarie 1992 de două şi mai multe persoane juridice au fost declarate proprietate a statului, urmînd ca Guvernul să stabilească modul de folosire a acestora. Hotărîrile nr.852 şi nr.1080, cuprinzînd lista mărcilor-proprietate a statului şi regulamentul cu privire la modul de folosire a acestor mărci, au fost adoptate de Guvern pentru executarea dispoziţiilor menţionate. Afirmaţia din sesizare că modificările şi completările operate în actele precitate aduc atingere dreptului la proprietate şi altor drepturi conexe nu este justificată. După cum s-a subliniat, dînd în art.2 alin.(6) din Legea nr.588-XIII noţiunea de marcă notorie, legislatorul, în concordanţă cu actele internaţionale, stipulează condiţiile în care o marcă notorie poate fi recunoscută proprietatea exclusivă a statului, specificînd totodată că acest drept exclusiv nu se extinde asupra mărcilor deţinute şi folosite legal pînă la 1 ianuarie 1992 de două şi mai multe persoane juridice. Acestea pot dispune de astfel de mărci, egal cu statul, pe parcursul acţiunii certificatului de înregistrare a mărcii sau denumirii de origine a produsului. Prin urmare nu poate fi vorba despre limitarea dreptului constituţional la proprietate şi a altor drepturi conexe. Avînd în vedere argumentele expuse, Curtea Constituţională apreciază art.6 alin.(4) şi (5) din Legea nr.588-XIII din 22 septembrie 1995 în redacţia Legii nr.65-XV din 12 aprilie 2001 şi hotărîrile Guvernului nr.852 şi nr.1080 drept conforme prevederilor constituţionale, în particular art.1, 46, 102, 126 şi 127, invocate de autorul sesizării, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, altor pacte şi tratate la care Republica Moldova este parte. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.7, art.61 şi art.62 lit.e) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională hotărăşte: 1. Recunoaşte constituţionale: - art.6 alin.(4) şi (5) din Legea nr.588-XIII din 22 septembrie 1995 "Privind mărcile şi denumirile de origine a produselor" în redacţia Legii nr.65-XV din 12 aprilie 2001; - Hotărîrea Guvernului nr.852 din 16 august 2001 "Cu privire la modul de folosire a mărcilor - proprietate a statului"; - Hotărîrea Guvernului nr.1080 din 8 octombrie 2001 "Cu privire la aprobarea Listei mărcilor - proprietate a statului". 2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova". Preşedintele Curţii Constituţionale Victor PUŞCAŞ Chişinău, 29 mai 2003. Nr.10.