Hotărîre nr.1035 din 09.12.2011 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul sătesc Miciurin, raionul Drochia
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul sătesc Miciurin, raionul Drochia
nr. 1035 din 09.12.2011
(în vigoare 09.12.2011)
Monitorul Oficial nr.1-6 art.16 din 06.01.2012
* * *
Consiliul sătesc Miciurin, prin decizia nr.2/1 din 7 iulie 2011, a ridicat mandatele consilierilor Malîi Mihail, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, şi Nicu Anatoli, la cerere, aleşi pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, au devenit vacante două mandate de consilier atribuite formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Miciurin le revin candidaţilor supleanţi Gosic Valentin şi Naghirneac Evghenia de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 14 iunie 2011.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa a două mandate de consilier în Consiliul sătesc Miciurin.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Miciurin, raionul Drochia, candidaţilor supleanţi Gosic Valentin şi Naghirneac Evghenia de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 9 decembrie 2011 |
|
| Nr.1035 |