Hotărîre nr.1124 din 24.01.2012 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Ţigăneşti, raionul Străşeni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Ţigăneşti, raionul Străşeni
nr. 1124 din 24.01.2012
(în vigoare 24.01.2012)
Monitorul Oficial nr.34-37 art.212 din 17.02.2012
* * *
Consiliul sătesc Ţigăneşti, prin decizia nr.8/18 din 13 decembrie 2011, a ridicat, la cerere, mandatul consilierului Cazac Rodica, aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Ţigăneşti îi revine candidatului supleant Prenco Vitalie de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 24 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Zinovii Andrei de pe lista Partidului Democrat din Moldova privind refuzul mandatului de consilier.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Ţigăneşti.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Ţigăneşti, raionul Străşeni, candidatului supleant Prenco Vitalie de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 24 ianuarie 2012. |
|
| Nr.1124. |