Hotărîre nr.1131 din 31.01.2012 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Larga Nouă, raionul Cahul
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Larga Nouă, raionul Cahul
nr. 1131 din 31.01.2012
(în vigoare 31.01.2012)
Monitorul Oficial nr.65-69 art.378 din 06.04.2012
* * *
Consiliul comunal Larga Nouă, prin decizia nr.6/12 din 19 decembrie 2011, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Bodlev Iulia, aleasă pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Larga Nouă îi revine candidatului supleant Vîjîianu Natalia de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 22 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Cara Nicolae de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova privind refuzul mandatului de consilier.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Larga Nouă.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Larga Nouă, raionul Cahul, candidatului supleant Vîjîianu Natalia de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 31 ianuarie 2012. |
|
| Nr.1131. |