Hotărîre nr.1152 din 09.10.2017 cu privire la constituirea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale comunale Plopi nr.8/19, raionul Cantemir
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la constituirea Consiliului electoral
al circumscripţiei electorale comunale Plopi
nr.8/19, raionul Cantemir
nr. 1152 din 09.10.2017
(în vigoare 09.10.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 421-427 art. 2095 din 01.12.2017
* * *
În vederea realizării Programului calendaristic privind acţiunile de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale noi ale primarilor în unele localităţi din data de 19 noiembrie 2017, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1119 din 19 septembrie 2017, precum şi în temeiul art.18, art.22 alin.(1) lit.f), art.26 alin.(1) lit.c), art.27 alin.(2), (3), (5) şi (7), art.29 alin.(6) şi art.120 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se constituie Consiliul electoral al circumscripţiei electorale comunale Plopi nr.8/19, raionul Cantemir, în componenţa numerică a 7 membri.
2. Se aprobă componenţa nominală a Consiliului electoral al circumscripţiei electorale comunale Plopi nr.8/19, după cum urmează:
| - | Alacev Zamfira | - inginer tehnolog, din partea Partidului Democrat din Moldova; |
| - | Grădinaru Nina | - inginer tehnolog, din partea Consiliului comunal Plopi; |
| - | Nicolau Vera | - contabil, din partea Consiliului comunal Plopi; |
| - | Panainti Ana | - pedagog, din Registrul funcţionarilor electorali; |
| - | Ciauş Raisa | - contabil, din Registrul funcţionarilor electorali; |
| - | Rusev Stepan | - zootehnician, din partea Consiliului comunal Plopi; |
| - | Şişcov Ivan | - pedagog, din partea Consiliului comunal Plopi. |
3. Secretarul Consiliului comunal Plopi, raionul Cantemir, va convoca prima şedinţă a consiliului electoral de circumscripţie.
4. La alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a secretarului consiliului, se recomandă desemnarea persoanelor cu respectarea echilibrului de gen.
5. Consiliul electoral va constitui, pînă la 14 octombrie, secţiile de votare şi, pînă la 24 octombrie, birourile electorale ale acestora.
6. Consiliul electoral va propune, pînă la 12 octombrie 2017, spre degrevare de atribuţiile de la locul de muncă permanent sau convocare o persoană din componenţa sa.
7. La propunerea birourilor electorale ale secţiilor de votare, consiliul electoral, pînă la 27 octombrie 2017, va adopta hotărîrea privind degrevarea de la locul de muncă permanent sau convocarea a cîte o persoană din componenţa acestora.
8. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.1152. Chişinău, 9 octombrie 2017. | |