BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.1177 din 13.10.2017 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind finanţarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3352 din 4 mai 2015

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
13.10.2017

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind

finanţarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei

Electorale Centrale nr.3352 din 4 mai 2015

nr. 1177  din  13.10.2017

 (în vigoare 13.10.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 390-395 art. 2002 din 10.11.2017

* * *

În scopul corelării dispoziţiilor Regulamentului privind finanţarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3352 din 4 mai 2015, cu noile prevederi ale Codului electoral, adoptate prin Legea nr.154 din 20 iulie 2017 şi în temeiul art.18 alin.(2), art.22 lit.c) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art.59 din Legea nr.317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, art.14 alin.(1) din Legea nr.239 din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.3352 din 4 mai 2015, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 3, după noţiunea "rapoarte privind finanţarea campaniilor electorale" se introduce noţiunea "perioadă electorală" cu următorul cuprins:

"perioadă electorală – perioadă de timp cuprinsă între ziua aducerii la cunoştinţă publică a datei alegerilor şi ziua în care rezultatele alegerilor sînt confirmate de către organele competente, dar nu mai mare de 90 de zile";

2) după punctul 5 se introduce un nou punct, 51, cu următorul cuprins:

"51. În perioada electorală, partidele politice au dreptul să accepte donaţii doar direct în contul "Fond electoral.";

3) punctul 6 va avea următorul cuprins:

"Persoanele fizice au dreptul să doneze în contul "Fond electoral", pentru o campanie electorală, pînă la 50, iar cele juridice pînă la 100 de salarii medii lunare pe economie stabilite pentru anul respectiv.";

4) după punctul 13 se introduce un nou punct, 131, cu următorul cuprins:

"131. La data începerii perioadei electorale, partidele politice, care intenţionează să depună documentele pentru înregistrare în calitate de concurenţi electorali şi să transfere pe contul "Fond electoral" mijloacele financiare proprii deţinute pe contul său, vor prezenta Comisiei Electorale Centrale un raport financiar conform modelului stabilit de Comisie în baza prevederilor cuprinse la art.382 din Codul electoral.";

5) la punctul 14 subpunctul 2), cuvintele "o dată la două săptămîni" se substituie prin cuvîntul "săptămînal";

6) după punctul 14 se introduce un nou punct, 141, cu următorul cuprins:

"141. Concurenţii electorali au obligaţia să indice în rapoartele financiare toate serviciile şi acţiunile prevăzute la art.382 alin.(7) din Codul electoral, care au fost prestate gratuit de persoane fizice şi juridice, precum şi toate acţiunile de voluntariat în perioada campaniei electorale în favoarea concurenţilor electorali. Procedura de evaluare a serviciilor şi acţiunilor respective se stabileşte de Comisia Electorală Centrală.".

7) peste tot în Anexa nr.3, textele "Săpt. 1-2", "Săpt. 3-4", "Săpt. 5-6", "Săpt. 7-8" se înlocuiesc cu textul "Săptămîna ____".

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.