Hotărîre nr.12 din 07.05.2020 pentru controlul constituţionalităţii Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, semnat pe 17 aprilie 2020, a Hotărârilor Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 şi nr.252 din 21 aprilie 2020 şi a Legii nr.57 din 23 aprilie 2020 (sesizările nr.56a/2020, nr.57a/2020 şi nr.58a/2020)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

  H O T Ă R Â R E

pentru controlul constituţionalităţii Acordului între Guvernul Republicii Moldova

şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova

a unui împrumut financiar de stat, semnat pe 17 aprilie 2020, a Hotărârilor

Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 şi nr.252 din 21 aprilie 2020

şi a Legii nr.57 din 23 aprilie 2020

(sesizările nr.56a/2020, nr.57a/2020 şi nr.58a/2020)

nr. 12  din  07.05.2020

 (în vigoare 07.05.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.131-141 art. 76 din 05.06.2020

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate pe 23, 24 şi 27 aprilie 2020,

Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 7 mai 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările depuse la Curtea Constituţională pe 23, 24 şi 27 aprilie 2020, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către dl Serghei Sîrbu (sesizarea nr.56a/2020), dl Sergiu Litvinenco (sesizarea nr.57a/2020) şi dl Dinu Plîngău (sesizarea nr.58a/2020), deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. În sesizarea nr.56a/2020 se solicită controlul constituţionalităţii articolelor 2, 3 punctul 3, 7 punctul 2 şi 11 din Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat. Suplimentar la cererea sa, autorul sesizării i-a solicitat Curţii, în şedinţa plenară, să verifice constituţionalitatea Legii nr.57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului menţionat supra.

3. În sesizarea nr.57a/2020 se solicită controlul constituţionalităţii articolelor 3 punctul 3 şi 7 punctul 2 din Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

4. În sesizarea nr.58a/2020 se solicită controlul constituţionalităţii următoarelor acte:

- Hotărârea Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat;

- Hotărârea Guvernului nr.252 din 21 aprilie 2020 cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat;

- Legea nr.57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului între Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat;

- în general, Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, sub aspectul procedurii de încheiere a acestuia, şi

- în special, prevederile articolelor 2, 3 punctul 3, 7 punctul 2 şi 11 din Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

5. Autorii sesizărilor consideră că prevederile contestate sunt contrare dispoziţiilor articolelor 1, 2, 3, 6, 8, 9, 11, 13, 23, 126 alin.(2) lit.b) şi c) şi 129 din Constituţie.

6. Prin decizia Curţii Constituţionale din 28 aprilie 2020, sesizările au fost declarate admisibile, fără a se prejudeca fondul cauzei.

7. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor depuse, Curtea a decis, în conformitate cu prevederile articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, conexarea acestora într-un singur dosar.

8. În procesul examinării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Băncii Naţionale a Moldovei, Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale “Viitorul”, Institutului pentru Iniţiative Strategice şi Institutului pentru Politici şi Reforme Europene.

9. În şedinţa publică a Curţii, au fost prezenţi dl Serghei Sîrbu, autor al sesizării nr.56a/2020, dl Sergiu Litvinenco, autor al sesizării nr.57a/2020, dl Dinu Plîngău, autor al sesizării nr.58a/2020. Parlamentul a fost reprezentat de dl Vasile Bolea, preşedintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi. Guvernul a fost reprezentat de dl Fadei Nagacevschi, ministrul justiţiei, dl Andrei Balan, şef al Direcţiei contencios şi controlul legalităţii a Ministerului Finanţelor, şi dl Anatol Cebuc, şef al Direcţiei drept internaţional a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Banca Naţională a Moldovei a fost reprezentată de dna Corina Ţurcan, director al Departamentului legislaţie şi drept internaţional.

10. În deschiderea şedinţei Curţii, dl judecător constituţional Eduard Ababei a prezentat plenului Curţii Constituţionale o cerere de abţinere de la judecarea cauzei. Analizând motivele invocate în cererea de abţinere, Curtea Constituţională a decis admiterea acesteia.

11. De asemenea, în deschiderea şedinţei Curţii, dl Vasile Bolea, reprezentant al Parlamentului, a prezentat plenului Curţii Constituţionale o cerere de recuzare a dlui judecător constituţional Nicolae Roşca. Analizând motivele invocate în cererea de recuzare, Curtea Constituţională a decis respingerea acesteia.

ÎN FAPT

12. Prin Hotărârea nr.169 din 13 martie 2020, Guvernul a luat act de proiectul Acordului dintre Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, a iniţiat negocierile asupra proiectului Acordului şi a aprobat semnarea acestuia.

13. Pe 17 aprilie 2020, la Moscova, capitala Federaţiei Ruse, Acordul a fost semnat de către reprezentantul Guvernului Republicii Moldova şi de către reprezentantul Federaţiei Ruse.

14. Ulterior, prin Hotărârea nr.252 din 21 aprilie 2020, Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului menţionat mai sus şi l-a prezentat Parlamentului pentru examinare şi ratificare.

15. Pe 23 aprilie 2020, prin Legea nr.57 Parlamentul a ratificat Acordul menţionat supra. Totodată, Parlamentul a adoptat un amendament la Legea de ratificare cu următorul conţinut:

“(1) Prevederile articolului 7 punctul (2) din acordul menţionat se aplică relaţiilor de creditare şi/sau asigurare, care apar între debitorii moldoveni şi creditorii şi/sau asigurătorii ruşi după intrarea în vigoare a acestuia.

 (2) Guvernul Republicii Moldova acordă companiilor autohtone dreptul de a obţine împrumuturi de la creditorii ruşi şi/sau asigurare de la asigurătorii ruşi, sub garanţia Guvernului Federaţiei Ruse, numai în baza unei hotărâri a Parlamentului Republicii Moldova.”

16. Pe 23, 24 şi 27 aprilie 2020, autorii sesizărilor i-au solicitat Curţii să verifice constituţionalitatea anumitor prevederi din Acord, precum şi a Hotărârilor Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 şi nr.252 din 21 aprilie 2020 şi a Legii nr.57 din 23 aprilie 2020.

17. Pe 23 aprilie 2020, Curtea a admis cererea de suspendare depusă de către autorul sesizării nr.56a/2020 şi a suspendat acţiunea, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii nr.57 din 23 aprilie 2020, prin care Acordul a fost ratificat.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

18. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

 (2) Forma de guvernământ a statului este republica.

 (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

“În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

“(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

 (2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”

Articolul 9

Principiile fundamentale privind proprietatea

“(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.

 (2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.

 (3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei.”

Articolul 66

Atribuţiile de bază

“Parlamentul are următoarele atribuţii de bază:

 a) adoptă legi, hotărâri şi moţiuni;

 [...]

 g) ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica Moldova;

 [...]

 i) exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine;

 [...].”

Articolul 126

Economia

“(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.

 (2) Statul trebuie să asigure:

 a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;

 b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;

 c) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

 [...].”

Articolul 129

Activitatea economică externă

“(1) Parlamentul aprobă direcţiile principale ale activităţii economice externe, principiile utilizării împrumuturilor şi creditelor străine.

 (2) Guvernul asigură protejarea intereselor naţionale în activitatea economică externă, promovează politica liberului schimb sau politica protecţionistă, pornind de la interesele naţionale.”

19. Prevederile relevante ale Legii nr.57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului între Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat sunt următoarele:

“Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Articolul 1. – Se ratifică Acordul între Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, acord semnat la Moscova la 17 aprilie 2020.

Articolul 2. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va notifica Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la ratificarea acordului menţionat.

Articolul 3. – (1) Prevederile articolului 7 pct.2 din acordul menţionat se aplică relaţiilor de creditare şi/sau asigurare care apar între debitorii moldoveni şi creditorii şi/sau asigurătorii ruşi după intrarea în vigoare a acestuia.

(2) Guvernul Republicii Moldova acordă companiilor autohtone dreptul de a obţine împrumuturi de la creditorii ruşi şi/sau asigurare de la asigurătorii ruşi, sub garanţia Guvernului Federaţiei Ruse, numai în baza unei hotărâri a Parlamentului Republicii Moldova.

Articolul 4. – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

20. Prevederile relevante ale Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, semnat la 17 aprilie 2020, sunt următoarele:

Articolul 2

Condiţiile de acordare a împrumutului

“Împrumutul se acordă cu condiţia că Partea Moldovei nu are datorii restante şi/sau dobânzi la datoriile restante pentru împrumuturile de stat oferite de către Partea Rusă sau pentru creditele acordate, cu acordul Părţii Moldovei, de către băncile ruseşti debitorilor moldoveni şi asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către societatea pe acţiuni “Agenţia rusă pentru asigurarea creditelor de export şi investiţii.”

Articolul 3

Utilizarea împrumutului

“[...]

3. Partea Moldovei, în interesul extinderii relaţiilor economico-comerciale între cele două ţări, va depune efort pentru a asigura implementarea proiectelor comune pe teritoriul Republicii Moldova de către companiile ruseşti. În acest scop, companiile ruseşti vor avea acces să participe la procedurile competitive pentru achiziţiile de bunuri şi servicii, stabilite în Republica Moldova, în condiţii nu mai puţin favorabile decât cele oferite companiilor din Moldova şi altor companii.”

Articolul 7

Datoriile restante

“1. Dacă oricare dintre plăţi a sumei principale şi (sau) a dobânzilor, specificate în articolul 4 şi articolul 6 din prezentul Acord nu se achită în termen de 10 zile calendaristice de la data respectivă a plăţii, această datorie este declarată restantă (în continuare – datorie restantă), la care sunt calculate dobânzi în mărime de 150 la sută din rata dobânzii la împrumut, specificată la punctul 1 articolul 6 din prezentul Acord, începând cu data respectivă a plăţii la data rambursării acesteia, inclusiv.

 2. În cazul dacă datoria restantă şi/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligaţiile Părţii Moldovei pentru împrumuturile de stat oferite de către Partea Rusă sau pentru creditele acordate, cu acordul Părţii Moldovei, de către băncile ruseşti debitorilor moldoveni şi asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către societatea pe acţiuni “Agenţia rusă pentru asigurarea creditelor de export şi investiţii”, nu sunt rambursate în termen de 180 de zile calendaristice de la data apariţiei restanţelor, Partea Rusă are dreptul să consolideze întreaga sumă a datoriei restante conform prezentului Acord, inclusiv suma principală, dobânda pentru împrumut şi dobânzile pentru datoria restantă (în continuare – datoria consolidată) şi să declare datoria consolidată către plată urgentă. Dobânzile, indicate în punctul 1 din prezentul articol se calculează la datoria consolidată, începând cu data apariţiei datoriei consolidate până la data rambursării complete a acesteia inclusiv (în continuare – dobânda la datoria consolidată).

[…].”

Articolul 11

Litigii şi dezacorduri

“Dezacordurile între Părţi ce ţin de interpretarea sau realizarea prezentului Acord se reglementează de către Părţi pe calea consultaţiilor şi negocierilor bilaterale.”

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

21. Prin decizia din 28 aprilie 2020, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări, stabilite în jurisprudenţa sa constantă.

22. Autorii sesizărilor au solicitat exercitarea controlului ex ante al constituţionalităţii unor prevederi din Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea către Guvernul Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

23. Pentru a vedea dacă verificarea constituţionalităţii acestui Acord ţine de competenţa sa ratione materiae, Curtea a trebuit să stabilească dacă acesta reprezintă un tratat internaţional.

24. În acest sens, Curtea a observat că părţile au opinii diferite. Autorii sesizărilor consideră că Acordul contestat reprezintă un tratat internaţional. În schimb, Guvernul menţionează că acesta a fost încheiat în baza Legii nr.419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat (a se vedea Hotărârile Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 şi nr.252 din 21 aprilie 2020) şi nu în baza Legii nr.595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova.

25. Examinând acest aspect, Curtea a reţinut că Legea nr.419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat stabileşte că împrumutul de stat extern reprezintă un instrument generator de datorie de stat externă [articolul 23 lit.a) din Lege]. Această Lege defineşte datoria de stat externă ca o parte integrantă a datoriei de stat, reprezentând totalul sumelor obligaţiilor neonorate şi dobânzilor datorate şi neonorate, contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern, prin intermediul Ministerului Finanţelor, de la nerezidenţii Republicii Moldova [articolul 2 din Lege]. Având în vedere faptul că Acordul contestat are ca obiect un împrumut de stat extern, fiind încheiat între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse, Curtea a examinat dacă statele străine şi guvernele acestora intră în categoria subiecţilor nerezidenţi. Pornind de la definiţia dată în articolul 2 din Legea nr.419 din 22 decembrie 2006, Curtea a observat că nici statele şi nici guvernele acestora nu au calitatea de “nerezident”, deoarece această calitate este recunoscută doar persoanelor fizice cu domiciliul permanent în străinătate, persoanelor juridice, precum şi întreprinderilor sau organizaţiilor fără statut de persoană juridică, create şi înregistrate în străinătate. Prin urmare, Legea nr.419 din 22 decembrie 2006 nu este aplicabilă situaţiilor în care Guvernul Republicii Moldova încheie un Acord de împrumut cu un guvern al altui stat. Mai mult, în actele sale infra-legale Guvernul a stabilit că “în cazul în care contractul de împrumut constituie un tratat internaţional, încheierea acestuia se face în conformitate cu prevederile Legii nr.595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova” [a se vedea punctul 4 din Regulamentul privind procedura de contractare a datoriei de stat şi debursare a împrumuturilor de stat externe şi interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1136 din 18 octombrie 2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr.419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat].

26. Astfel, Curtea a examinat dacă Acordul contestat reprezintă un tratat internaţional. Curtea a observat că denumirea actului contestat (i.e. Acord) intră în categoria noţiunii de tratat internaţional, aşa cum acesta este definit de articolul 2 din Legea privind tratatele internaţionale. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că noţiunea de “tratat” este generală şi cuprinde toate genurile de acorduri internaţionale - tratat, acord, pact, convenţie, declaraţie, comunicat, protocol ş. a. Indiferent de denumirea lor, actele respective au aceeaşi putere juridică obligatorie (HCC nr.55 din 14octombrie 1999).

27. Dincolo de aspectul formal, Curtea a reiterat că principalul subiect al dreptului internaţional este statul. Fiind purtător al suveranităţii, statul reprezintă ţara în relaţiile cu alte state şi cu organizaţiile internaţionale şi este titular al drepturilor şi obligaţiilor internaţionale (a se vedea HCC nr.24 din 9 octombrie 2014, § 83). Acordurile încheiate de Guvern, în calitate de autoritate publică a statului, cu guvernele statelor străine reprezintă o manifestare de voinţă de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii internaţionale.

28. Curtea a observat că Acordul contestat este încheiat între două state, Republica Moldova, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, pe de altă parte, cu titlu de tratat bilateral. Curtea a notat că acordul a fost semnat de către Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse, fapt care presupune că, potrivit articolului 3 lit.b) din Legea privind tratatele internaţionale, acesta este un tratat internaţional interguvernamental. În conformitate cu prevederile articolului 2 din Legea privind tratatele internaţionale, acest Acord este destinat să producă efecte juridice şi este guvernat de normele dreptului internaţional. De asemenea, prevederile articolului 11 lit.b) din Legea privind tratatele internaţionale stabilesc că tratatele care implică un angajament financiar reprezintă tratate internaţionale şi Parlamentul decide asupra ratificării acestora. În această cauză, obiectul Acordului contestat îl constituie un împrumut de stat extern. Prin urmare, Curtea a reţinut că Acordul contestat reprezintă un tratat internaţional, care, în conformitate cu prevederile articolului 66 lit.g) din Constituţie, trebuie ratificat de Parlament.

29. Curtea a notat că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, Curtea Constituţională “exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii ... tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte”.

30. Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că tratatele internaţionale pot fi contestate în faţa ei de către subiectele cu drept de sesizare între momentul exprimării consimţământului Republicii Moldova de a fi legată prin tratat şi momentul intrării în vigoare a tratatului (a se vedea HCC nr.24 din 9 octombrie 2014, §§ 28-29; DCC nr.17 din 7 noiembrie 2013, § 50). Prin urmare, tratatele internaţionale care au devenit executorii pentru Republica Moldova nu pot fi verificate sub aspectul constituţionalităţii, pentru că statul nu şi-ar putea executa angajamentele care rezultă din tratat, contrar principiului pacta sunt servanda (DCC nr.5 din 24 septembrie 2002; DCC nr.17 din 7 noiembrie 2013, §§ 32, 60; DCC nr.1 din 15 martie 2010).

31. În această cauză, Acordul contestat de către autorii sesizărilor a fost ratificat de Parlament prin Legea nr.57 din 23 aprilie 2020, însă promulgarea şi intrarea sa în vigoare a fost suspendată printr-o Decizie a Curţii (a se vedea DCC nr.41 din 23 aprilie 2020). Aşadar, verificarea constituţionalităţii acestui tratat ţine de competenţa ratione materiae a Curţii, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

32. Cu privire la argumentul că Curtea nu ar deţine competenţa de a examina constituţionalitatea prevederilor contestate, deoarece acestea ţin de oportunitatea proceselor economice ale statului, Curtea a reţinut următoarele. Articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, abilitează Curtea să verifice, la sesizare, constituţionalitatea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Acest articol nu face distincţie între tratate internaţionale care pot fi verificate sub aspectul constituţionalităţii de către Curte şi tratate care sunt exceptate de la control în funcţie de obiectul acestora (i.e. tratate politice, militare, economice, financiare etc.) Prin urmare, Curtea a reţinut că ţine de competenţa sa să examineze constituţionalitatea Acordului contestat, iar existenţa unor aspecte de oportunitate economică sau existenţa unor probleme de constituţionalitate va fi analizată la etapa examinării în fond a cauzei.

33. Totodată, autorul sesizării nr.58a/2020 îi solicită Curţii să verifice constituţionalitatea Hotărârilor Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 şi nr.252 din 21 aprilie 2020, precum şi a Legii nr.57 din 23 aprilie 2020.

34. Potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, legile adoptate de Parlament şi hotărârile Guvernului pot fi supuse controlului de constituţionalitate.

35. În analiza sa Curtea a avut în vedere prin controlul constituţionalităţii Acordului, inclusiv controlul constituţionalităţii celorlalte acte normative contestate (Hotărârile Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 şi nr.252 din 21 aprilie 2020, Legea nr.57 din 23 aprilie 2020).

36. Sesizările au fost formulate de către subiecte cărora li s-a conferit această competenţă, în baza articolelor 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

37. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

38. Autorii sesizărilor susţin că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 [statul Republica Moldova], 2 [suveranitatea şi puterea de stat], 3 [teritoriul Republicii Moldova], 6 [separaţia şi colaborarea puterilor], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 9 [principiile fundamentale privind proprietatea], 11 [Republica Moldova, stat neutru], 13 [limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi], 23 [calitatea legii], 126 alin.(2) lit.b) şi c) [economia Republicii Moldova] şi articolului 129 [activitatea economică externă] din Constituţie.

39. Cu privire la incidenţa articolelor 2, 3, 6, 8 şi 11 din Constituţie, autorii sesizărilor menţionează că este inadmisibil ca societăţi comerciale din Federaţia Rusă să beneficieze de condiţii privilegiate în baza prevederilor contestate în contextul în care acest stat nu respectă integritatea teritorială şi ordinea constituţională a Republicii Moldova. De asemenea, autorii sesizărilor menţionează că prevederile contestate încalcă suveranitatea statului. Autorii sesizărilor mai notează că în această cauză a fost încălcat articolul 6 din Constituţie, cu privire la separaţia şi colaborarea puterilor în stat, deoarece Parlamentul nu a verificat dacă Guvernul a respectat procedurile de negociere şi de semnare a Acordului.

40. Curtea nu a întrevăzut cum ar fi afectat, în circumstanţele acestei cauze, articolul 2 din Constituţie, referitor la suveranitatea naţională. Curtea a observat că legea de ratificare contestată a fost adoptată de Parlament, ca organ reprezentativ suprem al poporului stabilit de Constituţie. Argumentele autorilor sesizărilor privind presupusa încălcare de către Guvern şi Parlament a procedurilor de negociere, semnare şi ratificare a Acordului ţin mai curând de respectarea prevederilor articolului 1 alin.(3) din Constituţie. Curtea a reţinut că principiul legalităţii este parte componentă a principiilor statului de drept, consacrat prin articolul 1 alin.(3) din Constituţie. Ca urmare, respectarea legilor este obligatorie, iar încălcarea acestei obligaţii constituţionale atrage implicit afectarea principiului statului de drept. În măsura în care legalitatea vizează actele agenţilor publici, exigenţa este ca aceştia să acţioneze în limita atribuţiilor care le-au fost conferite (a se vedea HCC nr.24 din 27 iulie 2017, §§ 78-79; HCC nr.30 din 8 decembrie 2015, §§ 37 şi 39; HCC nr.22 din 16 iulie 2015, §§ 51-52).

41. De asemenea, Curtea a observat că Acordul contestat nu conţine prevederi care ar afecta caracterul inalienabil al teritoriului Republicii Moldova. În acest sens, ea nu a considerat că articolul 3 din Constituţie este incident.

42. Cu referire la incidenţa articolului 6 din Constituţie, Curtea a observat că argumentele autorilor sesizărilor privind pretinsa încălcare a procedurilor de negociere, semnare şi ratificare a Acordului ţin mai curând de respectarea articolului 1 alin.(3) din Constituţie, care proclamă că Republica Moldova este un stat de drept (a se vedea § 40 supra).

43. În ceea ce priveşte incidenţa articolului 8 din Constituţie, Curtea a menţionat că dispoziţiile acestui articol constituie un principiu fundamental şi conţin repere imperative care stau la baza oricăror reglementări şi relaţii referitoare la respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acest articol comportă un caracter general şi nu poate constitui un reper individual şi separat (DCC nr.8 din 5 ianuarie 2018, § 33; DCC nr.89 din 6 septembrie 2017, § 38; DCC nr.66 din 27 iunie 2017, § 17).

44. Cu privire la incidenţa articolului 11 din Constituţie, Curtea a observat că Acordul contestat nu conţine prevederi care ar modifica sau afecta statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. În acest sens, Curtea a considerat că articolul 11 din Constituţie nu este incident.

45. Cu referire la articolul 23 din Constituţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acest articol nu poate fi aplicat de sine stătător, ci doar în coroborare cu un drept fundamental (a se vedea DCC nr.6 din 10 martie 2020, § 27; DCC nr.38 din 8 iulie 2016, § 35; DCC nr.44 din 22 mai 2017, § 18). Prin urmare, acest articol nu este incident. Totodată, Curtea va examina aspectele ce ţin de claritatea şi previzibilitatea prevederilor Acordului prin prisma articolului 1 din Constituţie. Curtea a reiterat că la baza statului de drept, consacrat de articolul 1 alin.(3) din Constituţie, stă principiul legalităţii. O trăsătură esenţială a statului de drept este subordonarea rigidă a tuturor, inclusiv a instituţiilor statale, normelor clare, previzibile şi prestabilite ale dreptului (a se vedea HCC nr.24 din 27 iulie 2017, § 78; HCC nr.30 din 8 decembrie 2015, § 37; HCC nr.22 din 16 iulie 2015, § 51; HCC nr.7 din 24 mai 2012, § 31).

46. Cu privire la incidenţa articolelor 1, 9, 126 alin.(2) lit.b) şi c) şi 129 din Constituţie, autorii sesizărilor menţionează că prevederile contestate sunt lipsite de claritate şi că au fost ratificate de către Parlament contrar intereselor economice naţionale ale statului. Curtea a observat că prevederile contestate ale Acordului conţin prevederi care ar putea afecta, prima facie, proprietatea publică, principiul securităţii economice a statului şi principiul protejării intereselor naţionale în activitatea economică externă.

47. Cu privire la incidenţa articolului 13 din Constituţie, autorul sesizării nr.58a/2020 menţionează că utilizarea textului “limba moldovenească” în Acord contravine Hotărârii Curţii Constituţionale nr.36 din 5 decembrie 2013, în care Curtea a interpretat articolul 13 din Constituţie şi a reţinut că limba de stat a Republicii Moldova este limba română (§ 124 din Hotărârea citată). Curtea a constatat că de facto Acordul menţionat supra a fost întocmit în limba română. Acest fapt este confirmat şi prin Scrisoarea Guvernului nr.31-06-3451 din 21 aprilie 2020 prin care a prezentat Parlamentului spre examinare proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat, la care a fost anexată inclusiv copia de pe Acord, perfectat, în opinia Guvernului, în limba română. Din aceste considerente Curtea conchide că articolul 13 nu este incident, fiind opozabile raţionamentele Hotărârii Curţii Constituţionale nr.36 din 5 decembrie 2013.

48. De asemenea, pentru că este suverană cu privire la competenţa sa, Curtea nu poate fi constrânsă, la examinarea constituţionalităţii unui act normativ, să analizeze dispoziţiile criticate doar prin prisma normelor constituţionale invocate de către autorii sesizărilor, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituţionale relevante pentru soluţionarea sesizărilor, importante fiind inclusiv argumentele aduse în acest sens (a se vedea HCC nr.2 din 23 ianuarie 2020, § 27; HCC nr.21 din 3 octombrie 2019, § 23; HCC nr.15 din 22 mai 2018, § 24; HCC nr.7 din 26 aprilie 2018, § 23). Astfel, Curtea a considerat necesar să examineze sesizările şi din perspectiva articolului 66 lit.i) din Constituţie, care prevede că “Parlamentul exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine”.

49. În consecinţă, Curtea a declarat admisibile sesizările şi a decis să verifice constituţionalitatea prevederilor contestate sub aspectul articolelor 1, 9, 66 lit.i), 126 alin.(2) lit.b) şi c) şi 129 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

I. Pretinsa încălcare a articolelor 1, 9 şi 66 lit.i), coroborate cu articolele 126 alin.(2) lit.b) şi c) şi 129 din Constituţie

A. Argumentele autorilor sesizărilor

50. Cu privire la procedura de încheiere a Acordului, autorii sesizărilor menţionează că acesta nu a fost negociat până la semnare cu participarea Republicii Moldova, că nu se cunoaşte care autoritate a fost responsabilă de negocierea Acordului, că nu există avizele Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului şi al Ministerului Justiţiei pentru iniţierea negocierii şi semnarea Acordului şi că nu există nota de argumentare cu privire la necesitatea acestui Acord.

51. Cu privire la articolul 2 din Acord, care reglementează condiţiile de acordare a împrumutului, autorii sesizărilor sugerează că statul nu trebuie să răspundă pentru datoriile agenţilor economici care au contractat împrumuturi de la băncile din Federaţia Rusă. Autorii sesizărilor mai menţionează că textul acestui articol este vag, deoarece creează condiţii pentru ca Partea Moldovei să ofere garanţii pentru agenţii economici într-un mod netransparent şi abuziv. Astfel, Acordul nu stabileşte care agenţi economici au datorii la băncile ruseşti şi care este legătura dintre datoriile acestora cu împrumutul contractat de stat. Această prevedere creează riscuri majore de îndatorare a ţării şi stimulează corupţia. Textul “cu acordul Părţii Moldovei” este ambiguu şi poate fi interpretat, în cazul unui litigiu, ca având în vedere orice autoritate din Republica Moldova. În acest caz, Republica Moldova ar putea fi obligată să achite datoriile pe care companiile private, înregistrate în Republica Moldova, le au faţă de băncile din Federaţia Rusă.

52. Cu privire la articolul 3 punctul 3 din Acord, care reglementează utilizarea împrumutului, autorii sesizărilor consideră că acesta acordă un statut privilegiat companiilor ruseşti, afectează capacitatea statului de a controla unele procese economice şi financiare din ţară, pune în condiţii inegale şi defavorabile agenţii economici autohtoni şi nu asigură comerţul liber şi concurenţa loială. Autorii sesizărilor menţionează că acest articol stabileşte un ajutor de stat oferit de către Republica Moldova companiilor din Federaţia Rusă, fapt care distorsionează concurenţa.

53. Cu privire la articolul 7 punctul 2, care are în vedere datoriile restante, autorii sesizărilor notează că această clauză contravine articolului 126 alin.(2) lit.c), care prevede că statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, şi articolului 129 alin.(2) din Constituţie, care proclamă principiul protejării intereselor naţionale în activitatea economică externă. De asemenea, pe lângă faptul că în baza acestui Acord Federaţia Rusă poate include şi alte împrumuturi la datoria consolidată a ţării, inclusiv împrumuturi private, prevederile acestui articol i-ar permite Federaţiei Ruse să aplice o penalitate de 150% din rata dobânzii (2% anual) la întreaga datorie, inclusiv dobânzi şi penalităţi calculate la celelalte împrumuturi. Potrivit legislaţiei civile din Republica Moldova, calcularea dobânzilor la dobânzi este ilegală. Mai mult, acest articol nu plafonează suma penalităţilor care pot fi aplicate. Prin urmare, autorii sesizărilor menţionează că aceste condiţii sunt excesive şi contrare intereselor naţionale. În consecinţă, prin prevederile acestui articol, Republica Moldova poate deveni fidejusorul unor companii private care pot contracta cu rea-credinţă un credit de la anumite bănci din Federaţia Rusă, iar datoriile şi dobânzile acumulate în baza acestor credite pot fi incluse în datoria externă a Republicii Moldova faţă de Federaţia Rusă.

54. Cu privire la articolul 11, care reglementează modalitatea de soluţionare a litigiilor şi dezacordurilor, autorii sesizărilor menţionează că acesta nu corespunde intereselor naţionale ale statului, deoarece nu reglementează posibilitatea soluţionării eventualelor litigii în instanţele de arbitraj internaţional.

B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor cărora li s-a solicitat şi au prezentat opinia

55. În opinia prezentată, Parlamentul menţionează că procedura de încheiere a Acordului contestat a fost respectată. În acest sens, Parlamentul susţine că proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului a fost avizat de către Comisia politică externă şi integrare europeană prin coraportul CPE-07 nr.93 din 23 aprilie 2020. Cu privire la articolul 3 punctul 3 din Acord, Parlamentul consideră că acesta îi impune statului obligaţia de a respecta principiul egalităţii între persoanele juridice, indiferent de jurisdicţia naţională din care provin, asigură concurenţa liberă între acestea şi nu acordă prioritate companiilor ruseşti. Cu privire la articolul 7 punctul 2 din Acord, Parlamentul menţionează că argumentele autorilor sunt subiective, de ordin civil şi nu constituţional. Textul “cu acordul părţii Moldovei” din normele contestate nu presupune că orice demnitar, persoană publică sau privată îşi poate da acordul în numele Republicii Moldova.

56. În opinia prezentată de Guvern se susţine că încheierea Acordului contestat s-a bazat pe prevederile Legii nr.419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, aceasta fiind o lege specială în raport cu Legea nr.595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale. Guvernul menţionează că procedura de încheiere a Acordului a fost respectată. În acest sens, pe 25 ianuarie 2020, Guvernul Republicii Moldova a invitat Guvernul Federaţiei Ruse să examineze posibilitatea acordării unui împrumut în valoare de 200 milioane EUR. Ministerul Finanţelor a solicitat avizele Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Băncii Naţionale a Moldovei referitoare la proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la iniţierea negocierii şi aprobarea semnării Acordului. Prin Hotărârea nr.169 din 13 martie 2020, Guvernul a luat act de proiectul Acordului şi a dispus iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării acestuia. Ulterior, Acordul a fost semnat de către persoana împuternicită în acest sens de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. După semnarea Acordului, Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificare. Pe 23 aprilie 2020, Parlamentul a ratificat Acordul contestat. Respectiv, procedura de încheiere a Acordului a fost respectată.

57. Cu privire la contestarea articolului 3 punctul 3 din Acord, Guvernul menţionează că acesta nu prevede expres că Partea Moldovei are obligaţia de a declara companiile ruseşti ca învingătoare în licitaţiile în domeniul achiziţiilor de bunuri şi servicii. Acest articol pune în valoare respectarea principiului concurenţei libere. Cu privire la contestarea articolului 7 punctul 2 din Acord, Guvernul consideră că Republica Moldova nu va ajunge în situaţia să aplice prevederile acestui articol, deoarece plăţile care rezultă din împrumut vor fi achitate în termen şi în mod prioritar faţă de alte achitări interne. De asemenea, Guvernul notează că, conform articolului 7 punctul 2 din Acord, Partea Rusă are dreptul să consolideze doar acea datorie restantă care rezultă din suma împrumutului în valoare de 200 milioane EUR. Cu privire la achitarea datoriilor companiei din domeniul energetic şi ale altor companii invocate de către autorii sesizărilor, Guvernul notează că acestea nu sunt prevăzute în articolele 4 şi 6 din Acord. Prun urmare, ele nu pot fi incluse în datoria consolidată prevăzută de articolul 7 punctul 2 din Acord. Cu privire la textul “cu acordul Părţii Moldovei” de la articolul 7 punctul 2 din Acord, Guvernul menţionează că în Legea nr.57 din 23 aprilie 2020 Parlamentul a stabilit că acordul Părţii Moldovei poate fi realizat de către Guvernul Republicii Moldova în baza unei hotărâri a Parlamentului. Cu privire la articolul 11 din Acord, Guvernul consideră că lipsa convenţiei arbitrale nu afectează valabilitatea Acordului, deoarece părţile sunt în drept să încheie o asemenea convenţie printr-un acord separat atât până la apariţia litigiului, cât şi la etapa apariţiei acestuia.

58. Preşedintele Republicii Moldova a subliniat, în opinia sa scrisă, că încheierea Acordului prin care Guvernul Republicii Moldova contractează un împrumut de la Guvernul Federaţiei Ruse s-a bazat pe prevederile Legii nr.419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat. Cu privire la articolul 3 punctul 3 din Acord, Preşedintele menţionează că acest articol nu stabileşte un tratament discriminatoriu în raport cu părţile semnatare ale Acordului, ci, dimpotrivă, prevede acelaşi regim juridic pentru toţi participanţii la procedurile de achiziţii de bunuri şi servicii. Cu privire la celelalte articole din Acord, Preşedintele menţionează că acestea ţin de oportunitatea Guvernului şi a Parlamentului de a le stabili, Curtea Constituţională nefiind competentă să stabilească oportunitatea proceselor economice, dar trebuie să vegheze la respectarea Constituţiei.

59. În opinia prezentată de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (“MAEIE”) se menţionează că încheierea Acordului prin care Guvernul Republicii Moldova contractează un împrumut de la Guvernul Federaţiei Ruse nu s-a bazat pe prevederile Legii nr.595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova, ci pe prevederile Legii nr.419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat. În conformitate cu articolul 3 alin.(1) lit.a) din Legea nr.419 din 22 decembrie 2006, Guvernul, în persoana Ministerului Finanţelor, este autorizat să contracteze împrumuturi de stat, interne şi externe, în monedă naţională sau în orice valută străină. De asemenea, MAEIE menţionează că procedura de încheiere a Acordului menţionat mai sus este stabilită de Regulamentul privind procedura de contractare şi debursare a împrumuturilor de stat externe şi interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1136 din 18 octombrie 2007 cu privire la unele măsuri de executare a Legii nr.419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat. Astfel, în baza punctului 4 alin.(2) lit.a) din Regulamentul citat supra, MAEIE menţionează că Acordul în discuţie a fost avizat de către Ministerul Finanţelor şi de către MAEIE, iar setul de documente necesare pentru aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului a fost prezentat Guvernului pentru aprobare. Prin urmare, MAEIE consideră că procedura de încheiere a Acordului corespunde prevederilor legale.

60. În opinia prezentată de Banca Naţională a Moldovei se menţionează că Guvernul este responsabil de administrarea datoriei de stat şi a garanţiilor de stat, iar Banca Naţională este responsabilă de administrarea datoriei contractate de Guvern. Banca Naţională susţine că, în baza articolului 3 lit.b) din Legea privind tratatele internaţionale, tratatele interguvernamentale sunt tratate internaţionale. Cu privire la mecanismul de evidenţă a creditelor acordate de băncile ruseşti debitorilor moldoveni, Banca Naţională notează că Legea nr.62 din 21 martie 2008 privind reglementarea valutară prevede aplicarea regimului de notificare a Băncii Naţionale cu privire la unele operaţiuni valutare de capital care implică intrarea capitalului în Republica Moldova. Scopul notificării Băncii Naţionale asupra operaţiunilor care ţin de primirea de către rezidenţi de la nerezidenţi a împrumuturilor/creditelor/garanţiilor este luarea la evidenţă de către Banca Naţională a obligaţiilor care derivă din operaţiunile menţionate şi nu implică asumarea de către Banca Naţională a obligaţiilor aferente acestor angajamente externe private.

61. În opinia prezentată de către Departamentul Drept Internaţional şi European al Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova se menţionează că în cazul Acordului contestat este aplicabilă Legea nr.419 din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat. Aceasta este o lege specială care are prioritate faţă de Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova.

62. În opinia prezentată de către Institutul de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice se menţionează că Acordul contestat nu a fost negociat de către părţi. Etapa negocierii este importantă, pentru că fiecare stat îşi poate exprima poziţia şi interesele naţionale. Lipsa negocierii unui acord internaţional generează în mod obiectiv prezumţia acceptării necondiţionate a textului elaborat de către cealaltă parte a Acordului. Cu privire la contestarea articolului 3 punctul 3 din Acord, Institutul menţionează că prin articolul 126 alin.(2) literele b) şi c) din Constituţie Republica Moldova trebuie să respecte principiul concurenţei libere. Faptul că articolul 3 punctul 3 din Acord obligă Partea Moldovei să asigure condiţii egale companiilor autohtone şi companiilor ruseşti, va genera încălcarea de către stat a principiului concurenţei libere, pentru că companiile ruseşti sunt în primul rând companii străine. Institutul consideră că ar fi corect ca acestea să beneficieze de condiţii egale ca şi alte companii străine, însă nicidecum similar cu cele autohtone. Institutul consideră că articolul 3 punctul 3 din Acord, care prevede că companiile ruseşti vor beneficia de condiţii egale cu companiile din Republica Moldova, contravine articolului 126 din Constituţie. Cu privire la articolul 7 punctul 2 din Acord, Institutul menţionează că acest articol permite Părţii Ruse să solicite achitarea datoriei consolidate, care include atât datoriile care rezultă din împrumut, cât şi datoriile restante şi dobânzile la aceste datorii care rezultă din datoriile debitorilor moldoveni. Această obligaţie face imposibilă calcularea unei sume clare şi previzibile a datoriilor Republicii Moldova. Această clauză din Acord contravine intereselor naţionale în domeniul activităţii economice externe a Republicii Moldova, stabilite de articolul 1 alin.(3) şi 129 din Constituţie. Cu privire la articolul 11 din Acord, Institutul consideră că formularea acestuia nu oferă dreptul de soluţionare a eventualelor litigii în instanţele de arbitraj internaţional şi nici nu conţine vreo prevedere expresă referitoare la legea aplicabilă Acordului.

63. În opinia prezentată de către Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale “Viitorul” se menţionează că procedura de încheiere a Acordului a fost viciată. În acest sens, Institutul notează că proiectul Acordului nu a fost accesibil publicului până la aprobarea acestuia de către Guvern, Acordul nu a fost avizat de către Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului, lipseşte nota de argumentare, Parlamentului nu i-a fost prezentat tot setul de documente necesar pentru ratificarea Acordului. Cu privire la conţinutul Acordului, Institutul consideră că articolul 7 punctul 2 din Acord stabileşte în esenţă că Republica Moldova garantează că va rambursa datoriile restante şi dobânzile datorate băncilor ruseşti de către întreprinderile private, înregistrate în Republica Moldova, dacă aceste întreprinderi nu vor rambursa la timp datoriile către aceste bănci. Potrivit Institutului, această prevedere atentează direct la suveranitatea naţională, interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, la libertatea comerţului şi concurenţa loială. De asemenea, Institutul menţionează că plafonul datoriei externe se stabileşte de către Parlament atunci când aprobă Legea bugetului. Astfel, prevederile articolului 7 punctul 2 anulează plafonarea datoriei externe stabilite de către Parlament, deoarece un alt stat poate decide, de sine stătător, majorarea acestei datorii. Potrivit Institutului, Acordul permite transformarea datoriilor companiilor private înregistrate în Republica Moldova către băncile ruseşti în datorie de stat. Din această prevedere nu este clar cu ce sumă se îndatorează Republica Moldova de la Federaţia Rusă şi ce sumă trebuie să ramburseze. Institutul mai menţionează că articolul 11 din Acord nu stabileşte instanţa de judecată care va examina potenţialele litigii. Lipsa acestei menţiuni poate plasa Republica Moldova într-o situaţie defavorabilă sub aspectul apărării intereselor naţionale şi financiar-economice.

64. În opinia prezentată de către Institutul pentru Politici şi Reforme Europene se menţionează că procedura de încheiere a Acordului a fost viciată. Astfel, Institutul menţionează că încheierea Acordului a avut loc fără avizele Ministerului Justiţiei şi Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană şi fără consultarea publică a proiectului Acordului. Cu privire la conţinutul Acordului, Institutul notează că articolul 3, care prevede accesul egal al companiilor ruseşti la procedurile de achiziţie a bunurilor şi serviciilor, contravine articolului 1 din Acord, care prevede că obiectul Acordului este un împrumut financiar. În acest context, Institutul menţionează că Republica Moldova trebuie să decidă independent cum va utiliza fondurile recepţionate. De asemenea, Institutul notează că prevederile articolelor 6, 7 şi 8 din Acord nu sunt clare, deoarece nu deosebesc datoria privată a societăţilor comerciale de datoria publică. Articolul 7 din Acord aplică dobânzi la dobânda de bază sub formă de penalităţi, fără a stabili un termen sau o sumă maximă care poate fi calculată, fiind contrar articolului 1244 din Codul civil, care reglementează dobânda în baza contractului de împrumut. Lipsa unei limitări a termenului sau a sumei maxime a penalităţilor contravine intereselor naţionale, principiilor echităţii şi clarităţii garantate de Constituţie. Institutul mai menţionează că textul “debitori moldoveni” din Acord nu este clar, deoarece acesta poate fi reţinut într-o multitudine de situaţii care nu au fost definite în Acord. De asemenea, textul “Partea Moldovei” din Acord poate fi interpretat extensiv, presupunând un oficial de orice rang care participă în delegaţii oficiale sau reprezintă Republica Moldova în Federaţia Rusă.

C. Aprecierea Curţii

65. Curtea observă că autorii sesizărilor pun în discuţie două aspecte ale neconstituţionalităţii Acordului contestat, şi anume: (a) că Acordul a fost negociat, semnat şi ratificat cu încălcarea procedurilor legale şi (b) că unele prevederi din Acord contravin intereselor naţionale.

(a) Cu privire la respectarea procedurilor legale la negocierea, semnarea şi ratificarea Acordului

66. Curtea reiterează că la încheierea tratatelor internaţionale Republica Moldova trebuie să se conformeze principiilor şi normelor internaţionale de drept, precum şi dispoziţiilor constituţionale şi legale naţionale, care guvernează problemele tratatelor (a se vedea DCC nr.17 din 7 noiembrie 2013, § 29; DCC nr.5 din 24 septembrie 2002).

67. Curtea notează că prin încheierea tratatelor se înţelege succesiunea de etape care trebuie urmate, ansamblul de activităţi care trebuie desfăşurate, precum şi ansamblul de proceduri şi reguli care trebuie respectate, astfel încât tratatul să producă efecte juridice. Procesul de încheiere a unui tratat internaţional cuprinde mai multe etape distincte: negocierea textului; autentificarea textului; exprimarea consimţământului părţilor de a încheia tratatul; intrarea în vigoare şi înregistrarea tratatului (DCC nr.17 din 7 noiembrie 2013, §§ 39-40).

68. Curtea reafirmă că la baza statului de drept, consacrat de articolul 1 alin.(3) din Constituţie, stă principiul legalităţii. Ca urmare, respectarea legilor este obligatorie, iar încălcarea acestei obligaţii constituţionale atrage implicit afectarea principiului statului de drept (a se vedea HCC nr.24 din 27 iulie 2017, §§ 78-79; HCC nr.30 din 8 decembrie 2015, § 37; HCC nr.22 din 16 iulie 2015, § 51).

69. Curtea reţine că articolul 1 din Constituţie garantează valoarea preeminenţei dreptului, care obligă autorităţile publice, inclusiv Guvernul şi Parlamentul, să-şi conformeze deciziile cu prevederile legii şi ale Constituţiei. Autorităţile publice beneficiază de o marjă discreţionară în vederea îndeplinirii sarcinilor lor, inclusiv în domeniul încheierii tratatelor internaţionale, însă deciziile pe care acestea le iau trebuie să se subordoneze Constituţiei şi prevederilor legale care le reglementează activitatea (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.24 din 27 iulie 2017, §§ 78-79; HCC nr.30 din 8 decembrie 2015, §§ 37, 40; HCC nr.22 din 16 iulie 2015, §§ 50-51; HCC nr.3 din 9 februarie 2012, § 31).

70. Având în vedere imperativul existenţei unui control independent şi imparţial al actelor procedurale referitoare la negocierea, semnarea şi ratificarea tratatelor internaţionale, Curtea subliniază că, în baza articolului 1 din Constituţie, este competentă să verifice respectarea procedurilor legale la negocierea, semnarea şi ratificarea Acordului contestat.

Cu privire la negocierea Acordului

71. Autorii sesizărilor menţionează că Acordul nu a fost negociat până la semnare de către Republica Moldova, nu se cunoaşte care autoritate a fost responsabilă de negocierea Acordului şi că la etapa iniţierii negocierilor nu a fost consultată Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului.

72. Având în vedere materialele dosarului, Curtea observă că Guvernul a iniţiat, prin Hotărârea nr.169 din 13 martie 2020, negocierile asupra proiectului Acordului.

73. Curtea constată că, potrivit articolului 8 din Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova, negocierea unui tratat internaţional, cu excepţia tratatelor specificate la articolul 13 [tratatele internaţionale în formă simplificată] din Lege, se efectuează de către delegaţiile oficiale, desemnate şi împuternicite în acest scop prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova sau printr-o hotărâre a Guvernului Republicii Moldova [alineatul (1)]. Organul responsabil pentru încheierea tratatului internaţional asigură, în strânsă cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, participarea la pregătirea şi negocierea tratatului a specialiştilor de calificare corespunzătoare, în particular, în domeniul dreptului tratatelor [alineatul (2)].

74. Curtea constată că, din textul Hotărârii nr.169 din 13 martie 2020, din răspunsul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova prezentat la solicitarea Curţii şi din explicaţiile reprezentanţilor Guvernului oferite în şedinţa publică, nu rezultă că Guvernul a desemnat şi a împuternicit vreo delegaţie oficială pentru negocierea proiectului Acordului.

75. Cu referire la faptul că la etapa iniţierii negocierilor nu a fost consultată Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului, Curtea reţine următoarele. Articolul 66 lit.i) din Constituţie prevede că Parlamentul “exercită controlul asupra... încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine”. Textul “exercită controlul” din această normă presupune că Parlamentul avizează iniţierea negocierilor asupra unui tratat internaţional în domeniul menţionat, aceasta nefiind o formalitate, ci o atribuţie constituţională de bază a organului reprezentativ suprem. Necesitatea controlului parlamentar asupra procedurii încheierii tratatelor internaţionale referitoare la împrumuturile şi creditele de stat din surse străine are la bază două aspecte.

76. În primul rând, conform articolului 96 din Constituţie, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului în baza direcţiilor principale ale politicii interne şi externe a statului aprobate de Parlament, aşa cum prevede articolul 66 lit.d) din Constituţie. Astfel, Parlamentul trebuie să beneficieze de atribuţii reale şi eficiente în vederea verificării şi asigurării acestei conformităţi, inclusiv în domeniul activităţii economice externe.

77. În al doilea rând, Parlamentul aprobă bugetul de stat şi exercită controlul asupra acestuia, conform articolului 66 lit.h) din Constituţie. La aprobarea bugetului de stat, Parlamentul stabileşte, în acord cu Guvernul, plafonul datoriei de stat externe. Astfel, deoarece împrumuturile de stat din surse străine influenţează datoria de stat externă, constituanta a pus în sarcina Parlamentului competenţele de a aproba principiile utilizării împrumuturilor şi creditelor străine (articolul 129 alin.(1)) şi de a exercita controlul asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile de stat din surse străine (articolul 66 lit.i)).

78. Pentru a asigura controlul parlamentar eficient, legislatorul a stabilit la articolul 7 alin.(2) din Legea privind tratatele internaţionale că până la adoptarea deciziei cu privire la iniţierea negocierilor asupra unui tratat care implică angajamente financiare este necesară consultarea Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului. În acest scop, Comisiei i se prezintă solicitarea de aviz consultativ, însoţită de argumentarea necesităţii încheierii tratatului internaţional, cu precizarea eventualelor consecinţe de ordin politic, financiar-economic sau de altă natură pe care le implică încheierea tratatului internaţional, proiectul acestuia în limba română şi, după caz, în limba străină, avizul Ministerului Justiţiei privind compatibilitatea proiectului tratatului internaţional cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi cu legislaţia naţională, avizele altor ministere şi autorităţi administrative centrale de specialitate vizate.

79. Având în vedere materialele dosarului, Curtea reţine lipsa avizului Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului şi a avizului Ministerului Justiţiei privind compatibilitatea proiectului Acordului cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi cu legislaţia naţională.

Cu privire la semnarea Acordului

80. Autorii sesizărilor menţionează că Guvernul prin Hotărârea nr.169 din 13 martie 2020 a aprobat semnarea Acordului contestat, deşi Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului nu a avizat semnarea acestuia.

81. Curtea observă că, potrivit articolului 8¹ alin.(1) teza a III-a din Legea privind tratatele internaţionale, în cazul tratatelor care implică angajamente financiare, dacă textul negociat conţine diferenţe de fond (diferenţe care ţin de obiectul de reglementare, de subiectele, drepturile şi obligaţiile acestora) faţă de textele asupra cărora au fost iniţiate negocierile, semnarea tratatului internaţional este precedată de consultarea Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului.

82. Date fiind materialele dosarului, Curtea reţine că, reieşind din faptul că Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului nu a avizat iniţierea negocierii Acordului, lipseşte şi avizul acestei Comisiei cu privire la aprobarea semnării Acordului contestat.

83. Mai mult, deşi avizul Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului este necesar atât pentru iniţierea negocierii asupra tratatului internaţional, cât şi, în anumite circumstanţe, pentru aprobarea semnării acestuia, Guvernul, prin Hotărârea nr.169 din 13 martie 2020, în lipsa acestor avize, a iniţiat negocierile şi a aprobat semnarea Acordului, nerespectând consecutivitatea procedurilor.

Cu privire la ratificarea Acordului

84. Curtea reiterează că în jurisprudenţa sa a statuat că tratatele internaţionale pot fi contestate în faţa ei de către subiectele cu drept de sesizare între momentul exprimării consimţământului Republicii Moldova de a fi legată prin tratat şi momentul intrării în vigoare a tratatului (a se vedea HCC nr.24 din 9 octombrie 2014, §§ 28-29; DCC nr.17 din 7 noiembrie 2013, § 50). Astfel, tratatele internaţionale care au devenit executorii pentru Republica Moldova nu pot fi verificate sub aspectul constituţionalităţii, pentru că statul nu şi-ar putea executa angajamentele care rezultă din tratat, contrar principiului pacta sunt servanda. Republica Moldova nu poate invoca prevederile legislaţiei sale interne ca justificare a neexecutării unui tratat la care este parte (HCC nr.24 din 9 octombrie 2014, § 80; DCC nr.17 din 7 noiembrie 2013, §§ 32, 60; DCC nr.1 din 15 martie 2010; DCC nr.5 din 24 septembrie 2002).

85. Din aceste considerente, Curtea reţine că din moment ce a fost sesizată de către un subiect care dispune de dreptul de a solicita verificarea constituţionalităţii unui tratat internaţional până la ratificarea acestuia, Parlamentul nu poate decide în privinţa ratificării tratatului până la adoptarea unei hotărâri de către Curte referitoare la acest subiect.

86. În această cauză, sesizarea nr.56a/2020 a fost depusă la Curte în dimineaţa zilei de 23 aprilie 2020, fiind plasată pe site-ul oficial al Curţii Constituţionale. În aceeaşi perioadă a zilei, Parlamentul s-a convocat în şedinţă plenară pentru a examina, inter alia, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului contestat. Deşi în şedinţa Parlamentului unii deputaţi au declarat că Curtea Constituţională a fost sesizată să verifice constituţionalitatea unor prevederi din Acordul în discuţie şi au solicitat ca examinarea acestui subiect din agenda Parlamentului să fie amânată, Parlamentul a votat ratificarea acestui Acord.

87. În cazul adoptării de către Parlament a legii de ratificare a unui tratat internaţional până la adoptarea unei hotărâri de către Curtea Constituţională referitoare la constituţionalitatea acestuia, în cazul în care Curtea a fost sesizată, atribuţia constituţională a Curţii Constituţionale de a efectua controlul constituţionalităţii tratatului internaţional ar putea deveni una iluzorie şi lipsită de eficienţă (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.24 din 9 octombrie 2014, §§ 28-29; DCC nr.5 din 24 septembrie 2002; DCC nr.17 din 7 noiembrie 2013, §§ 32, 50, 53; DCC nr.1 din 15 martie 2010).

88. Curtea notează că ţine de esenţa principiului loialităţii constituţionale ca, în cazul contestării unui tratat internaţional pentru motive de neconstituţionalitate, Parlamentul să adopte legea de ratificare a acestuia numai după pronunţarea hotărârii Curţii Constituţionale prin care s-a confirmat constituţionalitatea tratatului (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.9 din 14 februarie 2014, § 68).

Concluzii

89. Curtea notează că procedura încheierii Acordului contestat este afectată de următoarele vicii: (i) Guvernul nu a desemnat şi nu a împuternicit vreo delegaţie oficială pentru negocierea proiectului Acordului, (ii) negocierea a fost iniţiată în lipsa avizului Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului şi a avizului Ministerului Justiţiei privind compatibilitatea proiectului Acordului cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi cu legislaţia naţională, (iii) semnarea acordului a fost aprobată în lipsa avizului Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului şi (iv) Parlamentul a ratificat Acordul în lipsa unei hotărâri a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea acestuia, Curtea fiind sesizată în acest sens.

90. Pe de altă parte, Curtea constată că pe 23 aprilie 2020, în ziua în care Parlamentul a adoptat Legea nr.57 pentru ratificarea Acordului contestat, Comisia politică externă şi integrare europeană a Parlamentului a prezentat un coraport asupra proiectului de lege prin care a susţinut ratificarea acestui Acord.

91. Prima facie, coraportul Comisiei parlamentare din 23 aprilie 2020 ar compensa deficienţele de procedură admise la negocierea şi semnarea Acordului contestat. Însă Curtea constată că în coraportul menţionat nu există referinţe şi/sau explicaţii referitoare la pretinsele vicii de procedură invocate supra. În plus, dacă ar trece cu vederea lipsa controlului parlamentar asupra procedurii de iniţiere a negocierii şi de aprobare a semnării proiectului de Acord, Curtea ar admite că Guvernul poate decide în mod autonom şi unilateral asupra încheierii împrumuturilor de stat din surse externe şi, totodată, asupra plafonului acestei datorii, fiind ignorate astfel prevederile art.66 lit.i) din Constituţie.

92. Curtea reiterează că Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului, este abilitat cu funcţia de control şi informare a poporului despre modul de realizare a prerogativelor puterii poporului. Controlul parlamentar reprezintă o necesitate imperioasă, prin intermediul căruia se evaluează modul în care opţiunea politică se transformă într-o decizie normativă, care se aplică imediat ori treptat în viaţa socială. Fiind o expresie a funcţiei Parlamentului în cadrul democraţiei constituţionale, controlul parlamentar se efectuează prin diverse mijloace. Scopul oricărui control parlamentar este de a verifica actele şi acţiunile exponenţilor puterii executive sub aspectul conformităţii cu legea, respectării drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi al corespunderii cu interesul general al societăţii (a se vedea HCC nr.29 din 23 septembrie 2013, §§ 64-68).

93. Pentru a menţine echilibrul puterilor în stat şi pentru a respecta principiul preeminenţei dreptului, Curtea consideră că Parlamentul trebuia să-şi exercite controlul efectiv asupra negocierii şi semnării Acordului contestat, prevăzut de articolul 66 lit.i) din Constituţie. Aşa cum această condiţie nu a fost respectată, Curtea reţine că Acordul contestat a fost încheiat cu încălcarea prevederilor articolelor 1 alin.(3) şi 66 lit.i) din Constituţie.

94. Această concluzie poate scuti Curtea să-şi continue analiza privind constituţionalitatea articolelor 2, 3 punctul 3, 7 punctul 2 şi 11 din Acordul contestat, ea fiind suficientă pentru o concluzie referitoare la neconstituţionalitatea Acordului. Totuşi, Curtea îşi va consolida raţionamentele, verificând dacă autorităţile au ţinut cont de interesele naţionale, aşa cum stabilesc prevederile articolelor 126 şi 129 din Constituţie, atunci când au negociat, semnat şi ratificat Acordul.

(b) Dacă autorităţile au ţinut cont de interesele naţionale atunci când au negociat, semnat şi ratificat Acordul

95. Curtea reţine că articolul 129 din Constituţie stabileşte sarcinile Parlamentului şi Guvernului în domeniul activităţii economice externe. Rolul Parlamentului în acest domeniu este reglementat de alineatul (1), care prevede că Parlamentul aprobă direcţiile principale ale activităţii economice externe, principiile utilizării împrumuturilor şi creditelor străine. Rolul Guvernului este stabilit de alineatul (2), care prevede că Guvernul asigură protejarea intereselor naţionale în activitatea economică externă, promovează politica liberului schimb sau politica protecţionistă, pornind de la interesele naţionale.

96. Pentru a-şi realiza sarcinile de bază în acest domeniu, Guvernul şi Parlamentul pot încheia/ratifica acorduri de împrumut de stat din surse externe. În acest context, Constituţia le acordă o marjă discreţionară largă, pentru că aceste autorităţi cunosc mai bine dacă condiţiile contractului de împrumut sunt favorabile, dacă împrumutul este necesar pentru sustenabilitatea statului şi dacă statul este capabil să ramburseze potenţiala datorie. Totodată, Curtea subliniază că aşa cum puterea de a legifera a Parlamentului şi puterea de a guverna a Guvernului se exercită în interesul poporului – acestea fiind delegate prin alegere şi învestire – marja discreţionară a acestor autorităţi nu este absolută. Constituţia prevede că atât în activitatea economică în general [articolul 126 alin.(2) lit.c)], cât şi în cea externă în special [articolul 129] statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale. Prin urmare, marja discreţionară a autorităţilor la încheierea tratatelor internaţionale este limitată de interesele naţionale.

97. Astfel, pentru a verifica dacă prevederile contestate contravin Constituţiei, Curtea va examina dacă la încheierea Acordului autorităţile au ţinut cont de interesele naţionale, proclamate în articolele 126 şi 129 din Constituţie.

Cu privire la constituţionalitatea articolului 7 punctul 2 din Acord

98. Cu titlu preliminar, Curtea observă că obiectul Acordului îl constituie un împrumut financiar în sumă de până la 200 milioane EUR acordat de către Guvernul Federaţiei Ruse către Guvernul Republicii Moldova [articolul 1 din Acord]. Mijloacele împrumutului urmează a fi transferate în două tranşe a câte 100 milioane EUR fiecare [articolul 3 punctul 1 din Acord]. Suma împrumutului urmează a fi rambursată în termen de zece ani, în 20 de plăţi semestriale egale [articolul 4 din Acord]. Dobânda pentru utilizarea împrumutului este de 2% anual [articolul 6 punctul 1 din Acord].

99. De asemenea, Curtea observă că, potrivit Acordului, Partea Rusă are o singură obligaţie, cea de a acorda un împrumut financiar de stat în sumă de până la 200 milioane EUR [articolul 1 punctul 1]. În schimb, Partea Moldovei se obligă: (1) să ramburseze suma împrumutului în termen de 10 de ani [articolul 4 din Acord]; (2) să plătească dobânda la împrumut în valoare de 2% anual [articolul 6 punctul 1]; (3) să achite dobânzi de întârziere în mărime de 150% din rata dobânzii la împrumut, dacă de la data scadenţei a trecut mai mult de 10 zile (articolul 7 alin.(1)); (4) să asigure implementarea proiectelor comune pe teritoriul Republicii Moldova de către companiile ruseşti şi să acorde companiilor ruseşti acces la procedurile de achiziţii de bunuri şi servicii, în condiţii nu mai puţin favorabile decât cele oferite companiilor autohtone şi altor companii [articolul 3 punctul 3]; (5) să achite datoriile restante şi/sau dobânzile la datoriile restante pentru oricare din obligaţiile Părţii Moldave pentru împrumuturile de stat oferite de Partea Rusă sau pentru creditele acordate, cu acordul Părţii Moldovei, debitorilor moldoveni de către băncile ruseşti şi asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către societatea pe acţiuni “Agenţia rusă pentru asigurarea creditelor de export şi investiţii” [articolul 7 punctul 2], şi (6) să achite întreaga sumă a datoriei consolidate în mod unilateral de Partea Rusă, inclusiv suma principală, dobânda pentru împrumut şi dobânzile pentru datoria restantă, în cazul în care Partea Rusă solicită plata urgentă a acestora [articolul 7 punctul 2].

100. Articolul 7 punctul 2 din Acord, contestat de către autorii sesizărilor, prevede că în cazul în care datoria restantă şi/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligaţiile Părţii Moldovei pentru împrumuturile de stat oferite de către Partea Rusă sau pentru creditele acordate, cu acordul Părţii Moldovei, de către băncile ruseşti debitorilor moldoveni şi asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către societatea pe acţiuni “Agenţia rusă pentru asigurarea creditelor de export şi investiţii”, nu sunt rambursate în termen de 180 de zile calendaristice de la data apariţiei restanţelor, Partea Rusă are dreptul să consolideze întreaga sumă a datoriei restante conform prezentului Acord, inclusiv suma principală, dobânda pentru împrumut şi dobânzile pentru datoria restantă şi să declare datoria consolidată către plată urgentă.

101. Curtea constată că clauza inserată în teza I a articolului 7 alin.(2) din Acord este formulată incert, nu permite a determina clar întinderea răspunderii statului Republica Moldova în caz de restituire tardivă a împrumutului şi dobânzilor datorate. În formula complexă a acestei clauze se regăsesc o serie de expresii şi noţiuni care pot fi interpretate în mod divers şi contradictoriu, fără a putea determina cu precizie ce au intenţionat semnatarii să prevadă. În special, autorii sesizărilor, autorităţile şi organizaţiile care şi-au prezentat opiniile scrise asupra sesizărilor, precum şi participanţii la dezbaterile publice în faţa Curţii Constituţionale au evidenţiat neclaritatea textelor “datoria restantă şi/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligaţiile Părţii Moldovei”, “debitori moldoveni”, “cu acordul Părţii Moldovei”.

102. Astfel, în primul rând, Curtea constată că textul “datoria restantă şi/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligaţiile Părţii Moldovei” este neclar sub aspectul sumei totale a datoriei care trebuie restituită de către Partea Moldovei şi al modului de formare a acesteia. În lipsa unei limitări exprese, Curtea conchide că prin acest Acord Partea Moldovei ar putea să fie obligată să ramburseze atât suma împrumutului acordat de către Partea Rusă, cât şi datoriile şi dobânzile la datoriile restante ale debitorilor moldoveni care au contractat credite, cu acordul Părţii Moldovei, de la băncile ruseşti care au fost asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către Agenţia rusă menţionată mai sus. Mai mult, din textul Acordului nu este clar dacă această obligaţie este limitată în timp, pentru că Acordul nu distinge dacă ea se referă la datoriile născute până la încheierea Acordului sau la cele care vor apărea după încheierea acestuia. Referitor la faptul că Parlamentul, prin articolul 3 din Legea nr.57 din 23 aprilie 2020, a încercat să limiteze acţiunea temporală a obligaţiilor care rezultă din articolul 7 punctul 2, Curtea reţine că din moment ce Acordul a fost negociat şi semnat, articolul 3 din Lege nu produce efecte juridice pentru Acordul contestat dacă conţinutul acestuia nu este acceptat de către Partea Rusă. De altfel, articolul 12 din Acord prevede că: “Părţile de comun acord pot introduce modificări în prezentul Acord, care se întocmesc în Protocoale separate, care sunt parte integrantă a acestuia.” În acest context, Curtea reţine că prevederile acestui articol sunt de natură să impună obligaţii mai mari, nedeterminate, pentru Republica Moldova, în comparaţie cu obligaţia de bază de a rambursa suma şi dobânda împrumutului.

103. În al doilea rând, Curtea reţine că textul “debitorilor moldoveni” este neclar şi poate fi interpretat extensiv. Astfel, Curtea observă că Acordul nu defineşte acest termen. Acordul nu prevede dacă acest text are în vedere doar debitorii persoane juridice sau şi debitorii persoane fizice, precum şi care ar fi tangenţa datoriilor contractate de aceşti debitori cu împrumutul contractat de stat. De asemenea, Acordul nu limitează nici numărul debitorilor moldoveni pentru care Partea Moldovei ar putea să se angajeze să achite datoriile restante şi/sau dobânzile la datoria restantă avute către băncile ruseşti care au fost asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către Agenţia rusă menţionată mai sus. Mai mult, deşi obligaţia de bază care ar trebui să rezulte dintr-un Acord de împrumut ar urma să fie rambursarea împrumutului şi plata dobânzii, articolul 8 punctul 2 din Acord obligă Partea Moldovei să restituie, în primul rând, dobânda şi datoria consolidată (care ar putea include şi datoriile restante şi dobânzile la aceste datorii ale debitorilor moldoveni), ulterior, obligaţiile care rezultă din împrumut. În fine, cu excepţia sumei care trebuie rambursată, specificate în articolul 1 din Acord, a dobânzii, specificate în articolul 6 punctul 1 din Acord, şi a penalităţii, prevăzute în articolul 7 alin.(1) din Acord, nu este clară suma datoriilor şi a dobânzilor la datorii ale debitorilor moldoveni care ar putea fi achitată de către Partea Moldovei, în conformitate cu prevederile articolului 7 punctul 2 din Acord.

104. În al treilea rând, Curtea notează că nici textul “acordul Părţii Moldovei” nu este clar. Astfel, Acordul nu stabileşte condiţiile de valabilitate a acordului Părţii Moldovei pentru creditele oferite de către băncile ruseşti debitorilor moldoveni, i.e. autoritatea care manifestă acordul, procedura de manifestare a acordului etc. Lipsa acestor condiţii creează premise pentru interpretarea abuzivă a acestui text. Cu referire la articolul 3 din Legea nr.57 din 23 aprilie 2020, care prevede că Guvernul Republicii Moldova va acorda companiilor autohtone dreptul de a obţine împrumuturi de la creditorii ruşi şi/sau asigurare de la asigurătorii ruşi, sub garanţia Guvernului Federaţiei Ruse, numai în baza unei hotărâri a Parlamentului Republicii Moldova, Curtea reiterează că din moment ce Acordul a fost negociat şi semnat, articolul 3 din Lege nu produce efecte juridice pentru Acordul contestat dacă conţinutul acestuia nu este acceptat de către Partea Rusă. De altfel, articolul 12 din Acord prevede că: “Părţile de comun acord pot introduce modificări în prezentul Acord, care se întocmesc în Protocoale separate, care sunt parte integrantă a acestuia.”

105. În al patrulea rând, Curtea reţine că unele clauze prevăzute de articolul 7 punctul 2 din Acord extind obiectul Acordului. Astfel, obiectul Acordului se referă la un împrumut financiar de stat concret (Articolul 1 din Acord), pe când prevederile în discuţie ar putea stabili obligaţii pentru Republica Moldova care se referă la datoriile debitorilor moldoveni către băncile ruse care au fost asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către Agenţia rusă menţionată mai sus. Complexitatea clauzei respective din Acord permite Curţii să ajungă la concluzia că Republicii Moldova i s-ar putea pune în obligaţie să achite datoriile unor debitori moldoveni (persoane juridice şi/sau fizice) pentru care statul, în mod obişnuit, nu poartă răspundere juridică.

106. Curtea reiterează că principiul protejării interesului public, naţional în activitatea economică, financiară şi valutară este un principiu primar şi prevalează asupra interesului particular sau al unei categorii de beneficiari. Favorizarea subiectivă a intereselor de grup duce la violarea principiului priorităţii interesului social şi naţional (a se vedea HCC nr.5 din 18 februarie 2011).

107. În concluzie, având în vedere cele menţionate supra, Curtea reţine că prevederile articolului 7 punctul 2 din Acord nu sunt clare şi previzibile, generează incertitudine juridică şi sunt contrare intereselor naţionale ale Republicii Moldova în domeniul activităţii economice, garantate de articolele 1 alin.(3), 9, 126 alin.(2) lit.b) şi c) şi 129 din Constituţie.

Cu privire la constituţionalitatea articolului 2 din Acord

108. Articolul 2 din Acord, contestat de către autorii sesizărilor, prevede că “împrumutul se acordă cu condiţia că Partea Moldovei nu are datorii restante şi/sau dobânzi la datoriile restante pentru împrumuturile de stat oferite de către Partea Rusă sau pentru creditele acordate, cu acordul Părţii Moldovei, de către băncile ruseşti debitorilor moldoveni şi asigurate cu garanţii de stat ale Federaţiei Ruse sau asigurate de către societatea pe acţiuni “Agenţia rusă pentru asigurarea creditelor de export şi investiţii.”

109. În ceea ce priveşte neclaritatea textelor “debitori moldoveni” şi “cu acordul Părţii Moldovei” din articolul 2 din Acordul contestat, Curtea consideră că raţionamentele sale expuse la §§ 103, 104 şi 107 din prezenta Hotărâre sunt valabile mutatis mutandis şi asupra acestui capăt al sesizărilor.

Cu privire la constituţionalitatea articolului 3 punctul 3 din Acord

110. Articolul 3 punctul 3 din Acord prevede că, în interesul extinderii relaţiilor economico-comerciale între cele două ţări, Partea Moldovei va depune efort pentru a asigura implementarea proiectelor comune pe teritoriul Republicii Moldova de către companiile ruseşti.

111. Acelaşi punct stabileşte că, în acest scop, companiile ruseşti vor avea acces să participe la procedurile competitive pentru achiziţiile de bunuri şi servicii, stabilite în Republica Moldova, în condiţii nu mai puţin favorabile decât cele oferite companiilor din Moldova şi altor companii.

112. Curtea observă că condiţia efortului depus de Partea Moldovei în vederea asigurării implementării proiectelor comune pe teritoriul Republicii Moldova de către companiile ruseşti nu se referă strict la administrarea împrumutului financiar acordat de către Partea Rusă, ci are în vedere scopul mai larg al extinderii relaţiilor economico-comerciale dintre cele două state.

113. Prin urmare, Curtea constată că angajamentele asumate de Republica Moldova prin prevederile articolului 3 punctul 3 din Acord nu au tangenţă cu administrarea împrumutului financiar acordat de către Partea Rusă, în conformitate cu prevederile articolului 1 din Acord, şi extind obiectul acestuia, afectând claritatea obiectivului stabilit în Acord.

Cu privire la constituţionalitatea articolului 11 din Acord

114. Articolul 11 din Acord stabileşte că dezacordurile ce ţin de interpretarea sau de realizarea acestuia se reglementează de către Părţi pe calea consultaţiilor şi a negocierilor bilaterale.

115. Curtea reţine că lipsa unei clauze privind soluţionarea unui eventual diferend legat de interpretarea sau de implementarea acestui Acord prin apelul la un tribunal internaţional, de exemplu, nu este contrară, per se, Constituţiei Republicii Moldova. Coroborat cu unele prevederi din articolul 7 punctul 2 din Acord, pe care Curtea le-a considerat ca fiind neclare, acest articol poate prezenta probleme, din perspectiva testului intereselor economice naţionale.

116. În acest sens, Curtea observă că textul Acordului a fost întocmit în două exemplare, în limbile română şi rusă, ambele având aceeaşi putere juridică. Curtea notează că unele prevederi ale Acordului nu sunt identice după conţinut în ambele variante. Spre exemplu, articolul 11 din varianta în limba română are următorul conţinut: “Dezacordurile între Părţi ce ţin de interpretarea sau realizarea prezentului Acord se reglementează de către Părţi pe calea consultaţiilor şi negocierilor bilaterale”, pe când în varianta în limba rusă sintagma “interpretarea” lipseşte. Acest fapt presupune că dacă părţile vor avea opinii diferite cu privire la interpretarea sau realizarea Acordului, ele ar putea întâmpina dificultăţi de soluţionare în textele Acordului. De asemenea, Acordul nu prevede că părţile ar putea să se adreseze unui tribunal independent pentru a soluţiona eventuala dispută.

117. Totodată, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Internaţională de Justiţie a reţinut că statele pot face rezerve cu privire la jurisdicţia Curţii pentru mai multe motive; uneori tocmai pentru că se simt vulnerabile cu privire la legalitatea poziţiei sau cu privire la politicile lor (ICJ Fisheries Jurisdiction (Spain v. Canada) [1998] ICJ Rep 432, § 54).

118. Astfel, având în vedere faptul că Acordul utilizează, de mai multe ori, texte neclare (a se vedea §§ 102-104 supra), Curtea consideră că în circumstanţele invocate lipsa unei clauze privind soluţionarea disputelor apărute între părţile Acordului în faţa unui tribunal independent este de natură să afecteze interesele economice naţionale ale Republicii Moldova, garantate de articolele 1 alin.(3), 9, 126 alin.(2) lit.b) şi c) şi 129 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera a) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 litera a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

 HOTĂRĂŞTE:

1. Se admit sesizările depuse de către dl Serghei Sîrbu (sesizarea nr.56a/2020), dl Sergiu Litvinenco (sesizarea nr.57a/2020) şi dl Dinu Plîngău (sesizarea nr.58a/2020), deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Se declară neconstituţionale:

- Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat;

- Hotărârea Guvernului nr.169 din 13 martie 2020 pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat;

- Hotărârea Guvernului nr.252 din 21 aprilie 2020 cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat; şi

- Legea nr.57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului între Guvernul Federaţiei Ruse şi Guvernul Republicii Moldova privind acordarea Guvernului Republicii Moldova a unui împrumut financiar de stat.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.