Hotărîre nr.129 din 18.05.2006 privind punerea în circulaţie ca mijloc de plată şi în scop numismatic a unor monede comemorative
BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI
H O T Ă R Î R E
privind punerea în circulaţie ca mijloc de plată şi
în scop numismatic a unor monede comemorative
nr. 129 din 18.05.2006
(în vigoare 01.06.2006)
Monitorul Oficial nr. 79-82 art.288 din 26.05.2006
* * *
În temeiul art.57 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995, Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova şi a Băncii Naţionale a Moldovei “Cu privire la baterea şi emiterea unor monede jubiliare şi comemorative” nr.1286 din 9 decembrie 2005 şi în conformitate cu prevederile Regulamentului privind punerea în circulaţie a monedei naţionale, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
1. Se pun în circulaţie, la 1 iunie 2006, ca mijloc de plată şi în scop numismatic trei monede comemorative din argint (descrierile se anexează) cu următoarele valori nominale şi tematici:
Moneda comemorativă cu valoarea nominală de 100 lei
- 15 ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a Moldovei;
Moneda comemorativă cu valoarea nominală de 50 lei
- 200 de ani de la naşterea scriitorului Alexandru Donici;
Moneda comemorativă cu valoarea nominală de 10 lei
Seria “ Cartea Roşie”
- Dropie (Otis tarda)
cu tirajul de 500 exemplare pentru fiecare monedă.
2. Direcţia Tezaur şi Operaţiuni de Casă va efectua aranjamentele ce ţin de difuzarea unui comunicat privind descrierea caracteristicilor şi elementelor grafice ale monedelor emise.
3. Comercializarea monedelor comemorative în scop numismatic se va efectua prin intermediul Băncii Naţionale a Moldovei şi al băncilor comerciale.
4. Băncile comerciale stabilesc independent preţul de vînzare al monedelor comemorative, care nu va depăşi cu mai mult de 3% preţul de livrare stabilit de Banca Naţională a Moldovei.
5. Monedele comemorative sînt acceptate ca mijloc de plată în economia naţională, la valoarea lor nominală.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la 1 iunie 2006 şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a Moldovei Leonid TALMACI
Chişinău, 18 mai 2006.
Nr.129.
COMUNICAT
privind punerea în circulaţie ca mijloc de plată
şi în scop numismatic a unor monede comemorative
În temeiul Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995, Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova şi a Băncii Naţionale a Moldovei “Cu privire la baterea şi emiterea unor monede jubiliare şi comemorative” nr.1286 din 9 decembrie 2005 şi în conformitate cu Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.129 din 18 mai 2006, Banca Naţională a Moldovei pune în circulaţie ca mijloc de plată şi în scop numismatic, la 1 iunie 2006, trei monede comemorative din argint cu următoarele valori nominale şi tematici:
Moneda comemorativă cu valoarea nominală de 100 lei
- 15 ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a Moldovei;
Moneda comemorativă cu valoarea nominală de 50 lei
- 200 de ani de la naşterea scriitorului Alexandru Donici;
Moneda comemorativă cu valoarea nominală de 10 lei
Seria “ Cartea Roşie”
- Dropie (Otis tarda)
cu tirajul de 500 exemplare pentru fiecare monedă.
Caracteristici tehnice ale monedei cu valoarea nominală de 100 lei:
metal - argint
compoziţie - 925/1000
calitate - proof
greutate - 31,1 gr
diametru - 37,0 mm
margine - netedă
forma - rotundă
Aversul monedei:
- în plan central Stema Republicii Moldova;
- în partea de sus este gravat anul emisiunii “2006”;
- în partea de jos inscripţia “100 LEI”;
- pe cerc cu majuscule este gravată inscripţia “REPUBLICA MOLDOVA”
Reversul monedei:
- în plan central este gravată clădirea Băncii Naţionale a Moldovei, marginal reprezentată printr-un set de monede comemorative şi monede divizionare, emise de Banca Naţională a Moldovei;
- în partea de sus, urmînd circumferinţa monedei, este gravată cu majuscule inscripţia “BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI”;
- în partea de jos - inscripţia “15 ani”, flancată de ramuri de stejar.
Caracteristici tehnice ale monedei cu valoarea nominală de 50 lei:
metal - argint
compoziţie - 925/1000
calitate - proof
greutate - 16,5 gr
diametru - 30,0 mm
margine - netedă
forma - rotundă
Aversul monedei:
- în plan central Stema Republicii Moldova;
- în partea de sus este gravat anul emisiunii “2006”;
- în partea de jos inscripţia “50 LEI”;
- pe cerc cu majuscule este gravată inscripţia “REPUBLICA MOLDOVA”.
Reversul monedei:
- în plan central este gravată efigia lui Alexandru Donici;
- în partea dreaptă - un fragment dintr-o fabulă a lui Alexandru Donici;
- în partea de sus, urmînd circumferinţa monedei, este gravată cu majuscule inscripţia “ALEXANDRU DONICI”;
- în partea de jos pe o panglică - anii de viaţă ai scriitorului “1806-1865”.
Caracteristici tehnice ale monedei cu valoarea nominală de 10 lei:
metal - argint
compoziţie - 925/1000
calitate - proof
greutate - 13,5 gr
diametru - 24,5 mm
margine - netedă
forma - rotundă
Aversul monedei:
- în plan central Stema Republicii Moldova;
- în partea de sus este gravat anul emisiunii “2006”;
- în partea de jos inscripţia “10 LEI”;
- pe cerc cu majuscule este gravată inscripţia “REPUBLICA MOLDOVA”.
Reversul monedei:
- în plan central, pe fundal vegetal este gravată o dropie;
- pe cerc cu majuscule este gravată inscripţia “CARTEA ROŞIE, DROPIE, OTIS TARDA” (denumirea în latină).
Pe marginea suprafeţelor aversului şi reversului monedelor este evidenţiat un chenar circular.
Falsificarea sau tentativa de falsificare a monedelor se pedepseşte conform legii.
Monedele comemorative sînt ambalate în capsule de acril care sînt introduse în cutii de prezentare.
Comercializarea monedelor comemorative în scop numismatic se va efectua prin intermediul Băncii Naţionale a Moldovei şi al băncilor comerciale.
Băncile comerciale stabilesc independent preţul de vînzare a monedelor comemorative, care nu va depăşi cu mai mult de 3% preţul de livrare stabilit de Banca Naţională a Moldovei.
Monedele comemorative sînt acceptate ca mijloc de plată în economia naţională, la valoarea lor nominală.
Guvernatorul
Băncii Naţionale a Moldovei Leonid TALMACI
Chişinău, 19 mai 2006.
Nr.14008-102.