BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.13 din 31.07.2007 privind utilizarea şi comercializarea produselor alimentare în instituţiile pentru copii

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
31.07.2007

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

H O T Ă R Î R E

privind utilizarea şi comercializarea produselor alimentare

în instituţiile pentru copii

nr. 13  din  31.07.2007

 (în vigoare 01.09.2007) 

Monitorul Oficial nr.127-130 art.499 din 17.08.2007

* * *

În scopul ameliorării statutului nutriţional al copiilor şi promovării alimentaţiei sănătoase, reducerii impactului negativ asupra stării de dezvoltare fizică şi de sănătate a copiilor, reducerii consumului de produse alimentare cu densitate energetică înaltă, conţinut sporit în grăsimi şi redus în nutrimente, produse uşor alterabile, în baza art.42 al Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei nr.1513-XII din 16 iunie 1993 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.60-61, art.259),

HOTĂRĂSC:

1. Se consideră binevenite eforturile de asigurare cu lapte, fructe şi legume a copiilor în instituţiile preşcolare şi şcolare.

2. Apa de calitate potabilă va fi utilizată ca principal lichid pentru consumul alimentar de către copii pe parcursul zilei.

3. Se interzice comercializarea în interiorul instituţiilor pentru copii a produselor alimentare cu densitate energetică înaltă, cu conţinut sporit în grăsimi şi redus în nutrimente: a băuturilor nealcoolice cu sau fără adaos de aditivi alimentari, a produselor cu conţinut sporit în grăsimi de tipul "chipsurilor" şi a produselor de patiserie cu cremă, gumelor de amestecat, produselor făinoase de preparare rapidă de tipul "Mivina", caramelelor.

4. A intensifica activităţile de educaţie pentru sănătate în scopul promovării alimentaţiei sănătoase.

5. Responsabilitatea pentru executarea prezentei hotărîri se atribuie conducătorilor instituţiilor pentru copii.

6. Medicii şefi sanitari de stat ai municipiilor şi raioanelor vor asigura supravegherea îndeplinirii prezentei hotărîri.

7. Prezenta hotărîre intră în vigoare de la 1 septembrie 2007.