Hotărîre nr.1346 din 10.07.2012 cu privire la abrogarea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr.420 din 19 iulie 2011 "Cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Briceni"
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la abrogarea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr.420 din 19 iulie 2011
"Cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Briceni"
nr. 1346 din 10.07.2012
(în vigoare 10.07.2012)
Monitorul Oficial nr.170-174 art.1017 din 17.08.2012
* * *
În baza deciziilor Consiliului raional Briceni nr.1/4-1,-2,-3,-4,-5 din 13 iulie 2011 cu privire la ridicarea înainte de termen a mandatelor consilierilor: Ciornîi Andrei, Voloşciuc Nicolai, Lupaşco Ruslan, Chicican Victor şi Stînca Natalia, Comisia Electorală Centrală a adoptat la 19 iulie 2011 hotărîrea nr.420 prin care au fost atribuite mandate de consilier următorilor candidaţi supleanţi de pe lista partidului respectiv.
Ulterior, consilierii, cărora le-au fost ridicate mandatele, au atacat în instanţă deciziile sus-menţionate ale Consiliului raional Briceni. Judecătoria Briceni, prin hotărîrile sale din 24 şi 29 februarie 2012, a admis acţiunile înaintate şi a anulat deciziile Consiliului raional Briceni nr.1/4-1,-2,-3,-4,-5 din 13 iulie 2011.
După aceasta, Consiliul raional Briceni a atacat, cu recurs hotărîrile Judecătoriei Briceni, iar mai tîrziu a depus cereri de retragere a recursurilor, acestea fiind admise prin încheierile Curţii de Apel Bălţi din 7 mai 2012 şi, ca urmare a acestui fapt, hotărîrile Judecătoriei Briceni au devenit executorii.
Avînd în vedere cele expuse, Comisia Electorală Centrală urmează să abroge hotărîrea nr.420 din 19 iulie 2011 "Cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Briceni".
În conformitate cu art.18 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se abrogă hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.420 din 19 iulie 2011 "Cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Briceni".
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 10 iulie 2012. |
|
| Nr.1346. |