Hotărîre nr.1393 din 21.08.2012 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul sătesc Mereni, raionul Anenii Noi
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul sătesc Mereni, raionul Anenii Noi
nr. 1393 din 21.08.2012
(în vigoare 21.08.2012)
Monitorul Oficial nr.209-211 art.1162 din 05.10.2012
* * *
Consiliul sătesc Mereni, prin deciziile nr.06/03 şi 06/04 din 4 iulie 2012, a ridicat, la cerere, mandatele consilierilor Lungu Ion, ales pe lista Partidului Liberal şi Istrati Victor, ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, au devenit vacante două mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Mereni le revin candidaţilor supleanţi Plămădeală Valeriu de pe lista Partidului Liberal şi Gnilenco Ion de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 15 iunie 2011.
În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa a două mandate de consilier în Consiliul sătesc Mereni.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Mereni, raionul Anenii Noi, candidaţilor supleanţi Plămădeală Valeriu de pe lista Partidului Liberal şi Gnilenco Ion de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
Chişinău, 21 august 2012. |
|
| Nr.1393. |