BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.1527 din 19.02.2008 cu privire la iniţierea procedurii de validare a mandatului de deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
19.02.2008

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la iniţierea procedurii de validare a mandatului

de deputat în Parlamentul Republicii Moldova

nr.1527  din  19.02.2008

 (în vigoare 29.02.2008) 

Monitorul Oficial nr.42-44 art.106 din 29.02.2008

* * *

Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr.19-XVI din 15 februarie 2008, în temeiul art.69 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova şi art.2 alin.(8) din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, a luat act de cererea de demisie a domnului deputat Victor Stepaniuc, ales din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi a declarat vacant un mandat de deputat în Parlament care aparţine formaţiunii nominalizate.

La 16 februarie 2008 Comitetul Executiv Politic al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a depus la Comisia Electorală Centrală documentele privind iniţierea procedurii de validare a mandatului de deputat în Parlamentul Republicii Moldova atribuit dlui Turea Oleg, candidat supleant pe lista formaţiunii sus-menţionate, confirmată prin Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.980 din 11 martie 2005.

Atribuirea mandatului de deputat în Parlamentul Republicii Moldova corespunde prevederilor art.88 alin.(4) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997.

În conformitate cu art.62 din Constituţia Republicii Moldova şi art.88 alin.(4) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova atribuit Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

2. Se propune Curţii Constituţionale să-l declare ales în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, cu validarea mandatului, pe dl Turea Oleg, născut în anul 1966, domiciliat în oraşul Rîşcani, temporar neangajat în cîmpul muncii, cetăţean al Republicii Moldova, candidat supleant pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.